825 matches
-
îi mâncam porția de dimineață. L-am întrebat unde putem să ne facem nevoile, și el, plictisit, m-a condus în curte, arătându-mi un loc adăpostit de un paravan de scânduri cenușii. Deasupra unei gropi puturoase pline ochi de căcat am spionat printre crăpături. Sub turnul de la răsărit se aflau clădirile unde fuseserăm aduși; între mine și al doilea turn - mănăstirea care ascundea privirii restul de amănunte. În vreme ce mă întorceam dezamăgit, am observat un peron de lemn în care moțăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dar am reușit să aud ce striga Prodan, îl înjura de mama focului pe nea Miki, de la curvademăta până la boșorogâmpuțit, bătrânul era cât pe ce să cadă, atât de tare-l împinsese Prodan, striga și el că Prodan e un căcat, n-o să învețe niciodată să cânte la acordeon, pentru că n-are ambiție, la care Prodan s-a repezit la el, te omor, poponar împuțit, îi striga, și l-am văzut cum își bagă mâna-n buzunar, scoțând briceagul în formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ce-ar fi dacă i-aș slobozi un glonte-n mijloc, și atunci bunicul mi l-a smuls din mână, certându-mă și spunându-mi că mă avertizase că nu-i o jucărie, să pricep odată că nu e un căcat de armă cu aer comprimat, ca alea cu care facem noi giumbușlucuri la Apărarea Patriei, e un pistol adevărat, o armă de foc, apoi s-a uitat la paharul meu și m-a întrebat dacă-mi beau vinul, și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
maică-mea, cu călcâiele ei crăpate, și că nici nu știe de ce ne-a dat drumul în casa lui, când ar fi trebuit să știe alde cine suntem, până și bunicu’ nu făcuse nici cât o ceapă degerată, cât un căcat pe băț, iar pe tata e mai bine să-l dăm uitării pentru totdeauna, pentru că n-o să-l mai vedem nicicând în viața asta căcăcioasă, pentru că ne garantează el c-o să crape-acolo unde e, acolo o să-i putrezească oasele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
atât de dragi obiectele că adunase o grămadă și, strângător cum era, n-ar fi aruncat nici unul și, Dumnezeu să-l ierte, că mult se mai certase din pricina asta cu bătrânu’, îi spunea mereu ce făr’ de rost îs toate căcaturile astea, în ce-l privește, nu pricepuse niciodată de ce le trebuie oamenilor atâtea zdrențe, când într-un singur rucsac încape tot ce ne poate face fericiți, în groapă tot nu luăm nimic cu noi, poate numai ce-am dat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
văzut cum caporalul, întins la pământ, scoate o cutie de chibrituri, încercând să aprindă unul, însă i-a luat foc toată în mână, și atunci a aruncat-o spre baracă, strigând că lumea întreagă ar trebui incendiată, toată lumea asta de căcat, să ardă până la capăt, și atunci flăcările, de-a lungul dârelor de spirt, au cuprins baraca, au mușcat din lemnărie, totul ardea, trosnind, cu vâlvătaie galbenă, caporalul era tot acolo, la pământ, și-a întins mâna, cu chiu cu vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
bolnavă, vor s-o vadă crăpând mai repede, ca un animal În vizuina lui. E mama mea, Bulache! făcu el, teatral. Și adăugă: — L-ai văzut ce look are? Ceilalți sunt la fel, sau și mai rău. Niște inși de căcat. — Peisajul e superb, aici..., răspunse distrat Michel. Casa era mare și joasă, cu pereții din pietre grosolane, cu acoperiș de ardezie; alături curgea un izvor. Înainte de a intra, Michel scoase din buzunar un aparat de fotografiat Canon Prima Mini (zoom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de zid, ratând de puțin capul reptilei. — Șerpii au locul lor În natură..., observă Hipiotul-Cărunt cu o anume severitate. — Natura, ah! Mă șterg la cur cu ea, bătrâne! Mă cac În freza ei! Bruno era din nou furios. — Natură de căcat... Îmi bag picioru-n ea de natură!..., mormăi el furios timp de vreo câteva minute. În timpul Înmormântării, rămase totuși decent, mulțumindu-se să emită felurite cotcodăceli și să dea din cap, ca și cum evenimentul Îi inspira cugetări inedite, Însă prea vagi, deocamdată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Locul tău nu‑i aici. Nu vreau să te mai văd prin preajmă”. Sentimentele celui respins nu‑l interesau. - E mai bine pentru ei să mă urască. Asta le ascute spiritul. În general, avem de‑a face cu prea mult căcat terapeutic. Mă mustra pentru că mă lăsasem acaparat de tot felul de creaturi care mă făceau să‑mi irosesc timpul. - Citește orice carte bine scrisă despre Abe Lincoln! mă sfătuia el, și ai să vezi că În timpul Războiului Civil tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să umble brambura, slobozi, pe la tropice. Înotau În marea mătăsoasă, ca și Rosamund și cu mine. Ne uscam cu toții pe plajă, pălăvrăgind vesel. Dar izurile care se degajau din bucătăria lor deveniseră insuportabile. O Întrebam pe Rosamund: - Ce fel de căcaturi gătesc ăștia? - Ți se pare chiar atât de rău? După care Îi țineam o predică despre declinul bucătăriei franceze. - Pe vremuri, mâncai bine la orice bistrot. Poate că turismul a coborât standardele. Sau poate că dispariția țărănimii a minat bucătăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Aoleu ce mă doare! De ce mă chinui așa, de ce? ’Mnezeii mă-sii! Ți-am dat și duminicile și zilele de lucru, și cu ce m-am ales? Ce mi-ai dat tu în schimb? Mă piș pe tine, Dumnezeu de căcat! Tu-vă muma voastră de americani! Pizdă! de patruzeci și unu de ori. Curvă! de o sută trei ori. Băuse, ce-i drept, vârtos. După ce s-a dat jos din 135 la Moșilor și a luat-o așa prin mâzgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ceva și mie nu, aș fi găsit suficientă plăcere în a-mi amorți gusturile și a mă minți. Aș fi vorbit cu pasiune despre Bruckner și despre condiționările sociale, despre tema ei de licență și despre Anna Lesko, despre orice căcat. Poate că, amintindu-mi după o vreme de seara asta, m-aș fi scârbit. Dar trenulețul groazei era bine fixat pe șine, și oricâte răsuciri, monștri sau dușuri de adrenalină s-ar fi abătut asupra mea, la final urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mandat? Ți-am zis eu că poți să intri? Mă prăbușii pe sofa. Cum nu eram îndeajuns de trează încât să-mi amintesc locul exact în care se rupsese arcul, m-am pomenit cu el înfipt exact în șale. Au! Căcat! M-am răsucit și l-am măsurat pe inspector din cap până-n picioare. Nu era nici pe departe un tip bine, avea o față lată, cu maxilar de bătăuș și un nas care fusese spart cel puțin o dată. Nici una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mare îi atârna peste cureaua-suport pentru unelte ca un marsupiu de cangur. Ce dracu’ s-a întâmplat? șuieră Steve, de parcă și-ar fi ars gâtlejul și se forța să scoată cuvintele din cauza durerii extreme. Ce mama dracu’ s-a întâmplat? Căcat! Pentru un moment, am fost copleșită de admirație când l-am auzit. Mașinistul părea și el pierdut, dar, îmi închipui că nu din același motiv. Am trecut pe lângă ei și am mai făcut câțiva pași, până când am ajuns într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
foarte încet, atenți la cel mai mic semn de pericol. Selva devenea din ce în ce mai deasă, mai istovitoare, mai călduroasă. Ultimul teren mlăștinos pe care îl trecură îi acoperi cu noroi, și acest noroi, acum uscat, devenise o crustă. — Ce loc de căcat! — Liniște! Își continuară marșul cu lovituri de macete, deschizându-și calea unul câte unul, zgâriindu-și mâinile și fețele în hățișuri și în urzici. O mlaștină rău-mirositoare cu palmieri nipa. Apoi alta. Și o a treia, și nici un râu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Și o a treia, și nici un râu în care să te răcorești și să te despoi de cruste. O oră. Și încă una. Și o a treia, și nici un luminiș în care să te poți odihni fără primejdie. — Țară de căcat! — Liniște! Se auziră primele împușcături, clare și îndepărtate. După aceea, nimic. Apoi, răpăitul mitralierelor. Consultară busola și harta. Veneau dinspre Nord-Vest. — Sergent, cine e pe-acolo? — Compania „Charlie“, domnule locotenent. — Aș zice că are probleme. Haideți, să-i dăm o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
afară: acum o săptămână, aici era o frumoasă porțiune de selvă, unde creșteau copaci și flori și trăiau zeci de animale... Priviți acum! Nu e altceva decât o imensă ladă de gunoi, pentru că progresul dumneavoastră nu aduce decât ambiție și căcat... Cineva, undeva, vrea să câștige milioane, smulgând din Masivul Papagalilor cuprul și, pentru asta, nu se dă în lături să porcăiască toată selva, să dea gata indieni și animale, să distrugă singura priveliște frumoasă care a mai rămas pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
viață. — Trebuie să-i oprim, șopti pentru el, privind splendida selvă de cealaltă parte a igarapé. Trebuie să-i împiedicăm să transforme Amazonul într-un nou râu Pensativo. Cineva trebuie să ducă bătălia împotriva progresului, împotriva nebuniei distructive, împotriva invaziei căcatului. De ce, nu aici? De ce, nu acum? Cine să înceapă lupta și să se înfrunte cu această blestemată de civilizație, dacă nu yubani-i? Yubani-i sunt curați, liberi, nevinovați. Nu construiesc, dar nici nu distrug. Nu vor altceva, decât să trăiască în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
amândoi blestemară ouăle prăjite în ceva ce părea ulei de motor, orezul nedecorticat și aproape nefiert, carnea urât mirositoare, făcută scrum, și o cafea în care trebuie că se spălaseră pe picioare toți metișii din Santa Marta. Ce loc de căcat! Jurasem să nu mai pun piciorul vreodată în locul ăsta. — Liniștește-te, fiule. Liniștește-te. Mâine o să aranjez ca franciscanii să ne primească în mănăstirea lor. Azi e deja prea târziu... — Nu pentru dumneavoastră. V-ar fi primit la orice oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
s-o sfârșesc ca ăia - o porni spre un camion parcat sub copaci. Eu o șterg la tabără. Cine vrea să vină, să urce. — Întoarce-te aici, Sancho! porunci șeful de echipă. Nu poți pleca până nu dau eu ordin. — Căcat! Încearcă să mă împiedici... Dacă pleci, ești concediat. — Mulțumesc! Dacă mă concediezi, trebuie să mi se plătească indemnizație. Haideți, băieți...! Sus! Muncitorii începură să-și strângă puținele lucruri personale și se cățărară în grabă în bena camionului. Unii rămaseră nehotărâți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Poate douăzeci...? Nimeni nu știe, dar să fiți siguri că vreunul dintre noi va putea spune: „Pe vremea mea, când în selvă erau copaci...“ Sierralta râse de vorbele lui de duh: — Și ce poate fi în selvă, dacă nu copaci...? — Căcat! răspunse Inti foarte serios. Căcat, dragul meu prieten. Selvele se vor compune din tone și tone de gunoi urât mirositor pe unde părinții își vor duce copiii să se plimbe. Tot ceea ce nu vor fi străzi, sau case, sau fabrici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sabina>: acum o să plece, fuge din țară <vik47>: de ce? <sabina>: nu-i numai curva, e curva proastă <sabina>: a împrumutat de la bancă bani, cu hirtii falsificate <sabina>: și-a cuparat un Mertzan. Vezi Doamne, era manager de regiune <sabina>: vindea căcaturi din ușă în ușă... <sabina>: nu a avut destui bani să o plătească, acum sunt după ei cu poliția... <vik47>: God! Să ajungi în pușcărie pentru o mașină <vik47>: ce ii trebuia Mercedez? <sabina>: să se dea și ea mare
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
dintr-un capăt la celălalt al ovalului de beton, numai pentru a scăpa de duhoarea versurilor, ce erau catapultate către ele. Sacrificiu neobișnuit, dar meritoriu, pentru că numai astfel se izbutise să i se smulgă, de la piept, năzbîtiosului poet, punga cu căcat, din care tot el, cu un nemăsurat simț al umorului, anunța, din jumătate în jumătate de oră, că, în caz de foamete, ar hrăni dintr-însa întreaga populație a României. - Mare pezevenghi! lăcrimă apreciativ Tartorul. 79 CEI ȘAPTE REGI AI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
izbutit ea, mititica, să-i șterpelească ăluia punga cu rahat dintre degete, iar, în locul ei, să-l blagoslovească pe estropiat cu puterea de a scrie versuri care și pe îngeri îi uluiesc?!... Se adună îngerii, câte cinci, câte opt, în căcaturile alea de baruri ale lor, prizează tămâie pe nări, se dezlănțuiesc asupra unor psalmi, ce aduc perfect cu niște bluzuri și, după ce s-au dezmorțit, nu mai încetează a se minuna: "Doamne! Oare cum nu-l trăznește Dumnezeu, drăguțul, pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
că Raicopol le furase inimile, vîrîndu-și-le în buzunarul cel mic. Și că măgarul (le era evident totuși că era un măgar) avea calitatea 304 DANIEL BĂNULESCU O chema Maria Nicolici. Mână în mână cu Miliția din cartier. Ocupîndu-se cu niște căcaturi de vrăji. În rest, persoană cultă, violoncel, clavecin, cultură clasică, elevată (cînd auzi și vorba asta filozofică, elevată, lui Arvinte, ce era veșnic mort după cuvintele distinse, aproape i se sculă.) Isteața dăscăliță putea fi însă și cu curul în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]