598 matches
-
personajul eponim este situat în centrul unei rețele de relații, Otilia Mărculescu fiind „orfana“ la care se raportează toate celelalte personaje, ca potențiali „părinți“. CUPRINS: Item 1: prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese din romanul călinescian studiat Cel mai modern personaj al romanului, Otilia, este o prezență complexă, enigmatică, în continuă devenire, înscriinduse „în eternul feminin și în clipă“ (C. Ciopraga). Eroina lui George Călinescu este construită în tiparul existenței citadine, diferențiinduse însă de toate celelalte
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
feminin la confluența planurilor narative, la intersecția tuturor liniilor de conflict nu este întâm plătoare, fiindcă George Călinescu creează o eroină modernă, relativizată, care se sus trage încadrărilor tipologice. Astfel, este semnificativ faptul că, deși este eroina eponimă a romanului călinescian, Otilia nu apare direct în incipitul descriptiv ce fixează repere spațiotemporale (Bucureștiul anului 1909) și nici în finalul romanului. Aceste secvențe sunt centrate asupra lui Felix Sima, din perspectiva căruia sunt schițate ipostazele eroinei. Astfel, atât prin portretul inițial, cât
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
mereu schimbătoare. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema textului narativ studiat se reflectă în construcția personajului feminin selectat Personajul feminin principal reprezintă, în opinia mea, un punct de convergență a temelor din romanul călinescian, fiindcă Otilia este legată direct de tema paternității, de cea a moștenirii și de tema iubirii. Mai mult chiar, Otilia este o prezență contrastivă în raport cu mulțimea parveniților ce ilustrează tema existenței burgheziei bucureștene la început de secol XX și tema
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
părul cărunt, ochii căprui, nasul potrivit, barba rade"; ceea ce atrage atenția este o subțire ironie semnalată de presupuneri aparent inocente și relația oximoronică dintre substantiv și epitet ceea ce ar induce ideea unei mistificări a unei legende vii pe care maliția călinesciană o demistifică fără menajamente în continuare, așa cum I. L. Caragiale împrăștia fumul nobiliar ieșit din pipa fiului rătăcitor: Deși cu privirea cultă, rafinată, omul era prea rigid în protocolul mersului său ca să fie un aristocrat pur sînge. În lăsarea în jos
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
din treapta lor. Putea fi un majordom în concediu duminical (era chiar Duminică), și atunci verzimea hainelor se explica prin faptul că un astfel de individ, servindu-se de obicei de livrea, păstrează cu anii un costum civil." Ipocrita fantezie călinesciană promovează pe strănepotul bucătarului grec în postura... aristocratică de servitor englez cu ascendenți în trecutul profesiunii, mai ales că Jurnalul matein îi relevă "un om de un snobism încîntător." Totuși, intuiția rămîne viabilă și e confirmată și de alte mărturii
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
inimă ale negoțului, am venit să m-așez aci, în Valahia, la București; să mă bucur în isihie de rodul îndelungatei mele trude..."; mai mult, întreaga nuvelă dezvăluie un Caragiale "zglobiu ca un palicar, sarcastic, mistificator" așa cum îl percepe exegeza călinesciană. În legătură cu altă categorie de personaje, Șt. Cazimir descoperă o relație de simbioză pe care o dezvăluie fără ezitare: "Caragiale poartă miticismul în sine și îl exorcizează prin personaje"; consumul cu amicii la un local ("Nu-i mult! Mezeluri și măsline
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
să mănînci bine, să bei bine și să iubești bine este chiar formula lui; se ușurează imediat cu un potop de cele mai triviale înjurături și nu păstrează ranchiună; Caragiale e trivial și pornolog." Ar mai fi de adăugat observația călinesciană conform căreia "corespondența sa este în stil molavo-rostoganesc-miticesc" domeniu din care mă limitez la o singură exemplificare un scurt extras dintr-o scrisoare către rafinatul și mult mai tînărul Zarifopol: "Aici o vreme eminamente scîrnavă: plouă, ninge, ceață, nor; toate
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
verbale, cultivarea textului cu dublă competență (non-ficțional/ ficțional) și a arhetipurilor discursive, valorificarea efectelor curiozității și ale duplicității... Ceea ce salvează de la uitare fiecare rînd datorat lui Caragiale este copleșitorul său talent, căci "monstruosul a fost turnat în bronz" după formula călinesciană lansată la semicentenarul morții autorului; același critic fără a-și pierde farmecul inegalabil găsea celebrului Mitică inclusiv ascendenți... getici și recunoștea lui Caragiale dreptul de a fi reprezentativ și profund național: "...e de la marginea de jos a rasei noastre, el
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
după el au apărut asemenea imagini, unele dintre ele în consonanță cu cea creată de el, altele chiar înrobite ei dar altele distanțându-se, ajungând opuse uneori. Noi trăim, astăzi, această realitate: prin recunoaștere cvasigenerală și reluare (reeditare) insistentă, imaginea călinesciană a pus capac peste toate celelalte, ne face să ne dispensăm de ele. Asta ar însemna că noi nu mai avem nevoie nici de istorie literară: la ce bun să mai cercetăm, să mai scotocim când avem ce ne trebuie
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
să amintesc doar atât, că finalul la „Pe lângă plopii fără soț” este: „Tu trebuia să te cuprinzi / De acel farmec sfânt / Și noaptea candela s’aprinzi / Iubirii pe pământ”. Cum avem noi, prin editori, „candelă”, nearticulat, se pretează la interpretarea călinesciană vizând hetaira din templul egiptean (amintesc că tot „divinul critic” vorbea de un „sexualismm transfigurat” la Eminescu în poemele atingătoare sau amintind de Fecioara Maria). Poetul vorbește, însă, de candela, una singură, aceeași, a iubirii; după opinia mea, el nu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
actuală (1994). Studiile, eseurile, schițele bibliografice, meditațiile, recenziile cuprinse în Diferența specifică trasează aria tematică și indică formula exercițiului critic al lui S. Autorul este interesat de literatura română în întregul ei, de valorile din toate epocile, își asumă principiul călinescian după care „raportarea la spiritul integral al unei literaturi” este „cel mai util instrument de estimațiune critică”. În consecință, indiferent de forma în care se concretizează, cărțile sale sunt alcătuite ca suite de prospecțiuni din unghiuri diferite, identificări, revizuiri, proiecții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
Rebreanu (2003), o lucrare de factură similară fiind și Augustin Buzura (2001). În fine, Arena actualității (2000) este cartea lui cea mai polemică, mai atașată la disputele zilei: de la „carențele criticii actuale” la chestiunea existenței postmodernismului românesc, de la impasul posterității călinesciene la „prețul erorilor optzeciste”, de la falsa criză a romanului la „mersul literaturii prin ceața tranziției”. Istoricul literar nu lipsește, numele lui Panait Istrati, Paul Zarifopol, M. Blecher fiind inserate în această „arenă a actualității”. Poate fi reținută ca elocventă pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
letterature del Sud-Est Europeo” (coordonată de Luigi Santucci la Editura Fratelli Fabri din Milano), apare în 1970, demersul fiind considerat de Virgil Ierunca „foarte important pentru situarea obiectivă a literaturii noastre în Italia”. Autorul aplică în mod constant, după exemplul călinescian, căruia îi rămâne fidel, un anume exclusivism estetic în detrimentul culturalului, nu negat, dar sistematic trecut în planul secund. În cadrul Școlii Ardelene, bunăoară, reține doar figura pregnantă a lui Ion Budai-Deleanu, considerat singurul artist viabil, la fel cum Dimitrie Cantemir este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288937_a_290266]
-
Murărașu, pentru meritoria sa lucrare: Naționalismul lui Eminescu. G. Călinescu este opozat lui D. Murărașu și amendat pentru scăpările din Viața lui Mihai Eminescu și lectura superficială și plină de mistificări a lucrării celui din urmă. Este cercetată prima ediție călinesciană din Viața lui Mihai Eminescu (1932) - amendată pentru refuzul citării rîndurilor preluate din alți istorici. I.E. Torouțiu consemnează: "în "postfața" "vieții lui Eminescu", d-l G. Călinescu recunoaște dealtfel singur că lucrarea d-sale nu este decît o compilație obicinuită
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ironic, cînd ia peste picior pe: ..."oamenii de știință", "știință", "seriozitate științifică"... Desigur, că vorbind despre lucrarea d-lui G. Călinescu, "seriozitatea științifică" pusă între ghilimele ori nu, interesează mai puțin decît ceea ce am spus mai înainte: criza morală". Monografia călinesciană e văzută ca o compilație în marginea plagiatului. E o acuză, credem noi, cam exagerată. Călinescu, în edițiile următoare va ține, tacit, cont de observațiile istoricului și va specifica, unde este cazul, cota de la Bibliografia eminesciană Viața, ce încheie volumul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
însuși, în propriile mreje. Să nu ne mirăm, dacă în păinjenișul informațiilor, scriitorul dela pagină la pagină uită ce-a spus și oferă imagina celui care nu știe de unde pleacă și unde ajunge". Și nu lipsesc argumentele spicuite din notele călinesciene. Sînt multe, numeroase și îndreptățite amendamentele istoricului la cartea lui Călinescu. Cred că ar merita citate in extenso concluziile lui I.E. Torouțiu la Opera lui Mihai Eminescu: "Domnul G. Călinescu este un om cu variate cunoștințe, a dovedit și-o
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ale aceluiași proces de examinare a operei. Ideea este perceptibilă încă din Progresii, ce are drept motto un citat din G. Călinescu: „Punctul de plecare al criticului și al istoricului literar este opera ca realitate artistică”. Chiar și titlul pare călinescian, amintind de conceptul de organicitate a literaturii române, pe care marele critic îl teoretiza. S. notează mai ambiguu: o „mișcare în direcția sintezei”. Ar fi o justificare a unirii într-un sumar miscelaneu a unor articole oarecum diferite și îndepărtate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289506_a_290835]
-
definitiva impunere în conștiința publică, pe treptele cele mai de sus ale scării de valori, a marilor scriitori contestați: a lui Macedonski, Arghezi, Camil Petrescu, precum și a lui Al. Philippide. ă...î Ceea ce izbește numaidecât pe oricine parcurge un text călinescian e deosebita originalitate stilistică, dusă până la singularitate.ă...î La Călinescu, echilibrul între gândire și imaginație, idee și expresie, noțiune și termen, cerebralitate și suculență verbală este, în paginile exemplare, care sunt foarte multe, perfect, stilul său fiind o magistrală
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
deosebit ține autorul să descopere această tradiție scriitorilor înșiși, să le aprofundeze conștiința de sine prin sentimentul descendenței și al apartenenței. ă...î Călinescu este cel care va face sinteza contribuțiilor divergente ideologic ale predecesorilor săi. Abia raportate la opera călinesciană, sintezele acestora vor părea unilaterale și parțiale. ă...î Călinescu vrea să fie prezent acolo unde n-au vrut sau n-au putut - dintr-un motiv sau altul - să fie prezenți Iorga și Lovinescu. Nici Lovinescu, nici Iorga nu resping
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o indezirabilă de acum "retorică a conservării estetice" și a principiilor absolute. Postmodernismul posedă avantajul de a induce o conștiință a pluralității, virtute care poate privi și modernismul, ale cărui trăsături le poate încorpora cu succes și curentul postmodern. Abordările călinesciene au avut drept constantă accentuarea caracterului ipotetic al postmodernismului, atât în sensul că acesta este privit ca un "construct explicativ și operațional"177, a cărui formulare presupune și reconceptualizarea altor termeni, cât și în sensul că acest construct trebuie să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în Franța o noțiune necunoscută" ("Filosofia franceză mai recentă", în Anton Hügli, Poul Lübcke [coord.], Filosofia în secolul XX, vol.1, p. 508). 201 Ibidem, p. 267. 202 Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, p. 269. Aceste schimbări în conceperea călinesciană a relației modernism avangardă postmodernism sunt subliniate și de Antoine Compagnon (op. cit., p. 155); pentru acesta, avangarda rămâne ireductibilă la modernism, iar postmodernismul i se pare că nu se opune modernismului (cel puțin de tip baudelairian), ci avangardei, cu pasiunea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu rîvnă (chiar dacă fără s-o știe) sincronismul, preluînd modele, convenții, clișee și totodată luptînd Împotriva lor. Dimineața poeților este, dacă nu cea mai importantă, În orice caz cea mai inspirată carte a lui Eugen Simion, critic la care luxurianța călinesciană a expresiei (paradis de metafore, cu unele inevitabile excese: „Lucrurile intră În poem purtate de o caleașca a sublimului”, sau: „Marea devine, astfel, la Bolintineanu o metaforă-cadru, o metaforă-matrice, spațiul imaginar În care extazul și moartea stau În aceeași barcă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
documentul" în sine). Așa se explică de ce "forma" romanului lovinescian se cristalizează atât de lent, ca o expresie sublimată a dialogului dintre "ficțiunea romanțată" (atribuită predispozițiilor inconștiente ale psihicului) și construcția arhitecturală (semn al voinței de a crea, după dezideratul călinescian, durabil și monumental). Nu întâmplător, dacă în Bizu, pentru a putea vorbi mai adânc despre sine (adică la modul impersonal simbolic, fără ajutorul confesiunii), romancierul problematiza statutul personajului (deopotrivă alter ego auctorial și proiecție ficțională a inginerului Anton Klentze, modelul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
72, care să abordeze sistematic creația celui mai mare poet român, criticul s-a arătat interesat exclusiv de "personalitatea" lui Eminescu, pe care credea a o fi înțeles ca nimeni altul 73, cu o acuitate făcută să anuleze practic interpretarea călinesciană, sancționată ca fiind prea pedestră, vulgară. La prima vedere, pretenția aceasta pare total nefondată, dacă ne gândim că acribioaselor cercetări istoriografice ale autorului Vieții lui Eminescu amfitrionul de la Sburătorul le opunea doar câteva texte gazetărești și cele două romane, Mite
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
întâmplat până acum, majoritatea comentatorilor semnalând, pripit, atât eșecul literar (romanele ar fi doar niște vieți romanțate, de un sentimentalism greu digerabil), cât și critic (Lovinescu ar resuscita mai vechea teorie maioresciană a geniului romantic, devenită anacronică în raport cu moderna interpretare călinesciană). Pentru a înțelege exact temeiurile demersului lovinescian, surprinzător în multe privințe, e necesar să lămurim: 1. argumentele folosite de Lovinescu pentru a confirma valoarea și rezistența operei eminesciene în timp; 2. motivele pentru care privilegiază criticul personalitatea scriitorului în raport cu opera
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]