588 matches
-
fraudulos dincolo. Spitalul nu-i hotel, să-i zică „Bine ați venit !“. Chiar și în cazul ăsta, trebuie să-i dai un argument temeinic să rămână. Uite-aici ! Poate îți vine vreo idee... Ea privi chipul din buletin, care se căznea, rigid, să adopte o expresie serioasă, cu ochii larg deschiși și amân două urechile la vedere. Nu cred că o să mai arate vreodată așa, spuse Cosmina, bănuind că acela era sensul întrebării. Altfel, drăguț. — Lasă asta, uită-te dincoace. Ieri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de când lumea, spuse Filip, oarecum dezamăgit. Și ce mai rămâne ? — Întotdeauna mai rămâne ceva, conchise Efrem. Papi chicoti, ciocănind paharul gol cu unghiile ei lungi, sidefii. — Mie aici nu mi-a mai rămas nimic... Efrem se ridică, iar curcubeul se căzni, zadarnic, să se lipească de haina lui din piele întoarsă. — La fel ? întrebă, luându-i paharul. — Campari Orange, le explică Papi. E băutura în care oricine poate găsi ce-i place... — Te mulțumești cu atât ? întrebă Filip. Papi își dădu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu-l cunoști pe tataia. Dar el mă cunoaște pe mine, probabil... spuse, prinzând-o de braț. — Ce vrei să spui ? Bătrânii știu mult mai multe ca noi. Ea îi făcu semn să se așeze. Parcul era pustiu, două-trei felinare, căznindu-se să-și unească cercurile de lumină, făceau ca ungherele să pară și mai întunecate. Tataia m-a crescut, spuse Cosmina, punându-și poșeta în poală cu mâinile deasupra. Părinții mi-au murit când eram mică, într-un accident de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se termină. Pantelimon mai morfoli țigara între buze, o mirosi și o băgă, resemnat, în buzunarul de la piept. Rămase gânditor, cu ochii pe fereastră. — Vino, șopti Cosmina, cu arătătorul din nou ridicat. De data asta cu ochii întredeschiși, bolnavul se căznea să spună ceva. Chiar reuși, căci buzele nu doar se deschiseră, ci se și închiseră la loc, pe mutește, la sfârșitul cuvintelor. Cosmina se aplecă până când îi simți respirația pe obraz. El repetă, dar era prea mult pentru el și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
viață. Cosmina duse taburetul sub masă și se apropie de fereastră. Rămase privind. Iacob al lui Zevedei aștepta lângă poarta spitalului. — Ce vezi ? întrebă Ionuț. — Nimic, lume care intră și iese. Fata se apropie și îi întinse mâna. El se căzni să se ridice, rămase așa câteva clipe, clătinându-se. — Amețesc puțin, dar îmi trece... Totul e să stau cu ochii deschiși, altfel mă ia cu amețeală. Acum, arată-mi... Privea cu nesaț. Cosmina socoti că înălțimea e cam aceeași cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
joc de el. — Că bine zici, aprobă Costică. De pildă, băiatul ăsta ar fi bun pe post de șomoiog... Orbul se lăsă să alunece pe lângă zid și-și strânse genunchii cu brațele. Ologu terminase de frecat genunchiul și acum se căznea, încercând să-și păstreze echilibrul pe buturugă, să-și oblojească glezna. — La urma urmei, poate li se face milă... reluă, într-un târziu, Coltuc, care, spre deosebire de ceilalți doi, neputându-se rezema, rămăsese neclintit. — Milă, ai zis ? ! se stropși Ologu. Pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Uneori se duceau amândoi în parc, la statuie, atunci povestea și poșta șul, care, altfel, era menit să asculte. Dar Coltuc nu îi spusese niciodată Melaniei ce îi mărturisea poștașul. Poate că făcuse rău, se gândea, privind-o cum se căznește cu surcelele pentru a înteți focul în sobă. Melania își întoarse fața spre el, avea obrajii înroșiți de dogoare. Cu ochii ei verzi, cu părul moale și lung, strâns la spate cu un ciorap, cu rochia de casă abia acoperindu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tâmplărie. În schimbul unei sticle de băutură, Melania se întorcea cu câte un căruț plin cu scândurele. Altă dată aveau mai mult noroc, pândeau vreo casă care se demola și mergeau împreună, dis-de-dimineață. Coltuc veghea în capul străzii, iar Melania se căznea să smulgă cercevele ori tocurile de uși, pe care le târa până acasă. Străzile lor intrau cu greutate în lumea cea nouă, casele, strângându-se unele în altele, erau istovite, unele cădeau dintr-odată într-o rână, prăvălindu-se. La
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
celălalt colț. — Dă-mi să mănânc, ceru bărbatul, lovind cu palma în masă. Și du potaia de-aici, să citească în camera ailaltă, să nu-l văd cum întoarce foile cu limba aia de șopârlă. Privi neclintit cum Melania se căznește să-l pună pe fra te-su pe căruț și, din nou, în camera cealaltă, să-l urce pe scăunelul fără spetează. Femeia deschise cartea, o apăsă pe cotor, să rămână deschisă, apoi închise încet ușa bucătăriei. Coltuc ascultă câteva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu era nici om, nici cal, păstra câte ceva din fiecare, încât, dintr-o parte, umerii săi păreau un greabăn bolovănos, iar din cealaltă, greabănul se desfăcea în umeri plecați, de parcă purtătorul lor ar fi tras la edec. Colțurile gurii se căzneau să-i acopere dinții uscați de bătaia vântului, încât aveai impresia că se opintesc în zăbală. Ai fi câștigat bani buni cu el la bâlci, arătând, spre hazul asistenței, un om care nechează, dar, dacă l-ai fi auzit dindărătul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trăgea cu amândouă mâinile. Ar trebui să port cămașă, dar ce te faci că are nasturi, care mai au și prostul obicei să se rupă. Mai spuse vrute și nevrute preț de câteva clipe, răsucindu-se cu pantalonii în vine și tricoul căznindu-l peste cap. În cele din urmă se așeză pe marginea patului, acolo unde ea lăsase locul liber, sărind spre perete. Fata își desfăcu prosopul, dar își apără goliciunea, ghemuindu-se. El întinse degetele și o mângâie pe obraz. Fata
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ce îi jucau pe dinaintea ochilor se potoliră până la urmă și atunci scoase un urlet. Motanul scheună, pierzându-se în întuneric, iar bărbatul, ridicând din umeri, dispăru în casa scării, după el. Maca merse până în mijlocul aleii. Tot striga răgușit, până când, căznindu-se, reuși să articuleze : — Tăceți dracului din gură, nenorociților ! A murit Jenică, și-a tăiat venele din cauza voastră ! Se dădu câțiva pași înapoi. Strângea spasmodic rața, de parcă ar fi vrut să provoace durere lumii întregi. Dar lumea își avea durerile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
apoi, poruncitor : Acum să te văd ! Tili deschise ochii, la auzul vocii schimbate a Maestrului, și rămase descumpănit. Maestrul păpușilor scosese din cutie o oglindă. Tili se privi și pentru prima oară nu-i veni niciun nume în minte. Se căzni să găsească ceva, dar simți că era prea târziu. Își acoperi fața cu palmele, gemând. Lumea, și fără el, și nenumită, continua să existe... au mai apărut: Caius Dobrescu, Teză de doctorat Gabriela Adameșteanu, Întâlnirea (ediția a II-a) Ioan
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Puteam să-mi dau seama că dormise adânc, căci obrajii îi erau roșii ca mărul. Desigur, i-am răspuns. Ne-a luat o zi întreagă să plantăm bulbii. Mă gândeam la fermierii de la țară și îmi închipuiam familiile care se căzneau să desțelenească solul înghețat. Punându-mi mâna pe burtă, am zis: — De vei fi băiat și de vei ajunge vreodată împăratul Chinei, îți doresc să fii bun și merituos. — A-ko! În clipa în care aud strigătul lui An-te-hai, mintea mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
reflecteze: Nu mă interesează eroina, este un caz patologic”[...]” (p. 216). Uneori, conștiința de scriitor a naratorului iese la suprafață într-un mod cât se poate de spontan, ca efect al aceleiași lucidități angoasante: „De ce scriu această carte? De ce mă căznesc să refac atmosfera? Din manie de autor, care profită de experiențele lui intime ca să le dea în vileag și să aștepte laude? Din nostalgie după vremuri care se duc? Dar mai ales e un țipăt către oameni ca să mă consoleze
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
și prințul moștenitor, ar fi putut stârni în sufletul suveranului cine știe ce bănuieli fără de reazem. Recăzu din nou, pentru o fracțiune de secundă, în ciudata sa stare de toropire și se revăzu în lucrarea unui gravor, un anume Nanteuil, care se căznea să-i facă portretul lui Ludovic XIV adult. Ce putea oare să însemne? Nu putea să-și revină din starea aceea de slăbiciune, cuvintele Regelui luaseră alt curs... percepea că vorbește despre pictură, despre un artist venit din Italia... Era
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
însemne? Nu putea să-și revină din starea aceea de slăbiciune, cuvintele Regelui luaseră alt curs... percepea că vorbește despre pictură, despre un artist venit din Italia... Era confuz; răspundea suveranului fără să-și dea seama de ceea ce rostea; se căznea să reînnoade rațional prezența sa în acel loc auster și repeta frazele. Horoscopul pentru Regele Soare, pricepea în fine, era o pagină neobișnuită care i se revela pe căi oculte. Dar cine îi dicta cu atâta claritate ceea ce ar fi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
tine.” (N. Iorga) „Un șeic văzu o desfrânată și-i spuse: «Pari sclava vinului și a dezmățului». Iar ea-i dădu răspunsul: «Ce par a fi, eu sunt. Dar tu, Învățătorule, ești ceea ce pari a fi?».” (Omar Khayyam) Se vor căzni munții (În durerile facerii) și se va naște un biet șoricel - Parturiunt montes, nascetur ridiculus mus. (Acest proverb, cu origini latine, ridiculizează promisiunile pompoase sau acțiunile nechibzuite ale trufașilor, ale căror rezultate se dovedesc a fi, În final, disproporționat de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
prealabil câteva sendvișuri ca meniu alternativ*. Din primele ciorbe ar fi bine să nu gustați. Aruncați-le imediat după ce le-ați gătit și mulțumiți-vă că ați deprins măcar procedura de lucru. * Eram acasă la extraterestrul numărul șapte și mă căzneam să-i fac o ciorbă (îmi jurasem să nu-i mai fac tocană după ce otrăvisem câțiva căței nevinovați); deși era un maestru în arta culinară, s-a arătat mai degrabă dezinteresat de efortul meu; îmbufnat și oarecum mirat că-i
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
regală, militară, comunistă), este prea expusă în zile ca acestea pentru a nu stârni legitime îngrijorări. Garantul ei nu poate fi un ins, oricât de bine intenționat, ci un sistem instituțional care să asigure pluralismul. Nu e nevoie să ne căznim noi a defini ce înseamnă aceasta și la ce obligă factorii de putere în clipa de față. Orice manual de politologie ne poate edifica. După câtă mizerie am îndurat, fiindcă am permis să se experimenteze utopii pe seama noastră, e timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
infinitele subdiviziuni ale lui Zenon. (Era o exagerare, însă mulți învățați au crezut-o; unii au optat chiar și pentru povestea creației, ca o dovadă în plus a existenței lui Dumnezeu. Filozofii și teologii medievali au fost condamnați să se căznească sute de ani pentru a lămuri problema.) Viziunea aristotelică asupra fizicii era pe cât de greșită, pe atât de influentă, astfel că timp de mai bine de un mileniu a dominat toate celelalte viziuni rivale, inclusiv pe cele mai realiste. Știința
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
neamului românesc. Necesar de subliniat este faptul că pe tot parcursul secolului al XVIII-lea s-a derulat procesul de constituire a unei identități naționale premoderne integrată regimului feudal al ordinii habsburgice. Națiunea română pentru a cărei emancipare politică se căzneau cărturarii ardeleni elaborând demonstrații istorice ale originii latine și continuității etnice era gândită în cadrul premodern al sistemului de "națiuni politice". În mentalul politic al vremii - străin de noțiunea mult mai târzie de "națiune etnică" în cadrele de cuprindere ale căreia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cele mai multe școli sătești era contracarat în acest mod de străluminarea simbolică iradiată de gloriosul trecut românesc depictat în tablourile istorice. În acest tulburător clarobscur trebuie să se fi desfășurat orele de clasă la țară, în care pruncii de țărani se căzneau să dezlege slovele de aur cu care era scrisă, în abecedare și cărțile de citire, istoria românească. În corelație cu conturarea unei iconografii a memoriei istorice naționale, reforma haretistă a instituit și o ritualistică comemorativă organizată în cadrul unui calendar al
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
oameni răsuflă ușurați. Milioane de oameni gândesc că, dacă monstrul ar fi murit cu 2000 de ani mai devreme, lumea ar fi fost scutită de teroare și măcel. Să fie oare așa? Cred că se înșeală. Că gangsterii naziști se căznesc să creeze o legendă de eroism și profeție în jurul sinistrului cap de bandă, e ușor de 124 înțeles, deși truda lor e zădarnică. Dar că la diferite posturi de radio democrate se vorbe ște de marile însușiri geniale ale lui
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
un condei infatigabil și alert, I. produce un șir nesfârșit de cronici vesele și triste. Un pic de umor, o boare de melancolie emit aceste stihuri care, pe alocuri, îl imită vioi pe G. Topîrceanu. Proza, cu înțepături satirice, se căznește să silueteze două personaje, Guță și Cănuță, din speța comicului zevzec. Între surâs și lacrimă, poemele din Isvoade (1943), cartea de debut, sunt croite, în culori de pastel, pe o dimensiune retro. „Icoanele” de altădată, din satul copilăriei, își exercită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]