768 matches
-
niveluri diferite, care îi ofereau un foarte confortabil scaun cu spătar. Se simțea la adăpost de priviri și nimeni n-ar fi știut s-o găsească, dacă Hector nu ar fi așteptat-o ghemuit la rădăcina copacului. Dar toamna dezgolise caisul. Îi rămânea latrina, o cabină de scânduri necioplite, cu un scaun geluit și un covoraș. În pofida eforturilor Caterinei, care spăla cu multă apă cabina, și în ciuda dezinfectantelor aruncate regulat în groapă, absența unui closet cu apă curentă se făcea simțită
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
fiecare zi. Ciorpacele. Peștii. Pescarii. Sălciile. Galațiul. Unul dintre copacii providențiali ai copilăriei mele a fost un arțar. Unul bătrîn, gros, din fața pivniței "înfricoșătoare" despre care am și mai vorbit. În aceeași circumferință cu el se mai aflau și un cais, și un vișin, și un cireș, dar și un corcoduș. Toți, deși roditori, erau mai tineri decît venerabilul oțetar. Oțetarul mirosea înțepător, vegetal, tentant, a materie vegetală pură, a iarbă și vînă de pom. A.B.Unde te ascundeai când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
importam seruri de la Budapesta. Sunt mulțumit că deocamdată veștile sunt bune. Însămânțarea, scrie ing. D. Ticulescu, decurge În condiții bune. Mazărea a răsărit frumos, dar a trebuit să fie Întoarsă din cauza unei brume târzii care a găsit-o În floare. Caișii din grădina din dosul gării au suferit și ei din cauza brumei. Puffi, cățelușa mea, aleargă În fiecare zi la gară, așteaptă trenul, și se Întoarce Întristată că nu mai vin. Mergem apoi În oraș pentru a ne căuta apartament. Carolică
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
acum și redactor de radio, trebuie să scrii numai poezie ! Nimic altceva !” Când a adus mai apoi vestea morții poetei, i-a spus lui George Sbârcea, mâhnit: „a fost un fir de polen care n-a ajuns în floarea de cais”. Vorbea în metafore, dar suferea. Pierduse o prietenă, deși tânără. Că era așa, ni se spune: „la despărțire, după vestea respectivă, mi s-a părut îmbătrânit pe neașteptate, barba care îi încadra fața albise parcă și mai tare, iar ochii
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
evoluție, are nevoie de diversitate, cât și ca sărăcire a genofondului biosferei, a biodiversității. E drept, În decursul timpului, la noi au poposit plante care sunt astăzi mai mult decât folositoare și, mai ales, nu deranjează pe nimeni. E cazul caisului, prunului, gutuiului, piersicului, dudului. Dar introducerea lor a fost lentă, de-a lungul a unul-două milenii, pom cu pom, iar nu sută de hectare cu sută de hectare, neagresând stabilirea echilibrului În ecosistemele În care pătrundeau. Introducerea conștientă, dintr’o dată
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
așteptând zadarnic În gară pe rarii săi pasageri, după linia molatecă a acoperișurilor și după Colina Mistică, cu cetatea, catedrala și cimitirul vechi, pe povârnișul căreia aveam să privim amândoi, În acea primăvară neuitată, nămeții rozalbi de meri și de caiși Înfloriți rostogolindu-se până În satul româ nesc urgisit dincolo de zidurile Cetății. Rezemați de stela funerară a sasului răposat acum două sute cincizeci de ani, ascultam Îmbrățișați, prin ceața matinală a zilelor de mai, vocalizările latine ale valahilor noștri din vale, lătratul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
un lan de porumb unde lucrau, într un suflet acasă: -„Credeam că ni l-ați adus pe Ilie”, mi-a zis atunci bătrâna. De câte ori se apropia cineva de poarta casei ei, doamna Natalia îl invita la o măsuță de sub un cais bătrân, ca să-i pună aceeași întrebare: Când mi-l aduceți pe Ilie ? Apoi: Dar de Ilie ce-ați mai auzit? Aceleași întrebări i le punea de fiecare dată și lui Constantin Chirilă. îi abonasem în acei ani pe părinții lui
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
mamei, iar abaterile mărinimoase de la propriile reguli îi subminau simțul ordinii. De s-ar mai întoarce tata vreodată la această masă, îmi ziceam, i s-ar da voie acum să mănânce și cu șurubelnițele, în loc de furculiță și cuțit. Dar nici caișii cei îndărătnici din curte nu se jenau să înflorească. Se întâmplă deseori ca sentimentele noastre să ni le împărțim în afară în mod ciudat: între câteva obiecte, puține, pe care, fără motiv anume, le găsim potrivite să ne deslușească amintirile
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pe care, fără motiv anume, le găsim potrivite să ne deslușească amintirile din creier ca pe o materie concretă. E un proces ce se produce pe căi ocolite. Astfel, nu proteza dentară sau ochelarii exprimau absența tatei, ci șurubelnițele și caișii. Ochii îmi umblau atât de irațional prin rămurișul acestor copaci încât, privindu-i îndelung, crenguțele lor scurte, încă golașe, începeau să semene leit cu șurubelnițele micuțe ale tatei. Ajunsesem deja la vârsta maturității, și totuși lucrurile continuau săse amestece între
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
privindu-i îndelung, crenguțele lor scurte, încă golașe, începeau să semene leit cu șurubelnițele micuțe ale tatei. Ajunsesem deja la vârsta maturității, și totuși lucrurile continuau săse amestece între ele la fel de viclean ca odinioară. Berlinul nu-i un ținut al caișilor, prea e rece aici. Nu am simțit lipsa caișilor la Berlin, dar apoi am dat dintr-o dată peste unul fără să-l fi căutat măcar. Se găsește chiar lângă șinele unui pod de tren urban - nu duce nici un drum până la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
să semene leit cu șurubelnițele micuțe ale tatei. Ajunsesem deja la vârsta maturității, și totuși lucrurile continuau săse amestece între ele la fel de viclean ca odinioară. Berlinul nu-i un ținut al caișilor, prea e rece aici. Nu am simțit lipsa caișilor la Berlin, dar apoi am dat dintr-o dată peste unul fără să-l fi căutat măcar. Se găsește chiar lângă șinele unui pod de tren urban - nu duce nici un drum până la el, nu aparține nimănui, sau cel mult orașului. A
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
un loc primejdios în ultimul moment, dai undeva peste țara cât de cât potrivită, dar te stabilești aici în locul greșit și nu mai găsești în tine voința să pleci. Când merg pentru o cumpărătură la prăvălie, drumul mă duce pe lângă cais. Firește, strada are două margini și-aș putea să-l evit ținând-o de cealaltă parte a străzii. Din cauza acestui cais, mi-e cu neputință să mă duc la cumpărături pur și simplu. Să aleg o parte sau alta a
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nu mai găsești în tine voința să pleci. Când merg pentru o cumpărătură la prăvălie, drumul mă duce pe lângă cais. Firește, strada are două margini și-aș putea să-l evit ținând-o de cealaltă parte a străzii. Din cauza acestui cais, mi-e cu neputință să mă duc la cumpărături pur și simplu. Să aleg o parte sau alta a străzii înseamnă să mă decid de fiecare dată dacă vreau să-i fac copacului o vizită ori prefer să-l evit
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
prea mult! Nu mi-aș cumpăra niciodată o pălărie cu căptușeala albă, tâmplele-mi zvâcnesc la gândul că în fața căptușelii capul nu poate ascunde nimic, este fără secrete pentru orice pălărie. Oricât aș spune toate astea și-aș aminti de cais ori de mătasea albă din pălării, n-am cum săexplic în cuvinte ce-mi provoacă ele în cap. Cuvintele sunt croite pentru vorbire - croite poate cu precizie. și nu există decât pentru vorbire sau, fie, din parte-mi și pentru
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în cuvinte ce-mi provoacă ele în cap. Cuvintele sunt croite pentru vorbire - croite poate cu precizie. și nu există decât pentru vorbire sau, fie, din parte-mi și pentru scris. Dar de înțeles nu înțeleg nici ele ramura-șurubelniță a caisului și pălăria-creier. Nu au capacitatea să țină locul celor ce se petrec în spatele frunții. Să citesc cărți sau chiar să le scriu eu însămi nu ajută la nimic. Dacă ar trebui să explic de ce o carte e pentru mine riguroasă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
vânt. Cum de cutează o fotografie de pe front, trimisă ca veste de moarte, să confunde între ele lințoliul cu batista, omul cu o mână de frunziș? Nimeni n-a putut lua de pe umerii bunicii povara pierderii fiului ei. Așa cum mie caișii îmi aduceau aminte de tatăl meu mort, la fel și ei un acordeon îi amintea de fiul mort. Acordeonul era obiectul rămas în urma sa care trebuia să-l suplinească. În ciuda ghebului, acordeonul aducea a sicriu. Așa sfârtecat cum l-au
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
plimbat de-a lungul lui. Valuri negre, de Întuneric lichid, se izbeau jos de stînci, Înălbindu-se pentru o clipă. Deasupra un cer la fel de negru. Și, Întorcîndu-mă, doar după cîțiva pași, am văzut proiectați pe acest cer un șir de caiși Înfloriți, parfumați aproape obscen. Iată miracolul vieții. CÎtă vreme există În mine dragoste, voi iubi aceste nopți cu toate șoaptele ce foiesc prin ele și acești pomi beți de o floare grăbită care mă umplu de recunoștință. Nu văd nici un
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Plantarea de copaci (avem : 20 de portocali, 20 de lămii, 20 de grapefruit, 20 de avocado, 20 de mango, 20 de papaya, 20 de castani, 20 de mandarini, 20 de kiwi, plus semințele aduse din România de cireși, vișini, piersici, caiși, nuci, care sunt peste 200 de copaci) - 500 de dolari totul. În următoarele câteva săptămâni începem în sfirșit săparea puțului de apă (5000 de dolari), instalarea rezervorului de apă de 20.000 litri (3000 de dolari), tragerea irigației la livada
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
la vremea lor, destul de păcătoși? Și, pe urmă, el are o stradă care îl așteaptă, are nume. Măcar că i l-am dat eu; s-ar putea să intre la catastif, că nu cred ca Dumnezeu să fie prea birocrat. * Strada Caisului. Ce cais o fi fost, cândva, de a rămas nume de stradă? Sunt foarte puține case, e o stradă veche, garduri vechi, decolorate de ploi. O bătrână stă pe o bancă, urmărind niște gâze care se îndreaptă către rădăcina unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
lor, destul de păcătoși? Și, pe urmă, el are o stradă care îl așteaptă, are nume. Măcar că i l-am dat eu; s-ar putea să intre la catastif, că nu cred ca Dumnezeu să fie prea birocrat. * Strada Caisului. Ce cais o fi fost, cândva, de a rămas nume de stradă? Sunt foarte puține case, e o stradă veche, garduri vechi, decolorate de ploi. O bătrână stă pe o bancă, urmărind niște gâze care se îndreaptă către rădăcina unui copac, strănepotul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o fi fost, cândva, de a rămas nume de stradă? Sunt foarte puține case, e o stradă veche, garduri vechi, decolorate de ploi. O bătrână stă pe o bancă, urmărind niște gâze care se îndreaptă către rădăcina unui copac, strănepotul Caisului de demult. Trece, rar, câte o mașină. Un vecin are un Trabant pe care îl tot dichisește; e liniște; numai când vin copiii strada se umple de țipetele lor. Bătrâna își amintește că alteori copiii se jucau de-a mitraliera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
îl tot dichisește; e liniște; numai când vin copiii strada se umple de țipetele lor. Bătrâna își amintește că alteori copiii se jucau de-a mitraliera, lovind cu liniile din penar în ostrețele gardurilor; atunci bătrâna își amintește și de caisul de odinioară. Ar putea să ne povestească despre o primăvară, sub caisul de atunci, stele lucind în noapte, știe o mulțime de povești despre fiecare casă, dar e bătrână, totul e inutil, chiar așteptarea... nu-i mai spune nimic. Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de țipetele lor. Bătrâna își amintește că alteori copiii se jucau de-a mitraliera, lovind cu liniile din penar în ostrețele gardurilor; atunci bătrâna își amintește și de caisul de odinioară. Ar putea să ne povestească despre o primăvară, sub caisul de atunci, stele lucind în noapte, știe o mulțime de povești despre fiecare casă, dar e bătrână, totul e inutil, chiar așteptarea... nu-i mai spune nimic. Îi este somn. * Dincolo de stația terminus a tramvaiului 32 (acum stația e părăsită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Sigur că nu am nici un scaun la cap. In aceste teritorii, în care cred că și Primăria se încurcă, nefiind pe acolo nimic așezat, nimic ordonat, sunt totuși străzi care au fost reale cândva, rămase acum doar virtuale denumiri... strada Caisului, strada Filozofiei, strada... Ceva între realitate și dincolo de realitate, între un trecut dubios și un viitor încă mai dubios... Ceva greu de definit, cum este poezia, în sine... * Strada Caisului... Ce cais o fi fost acolo, cândva, de a rămas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
au fost reale cândva, rămase acum doar virtuale denumiri... strada Caisului, strada Filozofiei, strada... Ceva între realitate și dincolo de realitate, între un trecut dubios și un viitor încă mai dubios... Ceva greu de definit, cum este poezia, în sine... * Strada Caisului... Ce cais o fi fost acolo, cândva, de a rămas nume de stradă? Sunt totuși câteva resturi de garduri, câteva case vechi... O bătrână stă pe o bancă strâmbă, urmărind niște gândaci care urcă pe rădăcina unui copac, un strănepot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]