643 matches
-
n-am râvnit la asemenea bogății. După ciorapi, pantofii lui de zece ani. Îi tot repingelea. Destul de buni pentru a merge prin Manhattan. Avea foarte mare grijă de lucrurile lui, Își Împăia costumul cel bun cu hârtie de mătase, punea calapoade În pantofi, deși pielea era strânsă de vârstă și purtat, vălurind de zbârcituri. Tot acei pantofi pe care domnul Sammler Îi purtase În Israel, În vara lui 1967. Nu numai În Israel, ci și În Iordania, În deșertul Sinai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pe Rim îi lipsea. - Atunci? zise. - Atunci! Doctorul Rim trebuie să fie neam de cizmar neamț și eu port pantofi frumoși! râse Nory, întinzînd piciorul ei lung și foarte subțire, încălțat perfect. Bazată pe slăbiciunea pe care o are pentru calapodul meu mi-am permis, urmând o psihologie sumară dar garantată, să-i azvârl ceva lovituri de pantof - la figurat, firește! Sistemul n-a dat greș; noroc că s-a întîmplat să aibă Lina nevoie de mine tocmai acum. Dacă mai
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Vizitatorul arăta la fel de pricăjit, dacă nu chiar mai pricăjit decât fostu-i soț, când se abătuse pentru prima data pe la casa ei și-i ceruse să-i dea ceva de lucru prin ogradă. „Toți parcă ar fi făcuți după același calapod, Își spuse ea. Vin, Își fac mendrele și pleacă. Și Înainte de asta Îți cer mâna, promițând câte-n lună și În stele...“ - Toți se laudă cu ceea ce au fost, dar când Îi scuturi bine, vezi că nu-i nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Sfântă. Timp de opt luni de zile avusese grijă de ea și de casa ei. Cele două bătrâne, atât de diferite, care trăiseră la o distanță atât de mare una de cealaltă, păreau a fi fost făcute aproape după același calapod. Nu cumva gârbova și necruțătoarea bătrânețe, ajustând puțin câte puțin fiecare trăsătură, fiecare gând, fiecare simțământ, reduce ființa umană la caricatură, la o fantoșă a sa, făcându-l să semene mai degrabă cu cine știe ce specie de animal ce-a existat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Rusie. Erau atât de slabi și se purtau cu atâta umilință, Încât păreau că vin nu dintr-un tărâm populat de oameni, ci de stafii. Ca și pufoaicele vătuite, ca și cizmele unse cu vaselină, toți păreau făcuți după același calapod, Încât cu greu puteai să distingi bărbatul de femeie și pe omul tânăr de cel bătrân. Erau extrem de atenți, vorbeau mai mult În șoaptă și făceau mereu semne arătând spre geam sau spre ușă ori Își exprimau teama lipindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Ginza?... Bine. A pus receptorul în furcă și l-a strigat pe fratele ei. — Takamori! Gaston e rănit. E la poliție. Tocmai ne-au sunat de la secția Marunouchi. Se pare că toate secțiile de poliție au fost construite pe același calapod. Ca și secția pe care Takamori și Tomoe o vizitaseră mai înainte, și aceasta avea intrarea la un nivel mai înalt decât o clădire obișnuită. Poziția intrării și treptele de piatră care duceau la ea, în dreapta și-n stânga, dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu fierul roșul, pe când Tu te numești Dumnezeu și când dormi, pentru că pe tine nu te-a cioplit nimeni după vreo schiță a unui posibil antemergător al Universu-lui. Doamne, chiar dacă purtăm aceeași cămașă, rogu-te, nu-mi judeca păcatul după calapodul sfinților tăi, păcatele mele strâng în jurul inimii ca un cerc de foc, și nu ca un zbor. Doamne, tu ai îmbrăcat cămașa peste piele de Dumnezeu, pe mine m-ai născut în pielea lui Adam, fără să mă întrebi vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cald: copiii, părinții. Poate că realmente nu empatizam cu altă lume. Nu o trăisem ca să știm ce nu avem. Singura Golden Age Nostalgia pe care o aveam eu era cea a perioadei ’64-’71. Dar atunci se construia, pe nebănuite, calapodul stalinismului românesc. La noi, din păcate, independența a însemnat adesea că un nemernic autohton și lingăii din jur instaurează „pohta ce-a pohtit-o” fără să fie tulburat de nimeni. Îmi dau seama că lipsa de sare a acestor pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
spiralat și inscripția din dreptul buzunarului stâng, „Monaco 8&8“. - N-am preducea, își pocni tânărul mâinile. A luat-o colegul când s-a mutat. Și-a deschis atelier la ei în sat, la Șoptireanca. Mi-a luat și din calapoade și... ’ Cea că venise cu ele la coperativă în șaijnouă. Păi da de-atuncea nu s-a mai stricat din instrumente... Nu s-a consumat nimic, oricât de noi să fi fost când le-a adus? N-a investit nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cizmarul. A plecat cu sculele. Și te mai miri de ce vezi la televizor. Se fură, tataie, în România asta de după democrație, de zici că ce-i aia. Lihneală de hoție! Uite, că eu încă mă dau de tânăr, aici, la calapod, dar tot îmi dau seama că nu e bine. Prea fură toți, bre! Zici că toți îs de-ai lui Brandaburlea, neamul ăla care văd acu’ că i-a băgat câțiva la anchetare, cu tabla, cu profilele, ceva de la combinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Poate chiar ați auzit de ea. E doamnă mare acuma. Ține stabilimentul cu acadele de pe Dumbrăveanca, unde-a fost grădinița aia cu orar prelungit. N-au lăsat-o ai ei, că cică eu nu eram de familie. Că eu la calapod și ea fată cu școală. Că făcuse, de, și doi ani de liceu, pe vremurile alea. Apoi a avut un accident de-a nenorocit-o unul și s-a retras. Mă mai văd cu ea, că mă duc și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu spune niciodată ceva expré anume, că nici nu știi după aia ce te mai așteaptă. Ține-o cu lozinca asta: dacă nu s-a dat la televizor și nici la radio n-am auzit, de unde să știu eu, la calapoadele mele...“ Chicoti, pocnind șmecherește din degete. - Deștept nea Trandafir. „Nu te omoară pă chestia asta, zicea. Da să nu semnezi nimic. Orice, da fără semnătură.“ V-ați prins? Nu țâțâie acu’ laminoru la tremurici din ăștia de-a semnat? C-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a făcut, ce n-a făcut, da uite că s-a prăsit și i-a trimis p-ăia acu’ să facă dreptate. Pișpirică se înflăcărase. Perora, plimbându-se iarăși, preocupat, dintr-o partea în alta. Intra în cămăruța lui cu calapoade, ocolea măsuța de lucru și revenea îngândurat în dreptul lui Pancratz. Oftă: - Că zicea și la televizor, cum comentează cine se pricepe, că din cauza lu’ unu, Nostrudansus, și mai era unu ca el care a tradus și-a aprofundat că gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Dădu să-și ia cureaua de pe tejghea. Meseriașul o prinse și o trase spre el. - Ca să fiu mai clar. Că mai gândim și noi, ăștia care încă ne dăm de tinerei, să știi dom’ Pancras! Chiar dacă stăm la pingelit la calapod, mai gândim și noi, mai ascultăm, mai discutăm. Am rămas așa, că e și asta meserie cinstită, și dacă n-o fac eu, cine s-o facă?! Matale? Mai făcu câțiva pași, gânditor, între oglindă și sobă. - Ca să vă dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sigur, nu o zicea de gelos. - Păi io ce spuneam, se veseli cizmarul. Io nu le-am trăit, da am mai discutat și io, mai mă uit la televizor, mai cu unul, mai cu altul. Înveți, așa cum stau io la calapoade și pingele, prinzi mai multă istorie, de-asta, adevărată, mai pă bune decât aia de la documente. Că, acuma din ce știu și eu, matale crezi că mai e cazu să crezi în documente? Că le prelucrează, că le trombonește, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tejgheaua unde-și întinsese mai adineauri cureaua. Stătea într-un picior, chinuindu-se să-și scoată cizma argintie. - Ce te holbezi!, se răsti insul, trăgând de cizmă, balansându-se pe tejghea. Gentimir rămăsese țintuit în ușa dinspre sălița lui cu calapoade, încălțări, tinichele cu pap, clei, smoală, perii, sfori de tot felul, cutiuțe cu ținte de lemn și, pe peretele din fund, un poster mare cu Madonna cântărindu-și sânii în căușul palmelor. Încerca să se miște, dar o putere grozavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pot face altceva? Nea Legrade bea și cizmărea modelele timpului: pantofi de nuntă, de copilărie, de înec, de salturi peste necazuri, de scufundări în dragoste, de naștere. Modelul și-l alegea clientul, dar tot nea Legrade i-l dregea pe calapod. Talpa o lipea cu adezivul cel mai bun: pap. Făină cu apă și clei de oase, dar și salivă pe ținte de fier și mai ales pe cele de lemn. Cizmarul nostru avea niște enzime specifice care înglobau dorința, dragostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de la Dumnezeu. — De Crăciun, soldații au tăiat cu baioneta părul tuturor femeilor care se numeau Maria. Apoi i-au ordonat pantofarului să pună cleiul la fiert - cât mai repede, dacă se poate, altminteri îi vor țintui limba cu gloanțele de calapod - și să le lipească bărbi din firele acelea frumoase de păr, căci de acum încolo ei vor fi micii Isuși și vor apăra țara. Bărbile le ajungeau până la brâu, iar celor mai norocoși, până la genunchi, așa că au hotărât cu țolștokul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
qilin, tigrul care aduce prosperitate cuibului tău, vii cu toată încărcătura aceasta prețioasă pe prispa așteptării tale și te apuci de lucru, harnică nevoie-mare. mai întâi iei o așchie de baobab-bătrân-capricios, o așchie cât craniul tău perfect, și împletești după calapod, îți faci un coif de papură albă ușoară care te va proteja de orice cădere, așa cum bicicliștii sau motocicliștii poartă cască, și tu îți faci coif rezistent de papură albă ușoară. după ce termini, te muți la războiul vertical de țesut
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
vântul cald khamsin, dinții și ghearele arhimedice se sfărâmă în împletirea ta, vecinul de jos nu are nici o vină pentru atacul acesta cumplit, acoperișul grădinii tale se prăbușește în capul tău, dar coiful tău din papură albă ușoară, împletită după calapod, te protejează, covorașul din papură albă ușoară, desăvârșit la războiul vertical de cusut, face cinste războiului tău și rezistă, pământul reavăn al grădinii suspendate a dragostei tale nu se surpă nici o jumătate de becutec. ai mult noroc, bine pregătit în
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
incapabil de a înțelege ceea ce se petrece în jurul lui! Liniștit, împăcat cu rolul lui, n-avea nici o grijă și, dacă uneori se purta binevoitor cu mine, o făcea complect gratuit. Și cum i se păreau toți oamenii făcuți după același calapod, a avut impresia că m-am prefăcut față de Ioana că știu tot. Într-adevăr, Ioana i-a mai spus: - Știa perfect totul. - Se laudă. Mă tîngui: - În timpul celor trei ani de despărțire ai devenit parcă o fantomă prezentă oriunde aș
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
1914, textul capătă, în context, semnificații anticipative. Pe 15 februarie 1916, la Cabaretul Voltaire din Zürich, „dezertorul” Tzara va contribui, împreună cu Ball, Arp, Iancu, Huelsenbeck și ceilalți, la declanșarea celei mai radicale „insurecții” artistice a secolului al XX-lea. Pe calapodul fiziologiei moderne, O viață — mică proză hibridă cu titlu din Maupassant, publicată de (Alexandru) Claudian — prezintă o altă ipostază a derealizării lumii. De astă dată, „agentul fantastic” menit să o distrugă este un monstru singuratic, un mutant a cărui viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
jos ale societății, oameni din mulțime, rareori evidențiați prin ceva remarcabil, aflați cel mai adesea sub forța discreționară a destinului. Ei poartă nume ciudate, contorsionate, comice, grotești, expresive ca sonoritate și tâlc: Cocorânză, Rastel, Cap Alb, Stârliciu, Tache Costache, Ioviște Calapod, Mitrea Logofete, Covrigel, Stejara, Cercel Dumistrăcel, Jenică Teleleu, Canibal, Bubulea, Țiganca Naftalina, Fănel Gologănel ș.a. Un personaj se numește Emil Boc, iar un altul Emil Râșcanu, acesta din urmă având afinități cu directorul casei de cultură din Vaslui, iar cel
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
crucit și acelea. L-au întrebat: mata, ce vrei să faci, acum, bătrâne? Să mă duc acasă. Și s-a dus. Purtând, cu el, o amintire,înscrisă în foaia de externare: EROARE. Eroarea unei patrule somnambule! FABRICA DIN PUȘCĂRIE Loviște Calapod ajunsese șef de pârnae datorită celor de la Partidul Balanței Sociale, denumire modificată, mai apoi,în Partidul Dreptății Sociale. Bucurându-se de bani suficienți, de la stat, obținuți prin intermediul celor care-l puseseră șef, câțiva ani, pușcăria nu a avut probleme.Cum
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
acesta nu a mai înregistrat procentul care să-i permită să supraviețuiască. Încât, a luat-o, vijelios, la vale, dispărând de pe eșichierul politic românesc. Odată cu acest fapt, s-a terminat și cu banii, care urmau să asigure, pârnaiei lui Loviște Calapod, continuarea activității de educare și reeducare a deținuților. O ședință a consiliului de administrație conchise: dacă găsim resurse proprii, ne continuăm existența, dacă nu,nu! Calapod a inițiat o largă consultare a tuturor deținuților. Fiecare urma a veni cu propuneri
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]