1,124 matches
-
a vocației comice este dată de luciditatea surprinderii ridicolului chiar și la ființa iubită. Astfel că, deși s-a numărat printre prietenii lui Caragiale, Delavrancea n-a fost scutit de înțepăturile parodice ale acestuia. Nuvela acestuia, Sultănica, este hipotextul "basmului" caragialian Smărandița, iar Dădămult, ... mai dădămult e o pastișă după Stăpânia odată a aceluiași autor. Ele dau măsura capacității de invenție mimetică a stilului lui Caragiale și a talentului său de a caracteriza în maniera idilico-sentimentală specifică sămănătorismului: Fata mamii Ilinchii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
înveninate și mai bine realizate artistic sunt cele câteva poezii în care-l pastisează pe Coșbuc (Idilă), pe Alecsandri (În gondolă, Tricolorul) sau pe Eminescu și eminescianismul (Elegie, Steaua). Esențial însă de reținut, este că parodiile constituie în ansamblul operei caragialiene manifestări ale libertății creatoare, ale spiritului de frondă impulsionat de o conștiință estetică subordonată unui cert simț al valorilor autentice, nu doar simple exteriorizări ale unor invidii literare sau spații compensator-vindicative ale artistului nedreptățit în planul existenței concrete. 3.5
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la ușa" sa. Un veritabil "labirint de lentile" dezvăluie textul unuia dintre cei mai apreciați poeți ai nouăzecismului literar, Cristian Popescu. Între sedimentele parodiei din Trebuiau să poarte un nume balada Miorița, poemul lui Marin Sorescu, piesele lui Caragiale -, hipotextul caragialian este liantul care susține atât lumea de hârtie cât și realitatea extralingvistică: " Și pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, un singur nume și pentru că oamenii aceia să poată hohoti în voie de toate acestea li s-a spus
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
planului de idei pe care trebuie să-l umple cetitorul cu inefabila-i știință epică și cultură creatoare"97 ș.a.m.d. Hazul pe care-l stârnește episodul Un harem model, spre exemplu, amintește de cel produs de insolita imagine caragialiană a iadului lui Tartarot din Kir Ianulea, prin aceleași procedee comice de autohtonizare și inversare parodică a tiparelor mentale: Intrând pe ușa mascată de trupul superb al unei tătăroaice mascate de trupul masiv al unui eunuc, Metodiu se opri zgâit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Macbeth (în Prologul care începe prin a reproșa apetitul marelui dramaturg englez pentru "sânge și măceluri"), Othello (prin gelozia exagerată a lui Romeo), Hamlet (prin șarjarea apariției spectrului patern). Însă, la fel ca în scurta comedie a lui Ranetti, hipotextul caragialian se întrevede clar. Astfel, despre întâmplările prin care trec cei doi tineri până în momentul în care vor intra în scenă în calitate de soț și soție, Actorul ne informează în prolog într-un limbaj "moftologic" neaoș, ancorând decisiv eroii lui Shakespeare în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
întrevede clar. Astfel, despre întâmplările prin care trec cei doi tineri până în momentul în care vor intra în scenă în calitate de soț și soție, Actorul ne informează în prolog într-un limbaj "moftologic" neaoș, ancorând decisiv eroii lui Shakespeare în universul caragialian și prin alte trimiteri intertextuale la sintagme celebre din Telegrame, De închiriat și alte Momente axate pe redarea atmosferei domestice burgheze: Ce-a urmat după asta... uite... ne spune Cascarelli... punct cu punct. Capuleții și cu ăilalți s-au pupat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
teatru, teatrul fiind dialog"122. Însă pentru spectatorul neavertizat, dialogul ionescian, identificat cu teatrul, este unul steril, lipsit de finalitate, configurat ca "antidialog" pentru că nu comunică decât certitudinea că nu se mai comunică. Anamorfoză a realității lingvistice surprinse cu amărăciune caragialiană 123, antidialogul ionescian este un construct parodic subordonat principiului de "îngroșare a sforilor", cu dublu efect: deconspirare și avertizare. Mecanismul comunicării verbale este dereglat, așadar, deliberat, rezultatul fiind emiterea de enunțuri corecte gramatical, dar nereușite și ineficiente. Mai concret, subminarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
conformismului universal, marionetizarea personajelor și, mai cu seamă lucida demascare a crizei limbajului generată de grave deficiențe de la nivelul gândirii logice, sunt aspecte prin care teatrul lui Eugen Ionescu și în special această primă piesă a sa, amintesc de viziunea caragialiană, concretizată într-un univers ficțional guvernat de o "mare trăncăneală"133 la fel de ineficientă din perspectiva comunicării. De altfel, așa cum vom demonstra la momentul potrivit, aceste aspecte configurează dimensiunea absurdului din paradigma caragialismului, pentru care Eugen Ionescu este, cu siguranță, unul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dimensiunea absurdului din paradigma caragialismului, pentru care Eugen Ionescu este, cu siguranță, unul dintre descendenți. În ceea ce privește coordonata parodiei din aceeași paradigmă, ceea ce rezultă din această succintă prezentare a panoramei literare românești de această factură, este importanța de necontestat a textului caragialian, atât ca model, așa cum am specificat și în cazul satirei, cât și ca sursă primară pentru literatura succesorală a unor discipoli declarați, "ingenioși" mai mult sau mai puțin "temperați", precum Mircea Horia Simionescu, Ioan Lăcustă și alții, a căror filiație
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
atât ca model, așa cum am specificat și în cazul satirei, cât și ca sursă primară pentru literatura succesorală a unor discipoli declarați, "ingenioși" mai mult sau mai puțin "temperați", precum Mircea Horia Simionescu, Ioan Lăcustă și alții, a căror filiație caragialiană va fi analizată în cea de-a doua parte a lucrării. 3.6. Modul ironic Definirea, clasificarea, procedeele și statutul ironiei în decursul perioadelor culturale sunt câteva aspecte pe care încercăm să le sistematizăm în acest preambul teoretic. Vom puncta
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semnul ironiei Despre semnificația și rolul ironiei în creația și în comportamentul lui Caragiale s-au pronunțat în studii aproape exhaustive numeroși cercetători. Magistrală, între multe exemple, rămâne analiza lui Șerban Cioculescu, Ironia în opera lui Caragiale 145, inclusă în Caragialiana sa, completată lăudabil cu cea a lui V. Fanache din capitolele Viața ca Mare Comèdie și Conformismul ironic, din cea de-a doua ediție augmentată a studiului amplu Caragiale 146. Avantajați prin acest enorm sprijin exegetic, nu ne rămâne decât
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
amplu Caragiale 146. Avantajați prin acest enorm sprijin exegetic, nu ne rămâne decât să ținem cont și de considerațiile de natură teoretică amintite în prima parte a acestui subcapitol și să punctăm câteva dintre reperele importante ale paradigmei corespunzatoare ironiei caragialiene, pentru a le putea recunoaște în eventualele reconfigurări din literatura postcaragialiană. Trebuie mai intâi să localizăm domeniul temporal și implicațiile ironiei caragialiene. Dacă zeflemeaua este procedeul predilect din scrierile jurnalistice ale primei perioade de creație 147, în schimb "coordonata esențială
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
amintite în prima parte a acestui subcapitol și să punctăm câteva dintre reperele importante ale paradigmei corespunzatoare ironiei caragialiene, pentru a le putea recunoaște în eventualele reconfigurări din literatura postcaragialiană. Trebuie mai intâi să localizăm domeniul temporal și implicațiile ironiei caragialiene. Dacă zeflemeaua este procedeul predilect din scrierile jurnalistice ale primei perioade de creație 147, în schimb "coordonata esențială a comicului caragialian"148 în paginile maturității artistice devine ironia, înțeleasă nu doar ca procedeu retoric, ci și ca mod de contemplare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
le putea recunoaște în eventualele reconfigurări din literatura postcaragialiană. Trebuie mai intâi să localizăm domeniul temporal și implicațiile ironiei caragialiene. Dacă zeflemeaua este procedeul predilect din scrierile jurnalistice ale primei perioade de creație 147, în schimb "coordonata esențială a comicului caragialian"148 în paginile maturității artistice devine ironia, înțeleasă nu doar ca procedeu retoric, ci și ca mod de contemplare a existenței, ca viziune estetică și chiar ca filosofie. Atitudinea detașată, discret semnificativă adoptată de Caragiale este, așa cum am subliniat deja
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
început suntem invitați să remarcăm neutralitatea tonului: "Observați bine că narez numai faptele; nu fac nici un comentariu."149 Ceea ce nu înseamnă că nu se va folosi de puterea alegoriei pentru a implica, în lipsa comentariului direct, "chinizarea" contemporanilor. Finalul dezvăluie abilitatea caragialiană de prestidigitator ironic: "Mă iartă domnul meu, dacă mi-am uitat datoria de cicerone, lăsându-vă un moment, pe doamna și pe d-ta, pentru a mă adresa Chinezilor mei. V'o jur că am făcut-o numai dintr-o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de argint rusesc, masiv, à surprise"162 maschează o situație complet diferită, de tristă strâmtorare financiară. Dintre tipurile de ironie precizate de Heinrich F. Plett, cel preferat de Caragiale este asteismul. Un exemplu elocvent și edificator și în privința superiorității ironiei caragialiene în ceea ce privește mânuirea în proporție ideală a semnalelor sintactice și stilistice pentru menținerea echivocului, îl oferă schița Savantul din ciclul Moftangii. În combinație cu paramologia, diasirmul atrage cititorul pe drumul sinuos între justificare și blamare, între admirație și dispreț, primul termen
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
catalogat drept literatură ocazională, servilă, și folosit pentru a sărbători editorial "40 de ani de la Eliberare". O lectură mai puțin grăbită ar fi dezvăluit însă cât de puțin era exaltat aici patriotismul și cum, dimpotrivă, în ciuda obiectivității simulate prin procedeul caragialian al colajului de texte extraliterare, ironia pune în lumină tocmai contrastul rușinos între comportamentul iresponsabil al românilor (cazul cel mai elocvent este cel al personajului Mihail Buzdugan Comănești, decisiv în manevrele de întoarcere a armelor împotriva ocupantului nazist, dar care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
societate utopică, ci ca un veritabil proprietar capitalist, stabilește un raport intertextual cu finalul Cronicii fantastice, cel puțin pentru că stârnește asupra cititorului același efect resimțit la plonjarea controlată magistral, așa cum am văzut, din universul fantastic al "Sinecorzilor", în "moftul" lumii caragialiene. Ceea ce reiese din cele câteva exemple selectate, este că modul ironic rămâne tributar modelului caragialian atât de scriitură, cât și de "diplomație", de șiretenie necesară scriitorilor integri, care sunt constrânși să recurgă la ironie pentru a dezvălui ceea ce nu pot
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fantastice, cel puțin pentru că stârnește asupra cititorului același efect resimțit la plonjarea controlată magistral, așa cum am văzut, din universul fantastic al "Sinecorzilor", în "moftul" lumii caragialiene. Ceea ce reiese din cele câteva exemple selectate, este că modul ironic rămâne tributar modelului caragialian atât de scriitură, cât și de "diplomație", de șiretenie necesară scriitorilor integri, care sunt constrânși să recurgă la ironie pentru a dezvălui ceea ce nu pot spune fățiș. Caragiale a fost, indubitabil, pentru astfel de autori, un partener din umbră care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în evidență în mod exemplar, așa cum vom încerca să demonstrăm în continuare, prin dramaturgia și proza lui I. L. Caragiale. 3.10. "Simt enorm și văz monstruos" Aflat la granița dintre tragic și comic, grotescul ocupă un loc însemnat între procedeele caragialiene, reprezentat masiv în schițe precum: 1 Aprilie (monolog), La Paști, Grand Hôtel "Victoria Română", în reportajul O plimbare la Căldărușani, și mai cu seamă în nuvelele marcate de gravitate. Apropiată de grotesc devine ironia din "viceversa" catastrofală din Două loturi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de zăpadă, ține tot de manifestarea gustului pentru "enorm" și "monstruos" în forma grotescului aglomerării de tip rabelaisian, elocventă fiind bucata Moșii / Tablă de materii. Grobianismul, ca formă a grotescului prin supraabundență alimentară este, de altfel, o constantă a lumii caragialiene gurmande, amatoare nesățioasă de petreceri, bâlciuri sau sindrofii în care elementul gastronomic devine catalizator al discuțiilor sau monedă de schimb pentru diverse interese și servicii (La Moși, Cam târziu, Politică și delicatețe, Țal, Boborul!). Expresie a unei predispoziții spre culminații
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lemn (1930), Cimitirul Buna-Vestire, (1936), Lina (1943) și în special din Tabletele din Țara de Kuty (1933), raportându-se ineditul limbajului și al imaginarului său la scriitori francezi ca Baudelaire sau V. Hugo, nu ar trebui trecute cu vederea prefigurările caragialiene și urmuziene ale acestei estetici. Dacă la Caragiale banalul și derizoriul pot fi resorturi de reprezentare artistică alături de "enorm și monstruos", aceștia din urmă vor acapara decisiv viziunea urmuziană asupra unei infralumi hidoase anchilozate în stereotipii bizare și vor covârși
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
elegiacă predominantă inversează grotesc tiparele de reprezentare ale universului copilăriei, teritoriu îndeobște înseninat de veselie și vitalitate plenară. Biografia "guignolescă"193 din eseul cu titlu semnificativ, dar ironic, Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo (1935-1936), sublimează în manieră caragialiană din Câteva păreri, repulsia pentru retorica, elocvența, emfaza și artificialitatea poeziei romantice și expune ridicolul imposturii hugoliene în narația persiflatoare și demitizantă, asezonată cu scene al căror comic malițios rezultă din caricatura "naiv grosolană" de un grotesc benign: Victor Hugo
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
început, problemele care țin de variantele umorului și de interdependența cu celelalte moduri ale comicului sunt extrem de numeroase, însă nu ne pot reține atenția decât pentru certificarea operațiunii de identificare a respectivelor sale concretizări, mai întâi în interiorul monumentalei construcții comice caragialiene și apoi în operele umoriștilor postcaragialieni. 3.13. Caragiale și umorul Este oare detronat Caragiale de Ion Creangă în privința acestui mod al comicului? Într-adevăr, aspecte ale umoristicului se întâlnesc mai rar în opera lui Caragiale, fapt explicabil, dacă avem
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aspecte ale umoristicului se întâlnesc mai rar în opera lui Caragiale, fapt explicabil, dacă avem în vedere predilecția pentru ironie, remarcată și comentată de majoritatea cercetătorilor. Plecând de la unele mărturii biografice caracterizatoare, suntem însă ispitiți să aplecăm balanța predispozițiilor temperamentale caragialiene nu înspre latura cinismului și a malițiozității sarcastice intransingente, ci înspre cea a bunăvoinței conciliante. Acea memorabilă exclamație "nu te mai saturi să-i vezi și să-ți faci haz de ei"202, atribuită de I. Slavici lui Caragiale, denotă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]