839 matches
-
privi mirată, cu obrajii aprinși, ca de purpură, el continuă, să ne căsătorim adică. Cum sta așa, într-o parte, cu genele plecate, grele de-o lene interioară. Ovidiu părea a fi întruchiparea plictisului. Și tu ce zici? îl întrebă Carmina și-și privi unghiile. Ovidiu era ca un dar al Sidoniei, îl primea fără să se bucure sau să se întristeze, nu simțea nici o chemare specială pentru el. Ovidiu își ridică în sfârșit pleoapele și o privi pentru câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o privi pentru câteva clipe. Apoi își înălță privirea către tavan. Cu mâna dreaptă își pieptăna absent o șuviță de păr. Poate are dreptate, mai știi? Zâmbi amuzat de parcă spusese o anecdotă. Ei, ce zici? Nu știu, îi răspunse iute Carmina, nu știu și continuă în gând: Niciodată nu am visat că o cerere în căsătorie poate lua o astfel de formă. Apoi rosti cu voce tare: Mi se pare că suntem nepregătiți pentru asta. Propunerea ta pare să vină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
asta o fi felul nostru de a fi și deci nu trebuie să intervină cineva din afară ca să rezolve relația dintre noi într-un fel sau altul. Tu nu te simți bine cu mine? Ba, da, îi răspunse ea repede. Carmina îl privi concentrată. Cred că nu e cazul să ne căsătorim, spuse în gând atâta vreme cât nu simțim nevoia s-o facem. Dacă ne-am iubi totul ar fi altfel. DRAGOSTEA VINE DE-A VALMA, așa a spus Sidonia iar nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gaz metan, un congelator, dulapuri suspendate prin geamul cărora puteau urmări mai multe servicii de vin și cafea scumpe. Fana se mișca de acolo, acolo cu o dezinvoltură controlată, parcă ocupase de când lumea spațiile acelea. Bănuia că o frapează pe Carmina și gândul parcă îi dădea aripi, le povesti foarte amuzată de micile ei dificultăți de ordin casnic, de grijile pe care și le face, de țăranii ce-i vin pe cap cu fel de fel de probleme și despre discuțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aș plăti nici reparațiile la încălțăminte cu banii din salariu, deși, dacă ar fi doar după mine aș primi și nu de dragul banilor, ci așa, ca să am o ocupație în plus, un orizont mai diversificat. Pozează, își spuse în gând Carmina, acum pozează, poate nu total dar, oricum, vrea să pară interesantă. Apoi se întrebă îngrijorată ce-i va raporta Sidoniei, femeia avusese dreptate, în jur plutea o atmosferă artificioasă, glacială, un set de imagini ce trebuiau legate între ele, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pat, își scoate masca, o lasă să cadă jos, pe covorul grena, ca să rămână lângă el goală, indecent de goală, acoperită numai cu un strat subțire, transparent de celule primordiale... Iar nu fusese atentă, iar se lăsase târâtă de imaginație. Carmina se concentră și o ascultă pe gazdă vorbind, lucruri mărunte, de fapt, pe care Fana le făcea să devină interesante, prin minuțiozitatea descrierii, avea o voce puțin răgușită, cântată, foarte plăcută auzului, știa că Fana se simte în elementul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în elementul ei când vorbea, buzele de un roșu aprins, natural, se rotunjeau frumos atunci când rostea vocale, avea mare grijă în alegerea cuvintelor, mișcarea sprâncenelor, a ochilor, a mâinii cu degete lungi, subțirele. Ce minunat mai era s-o asculți! Carmina simțea că pică din nou sub vraja acelui glas, o ascultă și, undeva în interior, se destinse, o stare de confort psihic, de parcă lumea nu ar mai fi de jur împrejur, și nici un rău n-ar fi posibil să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lumea nu ar mai fi de jur împrejur, și nici un rău n-ar fi posibil să se întâmple, un univers aparte, creat automat, o transă ce făcea să se oprească în loc timpul. O, Dumnezeule, era ca un drog și ea, Carmina, mai încercase odată să i se opună, brutal, fără milă, îndepărtând-o pe Fana, focarul viciului. Trece timpul, îi spusese atunci Carmina, ne vom obișnui, să ne vedem zi de zi ca două pupeze, să vorbim despre o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
automat, o transă ce făcea să se oprească în loc timpul. O, Dumnezeule, era ca un drog și ea, Carmina, mai încercase odată să i se opună, brutal, fără milă, îndepărtând-o pe Fana, focarul viciului. Trece timpul, îi spusese atunci Carmina, ne vom obișnui, să ne vedem zi de zi ca două pupeze, să vorbim despre o mulțime de lucruri și despre nimic și să nu ne alegem cu nimic din asta. Ne aflăm într-un fel de criză din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
le-a făcut cu mâna și șuvițele blonde s-au clătinat pe frunte. Să mai veniți oricând aveți voi chef, le strigase Fana, cu vocea ei cântată, plină de chemare și, înainte chiar de a ieși cu mașina din curte, Carmina se gândi, încurcată, la Sidonia, ce-o aștepta cu sufletul la gură să-i spulbere temerile. Cu ceafa sprijinită de suportul scaunului, cu ochii grei, parcă lăsați spre obraz, Ovidiu conducea în tăcere, lent, fără să forțeze comenzile, femeia avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
luncii, pe urmă tot mai sus către strălucirea seacă a soarelui din acel sfârșit de septembrie. Într-adevăr, imediat după vizita făcută Fanei, aflând de la Ovidiu de propunerea de căsătorie rostită, în sfârșit de Ovidiu, și lăsată în suspensie de Carmina, știind bine că felul de a fi al lui Ovidiu, flegmatic, plictisit, contribuise la acest nou, posibil eșec, Sidonia se repezi cu elan, cu efervescență, să completeze golurile create de fiul ei. Începu prin a aduce vorba de căsătoria lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ei relații erau reînviate, voia să obțină cât mai urgent o locuință convenabilă pentru tânăra pereche. Sidonia își dădu seama că îi va fi destul de ușor să ducă lupta, era suficient să apese pe butonul soneriei, în prag îi apărea Carmina, singură, fără nici un ajutor, o primea cu multă plăcere. Carmina pe atunci chiar credea în sufletul deschis la Sidoniei. Ovidiu care o secunda de obicei era și el tratat ca un oaspete de seamă. În cele din urmă, pentru că observase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o locuință convenabilă pentru tânăra pereche. Sidonia își dădu seama că îi va fi destul de ușor să ducă lupta, era suficient să apese pe butonul soneriei, în prag îi apărea Carmina, singură, fără nici un ajutor, o primea cu multă plăcere. Carmina pe atunci chiar credea în sufletul deschis la Sidoniei. Ovidiu care o secunda de obicei era și el tratat ca un oaspete de seamă. În cele din urmă, pentru că observase că fata era de-o sinceritate absolută, decise să folosească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pătrunse în bucătărie, îl auzi cum deschide frigiderul și cum își toarnă din sticlă o cană cu vin alb. Bea, se gândi Sidonia și își descheie bareta la pantofi, bea singur, ca tată-său. Apoi își aminti că mâncaseră la Carmina o varză cu ceafă de porc. În definitiv, concluzionă ea, chestiunea e ca și aranjată, fata se arată de acord în principiu, numai că de îndată ce i se pomenea de părinți se retrăgea în carapace, amâna de la o duminică la alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
complăcea să zacă sub masca aia sictirită ce se așternea pe fața lui ca o grimasă? Pentru că ea nu avea voie să creadă că toată existența lui Ovidiu se mărginea la atât, că va veni o zi când fata aia, Carmina, va înțelege că fusese trasă pe sfoară și-i va trânti în față adevărul. Oh, murmură Sidonia, dacă o fi să vină ziua aia, Carmina cel puțin n-o să pice de la mari înălțimi, ea este mult mai echilibrată decât am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
existența lui Ovidiu se mărginea la atât, că va veni o zi când fata aia, Carmina, va înțelege că fusese trasă pe sfoară și-i va trânti în față adevărul. Oh, murmură Sidonia, dacă o fi să vină ziua aia, Carmina cel puțin n-o să pice de la mari înălțimi, ea este mult mai echilibrată decât am fost eu cândva, cred că a avut puterea să treacă dincolo de învelișul ei protector și nu și-a făurit prea mari iluzii. Aproape îi părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dincolo de învelișul ei protector și nu și-a făurit prea mari iluzii. Aproape îi părea rău că-i oferă fetei un fruct înșelător. În ziua în care urma să-și viziteze părinții împreună cu Ovidiu și Sidonia, imediat după ce se machie, Carmina se îndreptă direct către colțul de bibliotecă, unde ținea dicționarul, trase cartea mare pe genunchi și căută la litera "L", foarte preocupată și concentrată, urmări cu degetul, cuvântul "lichea". Îl descoperi și citi de câteva ori: om de nimic, lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
întreprinderi... Era deja prea târziu, mama și fiul deja sunau la ușă, veseli, gălăgioși, de pe umbrelele lor șiroia apa. Fiecare în felul lui căuta să-și ascundă stinghereala. Înainte de a porni la drum, au acceptat să bea o cafea la Carmina. Poate se mai domolește amarnica asta de ploaie, a spus Sidonia și, în rochia ei foarte simplă și sobră, îmbrăcată înadins, părea de-a dreptul copilăroasă. Au intrat pe poarta îngustă, scârțâia din balamale, poate se umflase de umezeală. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sensibile și le-a atacat cu multă înțelegere, fără să uite nici o clipă să-și mențină poziția demnă, de neatacat, altfel ar fi scăzut în ochii bărbatului și crezând-o la același nivel cu el ar fi dorit să contraatace. Carmina asista nepăsătoare la conversația vioaie, animată, susținută cu mult zel de Sidonia. Impresionat, tatăl își tot dregea glasul dar nu reușea să articuleze prea multe propoziții. Cât despre mamă ea a pomenit de câteva ori pe Dumnezeu, mare e Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
s-au consultat asupra diverselor modalități de tratament mai mult sau mai puțin științifice. Încântat, ieșit din acreala lui caracteristică, tatăl a plecat cu un coșuleț din nuiele și le-a promis că o să le aducă struguri, lăsase anume, pentru Carmina câțiva butuci neculeși. S-a reîntors, într-adevăr, cu coșul plin, boabele mari, frumoase, străvezii păstrau picături de apă. Rezervat, picior peste picior, amuzat de ceva anume, zâmbitor, Ovidiu asista la discuții ciugulind bobițe de struguri. Era foarte pasiv, plasase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
niște ziare, mama pusese pătlăgele ne înroșite, culese din grădină ca să fie ferite de asprimea brumei și să se coacă la căldura ce încă mai radia, înglobată în interiorul lor. În cameră plutea un miros incitant, închis. Înțepenită acolo în pag, Carmina avea senzația că se află într-un sanctuar, obiectele, lumina, toate parcă-i aminteau de cineva mort, o copleșea un sentiment de religiozitate, aproape avea convingerea că trebuie să îngenuncheze și să se roage. Alături de ea, privindu-i camera, Ovidiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
obiectele, lumina, toate parcă-i aminteau de cineva mort, o copleșea un sentiment de religiozitate, aproape avea convingerea că trebuie să îngenuncheze și să se roage. Alături de ea, privindu-i camera, Ovidiu a început să surâdă, cu superioritate, a presupus Carmina și l-a întrebat iritată, înciudată pe platitudinea lui: Ce găsești tu de râs? Nu râd sunt doar înduioșat, i-a spus Ovidiu în șoaptă, și, după cum a plecat fruntea, Carmina a înțeles că spunea adevărul. Parcă te vedeam înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ovidiu a început să surâdă, cu superioritate, a presupus Carmina și l-a întrebat iritată, înciudată pe platitudinea lui: Ce găsești tu de râs? Nu râd sunt doar înduioșat, i-a spus Ovidiu în șoaptă, și, după cum a plecat fruntea, Carmina a înțeles că spunea adevărul. Parcă te vedeam înaintea mea traversând diferite etape de vârstă, între acești pereți, masă scaune, bibliotecă, pat, zile și nopți, timp trecut. Eu nu aș putea spune același lucru despre camera mea care a suferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zi, două și la întoarcere să ți se pară că e mai multă lumină, că absența ta a creat un spațiu gol, o iluminare aparte. Dar aici, când e vorba de ani, modificarea, trecerea timpului s-a impregnat în pereți. Carmina a dat din cap înduioșată. Uite că și Ovidiu putea să fie capabil de subtilități. Hai dincolo, i-a propus Carmina răscolită și i-a strâns brațul. Și-a amintit că acolo, în odaie, în șifonier trebuie să fi rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gol, o iluminare aparte. Dar aici, când e vorba de ani, modificarea, trecerea timpului s-a impregnat în pereți. Carmina a dat din cap înduioșată. Uite că și Ovidiu putea să fie capabil de subtilități. Hai dincolo, i-a propus Carmina răscolită și i-a strâns brațul. Și-a amintit că acolo, în odaie, în șifonier trebuie să fi rămas cămașa ei de noapte, un pulover portocaliu, câteva rochii, bănuia că o vreme țesăturile au păstrat neatinse mirosul trupului ei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]