580 matches
-
interesul său pentru Lorena -, slăbește din ce în ce mai mult. Încă de la sfîrșitul secolului al IX-lea, mai marii regatului, adică prinții locali și episcopii, se simt destul de puternici pentru a alege ei înșiși pe rege, introducînd principiul electoral în detrimentul eredități în familia carolingiană. Astfel, vreme de un secol, din 888 pînă în 987, alternează regi carolingieni (Carol cel Simplu din 893 pînă în 923, Ludovic al IV-lea, Lothar și Ludovic al V-lea din 936 pînă în 987) și necarolingieni. Aceștia din
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
-lea, mai marii regatului, adică prinții locali și episcopii, se simt destul de puternici pentru a alege ei înșiși pe rege, introducînd principiul electoral în detrimentul eredități în familia carolingiană. Astfel, vreme de un secol, din 888 pînă în 987, alternează regi carolingieni (Carol cel Simplu din 893 pînă în 923, Ludovic al IV-lea, Lothar și Ludovic al V-lea din 936 pînă în 987) și necarolingieni. Aceștia din urmă, cu excepția lui Raoul de Burgundia din 923 pînă în 936, aparțin familiei
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
doi fii ai lui Robert cel Puternic devin regi: Eudes, apărătorul Parisului între 888 și 893, și Robert I, în anii 922-923. Fiul lui Robert I, Hugo cel Mare, este omul puternic al secolului al X-lea, dar el cedează carolingienilor titlul regal. Totuși, cînd tînărul Ludovic al V-lea moare accidental și fără a lăsa urmaș direct în 987, mai marii regatului împinși de arhiepiscopul de Reims, Adalbéron, (document, p.118), aleg pentru a treia oară un roberțian ca rege
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
timp creșterii randamentelor agricole legate de îmbunătățirea tehnicilor și a unui mai mare număr de oameni: unelte de fier, plug tras de cai, arături mai adînci și mai numeroase; de la două pînă la trei pe an în loc de una în epoca carolingiană, randamentele ating 4 la 1 în Burgundia în mijlocul secolului al XII-lea și de la 6 la 8 la 1 în Picardia la sfîrșitul acestui secol. Această extraordinară creștere este însoțită de crearea și de reorganizarea pămînturilor și a habitatelor, cu
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
discurs în maniera istoricilor latini. Este un discurs fictiv, pe care arhiepiscopul Adalbéron cu siguranță că nu l-a pronunțat în acești termeni. Dar, prin intermediul acestui discurs, Richer redă perfect atmosfera epocii cu împărțirea care îi opunea pe partizanii ultimului carolingian, Carol de Lorena (unchiul regelui defunct), celor ai lui Hugo Capet. El arată rolul decisiv jucat de mai marii regatului, laici și ecleziastici, cu ocazia succesiunii regale, precum și ezitarea între două moduri de desemnare: alegerea sau ereditatea. În sfîrșit, el
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
de alta; serviciile pe care le face fiecare dintre ele sînt condiția înfăptuirilor celorlalte două". Cei care luptă: lumea castelelor și a cavalerilor Seniori și vasali. În centrul sistemului trebuie plasat fieful. Am văzut că titularii *beneficiilor împărțite în epoca carolingiană le-au făcut încetul cu încetul ereditare. La rîndul lor, ei au mai împărțit dintre ele. Aceste beneficii care se numesc "fiefuri" începînd din secolul al XI-lea, nu au mai fost de atunci consecința primești un beneficiu pentru că faci
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
economic de douăzeci și cinci de ani de tulburări, ea a fixat pentru numeroase decenii amintirea unei aventuri glorioase și, în același timp, bazele noii societăți burgheze. "Soldat al Revoluției", "fondator al celei de-a patra dinastii, care succede celei merovingiene, celei carolingiene și celei capețiene", "uzurpator" respins, în Europa de vechile monarhii, în Franța de susținătorii Vechiului Regim ca și de cei ai anului II, Napoleon Bonaparte a fost toate acestea rînd pe rînd. El a traversat Europa ca învingător apoi ca
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
împărțită în mai multe naosuri prin colonade. O absidă poate prelungi naosul central. Beneficiu. Concesionare de pămînt acordat cu titlu temporar, viager sau definitiv de către un rege sau un prinț unui om pe care acesta vrea să-l recompenseze. Sub Carolingieni, beneficiul este acordat vasalilor pe perioada angajamentului lor militar. Bir. Cuvîntul (taille) vine din latinescul tollere, a lua. El desemnează mai întîi un tribut seniorial, ridicat de seniori începînd cu sfîrșitul secolului al XI-lea, într-o manieră excepțională și
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
inventat biletul de schimb. Camera de conturi. Organ financiar scos de Curtea regală pe la 1300 și organizat prin ordonanța lui Viviers-en-Brie în 1320. Ea se ocupă de controlul gestiunii financiare a domeniului regal și a palatului. Cancelar, Cancelarie. Însărcinat sub Carolingieni cu controlul redactării și expedierii actelor regale și cu aplicarea sigiliului regal, cancelarul conduce o echipă din ce în ce mai mare de notari și de scribi (cancelaria). Devenit, sub Capețieni, unul din cei cinci mari ofițeri ai coroanei, el este personajul principal al
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
începînd din 312, statul a decis să facă aceste operații o dată la 15 ani. Perioadă desemnată sub numele de "indicție". Capitular. Text legislativ emis de suveran și împărțit în articole sau capitula. Acest termen este folosit mai ales în epoca carolingiană. Carte de muncă. Instituită prin legea din 22 germinal anul XI (12 aprilie 1803), dar deja folosită sub Vechiul Regim, această carte era o fasciculă pe care muncitorul era obligat să o pună la dispoziția patronului la angajare și pe
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
în Evul Mediu și format din persoane care îl ajută pe rege să guverneze. Regele cheamă aici pe cine dorește. Conte, comitat. Cuvîntul "conte", care vine din latinescul comes, companion, desemnează mai întîi un companion al suveranului. Sub Merovingieni și Carolingieni, contele devine reprezentantul suveranului într-o circumscripție teritorială care se va numi mai tîrziu comitat. Începînd din secolul al IX-lea, conții încearcă să facă această funcție ereditară și devin prinți teritoriali. Contravalație. Ansamblu de șanțuri și turnuri cu un
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
le dețin de la Satana sînt bivalente: ei pot face și desface vrăji. Dijmă. A zecea parte din recolte și din veniturile vărsate pentru întreținerea clerului. Este un obicei de origine iudaică preluat din Biserica primitivă și repus în practică de Carolingieni în secolul al VIII-lea. Sub Vechiul Regim, dijma era adesea mai mică decît a zecea parte. Dioceză. În Antichitatea tîrzie, grup de provincii plasate sub autoritatea unui vicar. În Evul Mediu și pînă în zilele noastre, circumscripție ecleziastică dirijată
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
îndeplini serviciile către senior. Fieful este cel mai adesea un teren sau un castel, dar poate consta și în drepturi, venituri sau rente. Fisc. În Imperiul Roman desemna vistieria imperială. La popoarele barbare desemna tot ceea ce aparținea regelui, iar la Carolingieni a luat sensul de mare domeniu. Fiziocrație. Doctrină economică opusă mercantilismului și intervenționismului acestuia, ce pune accent pe agricultură și pe nevoia de libertate economică. Formariaj. Căsătoria în afara senioriei sau cu o persoană de condiție diferită. Taxă plătită pentru obținerea
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Totalitatea acestor semne are deci o semnificație care depășește simpla noțiune ornamentală: pot fi considerate un mijloc de exprimare și o primă formă de scriere, ceea ce André Leroi-Gourhan numise picto-ideografie. Poliptic. Document care dă descrierea unui mare domeniu din epoca carolingiană. Pragmatica sancțiune. Edict ce reglează un ansamblu de afaceri (gr. pragma, acțiune, afacere) care privesc o țară sau o chestiune deosebită. Acest nume a fost dat regulamentului dat de Carol al VII-lea la sfîrșitul Adunării clerului la Bourges în
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Mare (secolele al VIII-lea al IX-lea), 93 Formarea, 94 Primarii palatului, 94 Charles Martel și Pepin cel Scurt, 94 Cuceririle lui Carol cel Mare, 95 Imperiul și instituțiile sale, 96 Încoronarea imperială, 96 Instituțiile, 97 Biserica și Renașterea carolingiană, 98 Biserica carolingiană, 98 Renașterea carolingiană, 99 Partajarea, 101 Dificultățile Imperiului în timpul lui Ludovic cel Pios, 101 Tratatul de la Verdun, 102 Document: Jurămintele de le Strasbourg (842), 103 9. Nașterea Franței (secolele X XII), 106 Anarhia din secolul al X
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
VIII-lea al IX-lea), 93 Formarea, 94 Primarii palatului, 94 Charles Martel și Pepin cel Scurt, 94 Cuceririle lui Carol cel Mare, 95 Imperiul și instituțiile sale, 96 Încoronarea imperială, 96 Instituțiile, 97 Biserica și Renașterea carolingiană, 98 Biserica carolingiană, 98 Renașterea carolingiană, 99 Partajarea, 101 Dificultățile Imperiului în timpul lui Ludovic cel Pios, 101 Tratatul de la Verdun, 102 Document: Jurămintele de le Strasbourg (842), 103 9. Nașterea Franței (secolele X XII), 106 Anarhia din secolul al X-lea, 107 Ultimele
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
IX-lea), 93 Formarea, 94 Primarii palatului, 94 Charles Martel și Pepin cel Scurt, 94 Cuceririle lui Carol cel Mare, 95 Imperiul și instituțiile sale, 96 Încoronarea imperială, 96 Instituțiile, 97 Biserica și Renașterea carolingiană, 98 Biserica carolingiană, 98 Renașterea carolingiană, 99 Partajarea, 101 Dificultățile Imperiului în timpul lui Ludovic cel Pios, 101 Tratatul de la Verdun, 102 Document: Jurămintele de le Strasbourg (842), 103 9. Nașterea Franței (secolele X XII), 106 Anarhia din secolul al X-lea, 107 Ultimele invazii, 107 Marile
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
cântul roman. Progresiva „romanizare” a liturgiei și a melodiilor galice a dus la formarea repertoriului cunoscut sub denumirea de cânt gregorian. Așadar, între secolele VIII și IX d. Cr., în muzică, are loc o etapă importantă: inovațiile introduse în perioada carolingiană au inaugurat o nouă epocă, ale cărei urmări s-au extins până în zilele noastre. Pentru a ne folosi de un paradox, putem spune că în istoria muzicii a fost mai importantă intervenția lui Carol cel Mare decât cea a lui
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
lui Carol cel Mare decât cea a lui Bach sau Beethoven. Totul a început atunci când francii, datorită strategiei lor de expansiune în Europa, s-au aliat cu papalitatea. Au avut loc astfel numeroase schimburi între Roma și Aquisgrana, reședința împăraților carolingieni: menționăm doar celebra încoronare a lui Carol cel Mare ca suveran al Sfântului Imperiu Roman, care a avut loc la Roma, în noaptea de Crăciun a anului 800, prin impunerea mâinilor Papei Leon al III-lea. În cursul acestor contacte
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
-lea. În cursul acestor contacte, cele două părți și-au dat seama de diferența care exista între cântul liturgic al francilor și cel roman: era vorba, în alte cuvinte, de diferența dintre ritul galican și cel vetero-roman (roman vechi). Monarhia carolingiană nu a rămas indiferentă în fața acestei constatări - ceea ce pentru noi ar părea că ține exclusiv de sfera ecleziastică sau, cel mult, de cea muzicală - și, prin urmare, a acționat prompt. Pepin și descendenții săi, de fapt, nu se considerau simpli
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
epocii. Dispunem de două documente care relatează următorul fapt: unul a fost scris în jurul anului 875 de Giovanni Himmonides, cunoscut și sub numele de Ioan Diaconul, întrucât era diacon al bisericii din Roma; celălalt, din aceeași perioadă, este de parte carolingiană și constă într-o biografie a lui Carol cel Mare realizată în mănăstirea din San Gallo (situată în actuala Elveție). Confruntarea dintre cele două versiuni este interesantă, deoarece fiecare dintre ele tinde să învinuiască partea opusă pentru falimentul acțiunii. Ioan
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
a încheiat, așadar, în mod inevitabil, cu crearea unui nou tip de canto, obținut prin amestecul celor două repertorii, care poate fi considerat ca fiind cântul franco-roman. Pentru a obține scopul politic propus - cimentarea unității imperiului și prin intermediul muzicii -, suveranii carolingieni au impus tuturor teritoriilor supuse lor adoptarea acestui nou cântec liturgic oficial. Sfera sacrului este însă conservatoare, prin antonomazie, și nu lasă spațiu foarte larg inovațiilor; pentru a depăși obstacolul, a fost inventată atunci o legendă care a funcționat perfect
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
conceptului modern de repertoriu: un corpus de melodii bine definite și fixate odată pentru totdeauna, așezat sub semnul imutabilității. De atunci, a devenit tot mai importantă respectarea și fidelitatea față de un text muzical preexistent. Pentru a favoriza asimilarea melodiilor, teoreticienii carolingieni au împărțit repertoriul în funcție de mod, adică în baza tipului de scară muzicală folosită. În faza primară a cântului liturgic, erau folosite sisteme modale foarte simple: melodiile se desfășurau în jurul unei note mai importante, numită corda madre care putea fi do
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în mod gradual la evidențierea unui al doilea pol de atracție: melodiile posedau astfel, fie o notă dominantă (numită corda di recita sau repercussio, pe aceasta desfășurându-se, de exemplu, declamarea psalmilor), fie o notă finală (finalis) distinctă. În perioada carolingiană s-a formulat, deci, o grilă rigidă de opt moduri, în cadrul căreia au fost clasificate toate cântecele gregoriene: sau, mai exact, opt tipuri de scări muzicale, formate din diferite succesiuni de tonuri și semitonuri, și caracterizată fiecare de o proprie
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
formarea genului muzical de misă, ele fiind cel mai mult utilizate în compozițiile simfonice-corale din epoca clasico-romantică, însă misa ca atare a constituit aproape pentru toți marii compozitori un teren propice asupra căruia și-au exercitat propria genialitate. În perioada carolingiană, și polifonia a fost integrată cu drepturi depline în cadrul liturgiei și a avut privilegiul, pentru prima dată în istorie, să fie transmisă de izvoare scrise. Posibilitatea de a îmbogăți polifonic cântul liturgic este atestată cu multe secole înainte, și polifonia
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]