532,837 matches
-
făceau din noi niște bogați, ba chiar repet, păstrez o impresie oarecum de sărăcie. Aveam o căsuță la marginea Bucureștilor, aveam o servitoare, în fine, cam tot ce ne trebuia, dar nu mai mult de atât. Nu mai aveam nici o casă la țară, prin urmare ne petreceam vacanțele pe la alții, pe la veri, dintre care unii chiar îndepărtați. - Era o decadență. - Bunicul matern, generalul Grădișteanu a fost un foarte prost administrator de avere, cu toate că nu era un mare cheltuitor. Și-a vândut
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
facem nimic incorect, ne dădea peste degete pentru orice lucru nefăcut cum trebuie - era important cum mănânci, cum vorbești; persista vechiul obicei german și francez de a educa sever copiii acasă. Pe de altă parte, era încă moda ca în casă să se vorbească franțuzește, ceea ce face ca, la vârsta de 12 ani - eu -, și 15 ani - fratele meu -, ne-a dus interni la un liceu din Franța, mai mult din motive financiare; avea impresia că astfel cheltuiala va fi mai
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
ani în Europa și a-mi căuta de lucru, mai ales ca străin (nu mă naturalizasem francez atunci). Am stat, deci, în Africa până la șaizeci și opt de ani după care m-am întors în Franța ca secretar general al Casei Românești - o instituție culturală creată acolo de curând, iar după 1989 m-am repezit înapoi în țară ca să văd ce se întâmplă și ce pot face; nu am decis în februarie 1990 să rămân definitiv așa încât, o vreme mi-am
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
citi faptul că am fost extrem de șocat de ce am găsit în țară. - De ce anume? - Nu se schimbase prea mult centrul Bucureștilor, deci mă regăseam acasă, Calea Victoriei era aceeași, strada Știrbei Vodă (de unde plecasem în 1944) era la fel, cu aceleași case, doar că erau nezugrăvite de zeci de ani; ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost schimbarea populației, schimbarea omului la față! Am găsit alți oameni decât cei pe care îi părăsisem cu patruzeci și cinci de ani în
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
ține un jurnal. Epoca este aceea a beznei de peste patru decenii prin care cu toții am trecut, cu consecința timpurie că, adâncindu-se într-însa, cel abia ieșit din adolescență constata că nu mai are unde și nu mai poate spune "casă,", că, prin urmare, i se tăiaseră rădăcinile. Titlul cărții poartă asupra unei intervenții chirurgicale, la timp și cu succes efectuată, dar s-ar putea interpreta cu trimitere la actul de confesiune, vezi jurnalul baudelairian, scris în ultimii ani de viață
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
vizităm prietenii chinezi, am tresărit. Țiganca și-a făcut apoi loc În rând după primul sau al doilea plasat. Tinerii s-au apropiat de ea cu un calm britanic pe fețe. La Gara de Nord, taximetristul a oprit În dreptul intrării În sala caselor de bilete pentru clasa I. În timp ce-i plăteam, un individ tânăr s-a apropiat de mașină și a deschis portiera de pe partea mea. „Poftiți!” „Mulțumesc, nu-i nevoie!” - i-am zis, trântind ușa la loc. Individul a rămas lângă mașină
Tămâie, unde mergi?. In: Editura Destine Literare by Florin Oncescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_358]
-
și dădăceală europeană a României și-a Bucureștiului, Gara de Nord va fi vegheată de polițiști, gardieni publici, ori angajați ai serviciului personal de securitate, care-i vor asigura oricărui călător dreptul sacrosant de a-și căra În ritmul lui valiza, spre casa de bilete? Sau poate că toți indivizii de felul celor doi se vor muta la Londra, venind acasă cu avionul doar de sărbători? Desigur, se vor Îndesi strănuturile În ceafă, În avion, dar măcar nu va mai avea cine să
Tămâie, unde mergi?. In: Editura Destine Literare by Florin Oncescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_358]
-
abstracțiune, idealizată și filtrată prin ochii lui Miller-autorul, scriindu-și romanul cu aproape patruzeci de ani mai tîrziu. În perioada la care face aluzie Miller, și anume jumătatea anilor '20, cunoștințele despre Lumea Veche erau un "bilet de intrare" în casa familiei Miller: "Nu puteam să mi-o scot din minte, mă îmbătam cu acest subiect; puteam să vorbesc despre Europa ca și cum aș fi vizitat-o", mărturisește el. Deși cartierul copilăriei sale e învestit cu o aură mitică, atemporal, nemarcat de
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
lui și a familiei sale. Trăia împăcat cu sine și fără de greșeală față de semeni, față de conștiința sa. Într-o bună zi, din seninul clipelor, s-a pogorît asupra lui Iov un șir de nenorociri: copiii îi mor, toți, sub dărîmăturile casei în care se ospețeau, focul și hoții îl lasă fără turme și herghelii. Domnul a dat, Domnul a luat. Fie numele Domnului binecuvîntat." Aceste vorbe se auzeau din gura bietului Iov și niciodată ocară sau lepădare. Mai mult, Iov se
În mijlocul cenușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14090_a_15415]
-
pretindea foamea: înghețată și prăjituri și bomboane? Culinar, utopiile noastre se rezumau la capitolul deserturi și imaginația era destul de limitată, din lipsă de repere gastronomice. Copiii aveau toate drepturile adulților, în lumea aceea, permis de conducere și brevet de pilot, casă personală și vacanță la bunul plac, iar lucrurile pe care le făceau erau întotdeauna bune, salvatoare, civilizatoare. Absolut toate compunerile noastre erau roz și, nu știu de ce, se ocupau numai de domeniul tehnic, în special "transporturi". Diferențe întîlneai numai la
Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14089_a_15414]
-
Americă e suficient de veche. La începutul veacului XX și, în speță, în anii '30, numeroși tineri din Regat ca și din Transilvania și-au încercat norocul traversînd Oceanul Atlantic pentru a strînge banii necesari întemeierii unei gospodării ori construirii unei case. Unii s-au întors, alții au rămas. În Băileștii Doljului, ne încredințează Gabriel Stănescu, strada principală este garnisită cu un impunător șir de case de cărămidă cărora localnicii le spun și acum "americane". La Cleveland, la Chicago și Detroit se
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
au încercat norocul traversînd Oceanul Atlantic pentru a strînge banii necesari întemeierii unei gospodării ori construirii unei case. Unii s-au întors, alții au rămas. În Băileștii Doljului, ne încredințează Gabriel Stănescu, strada principală este garnisită cu un impunător șir de case de cărămidă cărora localnicii le spun și acum "americane". La Cleveland, la Chicago și Detroit se păstrează străzi întregi locuite de românii din diverse generații. După instaurarea, la noi, a regimului comunist, se produce al doilea val al exodului românesc
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
mică măsură, sau doar tangențial. O doamnă care a locuit mulți ani în California îmi mărturisea că fiicei ei, care a venit numai de cîțiva ani aici, căsătorită fiind acum cu un american, îi este rușine să vorbească românește în casă; e convinsă că nu va fi privită cu ochi buni de vecini și colegi dacă va mărturisi că s-a născut în România". În acest context e grăitoare împrejurarea că dintre toți locuitorii planetei românii par a fi cei mai
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
dar nu și suficientă, plecarea pentru un timp, de acasă, pentru a te întâlni acolo cu tine însăți, cu oglinda ta, cu ecoul, cu punctul magic către care, orbește până atunci, ai trimis inimoase săgeți. Aventura în afară, departe de casă, echivalează uneori cu o regăsire, în liniște, într-o altă liniște, cu numele și cu verbele, secrete pentru tine până atunci. Zestrea cu care pleci în necunoscut ar fi și perechile posibile: campanula cu libelulă, șoimul în cer - înalt ca
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14095_a_15420]
-
și fericirea lui umilă că trece iubind, nu altfel. Atunci se-ntâmplă ca o nostalgie, și ca un tremur interior, începutul unui dialog cu toate câte sunt și cu propriul suflet încântat de descoperire: "În fața mea, albastră imensitate Atlanticul, de casă mă desparte./ Mă rog de apă(...)/ Mă rog să sece și o punte să clădească/ Și sufletul de dor să-mi mântuiască". Dacă sunteți cu adevărat la prima încercare, aceste versuri, și celelalte, arată un vârf strălucitor al aisbergului liric
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14095_a_15420]
-
întreaga lume, printre care și la Festivalul și Colocviul Internațional "Zile și nopți de literatură" de la Neptun, din anul 2002. Cercetătorul literar Camera, pe înserate. Hârtia așteaptă, riguros. Examineaza cu migala costumul bardului căruia i-a dat de urmă la casa de împrumut pe amanet. Plimbă lupa de-a lungul cusăturii uzate și ține în dreptul luminii o grămăjoară de praf. Ia te uită - o pată la genunchi! Cu mâna tremurândă începe s-o râcâie. Totul concordă! Revine la poemul nemuritor dedicat
Kjell Espmark by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/14094_a_15419]
-
măștile englezilor pur sînge și - mai încape îndoială? - "patrioți", care practică o discriminare a minorităților, disprețuindu-i pe meteci. Bunăoară Pompierul din Pietonul aerului dă glas unui "principiu" ce fixează condescendența britanicilor neaoși față de "naturalizați": "naturalizații au dreptul să aibă case, dar nu au dreptul să le stingă dacă iau foc"! Dar jocul de-a alienarea e atît obiectiv, cît și subiectiv. Simțind nevoia de a-și abandona eul sau, mai bine-zis, eurile succesive ori simultane, scriitorul adoptă la un moment
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
E un Big Brother cu morți și cu armate care ne captivează pe toți, chiar dacă ne îngrozește. E un amestec de moarte și de show, de situații limită și de farse militare, fără cap și fără coadă, ca într-o casă de nebuni în care toți sînt Big Brother și apasă pe trăgaci. P. S. Furnicile din Ciorogîrla s-au adunat și au pus și ele de un canal de televiziune. Programul va fi alcătuit numai din mira postului și din Adrian
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14099_a_15424]
-
nu câteva mii, ci zeci sau sute de mii de cetățeni. La noi, cu chiu cu vai, vreo două mii de disperați s-au gândit că vor putea forma simbolicul lanț al bunului-simț în jurul nesimțirii cvasi-generalizate, reprezentată de adunătura iresponsabilă din Casa Poporului. Deși sindicatele au promis că vor face și vor drege, efectul a fost jalnic. Ceea ce ridică, iarăși și iarăși, problema sindicatelor și, mai ales, a liderilor sindicali. Deși unii mi se par remarcabili - Dumitru Costin sau Bogdan Hossu, de
Mălaiul rânced al Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14101_a_15426]
-
momentul protestului, am făcut un mic sondaj telefonic, chemându-mi cinci-șase prieteni bucureșteni care, îmi închipuiam eu, ar merge să protesteze și cu picioarele-n ghips, și cu temperaturi de 41 de grade. Stupoare! Nu numai că nu erau la casa Poporului, dar voiau să afle de la mine - adică din Timișoara! - cum a mers demonstrația! Am căzut în cea mai mare disperare, așteptând ca pe jar primele imagini televizate. Eram convins că televiziunile, îngenunchiate fără milă, vor da imagini dezolante, în
Mălaiul rânced al Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14101_a_15426]
-
civile. Pe lângă ei, să vezi minune! Un grup solid, de vreo mie de oameni, excelent organizați, perfect coordonați, energici, posesori de pancarte și stegulețe. Erau sindicaliști? Pas! Intelectuali? Niet! Victime ale odioasei Securități? Ioc! Nici măcar pensionari care să fi confundat Casa Poporului cu Economatul Poporului nu erau. Pur și simplu - și incredibil - erau oamenii P.S.D.-ului. Trupeții mobilizați de Gușă pentru a confisca o manifestație, acțiune care, așa cum se întâmplă mereu în ultima vreme, i-a ieșit pe dos. Combinagii nevoie
Mălaiul rânced al Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14101_a_15426]
-
Teodor Tanco Afară ninge liniștit,/ În casă arde focul;/ Iar noi pe lângă mama stând,/ De mult uitarăm jocul". Strofa aceasta și încă trei le învățasem acum 70 de ani în clasa a II-a primară, din cartea de citire. Și cum să nu fi reținut de atunci
Și poeziile au soarta lor... by Teodor Tanco () [Corola-journal/Journalistic/14115_a_15440]
-
I, 1891, nr. 3, p.1. Concluzia e amară: nici scriitorii clasici nu sunt onorați cu ediții de opere complete; și avertizatoare totodată: e timpul să se facă asemenea ediții, până când nu e prea târziu... Tot ninge-afară liniștit, Și-n casă arde focul, Iar- pe lângă mama stând De mult uitarăm jocul. E noapte. Patul e făcut, Dar cine să se culce? Iar mama ne spunea de Crist, Cu glasul rar și dulce, De Crist, cum s-a născut în frig În
Și poeziile au soarta lor... by Teodor Tanco () [Corola-journal/Journalistic/14115_a_15440]
-
necredință. De spin, de cruce, de Judei... Dar s-a deschis mormântul Și Crist acum e dus în cer Și judecă pămîntul. Și sfînt fior ne străbătea Și nu vorbiam nici unul Sărac ne-a fost, dar sfînt și drag În casă-ne Crăciunul! Dar când târziu ne biruia Pe vatra caldă somnul Vedeam prin vis tot flori de măr, Și--n fașă mic pe Domnul! G. Coșbuc
Și poeziile au soarta lor... by Teodor Tanco () [Corola-journal/Journalistic/14115_a_15440]
-
piesa a fost sacrificată în favoarea unor tonuri violente, a unei durități ce se reclamă a fi specifică lumii de azi. Acțiunea a fost transmutată într-o zonă periferică a unui mare oraș (parcă am fi undeva prin Giulești ori în spatele Casei Presei), iar spectacolul e intens asezonat cu o muzică zgomotoasă și deloc plăcută auzului. Muzica în cauză intră în contradicție flagrantă cu versul shakespearian nu se știe de cine tradus în limba română. Eu bănuiesc că la bază se află
Violent și urât by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14117_a_15442]