740 matches
-
aflam lângă piață, am intrat într-un birt, am mâncat ceva lângă tejghea, în picioare, Dragoș ne privea zâmbitor, îmi trecuse supărarea, îmi venea să și râd. Când am ieșit din birtul acela, ploaia se potolise, felinarele își aruncau luminile cețoase peste asfalt și a trecut Maria, pe care, înainte de plecarea în mlaștini, o vizitam uneori. „Gellu !“, s-a minunat ea, „unde ai dispărut atâta vreme ?“. „Am fost la țară“, i-am spus, „am dus-o bine acolo“. „Ai slăbit“, mi-
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
era tot frig și cam întuneric, oricum, nu ploua, iar alt adăpost n-aș fi putut găsi pe aproape, bătrâna mi-a întins un scăunel cu trei picioare apoi s-a adresat cuiva, unui trup care zăcea destrămat de lumina cețoasă pe patul de lângă perete : „Scoală“, a spus „că a venit dumnealui“. Cel de pe pat a dat să se ridice (mai apoi, când l-am întâlnit pe Dragoș, mi-am dat seama cât semăna cu el, aveau același păr lung, aceeași
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
un geamăt prelung de muribund dezabuzat de însăși starea lui și de medicamentele neputincioase și amare, administrate în ineficiente doze zilnice. Vladmir se zgâi la el, ținând carafa de whisky în mâna dreaptă, și-i contemplă, cu ochi tulburi și cețoși de om beat, maniera în care prăpăditul se complăcea în deșertul dezolant al unei glorii nefirești, zăcând rătăcit și pierdut într-o casă, străină, construită grăbit și stângaci din marmură adusă de aiurea. Deși cunoștea dinainte răspunsul pe care urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Ciocănești, Dâmbovița. Țărână. Casă joasă în pământ. Pe întuneric. Mama lipsea, venea nu se știe când. Pereții-tavan acoperiți cu carpete roșii-brocard, Iisuși, cerbi și Coane Marii fac ape-ape, rotunjesc colțuri și asperitățile chirpiciului atoateânconjurător. În colțul casei stă o poză, cețoasă, hologramă, parcă, mama cu Marcel, la pușcărie. Fratele, Trandafir, de sub un cerb, făcea cartofi prăjiți în sobă cu lemne. „Era băiat ascultător, deștept, nu se apleca să fure nici o hârtie de pe jos. Dădea bună dimineața, bună ziua. Suntem foarte amărâți... sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ce încape într-o valiză, că e ușor de la un punct încolo s-arunci tot, suveniruri, textele tale, ale altora, scrisorile păstrate cu sfințenie ani de zile, parcă-s ale unor morți vag cunoscuți, despre care mai ai o amintire cețoasă, să-ți bagi mâinile în buzunare și să mergi. Să mergi până te lasă oasele și mușchii, ca-n Legiunea Străină. Și să fii fericit că nimeni nu se va întoarce să-ți ridice botul înfundat în nisip. Te lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
copilărie nefericită un robot furat... Peste numai trei zile, jucăria costisitoare a fost restituită magazinului păgubit, iar tatăl - azilului de securitate maximă din care fugise. Acesta a fost, de fapt, momentul care l-a schimbat pe micuțul Daniel; privirea sa cețoasă, melancolică, brusc devenită fixă și cercetătoare, s-a așezat nesățioasă pe lucrurile din jur! Copia robotului răpit a fost reconstituită rapid din electrocasnicele disponibile. Era însă mult mai înalt și mai periculos: după ce i-a pus bateriile, curtea și mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
omul. - Perfect. Apoi, tăcere. Discipolul se plimbă agale ca pentru a scăpa de constrângerea datorată prezenței celuilalt. Silueta lui de umbră părea și mai puțin materială. Felinarul lucea și mai viu prin substanța neagră a trupului său, dar această formă cețoasă, tot estompându-se, pierzându-și claritatea conturului, rămânea întreagă și-și păstra forma. Pieri ca și cum nici n-ar fi fost. Janasen așteptă. Era un om practic și destul de curios. El mai văzuse iluzii și nu era convins că mai avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
ei considerau Gorgzid-ul ca un oraș provincial și se simțeau jigniți. Gosseyn zărea unele dintre casele lor, splendide locuințe ascunse printre arbori și frunziș veșnic verde, case care ocupau dealuri întregi, se târau până în văi și se pierdeau în depărtări cețoase. Gosseyn întoarse încet spatele priveliștii. De un minut, sunete ciudate ajungeau la el de la ușa opusă. Se îndreptă într-acolo, conștient că întârziase mai mult decât se cuvenea pentru o primă dimineață. Ușa era închisă, dar o deschise cu hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
voi două. Seara mă găsește buimăcit, obosit. Am mutat scaunul lângă fereastră. Bruma nu a dispărut cu totul, este încă acolo, încleind întunericul. În grădină, în mijlocul rondurilor cu flori, sunt așezate niște lumini care creează un halou alb în aerul cețos. O mașină trece încet, depășește gardul viu și alunecă tăcută dincolo de privirea mea, dincolo de nasul meu. Nici unul dintre noi nu va trăi, orice ar fi, acest circ se va termina, această legănare înăbușită de lucruri, de mașini în întuneric, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
s-o surprinzi. Citind, deci, trebuie să fii în același timp distrat și foarte atent, ca mine, care mă concentrez, ascuțind urechea, cu un cot pe tejgheaua barului și palma la falcă. Dacă acum romanul începe să iasă din imprecizia cețoasă, dând detalii despre aspectul persoanelor, senzația pe care vrea să ți-o transmită este de chipuri văzute pentru prima oară, dar văzute parcă de mii de ori. Suntem într-un oraș pe străzile căruia pot fi întâlnite mereu aceleași persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Nu prea dreaptă, a lui; de la o vreme, poate tot mai strîmbă, chiar dacă din alte motive. La Amsterdam, poteca sfîrșise Într-o fundătură. Fusese mai neîntinat În junețe; episodul olandez, chiar dacă Îi mai revenea deseori În gînd, devenea tot mai cețos, Îndepărtat, lui Thomas chiar i se părea, uneori, că altcuiva i se Întîmplase totul, el fiind doar martor; doar se Încărcase cu mîrșăvia unui necunoscut ce-și viola fiica; nu tocmai un viol, doar un incest, nici nu mai avea
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Și de ce nu mi-ai spus? — Dacă nu m-ați întrebat... — Așa e. Dă-i totuși scrisoarea asta chiar în mână, pricepi? Vom lupta. Și ia încă un duro! — Mulțumesc, domnule, mulțumesc. Anevoie se smulse de-acolo Augusto, deoarece conversația cețoasă, cotidiană a Margaritei portăreasa începea să-i placă. Nu era oare un fel de a-și omorî timpul? „Vom lupta! - își tot zicea Augusto, făcând cale-ntoarsă -. Da, vom lupta. Vasăzică are alt iubit, un logodnic aspirant?... Vom lupta! Militia est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și pedagogie - apărut în 1902 -, altă tragedie chinuitoare. Chinuitoare pentru mine, cel puțin. Scriindu-l, am crezut că mă pot elibera de chin, transmițându-i-l cititorului. În Ceața de față și-a făcut din nou apariția acel tragicomic și cețos rimanesc don Avito Carrascal care-i spunea lui don Augusto că nu înveți să trăiești decât trăind. Precum și să visezi, visând. A urmat, în 1905, Viața lui Don Quijote și Sancho, după Miguel de Cervantes Saavedra, explicată și comentată. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
frumos arcuită a onorabilei doamne, neobișnuită să se scoale devreme, dar năvălind, iată, atât de matinal, în brațele consolatoare ale mamei vinovatului. Impenetrabilul fiu își urmărea mama cu o privire atentă și străină. Lui Mircea Claudiu să-i vorbești despre cețoasele împrejurări din ultimele două săptămâni? Sau glacialei sale Astrid, cu care semăna deja prea mult? Dida se roti din nou, lent, cu privirea spre fereastră, întorcând spatele martorului. Acceptase impostura maternității doar fiindcă iubitul voia copii. Într-adevăr, soțul acordase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
brusc masa de nimicuri vibratile. Pașii pornesc greu și anapoda. Urcă într-un autobuz, într-un tramvai, în alt tramvai, alt autobuz. Ajunge în fața unui bloc cariat, cenușiu. În fața unei scări întunecoase, în fața unei uși negre. Și iar înapoi, traseu cețos, lunecos. Din când în când, se trezește, își privește ceasul, confirmarea. Regăsește vinerea, ora ce există și aleargă și se spulberă pe cadranul indiferent. De ce nu suprapopulăm noi, instantaneu, închisorile, de ce ne ferim noi, supraferim, bombăne liceanul Vancea, până își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spulberată, îl înfuria. Sâmbăta pe care n-o mai putea întoarce, timpul ireversibil, cu venerica lui fantomă cu tot. Dar va relua, va relua totul, va relua, va recuceri acea zi. Rememora, reinventa, renaște, va reposeda sâmbăta pierdută. O dimineață cețoasă, gingașă. Un oraș puerilizat, alintare și lentoare. Da, își reamintea memorabila sâmbătă. Abia de se descurcase prin autobuze și tramvaie cu uriașul buchet de flori roșii într-o mână și cu geanta pe umărul celălalt. Abia se descurcase, cu ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care voi vorbi În continuare se numește Captiv În epoca de aur. Cum În 1989 autorul prindea abia...al 10-lea bobocel În buchetul vieții, realizați că nu poate fi vorba aici de amintiri propriu-zise; ci de fabulații pe teme cețoase, coroborate cu experiențe de viață clare, ale vîrstnicilor din jur. Important e că autorul scrie cu un haz nebun, rememorînd (?) și inventînd, atacînd și ingenuizînd, Îngîndurîndu se și voioșindu-se, alternativ. Vecinii, proletarii, milițienii, dascălii, funcționarii micului oraș În care se
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
largul meu dacè am urca în biroul ei și m-aș așeza în fața calculatorului, de ce a vrut sè-mi arate Muzeul?! Mè strèduiesc sè fiu atent la cuvintele ei, dar acestea, neascultètoare, i se evaporè de pe buze că într-un abur cețos ce mè învèluie cu fiorii dulci ai unei promisiuni deșarte, Grigorescu, culorile blânde de varè calmè, portretul unui vechil, nu-i rețin numele, controversă din jurul acestui tablou, eforturile pe care Muzeul le-a fècut că sè-l achiziționeze, Matei e departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
ci expus de-a dreptul, fără machiaj, fără convenție, fără trucaje, fără lumini care să scoată vreun simbol în evidență, fără vreun semn teatral subînțeles. Mesele, oamenii, băutura, cu precădere vodcă, tutunul, de preferință de cel mai prost soi, lumina cețoasă, geamul vopsit cu noapte vomată, podeaua de scânduri reci ca lespedea, murdară de noroi și chiștoace, toate constituiau decorul tridimensional al scenei. Dincolo de realitatea ficțiunii, suprarealitatea era pura realitate a tenebrelor. Animalele umane ardeau pasional, iubeau înfocat și exprimau paginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tatăl lui Alex, în cele din urmă. — Mulțumesc, domnule Burnet. Nu mai am alte întrebări. — Cum crezi că a mers? întrebă tatăl ei, când ieșiră din tribunal. Pledoariile de încheiere erau în ziua următoare. Se îndreptau spre parcare, prin lumina cețoasă a soarelui din centrul Los Angeles-ului. — E greu de spus, zise Alex. Au creat confuzie în privința faptelor, cu mult succes. Noi știm că nici un medicament nou nu a rezultat din acest program, dar mă îndoiesc că juriul înțelege ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
se așteptase. Continuă să argumenteze. Pe ecran apăru acum o scenă din deșert, cu vârfuri ascuțite de piatră roșie înălțându-se pe fondul unui cer albastru, presărat cu nori. După o clipă, norii se uniră într-unul mai mare și cețos, care plutea deasupra peisajului, sub forma unui mesaj: „BP înseamnă energie curată“. — Literele acelea au trei sute de metri înălțime, spuse Koss. Plutesc la patru sute de metri deasupra solului. Se văd clar cu ochiul liber și pot fi fotografiate ușor. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
oră, își spuse. Încă o oră și scăpa de pasăre. Capitolul 72 Ellis stătea în fața fratelui său Aaron, în biroul acestuia de la firma de avocatură. Fereastra biroului avea vedere spre sud, spre oraș, spre Empire State Building. Era o zi cețoasă, dar priveliștea era spectaculoasă, plină de forță. — OK, zise Ellis. Am vorbit cu tipul acela din California, Josh Winkler. — Aha. — Spune că nu i-a dat nimic mamei. — Aha. — Spune că ceea ce a trimis era apă. — Și ce te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mă așez nicăieri. Mă simțeam ca un animal închis într-o cușcă. Tânjeam după lumea de afară, unde puteam să pun la cale tot felul de situații scăpând de propria-mi imagine. îmi puteam salva sentimentele din profunzimile întunecate și cețoase ale depresiei și le puteam face să zboare către cerul albastru și senin al fericirii. Dar la Cloisters nu era nimic care să semene cu un scaun de evacuare în caz de urgență. M-am consolat cu gândul că aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
poate trece pe aici. Știu că ai multe întrebări, dar păstrează-le pentru mai târziu. Desigur că avea o mulțime de nedumeriri. Pentru prima dată de când venise în Baia de Sus, începea să aibă îndoieli. Văzuse cu ochii lui arătarea cețoasă scurgându-se din măruntaiele muntelui, îi simțise răsuflarea înghețată și răutatea nemărginită. Mai era și felul în care se ținuseră pe urmele ei. Alunecarea aceea pe deasupra pământului îl umplea de uimire. Însă, cel mai mult, îl contraria toiagul lui Calistrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-se între ei și aceștia. Cristian pricepu că vâlva cobora repede panta muntelui. Porniră și ei după ea. De data asta era mult mai mică, un bulgăre de negură ce părea să se rostogolească la vale. Alunecau tăcuți după arătarea cețoasă la o distanță care să le permită să nu o scape din vedere, dar nici prea aproape. Vâlva se strecura printre copaci, ca și cum nu i-ar fi plăcut să se despice, trecând de-a dreptul prin ei. Inspectorul știa însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]