887 matches
-
D-l Burdea, un om scurt și lat în spate, aproape cocoșat, rău îmbrăcat, cu părul lung și lățos, cam spân și cu nasul turtit, nu se mișcă din loc după ce Corbu coborâse scările; când însă Persida se ivi în cerdac, el se uită la dânsa cu niște ochi de dihor, care intrau parcă în carne și străbăteau prin oase, încât Persida se opri speriată în loc. Portretul e unul caricatural grotesc ce întregește imaginea Ispititorului pe care elementele prezentate până acum
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
opt luni de zile să fi scris toate narațiunile menționate.” (9, p. 147 ) „Bojdeuca de căsuță” din mahalaua Țicăului a fost locul cel mai plin de liniște și pace pe care cei doi prieteni l-au găsit în Iași. În cerdacul din spatele casei stăteau împreună până noaptea târziu și priveau cerul și dealurile din jur, povestindu-și visele, dragostea sau neliniștile. Acele nopți, rememorate în lipsa prietenului drag, îl scufundă în nostalgie și în decembrie 1877, Creangă îi scrie poetului cu emoție
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
de suflet, neglijându-și durerea: „povestitorul, în toiul propriilor suferințe, nu-și uita prietenul nefericit; la 2 februarie 1887, se duse deci să-i facă o vizită, în compania lui Morțun” (12, p. 71 ). Curcubeul pe care-l vede din cerdacul mănăstirii și pe care l interpretează ca pe un semn de mai bine, pare a fi un simbol, o rază de speranță, nu doar pentru soarta „bietului Eminescu”, ci și pentru sine. În octombrie merge la Neamț, pentru a-și
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
șâp de rachiu. - Imediat, nene Iancu. Prima dată când și-a numit soțul așa, a spus-o în glumă. Apoi s-a obișnuit și-i zicea „nenea Iancu” aproape în serios, ca toți ceilalți. Mama pregătea gustarea la măsuța din cerdac, ne dădea nouă întâi câte o felie de pâine cu jambon, după care se cinsteau amândoi cu câte un păhărel două de rachiu de mentă și gustau din jambon. Era bun tare. Azi, când mi-aduc aminte, îmi lasă gura
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mentă și gustau din jambon. Era bun tare. Azi, când mi-aduc aminte, îmi lasă gura apă, căci de atunci n-am mai mâncat asemenea bunătăți. După gustare urmau, pentru ei, cafeluțele cu caimac gros. Le sorbeau tot acolo, în cerdacul casei. Tata își aranja într-un șpiț o țigară „Națională”, își ștergea musteața cu un aer mulțumit și sorbea din farfurioară cafea caldă și aromată. Era obiceiul acesta de a se bea cafeaua din farfurioară, nu știu de ce, probabil, pentru că
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
căsuță a marelui povestitor Creangă, pe strada Țicăul de Sus nr. 5. De la părintele Panuș, un om al lui Dumnezeu, Dumitru Ionescu, a cumpărat această casă care era cu două odăi despărțite de un hol mare; în față, acoperișul de la cerdac se sprijinea pe niște deregi; casa era dispusă perpendicular pe stradă; apoi, paralel cu strada, din colțul casei pornea un cat de vreo cinci odăițe în care soții Ionescu țineau în gazdă studenți veniți la studii la facultățile din Iași
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
sau nu le mai țin minte, dar mai știu (din cele povestite) că așa, cu monturile, niște începuturi de degete a lucrat, făcând pentru casa lui și pentru alții lucruri minunate din lemn. De exemplui, deregii, stâlpii care sprijineau acoperișul cerdacului, el i-a sculptat așa de frumos încât studenții anilor 1920-30, care stăteau în gazdă la ei, se minunau, așa cum m-am minunat și eu, și alții și aproape că n-am crezut că el, Dumitru Ionescu, a fost în
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
țară, înființat 7 ani mai târziu, în 1918. Cinste marilor români care au restaurat și au adus în circuitul marilor valori de patrimoniu casa și personalitatea lui Ion Creangă! Acum, în seara ce se lăsase, stăteam cu tanti Aneta în cerdacul casei ei și o priveam; căzuse pe gânduri, probabil cugeta la vremea când era o gâgâlice de fetiță și striga înfricoșată “Noaptea-n amurg”, uitându-se înapoi îngrozită, ca la nu știu ce balaur. Prietenie Când am scris acest titlu mi-a
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
contenea. Ultima zi a lui februarie 1655 era umedă și rece. Peste orașul înspăimântat, se pornea lapovița păcătoasă care pătrundea în oase mai tare decât viscolul miezului de iarnă. Miros greu de fum venea de nu se știe unde. Din cerdacul înalt al casei cu ziduri puternice, boier Papa Brân-coveanul, un tânăr cu fire aprinsă, dădea porunci: Scoateți caii din grajduri! Să fie înșeuați toți, mai puțin cei de caleașcă. Aceștia înhămați-i la cele două căruțe cu coviltir. Plecăm spre
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
strigă: — Și icoanele, și talgerele de argint... Atât. Grăbiți-vă! Țigăncile așezară pruncii pe o laviță înaltă și porniră să i îmbrace. Jupâneasa Stanca ieși, începând să poruncească cele spuse de bărbatul său. Papa dispăru pe ușa ce dădea în cerdac și coborî în curte. Lepădase caftanul boieresc iar cojocelul strâns pe trup îl făcea să pară și mai arătos. Avea de gând să deschidă poarta din spate, de puțini știută. Zamfira se așeză pe laviță și, lăsând băiețelul ei, începu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
paloșul din mână. Pe loc trei seimeni se repeziră și, luându-l de brațe și de păr, îl scoaseră în drumul mare. Acolo, cu lovituri de iatagan îl hăcuiră până când din trupul ce se zbătea se scurse tot sângele. Din cerdacul înalt, Stanca, albă ca varul, privea sprijinindu-se de bătrânul Preda. Când trupul zvâcni pentru ultima oară, din gâtul uscat al tatălui străbătu un răcnet prelung. Hoarda dezlănțuită se repezi spre cerdac. Jupâneasa Stanca, mută, se trase cu spatele în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ce se zbătea se scurse tot sângele. Din cerdacul înalt, Stanca, albă ca varul, privea sprijinindu-se de bătrânul Preda. Când trupul zvâcni pentru ultima oară, din gâtul uscat al tatălui străbătu un răcnet prelung. Hoarda dezlănțuită se repezi spre cerdac. Jupâneasa Stanca, mută, se trase cu spatele în casă, trântind ușa de stejar, iar pe cerdac boierul Preda și Tudora, ținând în brațe pruncul Zamfirei, rămaseră la voia mulțimii. Când unul dintre seimeni ridică arma să-l pălească pe bătrân
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-se de bătrânul Preda. Când trupul zvâcni pentru ultima oară, din gâtul uscat al tatălui străbătu un răcnet prelung. Hoarda dezlănțuită se repezi spre cerdac. Jupâneasa Stanca, mută, se trase cu spatele în casă, trântind ușa de stejar, iar pe cerdac boierul Preda și Tudora, ținând în brațe pruncul Zamfirei, rămaseră la voia mulțimii. Când unul dintre seimeni ridică arma să-l pălească pe bătrân, ca scoasă din minți urlă Tudora: — Stați!... Mulțimea se opri, de parcă un farmec se abătuse asupra
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mai pomenise nicicând așa ceva; se lăsă o tăcere grea. Zloata și spaima înfioraseră toți privitorii. Din depărtare se auzeau vaietele orașului pustiit. Un bărbat ieși din casă și aruncă spre ceata bandiților două pungi cu galbeni. Gloata, privind spre stâlpul cerdacului și spre zidul mânjit de sânge, ieșea cu spatele din ogradă. Porțile s-au închis. S-au înhămat caii rămași nefurați. Boierul Preda dădea porunci plângând încetișor. Pe Papa l-au adunat din drum ca să-l spele și să-l
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în uliță se întoarse să vadă dacă-l însoțesc cele două slugi care-l păzeau, umbrele lui de la Istanbul cum obișnuia să le spună. Tot așa stăteau și acum doi ani în aceeași sală mare, cu ușile larg deschise spre cerdac. Tot așa așezate pe jos, țigăncile mamei scărmănau lâna pentru plăpumi. Iat-o pe Manda, cu cafele ca odinioară, doar că atunci maica mare le comanda tuturor, acum mama îi luase locul. Maica mare spune că nu mai vede să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să-și stăpânească enervarea. Casele brâncovenești erau tot cele bătrânești, privind către Dealul Mitropoliei, doar că în urmă cu vreo douăzeci de ani, mare logofăt fiind, Constantin Brâncoveanu le a adăugat un foișor înalt deasupra sălii mari ce dădea în cerdac. Scara care urca acolo cu trepte de piatră abrupte pornea din cerdac și se învârtea ca un melc, într-un fel de turn care a fost lipit de clădire atunci când casa a fost supraetajată. Casele Brâncovenilor se văruiau în fiecare
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Dealul Mitropoliei, doar că în urmă cu vreo douăzeci de ani, mare logofăt fiind, Constantin Brâncoveanu le a adăugat un foișor înalt deasupra sălii mari ce dădea în cerdac. Scara care urca acolo cu trepte de piatră abrupte pornea din cerdac și se învârtea ca un melc, într-un fel de turn care a fost lipit de clădire atunci când casa a fost supraetajată. Casele Brâncovenilor se văruiau în fiecare an de Paște și acum, după o lună, zidurile, turnul, cerdacul, totul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
din cerdac și se învârtea ca un melc, într-un fel de turn care a fost lipit de clădire atunci când casa a fost supraetajată. Casele Brâncovenilor se văruiau în fiecare an de Paște și acum, după o lună, zidurile, turnul, cerdacul, totul era alb strălucitor. Selin, mirat de atâta curățenie atunci când sosise la București, a întrebat un slujitor de ce este totul atât de alb. Omul s-a făcut roșu la față, s-a codit un timp și i-a spus șoptit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Papa Brâncoveanu, tatăl lui Constantin Voievod, au vrut să-l omoare pe vodă care era prunc pe atunci. Dar i-au potolit pe ticăloși, dându-le pruncul unei țigănci roabe, una Zamfira. Blestemații au ucis copilul țigăncii, lovindul de peretele cerdacului. De atunci se spune că, dacă n-ar vărui zidurile de fiecare Paște, ar apărea pata sângelui nevinovat vărsat. Selin acum urca două câte două trepte deodată în albul turnului potopit de lumina ce intra prin ferestrele lungi, fără geamuri
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu un surâs copilăresc. Din sala mare, aruncând o ultimă privire tavanului boltit și zugrăvit, întruchipând drumul lui vodă făcut cu nouă ani în urmă la Adrianopol, spătarul își conduse nepoata într-o trecere intermediară dând înspre galeria care unea cerdacul de deasupra intrării de la răsărit cu loggia dinspre apus ce dădea spre lac. — O clipă, se scuză doamna Stanca, aș vrea să mai văd o dată lacul și lebedele. Doamne, cât de cenușii îmi par bobocii față de părinții lor... și un
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
încăperea ce se desfășura vastă, nici un fel de mobilier nesupărând desăvârșirea ornamentală a pardoselii și a pereților pictați cu motive florale pe fond roz auriu. Trecând pe sub arcade boltite și prin uși mici arcuite cu lemnul aurit, au ieșit în cerdacul de răsărit. Dintr-o aruncătură de ochi spre dreapta spătarul văzu, dincolo de grădina de trandafiri, ținută de grădinarul francez anume adus, și care acum erau toți înfloriți într-o explozie de culori, pridvorul bisericii în care stătea preotul cu barba
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
urcându-se în sus spre gât. Porni agale, mirându-se că de la ferestre nu-i face nimeni semn cu mâna. Micșoră ochii până la o linie și în imaginea clădirii formată între gene i se păru că printre stâlpii albi ai cerdacului distinge o siluetă de fată care se grăbește să-l întâmpine pe scări. Deschise ochii mari, nu era nimeni, dar într-o încăpățânare naivă încercă să ghicească cine era fata. Nu era Bălașa, că ei nu-i plăcea la Mogoșoaia
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
neurolog, Curtea Veche Publishing, București, 2009, p. 10. 311 Ibidem, p. 126. 312 Ibidem, p. 124. 313 Pierre-Yves Brandt, Des enfants dessinent Dieu, Editions Labor et Fides, Genève, 2010, p. 8. 314 Ibidem, p. 9. 315 Cezar Dumitru, Dintr-un cerdac de templu, Nepalul esențializat în Piața Durbar din Kathmandu, în National Geographic Traveler, vol. XVI, 2013, p. 14. 316 Ibidem. 317 Nichifor Crainic, Nostalgia paradisului, Editura Moldova, Iași, 1994. 318 ***, Religiile lumii, trad. Filip Bernadette, Editura Aquila, București, 2008, p.
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
trădat copilăria. Nici luminița de la capătul tunelului nu se mai vede; acum privim tablouri cu secerișul lanurilor mănoase de grâu, cu porumb, cu floarea-soarelui, cu viță de vie, tablouri cu păduri și codrii verzi în picioare, tablouri cu case cu cerdac și oameni gospodari și tablouri cu bunici citind povești nepoților. Fugi vară și ascunde-te într-un ciulin că atât ai putut să naști; sânii tăi sterpi au adus numai foc, crăpăturile pământului parcă sunt lipitori iar speranța, ca o
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ca o mângâiere catifelată, trezindu-i din somn șiraguri de amintiri și strămutîndu-i sufletul, pe aripi de vis, acasă, în târgușorul Parva de pe valea Someșului. Acolo era casa lui părintească, bătrână, solidă, chiar peste drum de biserica nouă, strălucitoare. Din cerdacul cu stâlpi înfloriți, printre crengile nucilor sădiți în ziua nașterii lui, se vedea mormântul tatălui său, împodobit cu o cruce sură de piatră, pe care numele, săpat cu slove aurite, se deosebea din depărtare: Iosif Bologa. Casa avea încăperi multe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]