620 matches
-
ziceam tovarășul Popescu, nu scria nimic. Absolvise însă școala de literatură și, împreună cu dînsul, analizam cele mai reușite texte din poezia contemporană. Se trăgeau concluzii importante. El ne demonstra că o strofă ca Plugul, strungul și condeiul Au pornit să chiuie. Și-au pus flori la pălărie Și văzduhul țiuie. depășește în valoare Nunta Zamfirei, deoarece, spre deosebire de aceasta, strofa oglindește o etapă a cuceririlor populare. Simbolistica poeziei era plină de forță generalizatoare. Popescu demonta operele într-un chip ce părea să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
capătul căreia (mama, draga de ea!) aveai voie să te dai în carusel de banii respectivi, ceea ce te făcea să conștientizezi și mai bine condiția de copil de care vrei totuși să scapi. Cu toate acestea, copiii Rainer și Anni chiuie din răsputeri, cu inimile și mințile otrăvite deja de mașinile ce trec în goană pe lângă ei. Nu fiindcă acestea ar polua mediul înconjurător, care e oricum desfigurat în urma războiului, ci fiindcă lor le lipsește capitalul cu care să‑și cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Totuși când îl vede o trece un fior, e fiorul care însoțește amintirea plăcerii. Dacă te înfiori așa numai când îți aduci aminte, cum o fi în realitate? Ce‑a fost asta, a țipat vreun animal? Nu, sunt drumeți care chiuie. Salut! Salut! Au speriat animalele, sunt bărbați și femei durdulii care s‑au învârtit de niște slujbe pe viață și‑și permit în sfârșit să facă ceva care n‑are nici sens, nici scop, și anume: să se cațere pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Îl izbi de o piatră largă, cu căuș scobit În ea. Fructul pârâi și se rupse În bucăți. Avea miezul roșu, precum sângele de pasăre, și era mai dulce decât mierea. Răcoros. - Așa, rosti femeia după care se repezi afară, chiuind și sorbecăind Împreună cu celelalte. - Auzisem eu că femeila astea știu tot felul de neștiute, zise Enkim mușcând bucăți Întregi din miezul acela rece. După ce am terminat de mâncat, una dintre femei a venit la noi În casă și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
unor animale sălbatice pitite prin cine știe ce văgăuni. - Urși, se strâmbă Runa și iarăși am luat-o din loc. La noi În munți, când n-aveam Încotro și trebuia să trecem pe lângă vizuinile urșilor, tot bușeam două pietre Între ele și chiuiam de ne luau foc piepții. Ursul e animal fricos și vede mai rău decât un om bătrân. Dacă ajungi lângă el fără să te simtă, se sperie așa de tare Încât se năpustește asupra ta. Dacă te aude de la depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai mult Îmi place de tată-său! El parcă nu... murdărește. Minos a pufnit În râs, iar eu am dat să trec apa care curge dar, chiar atunci, un tânăr ce venea În fugă din sat, se năpusti spre noi, chiuind și făcându-ne semn să așteptăm: - Pâlcul de cinci și Încă cinci oameni coborât din munte... strigă el, amestecând graiul horcăit cu vorbele spuse În minte și cu gesturile. Întâlnit lângă Marea cea mare cu străini așa de mulți-mulți ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pricepi tu... eu unul n-am de gând să-mi pun pielea pe băț nici măcar pentru tine. Acum, hai să plecăm odată, că altfel ne trezim că femeia asta care merge alături de tine o să nască Într-o luntre. Oamenii lui chiuiră, iar noi ne traserăm blănurile pe spinare și o luarăm spre țărm, unde erau trase luntrele lor. Era noapte, dar Vindecătorului nu-i păsa. Știa cum să se uite la lună și la stele, așa că putea să ne treacă brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Am Întors privirea, căci astea erau lucruri de femei. - E om, măi Krog, măi! răcni Enkim din nou. Tocmai prinsese măruntaiele-de-mumă și le privea, căutând să vadă dacă erau Întregi. - Tatăl din Cer a fost cu femeia mea, izbucni el, chiuind. Era plin de sânge pe mâini. Ne-am aplecat s-o săltăm pe Runa. Am luat-o cu prunc cu tot și am dus-o În casa pe care o făcusem numai pentru că Îi cunoscusem pe Selat și pe Dilc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai repede ca oricând, mai ales că era o noapte Într-atât de rece Încât, la fiecare pas, scoteam aburi groși pe nări. Am urcat și am coborât nenumărate coline de nisip și, când să se crape de ziuă, am chiuit toți trei, trezindu-l și pe micuțul Unu care se apucă să plângă. În fața noastră se mai Întindea doar o mică bucată de povârniș molcom Înainte să ajungem pe culmea unei dune. Nu ne-am mai oprit, așa cum ne era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
calzi pe potecă. Ne tot Întrebam ce putea să Însemne asta când Runa dădu peste niște urme de pași În pământul umed. - Copii? se miră ea, măsurând urmele. - Coțcarii! Vor să ne sperie, râse Enkim. Am strigat după ei, am chiuit, dar n-am căpătat nici un fel de răspuns. Am mai mers o vreme și am Înnoptat lângă un firicel de apă. Am făcut focul, am Înfulecat câte ceva și ne-am culcat. Nu prea puteam să adorm. Mă tot Întrebam dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
noastră, a oamenilor. Când dădură cu ochii de Unu, se repeziră care mai de care să-l legene și să-l strângă În brațe. Unu se revoltă și-și dădu drumul pe pieptul unuia dintre ei, ceea ce Îi făcu să chiuie de bucurie. Se uitară la sulițele noastre iar câțiva, mai curajoși, ni le traseră din mâini și Începură să se joace cu ele. Se vedea că erau obișnuiți cu armele, numai că ale noastre erau prea grele pentru ei. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iasă În cale. - Enkim tot nu se potolește, Îmi zise Logon, posomorât, și-mi arătă fumul care iarăși prinsese a se ridica de pe piscul lăsat În urmă. - Pfuuh, ia să ne vedem noi de-ale noastre, am spus atunci și, chiuind veseli, am luat-o din loc. Nu trecu mult și cei ce veneau dinspre Miazăzi ne văzură și ei. Își dădură lucrurile jos din spinare, lăsară deoparte ce târau după ei, iar oamenii se așezară În față, amenințători, cu sulițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și luară de-o parte și de alta a țărmului, cu gând să le pice În spate celor patru. Între timp, primele luntre ale lui Logon porniră către Gemeni, scârțâind și aplecându-se greoi sub bătaia vântului. Copiii mai curajoși chiuiau, mamele lor Îi Înghionteau, vânătorii Împingeau În apă cu vâslele, iar Logon veghea ca tot mai multe luntre să pornească spre Gemeni. Era o zi În care norul cel uriaș se spărsese, parcă, În bulgări mulți-mulți. Vântul bătea puternic către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și Barra se apropiară. Kikil se trăsese Îndărătul lor și râdea de unul singur, țopăind ca un prost În zăpadă. Ai lui țopăiau și ei și, nu trecu mult până ce toți cei strânși pe ghețar prinseră să țopăie și să chiuie. - Iscoade patru văzute ieri, Începu Tek, nu erau decât pândarii din frunte ai lui Scept. Puhoaiele lui de răzvrătiți mai au mult-mult până să vadă țărm. - Arătat la ei Încotro am luat-o? - Îl Întrebă Barra pe Logon cu vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dintre vânătorii lui Tek aținti mâna Înspre un loc anume de pe Marea cea mare, Între două stele strălucitoare, și ne spuse, sigur pe el: - De acolo vine. Acolo e tare departe. Iar am aprins focurile și ne-am apucat să chiuim din străfundurile rărunchilor dar, În afara slabelor mirosuri pe care, și-așa, nici nu le simțeau toți, nu căpătarăm alt semn. După ce a răsărit soarele, i-am chemat pe toți Vindecătorii la mine și le-am spus că Îl voi face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aduseseră o burtă dintr-un fel de vin pișcător, din cel pe care Îl Întâlnisem pe la mai toți cei la care ajunsesem. Era rece, era amărui și deodată mă Întremă. Vestea că aveam gemeni se răspândise deja, iar vânătorii noștri chiuiau de bucurie. Cei din neamul Cipusik veniră cei dintâi, iar Vindecătorul lor Îmi spuse că nu puteam să am decât gemeni după ce o Împuiasem pe Nunatuk pe ghețarul pe care toate neamurile mele Îl știau drept Gemenii. - Atunci, le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
căpățâna În pieptul primul uriaș și l-am apucat cu amândouă mâinile de boașe. Așteptam strigătul lui de moarte când, Întreg satul izbucni Într-o hărmălaie cumplită, de parcă toți oamenii pândiseră doar un semn ca să se apuce să răcnească, să chiuie și să urle. Uriașul se prăbuși la picioarele mele, zvârcolindu-se, dar cel de-al doilea se și repezise asupra mea. - Ia-l odată și hai! - se auzi un glas urât de afară. Ăștia s-au trezit cu toții! Am Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
hotărît s-o lase baltă că prea ar fi costat mult... dar era acolo, așa cum Îți spun, Bill Pentland era acolo cu noi toți În ziua cînd s-au Întors acasă de la război. Și veneau rînduri-rînduri și s-auzeau bărbații chiuind și femeile plîngînd, iar cînd și cînd se desprindea din rînduri cîte-un bărbat și femeile Începeau iar să plîngă, și așa a venit și unchiul Bob - n-avea decît șaisprezece ani, bagă de seamă, dar mie-mi părea bătrîn - cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fie și cu un centimetru, înaintea lor. Doar din pură coincidență ceremoniile au început chiar în același moment, în ambele părți ale lumii. La Londra, sutele de mii de oameni din asistență, se împing și se calcă englezește pe bătături, chiuind cu entuziasm și aclamând o caleașcă, încărcată corespunzător cu un prinț și o prințesă, în timp ce dincoace în România, miile de creștini năvălesc hăulind și scrâșnind, către un butoi plin cu apă de izvor, care cică ar fi tămăduitoare. Pentru ca s-
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
dispărând pe după cocoașele de gheață ale pieței. Își luase doar o sacoșă de mere pentru un alt început. Șarpele începuse să-și înghită coada. Mâine va fi de atunci totdeauna un ieri pentru mine. Tanti Mizi destupă șampania. Tanti Clemanza chiuie: au supraviețuit și anului ăstuia. Ciocnesc cu ei doar de formă și, cu gura plină de carnea spumoasă roșie a unui ionatan, le urez resemnat: La Mulți Ani! LXV În București e zăpușeală și nori mici de praf. Noroc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
până la urechea lui Leo. Când acesta ridică receptorul, un glas fără rost de vesel îi ceru să-și aleagă un număr de la 1 la 90. 29, bâigui profesorul. Ia să vedem, să vedeee...! Aha! ai câștigat o limuzină Mercedes decapotabilă, chiui glasul. Păi de ce decapotabilă? Suntem în lichidare de stoc; și orice-ar fi, bucură-te, tovarășe, ce naiba! Bine...stai așa...trăiască eurobingoshow! Și țipătul bingomanului înjunghie pădurea de la un capăt la altul. Coada lui Chilot căzuse spre Orientul Mijlociu; chipul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Mercedes alb decapotabil al bulibașei în trupul unui stejar. Ăi din clanul Jugănaru îl traseră afară din mormanul de fiare, îi șterseră sângele de pe față, îi mulțumiră că avusese curajul să ucidă armăsarul Șefului, așa cum era obiceiul. Imediat dădură buzna chiuind puradeii și aprinseră armăsarul sângerând din toate țevile sparte. Limuzina era cunoscută în târg drept Bizonul Alb. Acum, mașina în flăcări incendie și stejarul. Șatra se luă de mâini și izbucni în dansuri circulare. Pe poarta voievodală a cimitirului pătrunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de plajă curată și... marea, iubita mea și a altuia, care bucuroasă că se reîntâlnește cu ei, nu ține cont și îi îmbrățișează cu toate că sunt goi, cum i-a făcut mămuca! Plini de entuziasm înoată în larg, se simt bine, chiuie din toate puterile, se stropesc cu zeama ei de diverse culori, după care, obosiți, se apropie de mal și încep să pășească simțind nisipul tare sub tălpi. Dintre dune și bălți s-au ivit pe neașteptate două colege de la șantier
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
se zbenguiau fascinanți în terminații printre răzoarele frustrate. În magazinul de șiretlicuri ai intrat nesigură, nervoasă că nu mă vezi, ai crăpat din ochi un văl de miresme și-atunci m-ai simțit; epuizată de-atâtea căutări, însă nesupusă ai chiuit s-aud numai eu vâltoarea și-am intrat goi în bulboaca copilăriei necuprinse... Verdele Împărat era vânăt. În magazinul de murături ai găsit pătlăgele pârguite, felii și frunze de țelină, garnisite cu morcovi, conopidă crestată... și pe mine făcut maioneză
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
s-a mai și golit după ce a trecut de centru, nu mai sunt acum decât puțini călători. Unul sau doi au rămas în picioare, ca doi marinari lângă catargul ce înfruntă marea agitată, spumegând de furia lui Poseidon. Șoferul accelerează chiuind și cei doi temerari sunt zgâlțâiți de colo colo prin marile hârtoape, dar nu se dau bătuți. Restul pasagerilor, mai cuminți, stau jos și privesc cu sau fără luare aminte pe geam, afară. De-a lungul șoselei n-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]