1,905 matches
-
și poetul”, ATN, 1972, 8; Bucur, Istoriografia, 309; Gheorghe Ceaușescu, „Clasicii antici în România”, RITL, 1974, 4; N. A. Ursu, Traduceri românești din clasicii antici, CRC, 1975, 40; Mircea Popa, „Clasicii antici în România”, „Synthesis”, 1976, 3; Mircea Popa, Cultură și clasicism, TR, 1988, 35; V. Moga, In memoriam: Nicolae Lascu, „Apulum”, 1989, 26; Dicț. scriit. rom., II, 719-720. A.C.
LASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287750_a_289079]
-
mare neînțeles, Faze în evoluția literară și sufletească a lui Eminescu, Ideile lui Eminescu în perioada 1869-1874), Em. Elefterescu (Samuil Micu-Clain, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Barac, Timotei Cipariu, Simion Bărnuț), Paul I. Papadopol (Anton Pann), Ionel Jianu (Note asupra clasicismului). Camil Petrescu publică eseul Poezia pură și un fragment din drama Danton. Perpessicius, Scarlat Struțeanu, Mihail Ilovici, Gh. H. Popa, Vl. Corbasca și Carol Drimer comentează cărți de Ion Barbu (Joc secund), Lucian Blaga (Eonul dogmatic), Ionel Teodoreanu (Fata din
LIMBA ROMANA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287810_a_289139]
-
informații culturale, cronici. Colaborează cu poezie I. Oprișiu, Ovidiu Vassu, N. Massim (un poem în proza), Aurelian Borișanu. Ovidiu Vassu semnează și o proza scurtă, precum și un eseu despre Renaștere. Se acordă un spațiu amplu comentariilor critice: Radu Paul (Concepția clasicismului, Romantismul, Pesimismul metafizic al lui Eminescu), Albert Willner (cu trei eseuri, despre Dostoievski, Molière și I. Al. Brătescu-Voinești), Ștefan Iorga (Ideea națională în dramă românească), Al. Roșca și Salvator Cupcea, autori ai unui studiu caracterologic despre dramaturgia lui H. Ibsen
REVISTA NOASTRA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289237_a_290566]
-
în „Literatorul” cu Pe lacul de Garda. Revista se situează în continuarea „Literatorului” și prin atacurile violente la adresa lui Titu Maiorescu, G. Coșbuc și C. Dobrogeanu-Gherea. Macedonski îi consacră un medalion lui Gr. H. Grandea, socotindu-l „trăsătura de unire” dintre clasicismul nostru și modernitate. Articolul Literatura modernă, semnat Marțial (Al. Macedonski), apreciază că rafinamentul, complexitatea de simțiri, caracteristice sensibilității moderne, duc în poezie la complicație artificială și la prețiozitate și recomandă apropierea de trecut, „de natural, de simplu, de clasic”. Este
REVISTA MODERNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289232_a_290561]
-
de național, renaștere românească, mesianism istoric și politic, cu rădăcini, uneori explicite, în programele culturale ale lui Mihail Kogălniceanu și în dezideratele revoluției pașoptiste. Poemele din R.M. evoluează de la un romantism minor, posteminescian (Tiberiu Crudu, sub pseudonimul T. Mârza) până la clasicismul livresc (G. Tutoveanu), de la simbolism (George Voevidca), uneori de nuanță decadentistă, bacoviană, până la tradiționalism (G. Pallady), de factură pillatiană, prin invocarea universului copilăriei (V. Gh. Petrescu), sau „purist” (V. Voiculescu, Răsărit pe câmpie). Mai semnează versuri D. Baciu, Petru I.
REVISTA MOLDOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289233_a_290562]
-
întreaga Europă pe urmele simbolismului și parnasianismului francez. Dacă versurile din Cuiburi în soare (1926) și din Hermanosa din Corint. Povestea unei hetaire (1927) nu se ridică la nivelul celor din prima culegere, ele eșuând în sentimentalul romanțios sau în clasicismul pur decorativ monoton și uscat, în schimb critica salută în Grădina lui Teocrit (1928) o „revenire la matca primei personalități” (Perpessicius). În forma fixă a sonetului se închid grație și senzualitate, capacitate de evocare și meditație, prospețime de expresie și
ROMANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289309_a_290638]
-
mai întâi de Octav Șuluțiu, apoi de Mircea Alexiu și de George Demetru Pan. Există și o rubrică de recenzii, „Cronica măruntă”, foarte bogată. Din sumar nu lipsesc studiile tematice: Dan Petrașincu, Femeile în literatura românească, N.I. Herescu, Eminescu și clasicismul ș.a., nici evocările sau restituirile istorico-literare, aparținând fie lui Constantin Virgil Gheorghiu, fie cuiva care folosește pseudonimul Cronicar și dedicate unor personalități din trecutul mai îndepărtat (Dimitrie Cantemir, Șerban Cantacuzino, Gh. Asachi, N. Filimon) ori mai apropiat (Al. Davila, Panait
ROMANIA LITERARA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
Literatura „rezistenței”), periodicul alunecă treptat într-un proletcultism agresiv, al cărui principal exponent a fost N.N. Munteanu, semnatar al unor texte cu titluri elocvente: De la modernism la poezia nouă socială, Noua orientare a literaturii noastre, Paralelă între realismul socialist și clasicism etc. Un caracter dirijat ideologic au și traducerile, criteriul de selecție a autorilor fiind apartenența la literatura rusă sau sovietică, participarea lor la mișcările de rezistență ori abordarea „progresistă” a tematicii sociale. Se tipăresc poeme de Lermontov, Pușkin, Maiakovski, Petőfi
ROMANIA VIITOARE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289338_a_290667]
-
regionalism, București, 1924, 190-195; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., I, 60-65; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 325-326; Călinescu, Ist. lit. (1941), 488-489, Ist. lit. (1982), 553-555; Aderca, Contribuții, II, 457-459; Ist. teatr. Rom., II, 217-218; Ciopraga, Lit. rom., 646-649; Mîndra, Clasicism, 213-215; Dicț. lit. 1900, 748-750; Negoițescu, Ist. lit., I, 145; Dicț. analitic, III, 22-25; Dicț. scriit. rom., IV, 93-94. F.F.
RONETTI-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
nu își ascunde, totuși, „mica ambiție de a suplini, până la apariția altora mai bune și mai complete”, realizarea unei asemenea scrieri de anvergură. Aceeași perspectivă evolutivă, cu insistență analitică asupra momentelor importante ale afirmării conceptului, relevă lucrări precum Forme ale clasicismului în poezia românească până la Vasile Alecsandri (1979), cursul universitar Literatura română veche (1981) și Valori expresive în literatura română veche (I-II, 1976-1983), rezultat al unei perseverente preocupări de studiere a începuturilor culturii și literaturii române. R. a contribuit la
ROTARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289386_a_290715]
-
și stilistice (în colaborare cu Sorin Alexandrescu), București, 1967; ed. 2, București, 1974; O istorie a literaturii române, I-III, București, 1971-1987; ed. I-VI, Galați, București, 1994-2001; Valori expresive în literatura română veche, I-II, București, 1976-1983; Forme ale clasicismului în poezia românească până la Vasile Alecsandri, București, 1979; Literatura română veche, București, 1981; Prezențe militare în știința și cultura românească. Mic dicționar (în colaborare cu Florian Gheorghe și Mihai Popescu), București, 1982; Comentarii și analize literare, București, 2000. Ediții: Constantin
ROTARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289386_a_290715]
-
2000. Ediții: Constantin Stamati, Muza românească, introd. edit., București, 1967 (în colaborare cu Rodica Rotaru). Repere bibliografice: Piru, Varia, I, 61-63; Ungureanu, La umbra cărților, 119-121; Zaharia Sângeorzan, „Valori expresive în literatura română veche”, CRC, 1976, 39; Șerban Cioculescu, În jurul clasicismului nostru, RL, 1980, 5; Mihai Ungheanu, Scrieți o istorie a literaturii române?, LCF, 1982, 30 ; Gh. Bulgăr, Valori expresive în vechea noastră literatură, ST, 1984, 3; Marcea, Atitudini, 187-189; Literatura actuală - puncte de vedere, ST, 1988, 4 (semnează Petru Poantă
ROTARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289386_a_290715]
-
, mișcare artistică și literară apărută la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale celui următor ca o reacție împotriva clasicismului. A cuprins literatura, artele plastice, muzica, filosofia și - după opinia mai multor comentatori - doctrinele politice, manifestându-se în mai multe țări, cu precădere în cele europene și în cele două Americi. Termenii „romantic” și „romantism” nu s-au ivit în
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
din romane. Situație romantică. Aspect romantic.” Cuvântul căpătase însă atunci o nouă conotație, mai ales sub influența literaturii din Germania, unde termenul „die Romantik” desemna opoziția tinerei generații, îndeosebi a grupării de la Jena (Wackenroder, Tieck, Novalis) față de raționalism și de clasicism, dominante în cultura germană a vremii. Romantic contra clasic - acesta e antagonismul asupra căruia insistă Doamna de Staël în Despre Germania (1813). După un deceniu poezia și teatrul romantic se vor angaja în bătălia ilustrată de prefața la Cromwell de
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
în bătălia ilustrată de prefața la Cromwell de Victor Hugo (1827) și, mai ales, de memorabila seară a premierei lui Hernani, în 1830, când sala teatrului parizian a devenit un adevărat câmp de luptă între tinerii generației romantice și partizanii clasicismului. Acesta e momentul în care se arată primele semne ale r. și în cultura românească. Istoricii literari au căzut de acord că primul poet român care a rostit cuvântul „romantic” (de fapt, în spiritul vremii, „romanticesc”) a fost Daniil Scavinschi
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
cu două fețe. Chiar și la Vasile Cârlova, pe care Șerban Cioculescu îl va prezenta ca pe un poet ce „inaugurează romantismul, intuindu-i toate notele particulare”, se va mai desluși - în Păstorul întristat din 1827 - influența liricii pastorale a clasicismului. Poezia sa va mărturisi înrâurirea primită din două surse importante din care se va nutri, pentru o bună bucată de vreme, r. românesc: așa-numitul „preromantism” francez (mai ales prin Volney) și meditația de factură lamartiniană. Generația care începea să
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
preromantism” francez (mai ales prin Volney) și meditația de factură lamartiniană. Generația care începea să se manifeste în anii ’20 ai secolului al XIX-lea se va defini printr-o asemenea adeziune simultană la poetica romantică și la aceea a clasicismului. Mai toți reprezentanții acestei generații învățaseră la școli unde educația stătea sub semnul respectului față de valorile Antichității, erau la curent și cu mișcarea de idei din Occidentul contemporan. De pildă, Costache Negruzzi (cu un an mai vârstnic decât Cârlova) traducea
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
de idei din Occidentul contemporan. De pildă, Costache Negruzzi (cu un an mai vârstnic decât Cârlova) traducea cu același entuziasm din Victor Hugo, Byron, Alexandre Dumas, Thomas Moore sau Jukovski, ca și din Voltaire sau din scriitori mai mărunți ai clasicismului, cum erau Doamna de Genlis sau Lesage. Peste puțin timp Grigore Alexandrescu va compune meditații și elegii care îl amintesc foarte clar pe Lamartine, dar și fabule inspirate de La Fontaine și de Florian. Un caz grăitor e cel al lui
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
Walter Scott). Uneori titlul însuși trimite fără echivoc la modelul romantic: un poem se cheamă Elegie scrisă pe ținterimea unui sat, aproape aidoma celebrului poem din 1750 al lui Gray. Și aceasta în timp ce Asachi adera, în plan teoretic, la modelele clasicismului, mărturisind că în scrierea versurilor a fost „îndreptat de pilde clasice și de firea limbei”. E limpede că, deși nu cunoșteau cu exactitate doctrina romantică și atribuiau termenului - atât de recent introdus în limba română - un sens îngust, scriitorii români
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
atmosferă ce îi aducea aproape de viziunea romantică. Îndoielnică e, totuși, concluzia unor comentatori, potrivit căreia generațiile de la începutul secolului al XIX-lea ar fi aderat la idealurile romantice numai accidental și că, temperamental, ei s-ar fi aflat mai aproape de clasicism. Fenomenul se explică mai curând prin complexitatea raporturilor între cele două direcții ale culturii europene din acea vreme. Un temei de meditație în această privință ar putea fi relațiile generației lui Byron cu poeții romantici de dinaintea lor (autori, de fapt
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
două direcții ale culturii europene din acea vreme. Un temei de meditație în această privință ar putea fi relațiile generației lui Byron cu poeții romantici de dinaintea lor (autori, de fapt, ai programului mișcării romantice): cu ei, și nu cu reprezentanții clasicismului se polemiza, de exemplu, în poemul satiric Barzi englezi și critici scoțieni, publicat de Byron în 1808; în vreme ce, față de doctrinarul clasicismului, Alexander Pope, ei manifestau un respect fără limite. Și nimeni nu s-a gândit să le reproșeze că nu
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
Byron cu poeții romantici de dinaintea lor (autori, de fapt, ai programului mișcării romantice): cu ei, și nu cu reprezentanții clasicismului se polemiza, de exemplu, în poemul satiric Barzi englezi și critici scoțieni, publicat de Byron în 1808; în vreme ce, față de doctrinarul clasicismului, Alexander Pope, ei manifestau un respect fără limite. Și nimeni nu s-a gândit să le reproșeze că nu ar fi înțeles sensurile noii orientări poetice. S-a vorbit, câteodată insistent, despre o polemică între clasicismul și r. românesc. În
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
1808; în vreme ce, față de doctrinarul clasicismului, Alexander Pope, ei manifestau un respect fără limite. Și nimeni nu s-a gândit să le reproșeze că nu ar fi înțeles sensurile noii orientări poetice. S-a vorbit, câteodată insistent, despre o polemică între clasicismul și r. românesc. În realitate, atacurile împotriva r. nu veneau în epocă neapărat din partea unor literați care să fi aderat la un program clasicist coerent: noile forme de expresie erau ironizate nu întotdeauna de partizanii clasicismului, ci mai ales de
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
despre o polemică între clasicismul și r. românesc. În realitate, atacurile împotriva r. nu veneau în epocă neapărat din partea unor literați care să fi aderat la un program clasicist coerent: noile forme de expresie erau ironizate nu întotdeauna de partizanii clasicismului, ci mai ales de cei ce erau convinși că marile valori sunt păstrate numai în tradiție. Pentru mulți adversari ai schimbărilor, nu numai din literatură ci, în general, din societatea românească, „romantic” și „bonjurist” însemnau același lucru. O dovedește, de
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
care personalitățile vremii le-au avut asupra culturii secolului al XIX-lea: pe de o parte, Heliade, susținător al preluării masive din literatura universală, ceea ce „prelungea concepția universală a secolului al XVIII-lea”, întemeindu-se pe tradiționalele teorii literare ale clasicismului; pe de altă parte, Mihail Kogălniceanu și Alecu Russo, adversari ai imitației, aderând astfel la „concepția romantică a timpului”. Cu alte cuvinte, concepția lui Marmontel contra celei a lui Herder, opoziție explicată prin evoluția mai lentă a societății românești, prin
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]