799 matches
-
îl determinase s-o urmărească, dar confirmarea acestei supoziții era tulburătoare. Problema Teresei Clark devenea din ce în ce mai complexă. Mai afectat decât se aștepta Gosseyn intră într-una din cabinele de examen vacante din secția "G". Ușa abia se închise cu un clinchet ușor în spatele său, că o voce din difuzor îl întrebă sec. ― Numele dumneavoastră? Gosseyn uită de Teresa Clark. Acum începea greul. Cabina era dotată cu un confortabil fotoliu cu pivot, cu un birou cu sertare și un panou transparent, amplasat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Doresc să vă adresați unui psihiatru pentru a vi se face o fotografie a cortexului. Am unele impresii, în legătură cu creierul dumneavoastră, dar nu reușesc să le precizez. Și acum, gata. La revedere, pe mâine. Poarta se redeschise automat cu un clinchet. Gosseyn ieși în coridor, ezită un moment, apoi își făcu drum prin mulțimea grăbită luând-o spre nord. Ajunse la un bulevard pavat. Către nord-est, la vreo 500 de metri de Mașină se înălțau alte clădiri. Erau dispuse geometric de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
sistem de fixare cu fermoar, astfel că ― dintr-un singur gest ― și-o scoase. O puse jos grăbit, dar fără a face nici cel mai mic zgomot. Se apropie de ușa ― fereastră a balconului, care se deschise cu un slab clinchet, urmat de un scârțâit ascuțit. Lui Gosseyn însă nu-i păsa de zgomot. Planul lui era să acționeze fulgerător, ghidându-se după cum își amintea amplasarea palatului Patriciei Hardie. În ce o privește pe fată, încă nu se hotărâse cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
îl determinase s-o urmărească, dar confirmarea acestei supoziții era tulburătoare. Problema Teresei Clark devenea din ce în ce mai complexă. Mai afectat decât se aștepta Gosseyn intră într-una din cabinele de examen vacante din secția "G". Ușa abia se închise cu un clinchet ușor în spatele său, că o voce din difuzor îl întrebă sec. ― Numele dumneavoastră? Gosseyn uită de Teresa Clark. Acum începea greul. Cabina era dotată cu un confortabil fotoliu cu pivot, cu un birou cu sertare și un panou transparent, amplasat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Doresc să vă adresați unui psihiatru pentru a vi se face o fotografie a cortexului. Am unele impresii, în legătură cu creierul dumneavoastră, dar nu reușesc să le precizez. Și acum, gata. La revedere, pe mâine. Poarta se redeschise automat cu un clinchet. Gosseyn ieși în coridor, ezită un moment, apoi își făcu drum prin mulțimea grăbită luând-o spre nord. Ajunse la un bulevard pavat. Către nord-est, la vreo 500 de metri de Mașină se înălțau alte clădiri. Erau dispuse geometric de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
sistem de fixare cu fermoar, astfel că ― dintr-un singur gest ― și-o scoase. O puse jos grăbit, dar fără a face nici cel mai mic zgomot. Se apropie de ușa ― fereastră a balconului, care se deschise cu un slab clinchet, urmat de un scârțâit ascuțit. Lui Gosseyn însă nu-i păsa de zgomot. Planul lui era să acționeze fulgerător, ghidându-se după cum își amintea amplasarea palatului Patriciei Hardie. În ce o privește pe fată, încă nu se hotărâse cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
o încăpere pătrată, cu pereții metalici, care avea încă o ușă drept în fața celei pe unde intraseră. Grosvenor ieși pe ușa aceasta, dar când Corl dădu să-l urmeze, usa i se închise în nas; în aceeași clipă, auzi un clinchet metalic înapoia lui: se închisese și cealaltă ușă. Când înțelese că fusese atras într-o capcană, Corl se schimonosi de ură, dar nu-și trăda prin nimic furia. Își dădea seama că reacționa altfel acum decât reacționase în ascensorul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
să fie găsite în apropierea cuștii sale. Era singura lui șansă. Zguduit până în străfunduri, conștient de enorma greșeală pe care o săvârșise, incapabil să-și adune gândurile, Corl se întoarse în temnița lui, a cărei ușa se închise cu un clinchet metalic. Prin încuietoarea electrică începu din nou să circule curentul. Corl se făcu ghem, ca și cum ar fi dormit, căci auzise zgomot de pași și glasuri ațâțate. Deși cu ochii închiși, își dădu seama că cineva îl privea prin display-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
avea să devină fortăreața lui, în zilele rele ce se anunțau. Nu-și dădea prea bine seama ce măsuri puteau fi luate împotriva lui, dar era pregătit pentru orice eventualitate. La vreo oră după plecarea doctorului și a infirmierului, auzi clinchetul căsuței poștale. Era un mesaj din partea lui Kent, în legătură cu o ședință convocată, chipurile, "la cererea domnului Elliott Grosvenor". Mesajul cita din prima scrisoare trimisă de Grosvenor lui Kent, fără a pomeni nimic de cele întâmplate mai adineaori, și se încheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
îl întrerupse Grosvenor, încruntându-se. Dacă aș merge mai departe pe linia asta, unii dintre oameni ar ajunge să stea chirciți, ca în burta mamei... Dar acum? întrebă el apăsând pe încă o tastă, care declanșa un sunet ca un clinchet de clopoței. - Parcă aș fi iar copil și aș fi trimis la culcare murmură McCann. Tii, ce somn mi s-a făcut! Și, fără să vrea, căscă. Grosvenor deschise sertarul unei măsuțe de lângă instrument și scoase de acolo doua caschete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
încercau să înainteze sprijinindu-se de perete, dar înaintau foarte încet, căci mâinile li se înfundau în perete. - Ce-ai de gând să faci? îl întrebaă McCann. - Am de gând să-i adorm, uite-așa! Și apăsă pe-o tastă. Clinchetul de clopoței răsună la fel de slab ca și data trecută, dar oamenii de pe coridor se cufundară într-un somn adânc. - Asta se va repeta din zece în zece minute spuse Grosvenor, ridicându-se. Am instalat peste tot difuzoare care preiau sunetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
prea mult corsetul. Însă alt defect nu mai găsea mesei. Stelele tăiate în cristalul paharelor luceau moale, dar când va fi aprins candelabrul ca un ou plin de lumini, vor lua foc, își vor încrucișa razele. Cupele de șampanie cu clinchet subțire erau pregătite deoparte, pe măsuța de serviciu, lor le venea rândul abia la miezul nopții. Sticlele cu șampanie erau deja în frapiere, prinse între bucăți mari din gheața lacului Cișmigiu. Ideea că licoarea cea mai bună din lume a
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ca oricare altul. Zâmbi cu gropițe. Pendula se apropia de ora 12. Bărbații destupară sticlele de șampanie din frapierele în care gheața lacului Cișmigiu era pe jumătate topită. La prima bătaie a pendulei, din cele douăsprezece, cupele se ciocniră cu clinchet una de alta și luminile fură stinse de servitori, preț de câteva secunde, ca și cum lumea s-ar fi oprit din mersul ei. Se auziră chiote și chicotit, plastroanele bărbaților străluceau în întuneric, iar copiii se încurcau în picioarele oamenilor mari
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
întunecată de după storuri. Mamă-sa și femeile ajunseseră sub arcadele ceainăriei „Ghahve Sonnati“, iar acolo Omar găsi locul cel mai parfumat de pe lume: era un salon pictat, fostă baie a guvernatorului, în care atunci, pahare și cești zornăiau cu un clinchet de fructe cu coajă, care se loveau între ele. Maică-sa îi trecuse degetele prin păr și îl întrebase: „Ție nu ți-e sete, copile?“. De uimire, de bucurie, uitase și deodată își simțise gâtul ca pârjolit. Înghițise în sec
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
astă dată nu te-ai înșelat. Criminalul este fără îndoială băiatul acela cu obrazul pistruiat. Scoase plicul de sub aparatul de fotografiat, muie din nou tocul în călimară și caligrafie apăsat: "Domnului inspector Bernard Stanley ― Londra-Anglia". Pendula bătu de unsprezece ori. Clinchetul delicat broda o melodie pastelată cu peisaje vechi. ... Străzi pustii de provincie, grădini sleite sub soarele greu al amiezii, scaune de răchită și o păpușă de cârpă uitată într-un tufiș, un flașnetar șchiop abia cărîndu-și cutia. Pe trotuare, frunzele
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ca de data aceasta să câștigăm. Ne trebuie însă cineva care să ne ajute. Nu mai sîntem prea tineri și găsesc că e o calitate să recunoști amănuntul ăsta la timp. Știi la cine m-am gîndit? Pendula își începu clinchetul și Melania Lupu se întrerupse brusc. Ascultă zîmbind: ― Ce melodie fermecătoare! N-o să mi se pară niciodată că am auzit-o îndeajuns... Da, m-am gândit la domnul Raul Ionescu, o persoană pe care tu n-ai avut încă ocazia
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se hotărî să parieze, mai întîi ca oricare alt jucător de jocuri de noroc: albul este simbolul purității. Albul pierdu. Își văzu banii ducîndu-se pe copcă și se hotărî să uite de puritate. Negrul pierdu. Lîngă el răsună ca un clinchet de clopoței rîsul unei femei. ― Sper, domnule Gonish, că în jocul cu uriașul vei fi norocos. Dar te rog să ne urmezi în camerele rezervate. Gonish se întoarse și văzu o femeie și trei bărbați, dintre care unul era Prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
seama. Se dădea în spectacol. Adevărata audiență erau ceilalți bărbați din încăpere. —Doctore Al-Shafi, credeți că am putea discuta în particular? Al-Shafi privi grupul de funcționari oficiali și cu un gest grăbit îi invită să iasă. După foșniturile hârtiilor și clinchetele paharelor de ceai, rămaseră singuri. —Mulțumesc. Aveți să-mi spuneți ceva? —V-am spus ce cred. Vocea era mai slabă acum. Mi-ați spus doar că bănuiți că cei doi oameni care l-au omorât ieri pe Ahmed Nour erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în localul acesta, din moment în moment. Fornăi tare și își drese vocea. Mulțumesc lui Dumnezeu că mustața mea filtrează puțin duhoarea aceasta. Glandele melc olfactive au și început să trimită semnale de alarmă. După un lung răstimp umplut de clinchet de pahare și zgomot de uși de frigider care se închideau în umbră, barmanul apăru din nou și le puse berea în față, prefăcându-se că i-o trântește pe a lui Ignatius în poală. Cei doi Reilly aveau parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
era suficient de aproape de pasăre ca să-și dea seama că Gerard scosese chiar el sunetul acela. Putea imita perfect tot felul de sunete: sonerii de ușă, sonerii de telefon, trasul apei la toaletă. — Gerard, te rog ... Sunet de pași. Un clinchet și un scârțâit, ca și cum s-ar fi deschis ușa din față. — Arăți bine, scumpo, mi-a fost dor de tine, spuse Gerard, imitând vocea soțului ei. — Gerard, începu ea. O voce de femeie: — Oh, Richard, a trecut atât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
își sună avocatul, pe Willy Johnson, în Los Angeles, ținându-i cartea de vizită între degetul mare și arătător, amândouă umflate. Secretara era veselă: — Johnson, Baker și Halloran. — Cu Willy Johnson, vă rog. — O clipă, vă rog. Se auzi un clinchet, dar telefonul nu fu trecut pe așteptare, așa că o auzi pe femeie spunând: — Faber, Ellis și Condon. Brad se uită din nou la cartea de vizită din mână. Adresa era o clădire de birouri din Encino. Știa despre ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ușurătate pătrunde În viețile noastre sub forma unui vid fără sens. Existența noastră e un kitsch, o minciună frumoasă care ne ajută să Învingem realitatea morții și a mortalității. Exact asta e... Însă cuvintele sale au fost Întrerupte de un clinchet de clopoțel fiindcă ușa cafenelei s-a deschis cu zgomot și Înăuntru a intrat o tânâră ce părea mai obosită decât o arăta vârsta și extrem de furioasă. — Hei, Asya, a strigat scenaristul de parcă aceasta ar fi fost salvatorul multașteptat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să te Înregistrezi, contururile orașului păleau În partea de jos și se trăgeau Într-o parte și-n alta, Întocmai ca o cortină de teatru din catifea Înainte de Începerea unui act. În momentul În care intrai În cybercafé, auzeai un clinchet de clopoței și apoi aceeași melodie, doar că de data asta În surdină, undeva În fundal. După ce a intrat, Armanoush nu a băgat În seamă forumurile pentru Armenisinguri, Grecisinguri, Suntemcutoțiisinguri și a dat clic pe Anoush Tree - un forum pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
meargă înapoi după galoșii. Pășea fără să aibă cea mai mică idee încotro se îndreaptă. Auzea felinarele cântând, iar vântul trecea prin ea, făcând-o să tremure și mai rău în ciuda șalului cu care era acoperită. Nu reușea să discearnă clinchetul săniilor și nici tropotul mut al copitelor, iar caii erau cât pe ce să o doboare, dacă nu ar fi fost struniți mai bine de vizitii în caftane verzi ale căror vorbe, adresate ei sau echipajelor lor, se pierdeau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
tămâie sfințită de la capela de alături. După ce traversă apoi și piața de chilipiruri, cu propriul ei miros de lucruri stătute și vechi, Porfiri intră în sfârșit în casa de amanet Limașin, unde prezența i-a fost anunțată pe loc de clinchetul nervos al clopoțelui din ușă. Din întunericul prăvăliei veneau mirosuri grele de naftalină și de copruri nespălate. Înșirate, raft după raft, se aflau acolo mulțime de obiecte, deopotrivă valoroase, precum bijuteriile încuiate în spatele vitrinelor, sau de nimic, asemeni oalelor ciobite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]