22,643 matches
-
la rangul de principiu ordonator, ca în producțiile suprarealiste, deși nu avem de-a face neapărat cu o provocare voluntară a misterioasei dinamici a inconștientului, ci mai curând cu decizia lucidă (și asumată ca atare) a unui poet pe deplin conștient de faptul că, uneori, prin simpla enumerare, cuvintele descătușează energii nebănuite și conduc la acumulări de tensiuni din care se naște, în cele din urmă poezia: "în fiecare zi mor din ce în ce mai chinuitor, convingător, dezgustător, interior, înfiorător, înfricoșător, înjositor, nălucitor, năucitor
Portretul scribului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17212_a_18537]
-
cum e orice străin care prin forța condiției sale nu înțelege lucruri care băștinașilor li se par la mintea cocoșului. Abia privind prin ochii lui nedumeriți obiceiurile moldovenești (lesne de extins la cele românești), simțind panica lui, deruta, devii inevitabil conștient de ciudățenia, gratuitatea, ineficiența unei lumi familiare. Nu știu cum vor recepta cititorii britanici această carte, dar pentru un român ea este deopotrivă colosal de amuzantă și enervantă. Tony Hawks - Playing the Moldovans at Tennis, Ebury Press 2000, 249 pagini.
A rîde pe socoteala altora by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17235_a_18560]
-
germana, ea este doar o limbă învățată. Pentru mine, un limbaj de lemn pe care trebuie să-l controlez din când în când în Duden. Scriind literatură în germană aș fi dat la iveală un "produs fabricat." Eram la început conștient și de faptul că în germană erau mulți scriitori consacrați și că ar fi fost mai greu să mă afirm. De fapt am scris pentru lumea romanșă și nu m-am străduit să fiu tradus în germană, ca mulți alți
Gion Deplazes: Romanșa îmi venea din stomac by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/17236_a_18561]
-
cum o mână de amatori încercau să desfacă ițele încurcate de profesioniștii diversiunii comunisto-securiste. Știind la perfecție ce țară în ruină lăsaseră, ce imagine deplorabilă aveam în străinătate, cât de mărunte erau șansele de redresare, oamenii lui Ion Iliescu erau conștienți că timpul se scurge în favoarea lor. Posedând în coaliție niște desăvârșiți cai troieni - cu voie sau fără voie, asta au făcut oamenii lui Petre Roman: au lucrat metodic în favoarea pegrei comunisto-securiste -, n-au așteptat decât prilejul ieșirii la atac. De
Ordalii asortate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17240_a_18565]
-
înainte de a povesti și altora. Ce intenționează McEwan să ne povestească? Schematic judecând, nimic extraordinar. Cu toate acestea extraordinarul există totuși, în subsolurile fiecărei experiențe, iar oamenii îl descoperă cu uimire, doar că de cele mai multe ori nu sunt pe deplin conștienți, ori nu știu să-l relateze. O întâlnire cu doi câini enormi, pe un drum pustiu de munte: pericolul iminent, care este depășit prin transfigurarea interioară a personajului. Un primar dintr-un sat francez care povestește despre activitatea sa din
Violența domenstică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17263_a_18588]
-
de a recondiționa drept candidat la președinție o epavă a trecutului ca Ion Iliescu. La urma urmei, un partid care acumulează într-un mod atît de agresiv capital electoral, prizînd naționalismul de duzină și grija pentru , ar trebui să fie conștient pe cine își alege drept emblemă. Numai Ceaușescu a mai pătat cu atîta cinism obrazul țării ca Ion Iliescu. În vremea primului, imaginile României cu orfelinate în mizerie, cu cozi nesfîrșite, cu oameni morți de frig în case sau orbecăind
Sechele ale unui trecut bolnav by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/17293_a_18618]
-
Dumnezeu....." (Poetul stă în casa lui și moare trist). Un corectiv, la fel de romantic, al acestui curs "mereu împotriva vieții" ce străbate poezia în cauză, îl constituie visul. Un vis de-o naivitate fantasmagorică, gata a transfigura realul mîhnitor, dar și conștient de sine, discret-ofensiv: "Frumoase sînt femeile bătrîne întorcîndu-se de la cimitir/ fericite ca poeții de la Cenaclu,/ fără nădejde, pline de griji./ Viața le-a fost pînă acum un jurnal nescris, le-a dat și le-a luat/ mai nimic și respectiv
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
reveni în minte și mi se poate potrivi (până la tare!) propoziția "Loco sum". În orice loc m-aș găsi al locului sînt. Sau de-al lui". (p. 117) Această adaptabilitate, labilitate cultivată dezvolta o atitudine dezinvoltă, detașată față de text. "Supraviețuiesc conștient metonimic. Și așa reajung zi de zi cine sunt: metonimeni"șpentru căț " Locul îmi permite orice" (p. 118). Și totuși, deși "religia" acestui volum este procedeul textuării, găsim aici și proze care încearcă să depășească cadrul lui strâmt și elitist
Aluviuni textuale by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/17298_a_18623]
-
crucea păsărilor călătoare/ plîngi în zborul lor de toamnă/ scuturat în mare". Calofilia triumfă aci precum o impersonalizare prin prozodie și "stil". Urmează un alt strat al poeziei în chestiune, caracterizat prin dialectica raportului dintre impersonalitate și personalitate, tot mai conștient asumată ca o cale spre eliberarea ultimei. Pe coordonatele spațiului și ale timpului, apare o perspectivă a percepției general umane, o abstractizare a cumulului nostru de experiențe sensibile: "locul amînă/ timpul sufocă/ locul învelește semnele// timpul geme/ locul tace și
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
multe informații de background social ar deveni superflue. De altfel, una dintre caracteristicile cele mai importante ale romanelor lui Dan Stanca este aceea că ele se sustrag oricăror clasificări și încorsetări taxinomice și, evident, dau multe dureri de cap recenzenților, conștienți de faptul că alegerea uneia sau a alteia dintre piste poate constitui o capcană. În fond, ne aflăm în fața unui roman cu mai multe niveluri de semnificație, stratificare ce legitimează, pe de o parte mai multe interpretări, iar pe de
Universuri paralele by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17351_a_18676]
-
de animal hibrid, care se află, simultan, în două luntre. Cel mai explicit - și avînd ochii larg deschiși - optează Faust. Bătrînul savant (un fel de pustnic pînă la întîlnirea crucială cu Mefisto), ce pare a fi epuizat tainele cărților, e conștient nu doar de faptul că alegi în orice clipă a vieții - ceea ce sfîrșește prin a fi obositor, chiar monoton -, ci și de acela că nu încetezi să te întrebi de nu era mai bine altfel. El mai știe și că
Faust, cavalerul și struțocămila by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17343_a_18668]
-
în scris; acestea din urmă contribuie la a marca specificul stilului publicistic în contrast cu discursul cotidian. Mi se pare de pildă interesant că anumite cuvinte considerate populare sau regionale, deci de uz limitat, revin destul de des în textele jurnalistice, ca alegere conștientă, "estetică", impunînd o modă care nu reflectă neapărat uzul oralității colocviale. Un asemenea cuvînt e adjectivul șturlubatic: pentru care, de altfel, principalele dicționare românești (DLR, DEX) au selectat ca formă de bază varianta fonetică sturlubatic și definiția "neastîmpărat". în DLR
Șturlubatic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17374_a_18699]
-
cu Hausvater, un regizor carismatic, a fost o experiență covîrșitoare. Trebuie evidențiat aici efortul conducerii și al trupei de a se mișca într-un sens pozitiv, de a căuta să se întîmple ceva, de a invita regizori să monteze aici, conștienți fiind că nu orice se transformă brusc într-un mare succes. Dar nici un succes nu se naște din gol, iar fiecare încercare este încă o cărămidă adăugată unei construcții ce se dorește solidă. Poate și încărcătura istoriei teatrului obligă într-
La iepurele mort by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17376_a_18701]
-
identitatea feminină spre a putea cuceri un public de băieți; autoarea unei serii de romane pentru copii, al căror personaj principal este Harry Potter. Numele ei - pe buzele tuturor, ea - acasă în pat bolnavă de gripă. De asemenea, toată lumea era conștientă că în concurs se află și Seamus Heaney, un cîștigător prin vocație, cu traducerea sa din Beowulf. Așadar suficient pentru a avea un învingător dinainte anunțat, cum s-ar spune, dar și loc berechet pentru surprize. Nu-mi pot închipui
Fantasticul de pretutindeni by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17341_a_18666]
-
vreme senzația că mi-a scăpat ceva. După un timp de căutare și de reflecție, cred că am găsit cauza neliniștii mele: în jocul lui Ștefan Iordache se simte uneori o frînă, o barieră. Nu știu dacă lucrul acesta funcționează conștient sau intră în discuție iraționalul. Mi se pare că aici nu se livrează total și pînă la capăt personajului așa cum obișnuiește să o facă (și nu dau decît două din mai recentele roluri în care a fost formidabil: Titus Andronicus
Povara destinului? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17357_a_18682]
-
Trecînd prin zona "căderilor", a devalorizărilor și compromiterilor în complicata textură (uneori în exces) ce-l ispitește, Leo Butnaru ajunge, de regulă, la luminișul pozitiv al revelației divine: "omul căruia i se pare că/ cineva îi întoarce spatele dar care, conștient fiind de Erata divină a lumii tolerate sau numai/ provizoriu amnistiate de însăși Divinitatea/ găsește că e bine din cînd în cînd a ferice revelație/ să exclame aproape cu naturalețe: Doamne Tu/ Cel ce ești ca lumina/ chiar atunci cînd
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
stingă din viață în brațele soțului care o va urma în moarte. După o îndelungă și crudă hărțuire, un gest de dragoste incertă. La concretizarea acestui veritabil exercițiu de virtuozitate, tînărul director de scenă pare a fi avut drept reper (conștient sau nu) Romanțioșii, un alt spectacol al trupei, caligrafiat minunat de Vlad Massaci după Edmond Rostand. Aceeași manieră delicat ironică preîntîmpină orice urmă de sentimentalism speculînd în schimb la maximum teatralitatea fiecărui tablou compus riguros (conform indicațiilor dramaturgului: scena goală
Stil și manieră... by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17394_a_18719]
-
fi cazul să apelăm la mijloace științifice pentru a-i identifica pe buni și răi, pe lacomi și generoși, pe canalii și pe oamenii cinstiți! Să fie clar: cine se înhămează la guvernarea României în acest moment trebuie să fie conștient că se va afunda până-n gât în gloduri, clise, putreziciuni, respingătoare cangrene sociale și scabroase descompuneri morale. Am mari dubii că spilcuiții funcționari cu cotiere Armani și abacuri Versace ai d-lui Isărescu vor fi dispuși să-și pună la
Cotiere Armani, abacuri Versace by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17386_a_18711]
-
scenariu de seducție homosexuală cu final terifiant. Insinuare, travestire, rocambolești jocuri de-a masacru, tonalități baroce, sintagme concettiste, totul pentru captivarea și vertijul cititorului postmodern. Ce gustă atrocitatea și imoralismul acestor autori, deciși să-și "vândă" cu orice preț povestirile. Conștienți că aici și acum interesează virulența și provocarea, iar nu retorica orgolioasă a litera Dan Silviu-Boerescu, Plaja nudiștilor, Ed. Allfa, București, 1999.
Desant epic pentru 2000 by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17409_a_18734]
-
dintre noi are mai multe euri: unul deschis, vizibil celorlalți și aflat sub propriul control, altul ascuns celorlați, unul "orb", adică pe care nu îl văd decît ceilalți (că de pildă cel manifestat prin toate ticurile de care nu sîntem conștienți) și în fine unul misterios, necunoscut atît nouă cît și celorlalți. Pornind de la asemenea distincții alți teoreticieni merg mai departe, referindu-se chiar la existența mai multor "corpuri" fizice ale fiecăruia dintre noi. Ipoteza apare din ce in ce mai des în diverse studii
Cele trei corpuri ale femeii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17900_a_19225]
-
necontenit și schimbată de cîte ori se ivește ocazia. E, îndefinitiv, un joc cu un singur jucător (Sancho fiind spectatorul), irepetabil și plin de fantezie. Dar mai este un element și pe care Bloom nu-l relevă: și anume caracterul conștient al jocului. Nu doar de liberă voința e vorba: e obligatoriu că jucătorul să știe că se joacă. Oare Don Quijote știe? S-a discutat enorm pe această temă, dar mai ales din perspectiva nebuniei personajului: dacă e nebun, atunci nu
Însemnări despre Don Quijote by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17960_a_19285]
-
să o constate. Aceeași vanitate că și în cazul naratorului, care la început se întreba dacă nu cumva moartea celor doi prieteni ai săi s-a suprapus în chip semnificativ cu plecarea lui. Dar e tot o vanitate tragică și conștientă de sine, trecătoare deci, mai curînd un reflex al frustrării de a pleca, al obligației de a-ți recunoaște propria evanescenta. Moartea le îngrozește pe personajele lui Mariaș: cei rămași în viață se bucură pe față, chiar dacă îngrijorați că le
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
strînsă este legătura dintre disciplină lor și umanioare sau științele sociale (lucru pe care mă tem că unii au înclinația, la noi cel putin, să îl uite sau să îl ignore) și apoi de către un intelectual general, poate mai puțin conștient de implicațiile teoriilor arhitecturale în mai vastă tradiție de gîndire a Occidentului. Subiectul studiului autoarei franceze nu este explicit legat de o chestiune de statut disciplinar, așa cum încerc eu să o fac aici, ci se referă la o cu totul
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
al artefactului respectiv. De unde o distincție suplimentară, propusă de Alois Riegl, teoretician vienez, la începutul secolului, si exploatată mult de Choay în această carte, între monument și monument istoric: primul este o creație deliberată (gewollte) a cărei destinație a fost conștient stabilită de la bun început de către autorii săi, în vreme ce al doilea este involuntar inițial (ungewollte) și abia ulterior funcțiile sale devin acelea ale monumentului, deci de a rememora. Orice obiect care vine de undeva din trecut este un monument potențial în măsura în care
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
intrat în patrimoniul universal, dincolo de numărători, hokku, tsukeku, kigo sau makura no kotoba. De astă se ocupă îndeajuns literații. Paradoxal, haiku-ul ține acum de postmodernism și poezia americană e plină de el, uneori fără ca poetul care scrie să fie conștient de astă (de ex. "This poem was made/ to be seen and not/ heard" - trei versuri independente dintr-o mai lungă poezie a lui glenn Ingersoll, "Exquisite Corpse", 57, 33). Așa că poate ar fi mai bine ca poeții români să
Mai nimic despre "lirica niponă" by George Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/18004_a_19329]