6,839 matches
-
oricum, în alt timp. Măscăriciul. Un spectacol de cameră, delicat, fragil și, totuși, puternic. Un spectacol fără dorințe pătimașe, ca cele mai multe dintre dorințele contemporane, de a demonstra ceva cu orice preț. Deși este construit cu patimă. Am văzut un spectacol confesiune, în care șoaptele și strigătul interior se amestecă ca să definească, emoționant și subiectiv, o artă - teatrul - și o profesiune - actoria. Un spectacol în care rîsul și plînsul cehovian, în care tăcerile, nu doar rusești, în care umorul - și slav, patetic
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
de bîntuit, de temător în culise, în cabină, acasă. Piesa lui Cehov Cîntecul de lebădă este luată de Horațiu Mălăele - regizor și protagonist - drept pretext pentru o mărturisire foarte personală, în fond. Vasili Vasilici Svetlovidov sînt eu! poate să sune confesiunea lui Horațiu Mălăele. Fără suprapuneri, neapărat, cu similitudini, lucrate dincolo de piesă, sugerate, cu accente și tușe recognoscibile, cu ipostaze, cel puțin în zona emoției, noi. Cotrobăie în izbînzile și în tristețea lui Svetlovidov căutînd vocile interioare ale comedianului din el
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
cu accente și tușe recognoscibile, cu ipostaze, cel puțin în zona emoției, noi. Cotrobăie în izbînzile și în tristețea lui Svetlovidov căutînd vocile interioare ale comedianului din el. Este un exercițiu dificil, riscant, dar admirabil. Spectatorul este însoțitorul care preia confesiunea și, analizînd-o, se analizează pe sine. Tocmai în această relație fundamentală actor-teatru-spectator, în care, deseori, cel din urmă din ecuație este mai degrabă egoist, posesiv, suficient. Și cine mai este însoțitorul tainic al actorului, omul din umbră, martorul direct al
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
a început... Știe oare Calhas mai multe, poate profeți Oracolul mai mult despre Vasili Vasilici Svetlovidov? Ce știu personajele despre actorii care le însuflețesc? Lumile spectacolelor, amestecate, plutesc în amintiri. Teatrul, scena, locuri misterioase devin pentru o noapte refugiul ultimei confesiuni. Minunat fiecare, minunați ca parteneri unul pentru celălalt, Horațiu Mălăele - într-o ipostază a vulnerabilității artistice mai puțin cunoscută - și Nicolae Urs - care face un rol de o mare delicatețe și sensibilitate - Actorul și Sufleorul, Svetlovidov și Nikita Ivanîci privesc
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
moartea-i ceva relativ...! În toate drumurile mele infinit de multe și infinit de lungi cu trenul port cu mine imagini din spectacole, întîlniri cu regizori, cu actori, cu prieteni, cu artiști, senzații, văd și revăd scene întregi, costume, lumini. Confesiunea lui Horațiu Mălăele este risipită în toate acestea. Delicat și nobil. Pentru că Svetlovidov este, de fapt, unul din însoțitorii mei. în teatru și pe calea ferată.
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
sau metaforic. Pentru că, oricînd vorbim, rănim sau nouă înșine ne facem rău. Probabil că trapiștii știu ce știu... Dar nici scrierea, scrisoarea nu este cu mult mai diferită. Mai ales că, de regulă, orice scrisoare este o mărturisire. Și orice confesiune, fie ea minoră, lasă să-ți transpară punctele în care ești mai vulnerabil. Semnătura - cu atît mai mult. Signer c'est mourir un peu. Scrisoarea, semnătura este condamnarea ta la moarte eternă sau la a fi veșnic greșit înțeles. Fiindcă
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
puterile lui de păcătos. El cheltuia cu rugi inutile o fracțiune din eternitatea Domnului...". Pînă și numele eroilor din paginile complexei alcătuiri evocatoare ni se înfățișează frecvent, dintr-un, de bună seamă, impuls pudic însă și dintr-o igienă a confesiunii, elegant cifrate: Uxor, Sponsa, Soror, Prima, Secundus, Tertia etc. O anxietate în fața realului se simte-n detalii ca și-n ansamblul organizat cu răbdare, din fragmente (semn de circumspecție). Bucuriile autorului vădesc o prudență lăuntrică ce nu depășește adesea cadrul
Caietele unei vieți by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11928_a_13253]
-
alături de memorii, de autobiografie decît de jurnal"), Jurnalul lui Rebreanu, Jurnalul unui cobai, de Miron Radu Paraschivescu, jurnalul de tinerețe al lui Virgil Ierunca (Trecut-au anii...), Straja dragonilor de I. Negoițescu, Troica amintirilor - Sub patru regi de Gh. Jurgea-Negrilești, Confesiuni violente de Nicolae Breban, Arhipelag interior de Virgil Nemoianu, Călătorie spre mine însămi, de Ileana Mălăncioiu, Jurnalul suedez al Gabrielei Melinescu, Jurnalul lui Mircea Cărtărescu, Ușa interzisă de Gabriel Liiceanu, Amintiri și portrete literare de Gabriel Dimisianu sînt cărți despre
Scriitorul și măștile sale by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11969_a_13294]
-
în virtutea unor vagi și mai vechi relații. Până aici, o situație de roman sud-american. De altfel, motivul dezhumării apare la Garcia Marquez în Despre dragoste și alți demoni. Dora Pavel însă continuă romanul în stil franțuzesc, aș zice. Romanul este confesiunea scrisă a Augustei către fostul ei psihiatru cu care a avut și păstrează încă o relație ușor ambiguă, depășind oarecum cadrul strict al terapiei. Confruntarea cu memoria Agatei, sora mai mică, îngropată în cimitirul cu pricina, reprezintă prima provocare a
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
ei sunt imigrați, trăiește singură. Fragilitatea ființei sale își găsește expresia în tabloul cu titlu sarcastic al lui Magritte, Drepturile omului, unde corpul unei femei este alcătuit din cioburile de porțelan, de ceramică sau de gips ale unui vas spart. Confesiunea, scrisul, oglinda, tabloul, toate acestea declanșează meditația și devin instrumente ale regresiei în spațiul el însuși fragil a copilăriei unde obiectele, chipurile, corpurile și senzațiile sunt indistincte, pâcloase dar obsedante. Sensibilitatea Augustei este acută, stabilitatea psihică și emoțională e precară
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
ce-i drept, la capitolul imprevizibil și suspans. Dacă descrierea cimitirului (în coloritul sumbru și miasmele sale) și a scenelor erotice se concurează relaționându-se reciproc, tandemul acesta narativ capătă prin permanentă tangență expresivitatea impură a senzualului și morbidului. șa cum confesiunea în scris îndeplinește mai multe funcții, pentru fiecare actant în parte, narațiunea se desfășoară pe mai multe nivele, intuite și indicate bine de comentatorii de până acum ai cărții. Romanul poate prilejui o serie largă de abordări hermeneutice, dintre care
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
Acasa > Literatura > Carti > PREFAȚĂ- TUDOR A. URSENTE, FĂRĂ HASHTAG Autor: Cristina Ștefan Publicat în: Ediția nr. 1551 din 31 martie 2015 Toate Articolele Autorului Prefață- Tudor A. Ursente, Fără hashtag Cartea de versuri Fără hashtag, confesiunea tânărului Tudor A. Ursente, se înscrie în literateca de azi cu un mesaj contemporan denotativ prin chiar titlul volumului. O definiție a semnului implicat, #, sună așa: “Un hashtag este un cuvânt sau o frază, precedate de semnul #. Este o modalitate
PREFAŢĂ- TUDOR A. URSENTE, FĂRĂ HASHTAG de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382679_a_384008]
-
Pe când clipele albe cădeau ucise De nu se-ntorceau din nou în soare. Și azi noaptea mă-nvelește cu frig, Mă tem de visul care iată vine În miezul întunericului, cu speranță strig: Doamne, îți mulțumesc, sunt contemporan cu tine! CONFESIUNILE UNUI NAVIGATOR PE USCAT Dinspre marea cuvintelor, vântul dezvelea pântecul plajei peste femei tinere așezate cu grijă între coperțile cărților cum făceau cu plantele pentru ierbare deodată abur de cafea și ploi venind dinspre neoane și era cina și erau
CONTEMPORAN CU DUMNEZEU (POEME) de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382731_a_384060]
-
Irina Coroiu Cum titlul românesc Sinuciderea fecioarelor trădează originalul care sună altfel - Virgin Suicides, merită mers atît pe firul narațiunii filmului - modelată de o generică voce din off, cît și pe cel al confesiunilor de creație ale regizoarei și scenaristei Sofia Coppola. În această tentativă recuperatorie, calamburul "Being Sofia Coppola" n-ar fi tocmai gratuit dat fiind că fiica celebrului Francis Ford are drept partener de viață pe tînărul Spike Jones, devenit faimos cu
Uciderea inocenței by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16038_a_17363]
-
oficiază ca un poet, asimilîndu-și neegoist creația celuilalt, nefăcînd distincție între produsul său și al celuilalt, subînțelegînd Poezia ca un arhetip, ca un har care "suflă unde vrea", slujindu-se, aleatoriu, de-o mînă auctorială ori de alta. O tulburătoare confesiune devoalează resortul intim al poetului-antologator, al cărui chip se răsfrînge într-o materie categorială, în miracolul ei inepuizabil, indiferent de semnături: "Cînd citesc o poezie bună, indiferent de cine ar fi scrisă, mă bucur ca un copil. E ca și
O antologie recuperatoare (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16049_a_17374]
-
Herder“ al Universității din Viena, Premiul „Cununa de aur“ la Struga). Dintre volumele sale de poezii merită amintite: „Sensul iubirii“, „Dreptul la timp“, „O viziune a sentimentelor“, „11 elegii“, „Oul și sfera“, „Necuvintele“ ș.a. A scris și eseuri, evocări și confesiuni (adunate în volumele „Cartea de recitire“, „Respirări“, „Antimetafizica“) și a publicat (împreună cu Gh. Tomozei) un volum pentru copii, „Carte de citire, carte de iubire“. Poezia lui a fost tradusă în majoritatea limbilor europene, iar la propunerea din 1979 a Academiei
Agenda2003-13-03-14 () [Corola-journal/Journalistic/280848_a_282177]
-
îi trebuie, cât să-și adjudece dăinuire estetică. Numai așa mă pot dumiri de ce autobiografiei i s-au rezervat peste 200 de pagini, în capitole separate în vol. I și în vol. II. Conștientizând imposibilitatea trasării de frontiere între componentele confesiunii autentice, istoricul literar formulează de fiecare dată, într-un mod provocator, supratitluri laxe (amintind de obiceiurile scripturale ale unor englezi din perioada lui Richardson, dar și de mai târziu, procedeu implementat categoric și de G. Călinescu în a sa Istorie
Întortocheate sunt căile... biograficului. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_370]
-
aș fi preferat pe Camil Petrescu cu ale sale două romane. Cu acest exemplu, se putea dezvolta mult mai abil și nu încrâncenat relația dintre eu și el, dintre document și ficțiune, dintre eul biografic și eul pur. și de ce confesiunea rămâne numai un mijloc și nu un scop! Nu cumva se înlătura ideea acreditată de la începutul studiului că structurile, componentele confesiunii nu se transformă totuși în literatură? Că ele ar rămâne în anticamera sau coridoarele acesteia? Oferta lui Marin Preda
Întortocheate sunt căile... biograficului. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_370]
-
nu încrâncenat relația dintre eu și el, dintre document și ficțiune, dintre eul biografic și eul pur. și de ce confesiunea rămâne numai un mijloc și nu un scop! Nu cumva se înlătura ideea acreditată de la începutul studiului că structurile, componentele confesiunii nu se transformă totuși în literatură? Că ele ar rămâne în anticamera sau coridoarele acesteia? Oferta lui Marin Preda din Viața ca o pradă ar fi meritat dezbătută în acest popas pe care îl propunem. Istoricul literar rămâne, orice ar
Întortocheate sunt căile... biograficului. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_370]
-
și cu al lui Ivanovici, al nostru, ca să nu mai spunem că pe Strauss și pe Mozart i-am cunoscut dintotdeauna și ne sunt dragi. Și ei sunt de-ai noștri.” Am putea exclama: Austria, pământ românesc! Nu sună rău. Confesiunea unui cărturar În revista APOSTROF (nr. 1, 2014), Nicolae Balotă răspunde la câteva întrebări adresate de Carmen Elena Andrei. Confesiunea cărturarului este de citit fiindcă ea conține detalii prețioase de biografie și de creație. Reproducem un fragment: „Astfel, la eliberarea
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2791_a_4116]
-
dintotdeauna și ne sunt dragi. Și ei sunt de-ai noștri.” Am putea exclama: Austria, pământ românesc! Nu sună rău. Confesiunea unui cărturar În revista APOSTROF (nr. 1, 2014), Nicolae Balotă răspunde la câteva întrebări adresate de Carmen Elena Andrei. Confesiunea cărturarului este de citit fiindcă ea conține detalii prețioase de biografie și de creație. Reproducem un fragment: „Astfel, la eliberarea mea din domiciliul obligator de la Lătești, i-am regăsit și pe prietenii mei din fostul Cerc Literar de la Sibiu în
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2791_a_4116]
-
epopeea lui Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, de jurnalele unor Mircea Zaciu, M. R. Paraschivescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, de Amintirile lui C. Argetoianu sau, pentru vremuri mai vechi, de Însemnările zilnice ale Reginei Maria. Sau de confesiunile , încă puține, ale unor oameni de stânga activi un timp în instituțiile comuniste, ca Ion Ianoși sau Paul Cornea. Mă voi referi în continuare la o carte tot de factura celor amintite mai sus, tipărită în 2002 de Editura Albatros
Jurnalul clandestin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2796_a_4121]
-
blog, care nu are cum să-l dezamăgească, dacă nu dă voie nimănui să posteze comentarii? Personal, mie nu-mi pare rău că am citit articolul ăsta critic. M-am lămurit de ce nu mă place Popescu: e homosexual! Uite aici confesiunea din Gândul, scrisă manu propria : După câteva săptămâni petrecute în America cu ani în urmă, mi-am schimbat biletul de avion ca să plec mai repede. Unul dintre motive era că laptele avea gust de banane, bananele - de pește, peștele - de
Ziare, la zi: În Gândul, CTP sugerează că ar fi homosexual () [Corola-journal/Journalistic/27992_a_29317]
-
fără să mai strig;/ accept totul cum vine și am învățat să înving/ această primejdie pitică/ pe care o numesc teamă” ( Cînd nu puteam să dorm de plopi). Totuși pacificarea urmărită e departe de a fi deplină. Succesiunea numeroaselor imagini confesiuni ascunde, sub aparența sa continuu- molcomă, precum sunetul roților de tren într-o călătorie, sincope, cutremurări ale unor mișcări sufletești secrete. Unele din asemenea momente par a denota o veritabilă maladie, capabilă a zgudui din temelii calmul afișat: „iată de ce
Invers decît Dorian Gray by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2803_a_4128]
-
mai mari actrițe ale teatrului românesc, Florina Cercel. „Aici m-am născut ca actriță și ca femeie și niciodată n-aș fi plecat din Timișoara dacă o tragedie îngrozitoare nu s-ar fi întâmplat“, mărturisește vedeta Teatrului Național București. O confesiune care poate se va întregi luni, 27 ianuarie, de la ora 19, în cea dintâi Serată Stil a Fundației Artmedia în 2003, ca răspuns la întrebarea „Cine-s eu?! O întâlnire emoționantă, în chiar ajunul zilei care-i va aduce artistei
Agenda2003-4-03-10 () [Corola-journal/Journalistic/280614_a_281943]