711 matches
-
întrețesute confirmă parcă opinia lui Eugenio d'Ors că sufletul e "o stare a peisajului". Timiditățile, gestica retractilă, feminitățile desuete îi sunt străine; structură deschisă, o Venus barbata independentă respingând falsele pudori și dând curs naturii feminine, ea imprimă secvențelor confesive o pasionalitate contagioasă. Dimensiunea senzorială, dorința erotică (nu lipsită de suavități), întrebările, câte sunt, aproape că exclud anxietățile. Într-un sonet din tinerețe se autodefinea la modul deziderativ o personalitate posesivă: "Neîmblânzită ca o stea lactee, / Departe, nici bărbat și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
care să fie oare mai relevantă? Nu te poți opri la una singură, la un gest, la o scenă, la o reacție anumită, și tocmai această legănare în clarobscur, în muzical (adică în necuvânt) și în inefabil conferă poeticitate actului confesiv. Mai mult încă, toate acestea, dimensiuni ale unui ceremonial, instituie substanța discursului. Așteptare vagă, iluzie, tumult, anxietate acestora li se contrapun simetric trăsături moderatoare ca dor, detașare, melancolie; toate, finalmente, fuzionează într-o stare de dulce întrepătrundere în perspectivă etern
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu / mai suport, îmi / astup urechile, urlu, bat din picioare"; o lume pe dos pare damnată în perpetuitate: "Vai, vai: atracții... atracții... în grădina / pentru discuții / filozofice (...) porcii / sunt lăsați în libertate". Surplusul imagistic însuși obosește inevitabil, drept pentru care confesivul încheie la modul compătimitor: "Ați / ajuns la capătul cărții, / sleiți". II Pe temporalități puternic diferențiate, în partituri vocale de o filozofie mai senină se organizează monologul despre neuitare din Când memoria va reveni (1985), operă de gânditor mai degrabă patetic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
să-l înec. / Numai frunza răchiții / O prins în glas a grăi: Nu-neca doru mândrii, / C-odată ț-a trebui."123 Înstrăinarea omului este vindecată, în schimb, de forța tămăduitoare a naturii, prin integrarea trăirilor în universal. Stilul indirect, confesiv, conturează un spațiu oglindă care transformă umanul într-un alter ego al codrului: "Prin pădurea rămuroasă, / Toate crengile se lasă, / Și se lasă la pământ / Și mă-ntreabă de ce plâng, / Cum n-oi plânge ș-oi ofta, / Dacă n-am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
scrie, / Multe ți-aș mai spune ție; / De mi-ar sta ochiu-a citi, / Multe ți-ar mai povesti."222 Metamorfozele sociale ale omului construiesc nucleul semantic care reface drumul vieții ca întoarcere la sortirea inițială. Alternanța nuanțelor stilistice de la stilul confesiv se trece la stilul gnomic, pentru ca, în final, să se adopte stilul imprecativ prezintă, de fapt, linia vieții, implacabilă și infailibilă: "Frunză verde făgănaș, / Poteraș, măi poteraș, / Eu aș zice să te lași / Ș-a mea urmă să n-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
E un timp când ieșim din părinți", timp când atitudinea protectoare este necesară, pentru că se refuză dinainte depășirea condiției: "Râvnirea altor traiectorii". Poetul remarcă o lege aspră a focului, care se cere instituită. Primul volum conține imnuri și ode, poeme confesive și poezii care au nevoie de un auditoriu, cum este "Zile de mare emoție". Există și versuri ale adolescentului care descoperă spațiul genezelor. Într-o imagistică ce își pierde strălucirea cu timpul, reușește să ne convingă, fiind primul volum, că
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de construcție); la nivelul registrului stilistic, particularitățile de limbaj pot ilustra registrul familiar sau solemn, registrul neutru, iro nic, ludic, umoristic, gnomic, argotic etc. Aspecte particulare - Jurnalul literar și memoriile sunt scrieri de graniță, texte nonficționale, în care stilul colocvial/confesiv se convertește mai mult sau mai puțin în cel beletristic. 4.5. Stilul beletristic/artistic Stilul beletristic este definit în opoziție cu toate celelalte stiluri funcționale, termenii de diferențiere fiind artistic/nonartistic. Domeniul de manifestare este sfera esteticului; comunicarea artistică
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
inadaptarea intelectualului la o lume mediocră, pragmatică, dragostea și războiul, cunoașterea, viața și moartea -, romanul nu pune accent pe evenimentele exterioare, ci pe reflectarea lor în conștiința personajului narator, Ștefan Gheorghidiu. Această caracteristică a romanului psihologic este amplificată prin discursul confesiv (narațiune homodiegetică/autodiegetică), prin formu lele narative alese de scriitor. Astfel, prima parte a romanului, Cartea întâia, ia forma „romanului în roman“, fiindcă povestea de dragoste - rememorată de Ștefan în noaptea de dinaintea plecării la Câmpulung - este inserată în romanul războiului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
află substanța în oglindirea propriului conținut. 3.4.5. Lirism subiectiv, lirism obiectiv, lirism narativ. Tipuri de discurs liric Modalitatea de exprimare a ideilor poetice, a stărilor afective - asumate sau nu de eul liric - generează tipurile de lirism: Lirismul subiectiv (confesiv) este expresia cea mai directă a comunicării poetice, realizată ca lirică a eului rostitor. Indicii textuali vizează categoria subiectivității: mărci lexicogramaticale ale persoanei I/a IIa (verbe, pronume și adjective pronominale la persoana I ori a IIa, singular sau plural
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
poezie motivul biblic „vanitas vanitatum“, care stă la baza mesajului poetic. 8. Poezia argheziană se înscrie în sfera lirismului subiectiv. Trăsăturile definitorii pentru lirica eului sunt, în primul rând, discursul subiectiv cu numeroși indici textuali ai persoanei I și caracterul confesiv al poeziei, care dezvăluie orizontul inefabil al stărilor de conștiință și al trăirilor interioare. Astfel, poezia Saștept? evidențiază prezența eului liric prin verbe și pronume ale persoanei I (S aștept să mi sentoarcă...), prin mărci ale subiectivității, precum interogațiile retorice
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Le Péché et la Peur. La culpabilisation en Occident, XIIIe XVIIIe siècle (1983). Istoria creștinismului l-a preocupat mereu, suscitându-i reflecții demne de tot interesul 4, nu o dată pline de neliniști care sunt ale epocii 5. Mai personal, mai confesiv e volumul Ce que je crois (1985), amestec fericit de memorialistică și ego-istorie, într-o formulă curentă la profesioniștii de marcă ai domeniului. Ph. Ariès, Em Le Roy Ladurie, P. Chaunu, între alții, au subscris deja lucrări memorabile pe acest
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
sumara (deocamdată) sondare a psihologiei protagonistului, care să explice dorința unei tentative de evadare. Din acest punct de vedere, interesează cele câteva chei de interpretare în cheie psihanalitica a datelor sale comportamentale și atitudinale, chei strecurate abil în câteva secvențe confesive. Mai întâi, în mărturia despre imposibilitatea de a mai visa, premisa, după cum știm, a nebuniei sau a prăbușirii inerente 8: "Nu mai am nici o fantezie de cheltuit în visuri. Am rămas cu cele de copil". Ulterior, episodul narării viselor infantile
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
în Mozaic istorico-literar, îi dedica lui Blecher, capitolul ,,Cazuri literare insolite" încadrându-l în generația de scriitori cu Mircea Eliade, Anton Holban și Mihail Sebastian, adică dintr-o generație care aduce în proza română dintre 1930 și 1939 un spirit confesiv fără nici un fel de false pudori, izbitor deopotrivă prin coordonata unei lucidități dilatate de exces de o adevărată febră existențialistă, M. Blecher exemplifică la noi, cu o intensitate fără precedent, literatura autenticității subiective, în înțelesul cel mai evoluat modern 53
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mult pe Max Blecher de Franz Kafka, pe ambii scriitori unindu-i, în opinia criticului, imposibilitatea de a fi altceva decât ceea ce le este dat să fie. Acestă imposibilitate, ambii o descriu printr-o literatură care numai în aparență este confesivă. Astfel, până la momentul Istoriei... lui Crohmălniceanu, opera lui Blecher trece aproape neobservată, nerecunoscându-i-se adevărata valoare nici de către G. Călinescu în 1941 anul apariției Istoriei literaturii române de la origini până-n prezent, lucrare în care Blecher nu apare în lista
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de adaptare. Inimi cicatrizate e o superioară realizare de artă literară 63. Și nu în ultimul rând, opiniile lui Eugen Ionescu, Ion Biberi, Octav Șuluțiu, Eugen Lovinescu, Perpessicius vin să certifice faptul că opera lui Blecher este autentică, apreciind literatura confesivă, de tip jurnal, practicată de autor în Întâmplări în irealitatea imediată. Astfel, Ada Brăvescu amintește punctul de vedere al lui Eugen Ionescu care referindu-se la Întâmplări în irealitatea imediată aprecia că este o ,,carte așa de deosebită de operele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Salvarea lui Blecher, ca și în cazul lui Munch care va ține Jurnalul unui poet nebun, dar și a lui Novalis și Kierkegaard, se află în scris. Jurnalul care îmbină realitatea cu irealitatea și nu în ultimul rând cu actul confesiv funcționează ca un pretext pentru ceea ce Kierkegaard numea ,,studiul sufletului". Două alte picturi celebre ale lui Munch, intitulate Autoportret, au un detaliu comun semnificativ ochii închiși ai bărbatului reprezentat. Edvard Munch, Autoportret, 1912334 Edvard Munch, Autoportret , 1915335 Ochiul închis pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
stat), ca și cel al protagonistei din partea a doua a volumului Steaua rătăcitoare, Nejma, figuri emblematice ale unei lumi aflate pe fundalul războiului, violenței, fanatismului și "spațiului vital", este, ca să zicem așa, subiectul romanului, o narațiune cu virtuți prozopoematice, muzicale, confesive (universul copilăriei, scene de inițiere, primul sărut, iubire adolescentină, relații părinți-copii etc.), din care nu lipsesc însă detaliile realiste, unele de-a dreptul halucinante (peisaj, topografie, faună, floră, climat) și psihologice, tot atâtea probe de creativitate obiectivă ce-și dă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
ea însăși". Departe însă de a fi un pensionar comod, Sade se impune ca protagonist al ospiciului nu atât datorită reputației și cărților sale scandaloase, cât caracterului său imprevizibil și firii schimbătoare; tonul său este când calm, avântat evocator sau confesiv, când ieșit din matcă, pornit pe frondă, diatribe și invective. Aflăm astfel că principalele sale pasiuni au fost banii, sexul și filosofia, că este anticlerical și ateu convins, altfel spus, un anarhic desăvârșit, inclusiv în materie de scris și estetică
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
vietăților (moșia Palmela, Setubal), dar și a apelor, fluviale sau marine, ce străbat sau mărginesc provincia portugheză, marcată de carantina totalitară, dezolantă și totuși vie prin viciile și virtuțile ei de supraviețuire. Dicțiunea inepuizabilă a memorialiștilor-inchizitori, aproape transa incontinenței lor confesive, capricioasă mai ales în discontinuitatea axei temporale, constituie un exemplu tipic de cum forma devine semnificație: destrămarea galopantă a centralității puterii discreționare, dezintegrarea unui univers toxic, blestemat, deși cu aparențe de normalitate, spargerea încremenirii funeste în miriade de cioburi: așa-zisul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
o primă lectură a textelor sale, că ființa poetică se articulează mai mult din reflexele cărților asimilate cu voluptate. Dar la aceste reflexe livrești se adaugă referințe biografice poetul însuși le numește, împrumutând un termen drag mai ales teoreticienilor literaturii confesive, biografeme care sunt cu mult mai semnificative în ordinea internă a poemului, și club8-istul Radu Andriescu o știe și uneori chiar o declamă cu hotărârea unui toreador abia intrat în arenă: "introducere în opera lui velimir hleibnikov/ postmodernism ot istokov
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mai solidă dintre convingerile poetului ieșean. Încă de la început (și elementul peritextual joacă, aici, un rol esențial), el repudiază din propria lirică fermentul sentimental: "dragoste / cuvinte aruncate peste bord"; "sângele/ ridiculizând/ poeme/ de dragoste"; "simțămintele/ și pingelele tocite" etc. Lestul confesiv se mai păstrează doar în câteva poeme răzlețe unde operatorul de limbaj uită să își țină sub control neliniștile ("ești tulbure / un abur/ o vreme de demult"; "sângele meu rugină mocnind/ pe armele/ tale"; Doamne,/ sunt suflete/ mâncate de plâns
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îndepărtat pe autorii care foloseau un stil foarte rafinat, ca Pindar sau Bahilide sau pe poeții iambici, gnomici, elegiaci sau politici și s-a oprit asupra versurilor lui Safo, Alcman, Alceu, din opera cărora a preferat poeziile cu un ton confesiv, evitându-le pe cele de polemică politică.489 Fascinat de fragmentar, câștigătorul premiului Nobel a dorit să dea o nouă coerentă creațiilor antice mutilate, folosind formule combinatorii personale; iată de ce a unit în aceeași poezie mai multe bucăți disparate scrise
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
înlocuită, treptat, de "centralitatea" lupului tînăr Fortunado? Posibil, dar, să recunoaștem, prea puțin revelator pentru complexitatea unui autor de talia lui Edgar Allan Poe. Altceva atrage atenția exegetului în dinamica foarte criptică a narațiunii lui Montresor. E vorba despre maniera confesivă a relatării sale. El se adresează cuiva încă de la debutul povestirii. Spune personajul: "Tu, cel ce știi atît de bine natura sufletului meu..." Cine va fi fiind acest ascultător silențios al confesiunii? Din remarca transcendentă a naratorului putem imediat conchide
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
simbolic asupra apartenenței sale la societatea secretă trebuie să-l dea e unul de inspirație biblică și sună în felul următor: "Așa să fie!" ("So mote it be!" în engleză). Pentru numele lui Dumnezeu ca să-l parafrazăm pe însuși naratorul confesiv -, ce altceva răspunde Montresor, în propoziția lui șoptită, dacă nu exact acest lucru? "Așa să fie!" (cu varianta englezească "Be it so!") rostește el, rîzînd, probabil, cu cinism de simplitatea intelectuală a Bufonului. Montresor este un francmason, după toate aparențele
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
putut detecta nimic în neregulă" (p.47). Triumful rațiunii pare astfel deplin. În acest punct însă, printr-o neașteptată ruptură de planuri narative, similară mai curînd tehnicii de deus ex machina din tragedia greacă, intervine adevăratul punct culminant al monologului confesiv. Un grup de polițiști, alertat de către un vecin care auzise "geamătul spaimei de moarte", apare imprevizibil, pentru investigații urgente și necondiționate. Eficiența "rațională" a eroului depășește acum toate așteptările. Nici un semn al celei mai mici agresiuni nu este descoperit (Bătrînul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]