1,852 matches
-
În fonetică, consoana sonantă labiovelară (sau velară labializată) este o consoană sau semivocală care apare în unele limbi vorbite. Locul său de articulare este dublu, pe de o parte în zona velară și pe de alta la nivelul labial. Simbolul său fonetic este
Consoană sonantă labiovelară () [Corola-website/Science/300074_a_301403]
-
În fonetică, consoana sonantă labiovelară (sau velară labializată) este o consoană sau semivocală care apare în unele limbi vorbite. Locul său de articulare este dublu, pe de o parte în zona velară și pe de alta la nivelul labial. Simbolul său fonetic este . Consoana este sonoră și nu are o pereche
Consoană sonantă labiovelară () [Corola-website/Science/300074_a_301403]
-
sonantă labiovelară (sau velară labializată) este o consoană sau semivocală care apare în unele limbi vorbite. Locul său de articulare este dublu, pe de o parte în zona velară și pe de alta la nivelul labial. Simbolul său fonetic este . Consoana este sonoră și nu are o pereche surdă. În limba română nu există o literă separată pentru acest sunet, el se notează cu litera U la fel ca și vocala . În cuvinte împrumutate se mai notează și cu litera W
Consoană sonantă labiovelară () [Corola-website/Science/300074_a_301403]
-
î.Hr.) Isis a izbutit să afle numele secret a lui Ra, dobândind astfel puteri nemărginite asupra universului. Cuvântul "Isis" provine din numele grecesc "Ίσις", care de asemenea a derivat de la denumirea originară egipteană a zeiței prin adăugarea la final a consoanei "-s" pentru a respecta terminația gramaticală specifică a substantivelor grecești. Numele egiptean menționat în izvoarele istorice este "ỉs.t" și se poate traduce prin "Tron" sau "Stăpâna tronului". Pronunția numelui este necunoscută deoarece sistemul de scriere al egiptenilor antici omite
Isis () [Corola-website/Science/297876_a_299205]
-
diversele tipuri de pseudocorecție în ebraică, în canaaneana, ugaritica, arameica, araba, și până și în inscripțiile din Arabia de Sud și în limba gî'îz. Unul este legat de ortografia neuzuală cu s sin /s sameh, altul de teoria disimulării consoanelor duble. Cartea lui Y. Blau, A Grammer of Biblical Hebrew - este dedicată dascălului său, prof. Polotzki. Ea este concepută după metoda Porta Linguarum Orientalium, și conține fonetica, morfologia și un sinopsis al sintaxei, fiind bazat în întregime pe fragmente din
Yehoshua Blau () [Corola-website/Science/314864_a_316193]
-
referi la un set complet de forme de metal, folosit pentru a culege o pagină întreaga. Spre deosebire de un font digital, acesta nu include o definiție unică a fiecărui caracter, dar caracterele utilizate în mod obișnuit (cum ar fi vocalele și consoanele) ar avea mai multe tipuri de piese fizice incluse. Linia de spațiere este încă adesea numită "leader", deoarece aceste linii erau înainte făcute din plumb, spre deosebire de alt aliaj greu utilizat pentru alte piese. Motivul pentru această bandă de spațiere era
Font () [Corola-website/Science/328637_a_329966]
-
optativ|optativ]] și [[modul imperativ|imperativ]] și patru moduri impersonale ([[infinitiv]], [[gerunziu]], [[supin]] și [[participiu]]). Limba română folosește șapte vocale: , , , , , și . În plus, vocalele și apar foarte rar în unele cuvinte de origine străină, încă neasimilate. La sfârșitul cuvintelor, după consoane (rar în interiorul cuvintelor) poate apărea un scurt non-silabic, care se marchează în [[AFI]] cu și este pronunțat ca o [[palatalizare]] a consoanei precedente. Un sunet similar, terminația "u" surd, exista în româna veche, dar a dispărut cu timpul în limba
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
plus, vocalele și apar foarte rar în unele cuvinte de origine străină, încă neasimilate. La sfârșitul cuvintelor, după consoane (rar în interiorul cuvintelor) poate apărea un scurt non-silabic, care se marchează în [[AFI]] cu și este pronunțat ca o [[palatalizare]] a consoanei precedente. Un sunet similar, terminația "u" surd, exista în româna veche, dar a dispărut cu timpul în limba standard. Există de asemenea 4 [[semivocale]] și 20 de [[consoane]]. Datorită izolării, evoluția fonetică a românei este diferită de a celorlalte limbi
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
se marchează în [[AFI]] cu și este pronunțat ca o [[palatalizare]] a consoanei precedente. Un sunet similar, terminația "u" surd, exista în româna veche, dar a dispărut cu timpul în limba standard. Există de asemenea 4 [[semivocale]] și 20 de [[consoane]]. Datorită izolării, evoluția fonetică a românei este diferită de a celorlalte limbi romanice, dar seamănă întrucâtva cu cea italiană, de exemplu prin evoluția grupării [kl] în (lat. clarus > rom. chiar, ital. chiaro) și cea [[limba dalmată|dalmată]], de exemplu prin
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
stabilește inventarul de unități segmentale (vocale și consoane) și unități suprasegmentale (accent, intonație) cu valoare funcțională, caracteristic limbii române. Totodată, ca în fonologia oricărei alte limbi, sînt determinate seriile de sunete echivalente (alofone) prin care se realizează fiecare fonem în parte. Prin analiza valorii funcționale a diferitelor aspecte
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
fonetice se ajunge la concluzia că limba română standard folosește următoarele unități segmentale: și următoarele unități suprasegmentale: fiecare dintre acestea putîndu-se realiza fonetic în mai multe moduri echivalente fonologic. Lipsesc așadar din inventarul fonematic al limbii române numeroase vocale și consoane, clicuri, croneme, tonuri etc. Astfel de aspecte fonetice pot apărea totuși de exemplu în interjecții, pronunții idiolectice, regionale sau arhaice, ori în împrumuturi neadaptate. Unitățile segmentale sînt sunetele simple (vocale și consoane) din care se alcătuiesc silabele și apoi cuvintele
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
inventarul fonematic al limbii române numeroase vocale și consoane, clicuri, croneme, tonuri etc. Astfel de aspecte fonetice pot apărea totuși de exemplu în interjecții, pronunții idiolectice, regionale sau arhaice, ori în împrumuturi neadaptate. Unitățile segmentale sînt sunetele simple (vocale și consoane) din care se alcătuiesc silabele și apoi cuvintele. Din punct de vedere funcțional, existența a două categorii distincte de sunete --- vocale și consoane --- și diferența dintre ele se poate demonstra astfel: Astfel se face distincție între vocale, ca sunete care
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
interjecții, pronunții idiolectice, regionale sau arhaice, ori în împrumuturi neadaptate. Unitățile segmentale sînt sunetele simple (vocale și consoane) din care se alcătuiesc silabele și apoi cuvintele. Din punct de vedere funcțional, existența a două categorii distincte de sunete --- vocale și consoane --- și diferența dintre ele se poate demonstra astfel: Astfel se face distincție între vocale, ca sunete care pot alcătui singure o silabă și care pot purta accentul, și consoane, care nu au această calitate. Există desigur și alte definiții pentru
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
vedere funcțional, existența a două categorii distincte de sunete --- vocale și consoane --- și diferența dintre ele se poate demonstra astfel: Astfel se face distincție între vocale, ca sunete care pot alcătui singure o silabă și care pot purta accentul, și consoane, care nu au această calitate. Există desigur și alte definiții pentru vocale și consoane, care au în vedere modul de articulare (deci aspectul fonetic) sau proprietățile acustice ale acestora, dar în subiectul de față interesează cu precădere relațiile pe care
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
dintre ele se poate demonstra astfel: Astfel se face distincție între vocale, ca sunete care pot alcătui singure o silabă și care pot purta accentul, și consoane, care nu au această calitate. Există desigur și alte definiții pentru vocale și consoane, care au în vedere modul de articulare (deci aspectul fonetic) sau proprietățile acustice ale acestora, dar în subiectul de față interesează cu precădere relațiile pe care le contractează diversele sunete. Trebuie remarcat de asemenea că o astfel de analiză funcțională
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
sau proprietățile acustice ale acestora, dar în subiectul de față interesează cu precădere relațiile pe care le contractează diversele sunete. Trebuie remarcat de asemenea că o astfel de analiză funcțională mai are avantajul de a releva rolul de vocală sau consoană al unui sunet în particular pentru limba română; în alte limbi aceleași sunete pot juca alte roluri, de exemplu în limba engleză sunetele și pot funcționa în anumite condiții ca vocale. Inventarul de vocale al limbii române conține șapte sunete
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
știu", pentru a arăta care este vocala purtătoare de accent și care este semivocala. La sfîrșitul unor cuvinte românești precum "rupi", "moși", "dormi", "bani" vorbitorii nativi percep existența unui sunet separat, întrucîtva similar cu vocala , care urmează întotdeauna după o consoană. Același sunet apare uneori la interiorul unor cuvinte, ca în "oricine", "cîțiva", "cincisprezece". Încercările de a înțelege acest sunet din punct de vedere fonetic și fonologic au dus la publicarea a numeroase articole de specialitate avînd ca unic subiect acest
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
Emil Petrovici, Valeriu Șuteu și alții) sau dedicarea unor secțiuni importante în lucrări de fonetică și fonologie. Din punct de vedere fonetic acest sunet nu există ca articulație separată, ci este doar o modificare (mai exact o palatalizare, înmuiere) a consoanei precedente. Un indiciu al acestei situații este faptul că i-ul final scurt nu necesită timp fizic pentru pronunțare. Unii cercetători (de exemplu Emil Petrovici) au extins această interpretare și la nivel fonologic, motiv pentru care inventarul de foneme ajunge
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
faptul că i-ul final scurt nu necesită timp fizic pentru pronunțare. Unii cercetători (de exemplu Emil Petrovici) au extins această interpretare și la nivel fonologic, motiv pentru care inventarul de foneme ajunge să includă și variantele palatalizate ale tuturor consoanelor care se pot afla într-o astfel de poziție (18 foneme suplimentare). Astfel, cuvintele "lup" și "lupi" au fiecare cîte trei foneme: -, unde este un singur fonem, varianta palatalizată a consoanei . O interpretare mai apropiată de "percepția" acestui „sunet” decît
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
foneme ajunge să includă și variantele palatalizate ale tuturor consoanelor care se pot afla într-o astfel de poziție (18 foneme suplimentare). Astfel, cuvintele "lup" și "lupi" au fiecare cîte trei foneme: -, unde este un singur fonem, varianta palatalizată a consoanei . O interpretare mai apropiată de "percepția" acestui „sunet” decît de realizarea lui propriu-zisă este cea dată printre alții de Andrei Avram, care evită extinderea masivă a inventarului de foneme prin introducerea unui singur fonem special, , al cărui rol este de
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
apropiată de "percepția" acestui „sunet” decît de realizarea lui propriu-zisă este cea dată printre alții de Andrei Avram, care evită extinderea masivă a inventarului de foneme prin introducerea unui singur fonem special, , al cărui rol este de a marca palatalizarea consoanei după care este așezat. De exemplu, perechea de cuvinte "lup"-"lupi" se transcrie fonologic -, unde de data aceasta prin se înțelege o succesiune de două foneme (realizată ca un singur sunet). Această interpretare are mai multe avantaje: Emanuel Vasiliu împinge
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
fonetic și de vorbitor (chiar în cadrul limbii standard), exprimarea îngrijită sau normală, caracterul neologic sau de fond vechi al cuvîntului etc. Lista de mai jos cuprinde alofonele principale ale fiecărei vocale în parte, cu exemple. Limba română folosește 20 de consoane, marcate cu galben în tabelul de mai jos care clasifică consoanele în funcție de modul și locul de articulare. (Tabelul cuprinde și două din semivocale, și , notate aici și .) De asemenea sînt indicate unele alofone ale consoanelor, anume acelea care au un
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
normală, caracterul neologic sau de fond vechi al cuvîntului etc. Lista de mai jos cuprinde alofonele principale ale fiecărei vocale în parte, cu exemple. Limba română folosește 20 de consoane, marcate cu galben în tabelul de mai jos care clasifică consoanele în funcție de modul și locul de articulare. (Tabelul cuprinde și două din semivocale, și , notate aici și .) De asemenea sînt indicate unele alofone ale consoanelor, anume acelea care au un simbol aparte în Alfabetul Fonetic Internațional. Așadar, inventarul fonemelor limbii române
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
Limba română folosește 20 de consoane, marcate cu galben în tabelul de mai jos care clasifică consoanele în funcție de modul și locul de articulare. (Tabelul cuprinde și două din semivocale, și , notate aici și .) De asemenea sînt indicate unele alofone ale consoanelor, anume acelea care au un simbol aparte în Alfabetul Fonetic Internațional. Așadar, inventarul fonemelor limbii române cuprinde următoarele consoane: Sunet !! Exemple !! Descriere !! Notație fonetică românească !! Note privind alofonele
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
și locul de articulare. (Tabelul cuprinde și două din semivocale, și , notate aici și .) De asemenea sînt indicate unele alofone ale consoanelor, anume acelea care au un simbol aparte în Alfabetul Fonetic Internațional. Așadar, inventarul fonemelor limbii române cuprinde următoarele consoane: Sunet !! Exemple !! Descriere !! Notație fonetică românească !! Note privind alofonele
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]