718 matches
-
-și glasul, entitatea cu care Îți Împarți soarta. Nu-i așa?“ „Așa-i!“, răspunseră În cor toți salahorii, cu excepția unuia singur, care, probabil, din pricina alcoolului băut, căuta să-și arate cerbicia. „Să presupunem, conchise acesta, că nevasta e nevastă, iar consoarta e consoartă... De nevastă nu vă temeți?“ „Și dacă mă tem, ce te privește?!“, răspunse Ippolit pe un ton calm, care nu prevestea Însă nimic bun. „Am o nevastă aprigă, care nu-i de lepădat. La unii, nevasta e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
entitatea cu care Îți Împarți soarta. Nu-i așa?“ „Așa-i!“, răspunseră În cor toți salahorii, cu excepția unuia singur, care, probabil, din pricina alcoolului băut, căuta să-și arate cerbicia. „Să presupunem, conchise acesta, că nevasta e nevastă, iar consoarta e consoartă... De nevastă nu vă temeți?“ „Și dacă mă tem, ce te privește?!“, răspunse Ippolit pe un ton calm, care nu prevestea Însă nimic bun. „Am o nevastă aprigă, care nu-i de lepădat. La unii, nevasta e o simplă cârpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce contrasta cu Înfățișarea sa. Subotin avea o nevastă aprigă, care nu prea știa multe și, atunci când se enerva, Îl făcea În toate felurile, aruncând În el tot ce-i cădea la Îndemână. Petrecerea ajunsese, poate și din cauza discuției despre „consoartă“, la un punct mort. Ippolit era vesel și nu prea. Se străduia totuși să mai Încălzească atmosfera. Discuțiile Însă lâncezeau. Glumele sale nu-și mai găseau ecou În inima ortacilor. Cei doisprezece hăhăiau, dar hăhăiala avea un gust la fel de fad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se gândi să meargă acasă. Dar picioarele Începură să se-nmoaie. Ippolit aruncă o privire În ciobul de oglindă sprijinit pe stinghia geamului. Ochii i se bulbucaseră În cap. Iar fața sa buhăită de băutură avea o expresie dementă. Chipul consoartei i se clătina În fața ochilor. Scandalul avea să izbucnească imediat ce Ippolit va deschide ușa și va intra În casă. Farfuriile, cuțitele și lingurile, Însoțite de cratițe și melesteu, aveau să zboare direct În căpățâna sa. Închipuindu-și cum vor decurge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Ippolit, dezgolindu-și cu un rânjet dintele de platină. Pe Subotin Îl apucă transpirația. Veselia nevestei nu prevestea nimic bun. „Vasăzică așa, Îi spuse ea, cineva mă va vinde?“ „E vorba de mine, nu de dumneata“, răspundea Ippolit. „Dar de consoartă ce spui?“, Întrebă ea. Și În tot acest timp trecea cu castronul de la musafir la musafir, ajutându-i să vomeze. După ce oaspeții Își deșertară stomacurile, nevasta Îi așeză la masă cum stătuseră și În depozit. Ippolit stătea la mijloc, având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se duse În cămară, de unde reveni cu o urnă pe jumătate plină cu un praf alb ce sclipea În bătaia lunii. Subotin era conștient că Întinsese prea mult coarda, dar ca să-i șocheze pe tovarășii săi de beție, Își Întrebă consoarta: „Ai putea să-mi spui, drăguță (Ippolit accentuă cuvântul «drăguță», care sună destul de fals În gura lui), cui aparține acest praf?“ „E un praf cosmic“, răspunse cu un aer spășit consoarta. „Praf cosmic, praf cosmic, repetă Subotin, dar al cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-i șocheze pe tovarășii săi de beție, Își Întrebă consoarta: „Ai putea să-mi spui, drăguță (Ippolit accentuă cuvântul «drăguță», care sună destul de fals În gura lui), cui aparține acest praf?“ „E un praf cosmic“, răspunse cu un aer spășit consoarta. „Praf cosmic, praf cosmic, repetă Subotin, dar al cui a fost? Presupun că a fost al cuiva, zise el, abordând o figură meditativă. Că doar n-a apărut din nicăieri...“ „Al tău, al cui altuia să fie, drăguțule, Îi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Praf cosmic, praf cosmic, repetă Subotin, dar al cui a fost? Presupun că a fost al cuiva, zise el, abordând o figură meditativă. Că doar n-a apărut din nicăieri...“ „Al tău, al cui altuia să fie, drăguțule, Îi răspunse consoarta, că doar nu te-am Înșelat cu nimeni...“ „Ce legătură are aici Înșelatul cu praful cosmic?“, Întrebă Subotin, făcând În continuare pe deșteptul. „Are, cum să nu aibă, răspunse nevasta. Te-am iubit atât de mult, Încât te-ai prefăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
deșteptul. „Are, cum să nu aibă, răspunse nevasta. Te-am iubit atât de mult, Încât te-ai prefăcut În praf și pulbere...“ „Cenușă“, preciză Subotin, adăugând: „Și acum ce ai de gând să faci?“. „Să te spăl de păcate“, zâmbi consoarta, arătându-și dintele de platină. „Cu propria-mi cenușă?“ ridică Întrebător din mână Ippolit. „Cu ce altceva te-aș mai putea spăla!?“, spuse ea cu aceeași dulceață-n glas, după care, vărsând pachețelul În lighean, Începu să-i oblojească degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nevastă venise după el? Văzând podeaua crăpată de ciment și mucurile risipite printre sticle și borcane sparte, Ippolit răsuflă pentru a doua oară ușurat. Da, se afla În depozit, În biroul lui. Și aici nu se simțea nici urmă de consoartă. La această oră, probabil nevasta lui sforăia ca o batoză. Ajungând cu povestirea aici, oaspetele venit din alte galaxii o Întrebă pe Mașa: - Apropo, la voi În casă sforăie cineva? - La noi În casă? se miră gazda. Ce vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să fie o vedenie“, Își spuse el. Vedenia Însă Îl privea cu curiozitate, stând proțăpită pe labele din spate și mișcând alene din mustăți. „Probabil am băut prea mult și am halucinații, medită brigadierul. Sau a vrut să mă sperie consoarta și s-a deghizat În șobolan...“ Ippolit cercetă cu atenție animalul apărut În fața sa. Blana, ca și botul, dar mai ales ochii nu puteau să fie ai unei simple marionete. „E clar, Își spuse el, nevastă n-are cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
faptul că oamenii și vitele nu au mâncat și nu au băut nimic vreme de trei zile, ci acoperindu-se cu saci s-au tăvălit prin cenușă!? Oare Ippolit nu avusese, la rându-i, un coșmar, În care Îi apăruse consoarta cu un lighean plin cu cenușă caldă, spălând picioarele celor doisprezece tovarăși de beție ai săi și pe ale lui Însuși!? Și iată că acum cenușa din visul său luase Înfățișarea unui șobolan de dimensiuni impresionante, care ședea În fața sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vineri... De ce am fost botezat așa, nu-mi dau seama. Totuși, cum se spune, nu port sâmbetele nimănui, iar vinerea mă feresc să Înjur de mamă... Ce-aș mai putea spune despre mine? Sunt Însurat de zece ani, am o consoartă rea și lucrez ca șef de salahori la acest debarcader...“. Ippolit făcu În fața „gheișei“ o plecăciune: „Dar dumneavoastră, stimată doamnă, cu ce ocazie pe aici?“ Șobolănița stătea la doi pași de el, făptura ei (așa i se păru lui Ippolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
insistă pe același ton curtenitor: „Prin urmare, zise el, vă rog insistent să-mi răspundeți la Întrebarea pe care v-am pus-o: sunteți sau nu o halucinație de a mea?“. „Gheișa“ stătea În aceeași poziție umilă. Obișnuit cu țipetele consoartei, umilința aceasta prelungită Începu să-l calce, ușor-ușor, pe nervi. „Nu cumva senzația mea de foame poate induce halucinației plămădite În mintea mea dorința de-a mânca?“ „Gheișa“ Își duse lăbuțele Împreunate sub bărbie, implorând iertare. Pe moment, Ippolit se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
minte. Nu, fișicul de bancnote era la locul lui. Ippolit scoase grivele pe masă și le desfășură În fața sa. Erau fix douăzeci de bancnote de câte o sută. O sumă frumușică, pe care Subotin se gândea să i-o dea consoartei, spunând că a câștigat-o trăgând aiurea un loz-În-plic. Nevasta Însă l-ar fi mirosit de la o poștă că povestea cu lozu-i o minciună, astfel că scandalul, În loc să se atenueze, ar fi căpătat o amploare greu de prevăzut. „Mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atenueze, ar fi căpătat o amploare greu de prevăzut. „Mai bine dosesc banii undeva“, gândi Subotin, și așa făcu, ascunzându-i Într-un loc bine ales. Nu are rost să insist, spuse Extraterestrul, asupra scenei pe care i-a făcut consoarta după ce Ippolit a ajuns, Încă mahmur, acasă. C-un stoicism demn de o cauză mai bună, Subotin suportă toate ocările nevestei și toată vesela care i se sparse În cap. Nu Încercă să se dezvinovățească și nici nu făcu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ultima perioadă, căsnicia lui Subotin cunoscu o perioadă fastă. Fără să-și da seama de ce, nevasta devenise mult mai agreabilă. Toleranța ei și chiar micile drăgălășenii Îl mirau din cale-afară. Chiar dacă erau zile când brigadierul se Întorcea destul de afumat acasă, consoarta Îl lăsa În pace. Suma strânsă În birou creștea În fiecare zi. Subotin trebuia să mai aibă un pic de răbdare și visul cu șalupa avea să devină realitate. Relația cu „gheișa“ nu mai oferea pentru brigadier nici o surpriză. Aparițiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
că împotrivirea e prea mare l-au rugat pe agentul sanitar să înfingă un ac în spatele gâtului scroafei. Scroafa, în urma “mușcăturii" a început, după câteva zile, să se învârtă, să sforăie și să se tăvălească. Când au văzut popa și consoarta așa ceva au trimis după Mișa, Vasile & Co să vină și să zică ce-i de făcut. "Păi, ce să fie? Acum turbăciunea e doar la cap. S-o lăsăm să moară creștinește când o cuprinde-o cu totul!" Iar cu
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
imaginea de sine și cea la care au acces ceilalți. Iubita ca noemă: este iubita ce apare pe fondul dorințe noastre de a iubi și care îmbracă, deseori în mod inconștient, urmându-și propriul interes (sau propriul destin de viitoare consoartă), haina tuturor dorințelor noastre; devine noema noesei pe care o avem despre iubire. Păcat că se ivește temporalitatea! Multe din căutările noastre sunt determinate de modul în care suntem dispuși în lume, de felul propriu de-a fi; deseori neliniști
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
ele, și mustrările de conștiință. În uterul matern ai parte doar de vise plăcute. La ce bun aceste guri, aceste cavități bucale ce plutesc În fața ochilor? Cui folosesc obscenitățile? Dacă nu Încapi În uterul matern, atunci poți Încăpea În uterul consoartei. Mathilda, desigur, nu are doar cavități bucale, are și uter ce seamănă, la drept vorbind, c-un alambic... Fraze sofisticate. La ce bun să gândești astfel. Poate e mai bine să nu gândești defel. Șuvița rebelă Începea să-l enerveze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
călcâiele, altfel n-ar fi umblat teleleu prin tren. Iar altarul, probabil, era pârjolit și el de un foc mistuitor, care trebuia stins pe undeva, chicoteau aceleași fețe... Câțiva călători se luară după el și Începură să-și caute, chipurile, consoartele... Intrau dintr-un comaprtiment În altul, Întrebau de-un nume, apoi, arătându-l cu degetul pe Noimann, izbucneau În râs. Soțiile tuturor erau Îmbrăcate În blugi. Picioarele lor erau ca niște lumânări ce atingeau tavanul... Înaintând cu greu, Noimann ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din acea noapte de pomină sau poate altădată, cu alți cheflii, decât cei de la Sans-Souci-ul miliardarului Bleotu (asta Vladimir nu și-o mai amintea prea bine), venise vorba și despre jumătatea magnatului, despre doamna Bleotu. Se șoptea că misterioasa-i consoartă avea un nesațiu în pântece, capabil să întrețină un regiment sau o coloană de recruți, ce fuseseră recluzionați în cazarmă, pe toată perioada de dinainte de depunerea jurământului militar. Considerații golănești și infecte, de masculi pizmuitori și de parașute cu imaginație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
că numai și numai al meu, al meu, al meu s-a pătat? Nu, ma biche! S-au stropit de cafea și pantalonii noștri, pe care abia-i călcaseși... Cufundându-se în groapa meditațiilor sale, Profesorul nu-și mai auzi consoarta. Simți că depărtarea capătă formă în aducerea-i aminte, sunând asemenea veșniciei. Desfăcându-și încet de tot palma cu un gest furiș, precum cel al unui elev ce maschează copiuțele la examenele date în scris, parcurse cu voce șoptită scrijeliturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
că-i economisește din cheltuielile de coșniță, dar îmi vine greu să cred că poate să strângă atâția. O să vorbim despre asta mai târziu. Să nu mă înțelegeți greșit, doamnelor. Nu sunt unul din bărbații ăia cărora nu le plac consoartele. Sunt foarte fericit cu ea. În fiecare zi mă gândesc cât de norocos sunt că soția mea este în pas cu moda - că oamenii întorc capul după ea pe stradă. Mulți măcelari au neveste care nu arată cine știe ce, dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
un complot revoluționar. Serviciile sale secrete au descoperit că mesajele cifrate sunt primite de complotiști ascunse în paginile tipărite ale alfabetului nostru. Din acea clipă, a decretat embargo și confiscarea tuturor cărților occidentale de pe teritoriul său. Dotarea bibliotecii personale a consoartei sale a fost întreruptă. Neîncrederea ce-i stă în caracter - susținută, se pare, de indicii precise - îl împinge pe sultan să-și suspecteze propria soție de a fi de conivență cu revoluționarii. Dar neîndeplinirea faimoasei clauze din contractul de căsătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]