1,467 matches
-
și forță În lupta pentru existență și pentru obținerea hranei, sau În general pentru Îndestularea nevoilor biologice. Toate disponibilitățile ființei sunt orientate În sens practic. Numai viața socială punând pe individ la adăpost de atari nevoi, Îi va Îngădui răgazul contemplației și a adunării În sine Însuși. Într-o societate organizată, eforturile pentru asigurarea vieții corporale vor fi mai reduse pentru individ, iar timpul pe care Îl va consacra acestei activități va fi deci din ce În ce mai restrâns. Rezultă o descătușare treptată de
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
pe de altă parte creează omului mediul prielnic, dispoziția și posibilitatea primirii harului dumnezeiesc, cu toate consecințele care decurg de aici: binefaceri sufletești și trupești, sfințirea vieții. Sentimentul de respect pentru Dumnezeu, cultivat în intimitatea sufletului prin evlavie, virtuți morale, contemplație etc., se numeste cult intern. Cultul este însă complet atunci când cultul intern se concretizează în forme văzute, în acte rituale (cult extern), adică atunci când în actul și în trăirea relației cu Dumnezeu este angajată ființa umană întreagă, trup și suflet
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
vreo desfătare în viața aceasta, fie în cea viitoare. Și de aceea nu există rugăciune după rugăciunea cea pură. (...) Iar după hotarul acesta urmează răpirea și nu mai este rugăciune. Pentru că aici a încetat rugăciunea și este un fel de contemplație, și mintea nu mai este în rugăciune.” Prin intermediul cărților de rugăciune, Biserica propune diverse modele de rugăciune pentru diferite trebuințe și împrejurări. Cea mai puternică, cea mai populară, cea mai simplă și totuși cea mai cuprinzătoare rămâne Tatăl nostru. Ea a
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
a poemului e înscenată uneori ca vânătoare, „pândă” a sensului ultim, a „sunetului ca ființă”, iar alteori ca revelație transpusă laconic, eliptic, într-o imagine stilizată sever, sterilizată de orice emoție materială. Starea cel mai frecvent cultivată este aceea de contemplație extatică a singurei „priveliști stăruitoare”, „asemeni cântecului” - „priveliștea dinlăuntru”. Nostalgia purității originare și - cum s-a observat - „o tendință abia vizibilă de îngroșare expresionistă a detaliilor de univers liric” (Laurențiu Ulici) prefigurează o dimensiune complementară a poeziei lui S. Publicat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
unor interpretări contradictorii, pentru că cercetătorii s-au întrebat dacă extazul are rolul contemplării mistice în experiența lui Augustin, sau dacă viziunea de la Ostia ar fi de tip filosofic. Marrou obiectează însă pe bună dreptate că „dilema... dintre meditație filosofică și contemplație mistică e foarte probabil una falsă: dacă există (și eu aș admite bucuros acest lucru) o mistică augustiniană autentică, aceasta n-a putut fi decât o mistică de filosof; experiența sa depășește și trece dincolo de aportul activității propriu-zis filosofice, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
slogan al antiaugustinienilor: e un sacrilegiu să crezi că Dumnezeu n-ar dori mântuirea tuturor. Marea „invenție” a lui Cassian a fost tocmai această fuziune între origenism și antiaugustinism care permitea în același timp aducerea în prim-plan a necesității contemplației și aprobarea activității ascetice: deși prin Decretul lui Ghelasie, la sfârșitul secolului al cincilea, operele lui Cassian fuseseră condamnate ca „apocrife”, adică neortodoxe, tocmai pentru că erau în contradicție cu doctrina augustiniană a harului, totuși, pentru că ofereau creștinilor un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
spirituale. El credea, ca mulți alți gânditori din acea perioadă, că perfecțiunea poate fi o aspirație permanentă atât în viața ascetică (la limită, în viața privată), cât și în viața monahală. Această perfecțiune ascetică este cea mai bună pregătire pentru contemplație, chiar dacă cei ce îmbină acțiunea cu contemplația (adică asceza propriu-zisă și activitatea în mijlocul oamenilor) duc o viață mai apropiată de perfecțiunea desăvârșită în raport cu cei care se dedică exclusiv contemplației. Viața mixtă prin excelență a fost aceea dusă de apostoli pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din acea perioadă, că perfecțiunea poate fi o aspirație permanentă atât în viața ascetică (la limită, în viața privată), cât și în viața monahală. Această perfecțiune ascetică este cea mai bună pregătire pentru contemplație, chiar dacă cei ce îmbină acțiunea cu contemplația (adică asceza propriu-zisă și activitatea în mijlocul oamenilor) duc o viață mai apropiată de perfecțiunea desăvârșită în raport cu cei care se dedică exclusiv contemplației. Viața mixtă prin excelență a fost aceea dusă de apostoli pentru că ei îndeplineau cele două cerințe ale perfecțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
viața monahală. Această perfecțiune ascetică este cea mai bună pregătire pentru contemplație, chiar dacă cei ce îmbină acțiunea cu contemplația (adică asceza propriu-zisă și activitatea în mijlocul oamenilor) duc o viață mai apropiată de perfecțiunea desăvârșită în raport cu cei care se dedică exclusiv contemplației. Viața mixtă prin excelență a fost aceea dusă de apostoli pentru că ei îndeplineau cele două cerințe ale perfecțiunii creștine. Contemplația, la rândul său, presupune asceza și se dezvoltă așadar în trepte, prin pocăință, iubire, mâhnire pentru propriile păcate, spaimă: raportul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
asceza propriu-zisă și activitatea în mijlocul oamenilor) duc o viață mai apropiată de perfecțiunea desăvârșită în raport cu cei care se dedică exclusiv contemplației. Viața mixtă prin excelență a fost aceea dusă de apostoli pentru că ei îndeplineau cele două cerințe ale perfecțiunii creștine. Contemplația, la rândul său, presupune asceza și se dezvoltă așadar în trepte, prin pocăință, iubire, mâhnire pentru propriile păcate, spaimă: raportul dintre suflet și Cristos, prezentat simbolic în Cântarea Cântărilor, constituie, conform unei lungi tradiții, emblema acestei contemplații. Sursa principală a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ale perfecțiunii creștine. Contemplația, la rândul său, presupune asceza și se dezvoltă așadar în trepte, prin pocăință, iubire, mâhnire pentru propriile păcate, spaimă: raportul dintre suflet și Cristos, prezentat simbolic în Cântarea Cântărilor, constituie, conform unei lungi tradiții, emblema acestei contemplații. Sursa principală a acestei interpretări spirituale propuse de Grigorie pare să fie Augustin. d) Scriitura lui Grigorie Este citată de obicei, când e vorba despre interesul arătat (sau nearătat) de Grigorie pentru stilul literar, o sentență a sa, rămasă faimoasă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
autorul declară că vrea să facă să înceteze mulțimea erorilor generate de pozițiile lui Arie și Eunomios și ne oferă indicele operei, precizând că aceasta se intitulează Thesauros pentru că „adună în sine ca într-un tezaur o mare cantitate de contemplații divine”, adică de știință teologică. Cele 35 de capitole încep cu chestiunile legate de născut și nenăscut pentru a trece apoi la respingerea tezei ariene care neagă eternitatea Fiului. Autorul abordează apoi homousia, oprindu-se asupra interpretării din textele biblice
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a întâmpinat oricum propunerea lui D.B. Evans de a descifra antropologia lui Leontie în cadrul doctrinei evagriene (origeniste) a intelectelor preexistente, sugerând astfel că Cristos al lui Leontie ar fi acela, Unicul, între atâtea intelecte, care i-a rămas credincios în contemplație Logosului divin. Oricum, în urma studiilor lui Richard, Leontie nu mai este considerat un neocalcedonian (ca atunci când i se atribuiau scrierile lui Leontie din Ierusalim), ci un calcedonian riguros; chiar expresia, tipic chiriliană, „unire după hypostasis” este evitată de el în favoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
asemănător. Discursul despre asceză începe cu un reproș adresat călugărilor care, împinși de vanitate și de dragostea de cele lumești, trădează adevăratul sens al vieții monastice, căutarea și practicarea adevăratei filosofii, așa cum a făcut însuși Cristos, pentru a ajunge la contemplație. O secțiune importantă este dedicată îndrumării spirituale: maestrul trebuie să fie un exemplu, iar discipolii trebuie să-i dea ascultare fără să-și pună întrebări în privința ordinelor primite. E dezvoltată apoi tema luptei spirituale împotriva pasiunilor; pentru a învinge, sfinții
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
invoca numele lui Isus (59-61). Diadoh mai spune că monahii trebuie să se lase deposedați de propriile bunuri, renunțând la procese (63-64), și să aleagă sărăcia. Dintre darurile primite de la Dumnezeu, cel mai însemnat este „teologia”, darul ce izvorăște din contemplație, producând în suflet o stare de plenitudine absolută; e o formă de rugăciune care se deosebește de rugăciunea în sens restrâns prin care omul se străduiește să se facă auzit de Dumnezeu (67-75). Capitolele 90-100, 76-89 sunt dedicate dinamicii harului
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
responsabilitate, uneori abil speculați în interes național, cum fac și alte popoare care au, asemeni nouă, vecini „incomozi și răuvoitori”; dar ei, acești factori ce scapă voinței noastre, nu trebuie să ne obtureze orizontul și să ne arunce în eterne contemplații și lamentări. Invoc din nou o situație clinică, pentru că în zona aceasta se cere diagnosticată astăzi starea de fapt în problematica unirii: un bolnav nu se salvează dacă nu depune un cât de mic efort volitiv pentru a se salva
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
publica, fără consecințe, cărți care să spună adevărul, interdicția de a înregistra și alte zone ale mentalului unei societăți decât cele indicate de partid, de a experimenta și de a însuși noi metode de creație, l-au trimis într-o contemplație pasivă de aproape cincizeci de ani. Cumințenia lui exemplară, frica și obediența în fața regimului i-au anihilat conștiința. Ea, conștiința, nu s-a manifestat nici măcar în intimitatea cea mai strictă, în fața foii albe de scris. Nimeni nu s-a mărturisit
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
au ieșit din nou în prim-plan diferențele de formație și informație dintre scriitorii de pe cele două maluri ale Prutului, arătându-ne tuturor că sincronizarea rămâne încă o frumoasă doleanță. O bună parte dintre intelectualii basarabeni se mențin într-o contemplație deloc roditoare a gloriei apuse a neamului, trăind, înaintând prin viață cu fața întoarsă spre trecut. Ei nu reușesc să scape din prizonieratul propriilor fantasme și, din această cauză, ratează mereu prezentul, vorba lui Patapievici. Este o atitudine care vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
liric fiind interesat de "gestul închis", care să rezume "atâtea clăile de fire stângi", curbele configurative ale spațiului. Astfel, poezia ajunge la cunoaștere de sine, "aproape de punctul de a nu se exprima decât pe sine". TEME POETICE : 1. Renunțarea la contemplația abstractă a naturii în favoarea trăirii profunde a vieții în conștiință. Poetul evocă antichitatea greacă din care se revarsă o vitalitate frenetică: Vom merge spre fierbintea, frenetica viață,/ Spre sânul ei puternic cioplit în dur bazalt" (Panteism); 2. Transferarea trăirilor interioare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și trebuie contemplat în starea lui pură: "E dat acestui trist norod/ Și oul sterp, ca de mâncare/ Dar viul ou, la vârf cu plod/ Făcute să-l privim la soare!" (Oul dogmatic); 4. Conflictul dramatic al ființei umane între contemplația apolinică și trăirea dionisiacă se rezolvă prin armonizarea lor; ideea devine "muzică a formei în zbor" (Umanizare); 5. Lumea pitorească, de inspirație balcanică sau autohtonă în poezia Nastratin Hogea la Isarlâk, meditație asupra stării de solitudine, în cetatea Isarlâk, simbol
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
oglindirea de sine" o poate face numai poezia ("un cântec încăpător"). În context, Eva poate fi asociată cu poezia, iar Adam cu poetul; ea are "trunchi de fum", fiind spirit făcut din materie, din "coastă". Poetul interiorizează această materie, prin contemplație și o transformă în cântec. Prin construcția metaforică "lauda grădinii de îngeri" se sugerează suprapunerea dintre materie și spirit: "grădina" imagine concretă, "înger" imagine spirituală, "lauda" cântecul). Vocalele u și e dau o notă de melancolie, construcțiile eliptice conferă mister
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la cloșcă să nu-l pui/ Îl lasă-n pacea întâie-a lui". Oul sfânt (simbolul sacrului) se află în antiteză cu oul sterp (simbol al profanului). În timp ce primul semnifică eternul, cel de-al doilea simbolizează efemeritatea. Poezia este rezultatul unei contemplații extatice, a unei viziuni arhetipale și a formelor ideale, are rime îmbrățișate și împerecheate, muzicalitate creată prin repetarea vocalelor o și u, inversiuni ("Îl lasă-n pacea întâie-a lui"), anacoluturi care dau impresia de spontaneitate, interogații retorice ("Dar plodul? Vezi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
din volumul Ce aude unicornul și exprimă relația eului liric cu lumea. Adresîndu-se elogios, eul liric privește cu detașare, ca unul care înțelege mersul lucrurilor simple. Titlul desemnează specia tradițională oda, iar metafora "simplissimei flori" semnifică suavitatea și invită la contemplație pe tema temporalității. În acest poem există două planuri: a. planul ființei în devenire; b. planul ritmului temporal. În primul plan, metafora vegetală "păpădia" trimite la sensuri existențiale, între etern și perisabil. Această idee poetică este susținută și de sensul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
este evidențiat conflictul între etern și efemer, Luceafărul disprețuiește lumea strâmtă a Cătălinei și are o atitudine rece, rațională, distantă: "Ce-ți pasă ție, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?" Destinul omului de geniu presupune nu numai contemplație, ci și creație. Fiind gata de jertfă supremă, Luceafărul se afla în ipostaza unui erou-titan, care călătorește spre Demiurg. În dialogul dintre cei doi s-a conturat conflictul dintre teluric și ceresc, conflict care a dus la eliberarea Luceafărului prin
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
București, 1972; Înflorirea lucrurilor, Timișoara, 1973; Idei și forme critice, București, 1973; Bacovia, un antisentimental, București, 1974; Apologii, Cluj-Napoca, 1975; Rigoarea văzduhului, Cluj-Napoca, 1978; Poeți români de azi, București, 1979; Critici români de azi, București, 1981; Între critici, Cluj-Napoca, 1983; Contemplații, București, 1984; Cotidiene, București, 1986; Existența poeziei, București, 1986; De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiș, București, 1989; Oglinda și vidul, Pitești, 1993; Peisaj critic, I-III, București, 1993-1999; Un izvor bolborosind înăuntrul termometrului, Oradea 1996; A doua viață, București, 1997
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]