1,366 matches
-
temele și motivele consacrate. Teme obsedante: metamorfoza, temă barocă, împinsă până la limită, când transformarea devine transsubstanțiere; urmărirea himerei, rătăcirea în căutarea esenței de sub formele proteice - de fapt, reluare a metamorfozei din unghiul celui însetat de absolut, percepând fascinația formelor; coincidența contrariilor, după o convertire a unuia în opusul său; misterium tremendum al trăirii sacrului în formele banale ale cotidianului. În perioada când moda literară a impus ca temă raportul scriitorului cu scrisul, D. a tratat poetic inserția creatorului în universul ficțional
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
să dea un singur trup, / o formă arsă/ pe dinăuntru de văpăi cernite”. Alegoria aceasta baladescă deschide o căutare încheiată cu eșecul consemnat în Poemul exorcist: androginul lui Platon era grotesc, imposibilitatea de a reface androginul, ca expresie a unității contrariilor, e tragică; ea se desfășoară sub ochiul indiferent al cosmosului. În ultimii doisprezece ani ai vieții sale creatoare, poetul a reluat motivul obsedant al luptei cu himera în două variante: lupta cu iluzia istoriei imediate - în lumea văzutelor, lupta pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
În speță al arhetipului copilului. Există cîteva idei În acest studiu care pot aduce dovezi În sprijinul demonstrației noastre că pajul, are În economia imaginarului acestei poeme un bine definit rol de “tămăduitor”, de thaumaturg, de mediator, de unificator al contrariilor. Ambele tipuri au În comun nașterea miraculoasă și primele destine ale copilăriei, abandonul și pericolul reprezentat de urmăritori”. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Cătălin, pajul-infans are toate aceste calități. El este “un simbol unificator pentru că tuturor acestor simboluri le revine
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
la cultura română, ca în Evreii în mișcarea de avangardă românească (2001), C. a considerat că are de spus un cuvânt hotărât despre acele tendințe consonante cu spiritul iudaic: avangarda cu programul ei de perpetuă înnoire, expresionismul ca reunire a contrariilor. Studiile de istorie literară interbelică permit aplicarea unei viziuni noi asupra unei materii clasificate. În etapa următoare C. aplică metodele înnoitoare atât literaturii contemporane, cât și materiei de istorie literară pe care o cercetase deja cu instrumentele consacrate de tradiție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286519_a_287848]
-
îndeplinirea următoarelor funcții: funcția de realizare a senzației de confort: prin realizarea unei ambianțe favorabile, care să apropie ambianța industrială de armonia și echilibrul culorilor din natură; funcția de micșorare a oboselii: neutralizarea senzațiilor neplăcute prin efecte psihice și fiziologice contrarii; funcția de semnalizare: precizarea conținutului și funcției diferitelor componente ale panourilor de comandă, a conductelor ce transportă diferite substanțe; funcția de securitate: se deosebește de funcția de semnalizare prin rolul precis și obligatoriu al semnificației în ceea ce privește aplicarea lor. În vederea creării
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
mod direct, găsim la progenitură anumite caracteristici atât psihice, cât și fizice ale terțului. În mod curios, cele mai surprinzătoare dintre consecințele procreării cu ajutorul terțului sunt cele din domeniul gândirii. Fosta reproducere sexuată ne făcea să gândim totul prin prisma contrariilor. Opunând masculinul și femininul, albul și negrul, marele și micul, greul și ușorul, caldul și frigul etc., credeam că puteam pricepe totul, credeam că putem da seamă de întreaga realitate. Noile generații (generațiile "terțe") au o nouă viziune asupra lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
ușorul, caldul și frigul etc., credeam că puteam pricepe totul, credeam că putem da seamă de întreaga realitate. Noile generații (generațiile "terțe") au o nouă viziune asupra lumii, o sensibilitate aparte pentru nuanțe. Puțin prea dezvoltată, poate. A gândi în contrarii este uneori foarte comod, în special când vine vorba de ființele vii. * * * Ființa non-șobolină a fost simplificată, împărțită în două mari categorii. Pe de o parte, există speciile alimentare, închise, îngrășate în clădiri imense, ascunse vederii noastre, și, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
discover'd the infinite în every thing [...]" (E: 38). La rândul său, Iezechiel își mărturisește dorința de a-i ajuta pe oameni să perceapă infinitul (E: 39). Iată bruioanele unei biblii a iadului, în care Blake urma să susțină unirea contrariilor și anularea distincțiilor dintre bine și rău. Din păcate, ca în atâtea alte cazuri, artistul nu și-a dus planul la îndeplinire. 2.3.2.4. Spiritele Dorința cea mai ardenta a lui Blake, exprimată în Annotations to Lavater's
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
simplu "puterea imaginației de a întrupa lumea dorinței" (1993, p. 21), Thomas J.J. Altizer o interpretează în termeni dialectici: "negând opozițiile, ea le unește prin aceea că face posibilă tranziția uneia în cealaltă și obține astfel nu o anulare a contrariilor, ci o genuina coincidentia oppositorum" (1967, p. 215). În fine, Andrew J. Welburn definește un poem vizionar (iar compozițiile lui Blake intra integral în această categorie) că pe o operă ce "încearcă să-și creeze propriul înțeles sau să descopere
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Blake și metodă principala prin care artistul configurează și înțelege realitatea. Christine Gallant opinează că, "dacă luăm în calcul opera ca întreg, este dificil să ne gândim la un scriitor mai puțin dualist decât Blake" (1978, p. 43). Pentru el, contrariile generează unitate armonioasă doar când acestea sunt sublimate în numele respectivei unități. Astfel, până la un punct, contrariile sunt complementare; adesea, ele chiar coincid. Ideea nu este, desigur, noua: ea este popularizata intens, în secolul al XV-lea, de cardinalul german Nicolaus
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
luăm în calcul opera ca întreg, este dificil să ne gândim la un scriitor mai puțin dualist decât Blake" (1978, p. 43). Pentru el, contrariile generează unitate armonioasă doar când acestea sunt sublimate în numele respectivei unități. Astfel, până la un punct, contrariile sunt complementare; adesea, ele chiar coincid. Ideea nu este, desigur, noua: ea este popularizata intens, în secolul al XV-lea, de cardinalul german Nicolaus Cusanus, în influentul sau tratat teologic De docta ignorantia. În perioada romantică, unii dintre contemporanii lui
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
curând un mozaic de interpretări separate decât un studiu comprehensiv. Principala mea obiecție vizează însă o omisiune flagrantă: Smith nici macar nu pune în discuție cel mai important text dialectic blakean, The Marriage of Heaven and Hell. O abordare a coincidentei contrariilor blakeene care se vrea convingătoare nu-și poate permite să ignore această operă 155. Dați-mi voie că, în continuare, să prezint, pe scurt, principalele concepte teologice ale lui Nicolaus Cusanus, care stau la baza formulării teoriei privitoare la coincidentia
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
această în textele propriu-zise. Am avut deja ocazia să subliniez modalitatea dialectica prin care Blake interpretează lumea imaginației, ca și natura complementară a realităților sale polare. Este, de asemenea, important să remarc aici că întreaga concepție blakeană legată de unitatea contrariilor poate fi pusă în relație cu Fizică lui Aristotel, devenind, în acest caz, un inedit exemplu de hilomorfism 156. Dacă, la origine, trupul desemnează materia, iar spiritul formă, discursul poetic blakean respinge această dihotomie 157, substituind-o cu perechi de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
poate fi pusă în relație cu Fizică lui Aristotel, devenind, în acest caz, un inedit exemplu de hilomorfism 156. Dacă, la origine, trupul desemnează materia, iar spiritul formă, discursul poetic blakean respinge această dihotomie 157, substituind-o cu perechi de contrarii precum rațiune/intelect, memorie/imaginație, vegetativ/spiritual. Profilul vizionar blakean evidențiază o serie de antinomii conceptuale destul de clare, transferate ulterior la nivelul textelor propriu-zise. Concret, în The Marriage of Heaven and Hell (1790-1793)158, text descris, simultan, ca "dialectica prescurtata
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
men are always upon earth, & they should be enemies [...]" (E: 40). Remarcând, totuși, ca "Opposition is true Friendship" (E: 42), Blake își exprimă credință fundamentală în unitatea fundamentală a tuturor ființelor. O metaforă semnificativă, care sublimează ideea lui Blake în privința contrariilor, este descrierea ținutului Beulah. Potrivit lui Damon, Beulah este "izvorul inspirației poetice și al visurilor" (1988, p. 42). La rândul său, Frye crede că acesta este "grădină Genezei, în care zeii se plimbă în răcoarea zilei" (1991, p. 50), constituind adevărată
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
42). La rândul său, Frye crede că acesta este "grădină Genezei, în care zeii se plimbă în răcoarea zilei" (1991, p. 50), constituind adevărată matrice a vieții. Oricum ar sta lucrurile, Beulah, descris în Milton, reprezintă un loc în care contrariile sunt simultan adevărate, deci lipsite de sens: : "There is a place where Contrarieties are equally True / This place is called Beulah. It is a pleasant lovely Shadow / Where no dispute can come. Because of those who Sleep" (E: 129). Mark
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
și rău, Mani însuși este una dintre aceste "evocări" (altă este Isus Christos). Diferența fundamentală dintre doctrina lui Mani și mitologia lui Blake rezidă în natură deznodământului: la Mani, lumina și întunericul sunt complet și definitiv separate, în timp ce, la Blake, contrariile trebuie reunite pe altarul unității primordiale. Desigur, toate aceste exemple pe care le-am pus în discuție până în acest punct sunt menite să-l ajute pe lector să înțeleagă mai bine relația pe care Blake o dezvolta cu autoritatea și
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
nu favorizează nicio pistă de interpretare. Încercând să arunc puțină lumină asupra unor sectoare din gândirea filosofico-religioasă blakeană, am avut permanent în minte caveat-ul formulat de Damrosch, Jr., care subliniază situația imposibilă în care se găsește Blake însuși în raport cu utilizarea contrariilor drept vehicule ale metafizicii sale: neputându-le grupa sub auspicii unitare, el trebuie să se mulțumească, de fapt, cu "diferite tipuri de contrarii, unele dintre ele fiind ușor de armonizat, altele, mai greu sau chiar deloc" (1981, p. 181). Cuvântul
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
caveat-ul formulat de Damrosch, Jr., care subliniază situația imposibilă în care se găsește Blake însuși în raport cu utilizarea contrariilor drept vehicule ale metafizicii sale: neputându-le grupa sub auspicii unitare, el trebuie să se mulțumească, de fapt, cu "diferite tipuri de contrarii, unele dintre ele fiind ușor de armonizat, altele, mai greu sau chiar deloc" (1981, p. 181). Cuvântul final în privința dualismului blakean este oferit, finalmente, de un contemporan al lui Blake însuși. Metodă contemplativa de a percepe realitatea pe care o
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
și distinct se va pierde și Universul însuși va fi găsit (1958, p. 138). Puține texte din istoria gândirii pot fi aplicate mai cu succes în cadrul poeticii lui Blake, iar cel al lui Schleiermacher subliniază metodă infailibila a apercepției vizionare: contrariile individuale, fie ele de natură materială sau spirituală, trupeasca sau sufletească, trebuie sacrificate intru unitatea divină atotcuprinzătoare. Astfel se închide breșă dintre imanent și transcendent. Parcurgând rândurile acestui subcapitol, lectorul ar putea rămâne cu impresia, justificată până la un punct, ca
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
de studiu al lui Smith ar trebui să fie exclusiv romantismul, al doilea capitol al cărții este dedicat în întregime unei opere de Alexander Pope: An Essay on Mân! 156 Damon este de părere că la baza doctrinei blakeene a contrariilor stă Jakob Böhme, în principal pentru că acesta fusese tradus în engleză încă de la mijlocul secolului al XVII-lea: "John Sparrow i-a tradus operele în engleză între 1645 și 1662 [...]. Cărțile au fost republicate (volumele I și al II-lea
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
inlets of Soul în this age" (E: 34). 158 Prickett observa că principala opera în proza a lui Blake este, in esenta, inclasificabila, fiind, "simultan teologica, filosofica, psihologică și estetică" (1981, p. 226). 159 Corolarul acestor idei este că respectivele contrarii generează categorii etice: "From these contraries spring what the Religious call Good and Evil" (E: 34). 160 Pacea care urmează să fie atinsă sub îndrumare divină este, potrivit lui Abrams, "o condiție îmbunătățită a omenirii pe acest pământ, care va dura
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
criteriu inegalitatea biologică și socială. Principiul acestei concepții este că lupta, competiția și conflictul Între grupele de vârstă antrenează schimbări sociale și progrese pe calea bunăstării. Se vede de la distanță că fondul teoriei este de sorginte marxistă, care statuiază lupta contrariilor În dialectica progresului social (vechi - nou, tânăr - bătrân) asimilându-l luptei de clasă, principiu comunist care a Însângerat umanitatea de-a lungul a 72 de ani și mai continuă pe alocuri și astăzi. Competiția pentru locurile de muncă, discriminarea salarială
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
purificatoare/ Logosul”. Progresiv, poemele din Roza și închipuirea (1976), Duminică spre luni (1980), Cazemata de rouă (1983) devin un fel de „istorie personală” mozaicată. Poezia este invocată ca „ivirea cântecului”, „sunet pur”, „ținta hipnotică”, ipostaze metaforice desemnând o dinamică a contrariilor și proiecția spre un plan abstract. După o lungă întrerupere, N. revine în peisajul editorial cu volumul Gara de Est (2003). „Giulgiul inocenței” din Poeme, mărturie a unei lumi magice, se destramă brutal, tărâmul paradisiac, numit prin cuvinte de rezonanță
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288403_a_289732]
-
se apelează la forțele oculte: diavoli, pricolici și la Necuratul. Rezultă că religia creștină și descântecele au în comun faptul că ambele luptă împotriva răului, a Diavolului, promovând binele, sănătatea și viața normală. Se poate constata o permanentă luptă a contrariilor, între bine și rău, între forțele malefice (pricolici, diavoli ș.a.) cu cele benefice (omul bun, Maica Domnului, Dumnezeu), din care ultimele ies întotdeauna învingătoare. Readucerea bolnavului în starea inițială de sănătate și normalitate este invocată la sfârșitul fiecărui descântec, astfel
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]