1,399 matches
-
toată viața înainte ca să mă perfecționez. În ritmul unui scherzo de Schubert tipul o ia la dreapta după magazinul cu aparate de fotografiat second hand, fix unde va trebui și eu să cotesc cu căruciorul. (Trebuie să fiu atentă la cotit, fiindcă roata din stânga are tendința să se blocheze dacă o deranjezi prea brusc de la traiectoria dreaptă. Epitomul convenționalismului.) Poate are și el treabă la policlinică. E ca și cum l-aș urmări pe străinul ăsta fără de fapt să-l urmăresc. Pur și
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
atît de puternice și copleșitoare Încît parcă ating dimensiunile unei locomotive, parcă Înghit mașinile mai mici din preajmă și ocupă strada În așa măsură, Încît te minunezi de priceperea și precizia șoferului care le conduce - trecu vuind pe sub schelăria suspendată. Coti și se Întoarse Încercînd să depășească o camionetă; În momentul În care aproape că izbutise, a atins-o ușor, În treacăt, iar camioneta a scăpat de sub control și a fost aruncată dincolo de bordură, nimerind direct În căruciorul negustorului, cu atîta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Într-un carnețel. Internistul se apropie de bordură, se urcă În ambulanță, se așeză pe un loc din spate și-și Întinse picioarele pe celălalt, iar Între timp Îi spuse șoferului: — E-n regulă, Mike, să mergem! Ambulanța porni lin, coti repede În clinchet de sirenă și dispăru. Apoi polițistul Își Închise carnețelul, Îl vîrÎ În buzunar și, Întorcîndu-se brusc spre noi, cu o expresie obosită pe chipul aspru, Întunecat, de noapte, Începu să ne Împingă Încet, rostind totodată pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și arăta grozav atunci când soarele a apus. Gosseyn urmări cu ochii direcția indicată de deget și văzu că era direcția în care curgea râul. Distanța până la locul arătat era cam de o milă. Acolo, în locul unde râul și valea o coteau la stânga, dispărând din vedere, se afla o zonă întunecată de zăpadă, aparent chiar la marginea râului care dispărea. Să fie fost oare prima locuință care fusese localizată dincolo de curbă? Lua ceva timp să ajungă acolo și să afle. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
spună, odată ce fusese stabilit contactul verbal. El intenționase o abordare politicoasă. Concluzia părea să fie că inamicul se aștepta în mod automat la o comportare agresivă - sau, cel puțin, dirijată într-un anumit scop - din partea lui. Pe când gândea astfel, Gosseyn coti la dreapta și continuă să meargă de-a lungul coridorului larg, slab luminat. Cam la 150 de picioare înaintea sa, se vedea o barieră; și probabil, acela va fi momentul adevărului. Bariera se dovedi a fi o ușă care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
un far, un avanpost familiar al portului. Chiar acum, mirosul de cacao mă face să mă gîndesc la rîu, iar cînd mă gîndesc la rîu, simt din nou mirosul de cacao. Uneori îmi imaginez mirosul plutind pe Smaragdstraat, tîrziu, seara, cotind după colț și găsind fereastra dormitorului meu. Ori poate că s-a întîmplat cu adevărat, uneori. Lumina poate călători doar în linie dreaptă, dar mirosul și apa pot coti. După Omval, rîul este în largul lui pentru o vreme. Am
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
de cacao. Uneori îmi imaginez mirosul plutind pe Smaragdstraat, tîrziu, seara, cotind după colț și găsind fereastra dormitorului meu. Ori poate că s-a întîmplat cu adevărat, uneori. Lumina poate călători doar în linie dreaptă, dar mirosul și apa pot coti. După Omval, rîul este în largul lui pentru o vreme. Am depășit ultimele șoproane și vilele izolate care încă aparțineau orașului și am trecut la primul nostru exercițiu. Schneiderhahn avea vederi care nu erau împărtășite de nimeni, și metode care
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
ridice de pe pămînt, dar plutea doar pentru o clipă, în liniște și apoi se întorcea, răsucindu-se, în verdeața luxuriantă. Cînd și cînd, pierdeam din ochi rîul din cauza gardului viu, dar îl știam mereu lîngă mine, răcoros și larg, uneori cotind lînced, conștient că era mai mare și mai puternic decît toată vegetația fremătătoare de pe mal. Îmi lipsea, îmi lipsea contactul zilnic cu apa, dar rîului n-ar fi putut să-i pese mai puțin, nu avea reacție. Alergam în susul curentului
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
cald. Vara avea să continue ani de-a rîndul, dar sezonul sportiv se apropia de sfîrșit. Mi-am aplecat capul prin cadrul ferestrei și am încercat să privesc în stradă. Liniște lîncedă, cît era strada Smarald de lungă. În minte, coteam și ajungeam la rîu. De ce nu eram trist odată cu apropierea ultimei competiții? De ce nu-mi era teamă de lunile lungi de dinaintea lui septembrie, în care n-aveam să-i văd, pe el și pe Schneiderhahn? Gîndurile mele nu se îndepărtaseră
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
nu-i așa? Am continuat să mergem unul lîngă altul pînă ce drumul s-a îngustat și el a luat-o înainte. Cărarea cobora pe un taluz povîrnit între două dealuri care păreau să fie gropi de gunoi. Atunci cînd cotea brusc, mergeam înainte și mă trezeam că înot prin cenușă și țesături putrezite. Am traversat albia secată a unui vechi canal și am ajuns la capătul unei străzi. Orașul nu părea a fi un loc înfloritor. Grupuri de adolescenți sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mi-ai spus asta. Aproape mă hotărîsem să cobor din camion și s-o iau pe jos spre casă. — Ești mult prea serios. Camionul o luă pe străzi largi, între grădini năpădite de buruieni, apoi intră pe o alee care cotea printre tufărișuri. în lumina farurilor pelice de promoroacă luceau prin frunzișul întunecat. McPake claxonă, apoi opri în fața unui conac impunător și toți coborîră. Conacul era o clădire pătrată cu două etaje, cu acareturi și o seră pe laturi. Tufișurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se spele pe dinți înainte de a se culca. Luni stătea cu prietenii lui pe scara clădirii principale, cînd ea trecu rapid pe lîngă ei. El o urmă pînă în holul de la intrare de vizavi și intră în anexă, unde ea cotea la cele mai neașteptate colțuri cîntînd. Ecoul vocii ei răsuna pe un coridoe nevăzut, pînă fu oprit de o ușă trîntită. Cîntecul era melodios, dar fără o linie anume, semănînd mai degrabă cu notele scoase de o pasăre. Pe scară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cineva din comitet o să vă poată oferi o cameră de rezervă. Oricum, o să-i așteptăm în trafor - hainele voastre sînt acolo. Ritchie-Smollet intră aplecat și urcă. Rima îl urmă, iar Lanark veni după ei. Scara era complicată și abruptă. După ce cotiră de mai multe ori, trecură printr-o altă ușă, ajungînd pe pervazul interior al unei ferestre imense. Rima gîfîi și se prinse de balustradă. Jos, în depărtare, un om se mișca asemeni unui gîndac pe o podea cu dale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
aproape doi kilometri. Era destul de întuneric, dar într-unul din dulapurile cu provizii găsise o lanternă atomică. Și Gosseyn și-o însușise. Lăsă ușa deschisă în spatele său și începu să înainteze în interiorul arborelui. 11 Monotonia decorului îi moleșea gândurile. Tunelul coti și panta descendentă se accentuă. Pereții curbați sticleau slab în lumina lanternei. De două ori în timpul primelor zece minute, tunelul se bifurcă. Și, în ora care urmă, tunelul intersectă alte șapte coridoare similare și se mai bifurcă de încă trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
capul străzii. Prin geamul din spate al mașinii, privea defilând în sens invers pavajul cenușiu. Cam la două blocuri mai în urmă, rula în același sens o limuzină neagră sau bleumarin ― nu era sigur de culoare; oftă când o văzu cotind pe o stradă laterală și dispărând. O altă mașină se apropie în mare viteză, venind dinspre palat, dar autobuzul tocmai se oprise la semnul unei trecătoare; odată urcată, aceasta nu-i acordă nici o atenție lui Gosseyn, care totuși n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
poată suporta el însuși arsura lăuntrică. Pe urmă am văzut-o trecând pe celălalt trotuar pe tanti Linica, murise de mult, dar mai treceau și alții la fel de morți, învățasem să-i recunosc; ea mi-a făcut cu mâna și a cotit pe lângă școala Tunari, „Pesemne că se duce în vizită la mama, poate mă așteaptă“, mi-am zis, pregătindu-mă să mă duc după ea și să-i pun câteva întrebări - de pildă, dacă acolo se mai căsătorise, dacă mirele, presupunând
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de pildă, dacă acolo se mai căsătorise, dacă mirele, presupunând că ar fi același, își lipise la loc picioarele tăiate de tren pe când venea la nuntă, și așa mai departe. Apoi m-am ridicat și am plecat, mă plictisisem, am cotit pe lângă școala Tunari, pe strada Leonida, am deschis poarta de fier ruginită, care a scârțâit prelung, am străbătut pavajul îngust al curții (era un liliac, cu trei dungi albe, de vopsea, pe trunchi) și am intrat în casă fără să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dureroase ale eșecurilor, dar prefer să le uit); întâlnirile cu persoane precise le practicasem mai demult, în adolescență, pe când eram topit după o creatură mică și prăpădită, aflasem cum o cheamă, dar nu știam pe unde stă, porneam la drum, coteam la dreapta sau la stânga, mă conducea un fel de luminozitate, când o întâlneam, nu-i spuneam o vorbă, abia dacă o salutam. Totul pornise de la niște bețe de chibrituri stinse aruncate într-o sobă fără foc, n-am să insist
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
nebun fetele mă simpatizau strigam spre El „îți dă mâna să mă mănânci fiindcă sunt ultimul alb dar să știi că nu-mi pasă și am să recit“; El n-a apărut era la biserică (nu l-am văzut) am cotit după fete recitam; în spăimântat umblam pe poante fetele coborau spre o ecluză pavată cu dale argintii am; făcut un ocol pe după copaci „nu mai recita“ spunea Isis „e un profesionist pe aici te faci de râs“ „n-are decât
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aproape doi kilometri. Era destul de întuneric, dar într-unul din dulapurile cu provizii găsise o lanternă atomică. Și Gosseyn și-o însușise. Lăsă ușa deschisă în spatele său și începu să înainteze în interiorul arborelui. 11 Monotonia decorului îi moleșea gândurile. Tunelul coti și panta descendentă se accentuă. Pereții curbați sticleau slab în lumina lanternei. De două ori în timpul primelor zece minute, tunelul se bifurcă. Și, în ora care urmă, tunelul intersectă alte șapte coridoare similare și se mai bifurcă de încă trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
capul străzii. Prin geamul din spate al mașinii, privea defilând în sens invers pavajul cenușiu. Cam la două blocuri mai în urmă, rula în același sens o limuzină neagră sau bleumarin ― nu era sigur de culoare; oftă când o văzu cotind pe o stradă laterală și dispărând. O altă mașină se apropie în mare viteză, venind dinspre palat, dar autobuzul tocmai se oprise la semnul unei trecătoare; odată urcată, aceasta nu-i acordă nici o atenție lui Gosseyn, care totuși n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
rămâi aici. Grosvenor își transportă proiectoarele într-un coridor din apropiere și le așeză pe platforma din spatele unui transportor cu tracțiune electrică. Se urcă apoi la volanul acestuia și porni spre ascensoare. Trecuseră vreo zece minute de când văzuse prima imagine. Coti pe coridorul ce ducea spre ascensoare cu o viteză de douăzeci și cinci de mile pe oră, o viteză destul de mare într-un spațiu atât de îngust. În nișa din fata ascensoarelor, doi oameni erau încleștați într-o luptă pe viață și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pe coridor, unde auzi din nou vocea lui Korita: - Sunt convins că, datorită uriașelor resurse de care dispunem la bordul acestei nave, putem veni de hac oricărei creaturi - bineînțeles, numai uneia... Grosvenor nu mai auzi restul vorbelor lui Korita, căci cotise după un colț al coridorului. Drept în fața lui văzu monstrul și oamenii care-l înfruntau. Von Grossen tocmai desena ceva într-un carnet. Nu fără oarecare neliniște, Grosvenor văzu că savantul se apropie de Ixtl și-i întinde foaia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Strada avansa odată cu sania noastră, ciudat de repede. Am ajuns la intersecția pe care o vedeam parcă pentru prima oară, am străbătut-o cu dificultate, fiindcă pe bulevard treceau sănii și trăsuri care nu erau dispuse să aștepte, apoi am cotit la dreapta și am oprit imediat. Ne-a cuprins umbra unui zid. Mi-am amintit de tânărul leșinat și m-am întrebat dacă n-a murit între timp. M-am uitat, mi s-a părut că geme. Avea ceva nespus
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de la Episcopie la Sfântu Gheorghe, apoi până-n Moșilor, și de-acolo pe Bulevardul Elisabeta până la stația Cișmigiu. Din stație venea pe jos, pe lângă grădină - vara era o bucurie să vezi rondurile de flori în culori vii și ceasul solar -, apoi cotea la dreapta pe Brezoianu și iată-l ajuns, disperat că n-a găsit nici o întâmplare bună de transformat în articol de prima pagină. Prea mergea totul bine și toți oamenii erau la locul lor și prevenitori, pe drumul lui. Or
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]