785 matches
-
a făcut simțită prezența Enrico Thovez (1869-1925) care, în pofida diferitelor interpretări ce replăsmuiau ironic scrierile și imaginea romanticului, s-a apropiat fără prejudecăți de operă lui.49 El a subliniat exemplaritatea modelului sau etic în opoziție cu lamentările consolatoare ale crepuscularilor, a readus în atenția publicului tonul lui, pe alocuri tăios și vibrant, accentuând curajul eului poetic ce avea puterea să mistuie hic et nunc convențiile de orice tip. Impulsiv și vulcanic, Thovez s-a referit în același timp la condiția
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Ungaretti) au contribuit prin operele lor la constituirea unui mit leopardian înalt: prin scrierile lor figură autorului romantic și-a consolidat valoarea de simbol.51 La granița dintre secole prezenta operei leopardiene se întrevedea la mai multe niveluri: în surdina crepuscularilor, în sinceră adeziune a lui Pascoli sau a veriștilor; apoi în elocventa carducciană și, mai tarziu, în cea dannunziană, iar după 1900, în insistența futuriștilor de a distruge clarul de luna (ce în Italia amintea de Leopardi). Pe tărâmul poeziei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
etape ce se succed, în fapt, conform unui principiu de continuitate. Mai puțin tranșantă este clasificarea lui Sergio Solmi. În studiul Poezia italiană contemporană el arată că literatura din prima jumătate a veacului trecut, aflată la granița dintre ultimele zvâcniri crepusculare ale minunatei aventuri a romantismului și nouă poezie ermetica trecea printr-o serie de schimbări radicale.180 Cei mai de seamă reprezentanți ai perioadei de tranziție au fost Giuseppe Ungaretti, Eugenio Montale și Umberto Saba. Se auzeau însă și vocile
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Quasimodo, tânăra, atentă, măsurată, deține cele mai alese atribute ale noii arte. Dorința exegetului de a-si laudă prietenul l-a împins spre exagerări encomiastice, aflate uneori departe de adevăr: El, după cum bine spune Natoli, nu a preluat nimic de la crepusculari, futuriști, vocieni, avangardiști (ca să nu mai vorbim despre Pascoli și D'Annunzio!). Această afirmație, oare nu este cea mai bună recunoaștere, a personalității sale veritabile?225 Quasimodo era, adaugă Pugliatti, o voce întrutotul nouă, de calibrul lui Ungaretti sau Montale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
laudative.232 Varietatea tuturor acestor judecați se datorează faptului că opera lui a reprezentat, după părerea lui Giancarlo Vigorelli pe care o împărtășim, oglindă reală a crizei poeziei moderne și contemporane. Își însușise lecția romanticilor, lașase în urmă întreaga creație crepusculara, carducciană și dannunziană pe care, de fapt, le filtrase, depășise fervoarea futurista, nu în ultimul rând asimilase ultimele cuceriri ale poeziei pure.233 Nu putea fi încadrat fără drept de apel nici printre inovatori, nici printre epigonii unor orientări bine
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a lungul zilei.291 Așadar, pornind de la corespondență arhetipala dintre lumină și viața, următoarele nuclee tematice sunt asociate: zori, dimineața naștere, miez de zi drum al vieții, noapte matrice prenatala sau moarte. În Viață solitara metamorfoza din momentele auroral și crepuscular, indiferent de unitatea de timp, este reprezentată în tonuri blânde, atât de necaracteristice majorității versurilor leopardiene. Astfel începe cadrul descriptiv al vieții însingurate: Ploaia din zori, când în patul voioasa / bătând din aripi salța găinușa / Și când țăranul dis-de-dimineață / Se
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de starea de liniște, ca intrare dureroasă în necunoscut, într-o lume obscură și misterioasă ce nu conține promisiunea visului și fericirii ci, dimpotrivă, este un teatru al suferinței. Quasimodo cunoștea teoria leopardiană a plăcerii, care trecuse prin filtrul poeților crepusculari, conform căreia omul nu poate fi fericit în timpul vieții întrucât, de îndată ce i s-a împlinit o dorință începe să tânjească, neîntârziat, după altceva, într-un continuu ce nu se încheie decât la trecerea în neființă. În nașterile reprezentate de sicilian
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Leopardi, acceptarea în viziunea lui Quasimodo. Sentimentul romantic de rebeliune și protest, după cum era de așteptat, nu s-a transmis în poezia lui Quasimodo și, în general, în versurile ermeticilor, ce dovedesc prin această absența că au asimilat, parțial, lecția crepusculara și decadenta a inerției. Cu toate acestea, ecouri ale avântului trecut par să reziste în strigatul întunecat, de lamentație și rugăciune ce se înalță din adâncurile ființei: Și atunci când la pământ m-arunc / și urlu în înalturi numele tăcerii (Nicicând
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ei și la folosirea metonimica a termenului cu înțelesul de dispariție. În scrierile leopardiene în care dragostea și moartea sunt adevărate protagoniste, impetuozitatea poetului romantic atinge apogeul. Aceasta nu se regăsește însă la Quasimodo, temperat de experiență literară a poeților crepusculari și decadenți cunoscuți de el. Tema antică a dragostei și stingerii, ajunsă în creația quasimodiană de sine stătătoare după ce a trecut prin filtrul traducerilor (Safo) și prin asimilarea lecției leopardiene reflectă metamorfozele poeziei de la romantism la ermetism, de la generalizarea și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
pp. 11-29. Borello, Rosalma Salina, "Oltre l'arco chiuso. Dicibilità dell'indicibile în Salvatore Quasimodo", în Salvatore Quasimodo. La poesia nel mito e oltre, a cură di Gilberto Finzi, Laterza, Bari, 1986, pp. 217-244. Bosco, Umberto, "Leopardi, Thovez e i Crepusculari", în Realismo romantico, Sciascia, Caltanissetta Romă, 1959, pp. 263-277. Campailla, Sergio, "Quasimodo e Montale", în Salvatore Quasimodo, la poesia nel mito e oltre, a cură di Gilberto Finzi, Laterza, Roma-Bari, 1986, pp. 393-410. Cantelmo, Marinella, "Azzurra siepe a me d
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
quel cervello malato, Francesco de Sanctis, Opere: l'arte, la scienza e la vită, vol. XIV, Einaudi, Torino, 1969, p. 345. 45 El transpune imagini leopardiene și în poemele Disjecta și Cânți del cuore. 46 Pentru detalii referitoare la lectură crepusculara a operei leopardiene cfr. Umberto Bosco, "Leopardi, Thovez e i Crepusculari", Realismo romantico, Sciascia, Caltanissetta Romă, 1959, pp. 263-277. 47 O Leopardi io non t'amai. Lontano / eri, lontano șei, mă ți ravviso / e tu m'accenni con la stâncă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
e la vită, vol. XIV, Einaudi, Torino, 1969, p. 345. 45 El transpune imagini leopardiene și în poemele Disjecta și Cânți del cuore. 46 Pentru detalii referitoare la lectură crepusculara a operei leopardiene cfr. Umberto Bosco, "Leopardi, Thovez e i Crepusculari", Realismo romantico, Sciascia, Caltanissetta Romă, 1959, pp. 263-277. 47 O Leopardi io non t'amai. Lontano / eri, lontano șei, mă ți ravviso / e tu m'accenni con la stâncă mano Marino Moretti, Leopardi, Documenti e studi leopardiani, vol. 4, Centro
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
1981), "evidențiază o oarecare umanizare a vocii, domolirea orgoliului intransigent. Fugind de "soarele nerușinat" ce dezvăluie "neroada furie a creșterii", poeta imaginează un teritoriu umbros și calm, în care "firul nopții dă colț și crește pur", iar "mirii unei lumi crepusculare" se pierd în natura primară. Elegia cunoașterii și a purificării se echivalează discret și generos cu o poezie a suavei palpări a materiei, luminii glaciare a "tonurilor clare" i se substituie "lumina moale, lumina bună", ori "bezna tandră", într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nici prin succes, dar care a trecut rapid în rîndul icon-urilor, eclipsînd multe alte figuri cu un palmares autentic. Cert e că farmecul acestei negre poezii revărsate de rîndurile lui Simon Liberati se stinge greu și undeva, cumva, întrebări crepusculare prind contur, ca în neliniș titoarele filme ale lui David Lynch... Cînd China va exploda... ... Într-un sens sau altul, se întîmplă deja, iar noua fascinație a Occidentului se focalizează asupra acestei imense nații asiatice, pe cale de a ne transforma
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
apropie analitic de opera literară a celor trei scriitori francezi menționați, cu toate nuanțele și diferențierile ce se impun. Astfel, personajele lui Jean-Philippe Toussaint, care ar putea fi desemnate aproape generic prin "Domnul", au o identitate slabă, sunt ființe spectrale, crepusculare, automate inerțiale, dar lipsa de interacțiune reală cu exteriorul le face să se concentreze atît de mult asupra eu-lui, încît sfîrșesc prin a-l anula. Și trupul și spiritul sunt departe de lume, dar și de ele însele, întreținînd o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Dämmerung care amenința chiar și Polonia în care Costin își făcuse studiile: "Costin trăise mult timp într-o Polonie în care decăderea generală [...] crease o stare de spirit deprimant marcată de un pesimism care nu întîrziase să dea un aer crepuscular producțiilor literaților" (1991: 32). Omul costinian posedă, de aceea, "o acută conștiință a răului pricinuit de cumplitele vremi (subl. în text)" (Curticăpeanu, 1975: 42). Printr-un straniu fenomen de contaminare fenomenologică, materia epic-descriptivă împrumută ceva din tușele distopice în care
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
prezintă o continuitate de viziune cu Filozofia, ca și cum Klimt ar fi vrut să aprofundeze tema unei omeniri aflată în pragul colapsului. Același lanț uman, de data aceasta chiar mai dens, plutește în spațiu, nu unul nocturn, ci unul, mai degrabă, crepuscular. Umanitatea este supusă nu doar exacțiunii maladiilor, cât singurului flagel care nu are un remediu, moartea, figură centrală a tabloului, simbolizată printr-un schelet al cărui craniu se află lângă chipul emaciat al unei femei ale cărei trăsături au prins
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fi a operei de artă"172. Caracterul simbolist al picturii rezidă, cum am menționat, și în crearea unei atmosfere de o densitate specifică, o atmosferă enigmatică provenită și din tenta alegorică a tabloului pe care titlul o reclamă, din eclerajul crepuscular al unei lumini ce se dizolvă melancolic, în decorul care sugerează prin dezordinea vegetală un loc părăsit, retras, cât și atitudinii aproape hieratice a femeii care ascultă vrăjită o muzică ce ne este inaccesibilă. În același sens se orientează și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este la Gh. Petrașcu tratarea simbolistă a unui peisaj, Seara la mare (Feerie de seară) (ulei pe pânză, 0,917 x 0,738, 1913, inv. 249), în care tema mitologică reprezintă un adagiu menit să contribuie la atmosfera de vrajă crepusculară. Cu ceva din grația Salomeei Ceciliei Cuțescu-Storck, topită parcă în atmosfera crepusculară, o femeie-nimfă-sirenă se află la marginea mării. Este vorba de o ființă mitologică ieșită în singurătatea deplină a unui loc pustiu, desfășurându-și grația departe de ochiul profan
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Feerie de seară) (ulei pe pânză, 0,917 x 0,738, 1913, inv. 249), în care tema mitologică reprezintă un adagiu menit să contribuie la atmosfera de vrajă crepusculară. Cu ceva din grația Salomeei Ceciliei Cuțescu-Storck, topită parcă în atmosfera crepusculară, o femeie-nimfă-sirenă se află la marginea mării. Este vorba de o ființă mitologică ieșită în singurătatea deplină a unui loc pustiu, desfășurându-și grația departe de ochiul profan. Simbolist în această pânză este un anumit aer melancolic, o deschidere spre
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Paciurea face un pas în afara esteticii simbolisto-decadente când transferă distincția de gen(der) unui fenomen de sublimare al materiei care-l apropie de revelațiile sculpturii brâncușiene. Paciurea se află la mijlocul drumului între simbolism și modernism, mai precis, într-o fază crepusculară a simbolismului, și poate că nu întâmplător, himerele sale ilustrează dincolo de toate un proces de tranziție, de mutație estetică. În același timp, Paciurea nu poate fi extras contextului cultural în care se formează, având ca numitor comun sensibilitatea simbolistă, himerele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al sălii de concerte, al muzicii de cameră, cadru pentru care muzica, precum în romanul Concert din muzică de Bach al Hortensiei Papadat-Bengescu, joacă rolul de liant social și ceremonial de revendicare simbolică a unui statut aristocratic. Într-o atmosferă crepusculară, muzica solitarului violonist transpune o état d'âme a cărei cameră de rezonanță devine întinderea de ape. Remarcabil mi se pare însă un tablou puțin cunoscut al lui Ipolit Strâmbu, datat 1899, un studiu de nud (vezi planșa 2), tablou
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
avut în vedere și pe ruși, însă este clar că un rol hegemonic putea fi exercitat de către România numai asupra popoarelor din Balcani. În context decadent, criticul-estet deschide perspectiva supraviețuirii prin cultură a civilizațiilor apuse sau ajunse într-o fază crepusculară. Pentru comparație, apar ca repere decadențele prestigioase ale civilizațiilor grandioase, stinse, având ca model decăderea Imperiului Roman. Utopia estetică a lui Alexandru Bogdan- Pitești are rădăcini mult mai adânci, ea se modelează în atmosfera acestei crepuscularități fin de siècle și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tabloul lui Artachino, La cimitir, recuperează, de fapt, coordonatele unui climat specific, de o solemnitate de recluziune. Un discret reflex narcisic se precizează nu numai prin prezența tablourilor fratelui pictor, dar și prin bustul criticului realizat tot de Paciurea. Atmosfera crepusculară este contrabalansată programatic de deschiderea spre idilismul spiritualizat din tablourile lui Verona, spre pastoralele rococo sugerate de un tablou precum Copilul cu fluturele, pretins de Greuze, de un derivat cu parfum de Jugendstil al rococoului în Nimfă de Mirea, fragment
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
drum", cum îi numea Paul Cornea. Mircea Cărtărescu, în Postmodernismul românesc, atribuie fascinația pentru genurile minore, periferice, paraliterare drept o trăsătură a sensibilității postmoderne. Minorii alcătuiesc rama în care se văd cel mai bine marii artiști, există o întreagă fosforescență crepusculară, o stare de confuzie, de tatonare, de ezitări, o aranjare la linia de start, pe care mulți nici nu o mai părăsesc. În cazul artei plastice, revista Ileana surprinde tocmai acest efort de coagulare a unor direcții, care face loc
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]