583 matches
-
la un reducționism semiologic unidimensional pentru a valida fetișismul care reduce complexitatea Americii și a lumii contemporane la cîteva semne alese de el și care, în general, semnifică pentru el sfîrșitul lumii și domnia lipsei de sens și a vidului. Deșert acum și pentru totdeauna. Cu toate acestea, lipsa de sens, indiferența și golul pe care le constată Baudrillard în America sînt de fapt induse de propria sa alienare și senzație de gol. Spre deosebire de Baudrillard însă, formele cele mai avansate ale
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
bem în nenorocitul acesta de local, în care altă mîngîiere oricum n-aveam!... Cît timp V. trăgea din sticla jumătatea rămasă parcă mai gustoasă ca oricînd secretarul organizației recapitula, cu sobrietate, cele auzite și privea, cu tristețe, cele ce se deșertau cu repeziciune, pe gîtlejul tăbăcit și mereu însetat al culturnicului. Cînd sticla rămase goală, oftară amîndoi, scurt, rusește. Așa tovarășe, e bine că ai înțeles exact cum e cu decretul 400, proaspăt sosit de la cabinetul 2!... (încet) ...ia dracu' sticla
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
întotdeauna a crezut în miracole. Amintirile din copilărie sunt proiectate cosmic; nu știm unde și cum este depășit pragul amintirii printr-o mișcare de translație către timpul acesta în care "Fecioara Gheorghița" se mușcă de coamă cu armăsarii, înjunghie și deșartă ulcioare cu sânge, se aruncă în fântână pentru ca la Rusalii fetele să-și facă pe dată ca până la toamnă să se mărite. Poetul descrie motivul "Caloianului" în versiunea mai modernă care implică un proces de laicizare a cântecului ritualic al
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spus”), „cu versuri goale de cuprins”, a barzilor interesați („Care ncearcă prin poeme să devină cumularzi”), cu succes”la plebe”. E poezia în care în locul „simțirilor adevărate” sînt „niște mofturi”2). Pentru Vlahuță, ea e poezia cu fraze „sunătoare și deșerte”, lipsită de gravitate, comodă 3). Adesea, aceasta e o poezie „romantică”, în care există o mare diferență între realitatea sentimentelor și aspectul lor literar. E „vană” pentru că răspunde unei estetici depășite și se bazează pe dexterități, trouvaille-uri stilistice: un „exercițiu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
au decât ceea ce promit și seduc pentru a întinde o capcană: seriile de determinative dispuse în crescendo (mâinile, care atrag și sufocă, picioarele lungi făcute parcă pentru a se salva la momentul potrivit) prezintă o imagine contradictorie, simbol al speranțelor deșarte 114: "armée de beaux bras faits pour attirer, pour enlacer, pour étreindre, et de jambes devinées longues et minces, faites pour fuir, comme celles des gazelles, avec des pieds și petits qu'ils ne devaient pas laisser de traces, lui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
învinșii lor vrăjmași, "ca cu totul să concenească și să șteargă de pre fața pămîntului sămînța dăcească" (Maior, 1990, p. 14). Concluzia logică pe care o desprinde Maior din premisa exterminării dacilor este că "Dachia cu prilejul răsboiului Romanilor se deșertă cu totul de lăcuitori" (p. 14). Bărbații "ei în ei se omorîră", iar cei care nu se "fermecară" (otrăviră) după modelul rigăi lor Decebal, "cu mueri și cu prunci cu tot au fugit" (p. 15). Trebuie menționată în acest context
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
au ales de bunăvoie exilul în locul sclaviei și s-au împrăștiat în regiunile învecinate" (Budai-Deleanu, 1991, p. 84). Totuși, această continuitate etnică a dacilor nu afectează sub nicio formă puritatea latină a românilor. Inconveniența populațională este soluționată prin colonizarea teritoriului deșertat în urma stârpirii dacilor, cu romani aduși din Roma și din peninsula Italică: "Ca să nu rămâe acea țară pustiită și pentru ca să aibă tari și credincioși oameni, carii despre părțile acelea ale varvarilor să fie zid și apărare împărăției, din Roma și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Aaron, 1835, p. v). În privința începutului, care la Aaron este învăluit într-o aureolă de sacralitate, poporul român își are obârșia în coloniștii romani, de la care moștenește până astăzi, în ciuda prefacerilor, "întipăriri neșterse" (Aaron, 1835, p. viii). După ce romanii victorioși "deșertară Dacia de lăcuitori împuținând numărul lor ori împrăștiindu-i într-alte părți" (Aaron, 1835, pp. 7-8), Traian a colonizat pământul dacic intrat în stăpânirea romană cu "mulțime nenumărată de lăcuitori romani din Italia" (Aaron, 1835, p. 8). Pe lângă localizarea ariei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
parte se ucidu, parte își caută scăpare între alte nații barbare, eară parte se târăscu sclavi la Roma și prin osebite provincii ale Italiei" (Albineț, 1845, p. VI). În acest chip, prin "stârpirea Dacilor învinși de Augustul Traean", Dacia rămâne "deșertată de lăcuitori" (Albineț, 1845, pp. XXI, VI). Pentru justificarea măsurilor extreme luate de romani împotriva dacilor, finalizate cu exterminarea acestora, sunt invocate motive psihologice, majoritatea orbitând în jurul dorinței de răzbunare. Albineț, de exemplu, afirmă că Traian nu putu uita cruzimile
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
văzândul pe fratele și pe aproapele său ca pe Dumnezeul său, să se socotească pe sine însuși atotputernic față de fratele său, ca față de Făcătorul său; și să-l cinstească și să-l primească întocmai ca pe Acela, și să-și deșerte toate averile spre slujirea Lui precum și Hristos și-a vărsat sângele pentru mântuirea noastră.” Legătura fiecărui om prin cuvânt cu celălalt este de absolută necesitate. Fiecare răspundem în mod necondiționat chemării lui și, de asemenea eu însumi trebuie să fac
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
cu întunerecul priză/ De lucruri știute cuprinsă tu ești, tu rămâi,/ Când moartea-ți va fi cel mult o surpriză,/ Sau ruptă de flăcări în jur vei năluci mai înaltă/ Cu mădularele facle prin stingerea toată./ Prin urme ce se deșartă, plecarea te ia îndărăt - / Din tine-o fâșie încă mai văd”. Atmosfera înțesată de taină poate fi percepută și în Inventar rustic, Aventură, în inedita Șah. O anume sobrietate intelectuală se întâlnește în însemnările lui Ș. despre scriitori contemporani și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289664_a_290993]
-
cerși de la el?” Eram încurcat și stăteam nedumerit; nu știam ce să fac... într-un târziu am scos, încet din desagă, un bob micuț de grâu și ți l-am dat... Seara târziu, nu mică mi-a fost mirarea, când, deșertându-mi sacul, am găsit un bob de aur printre bietele grăunțe... Atunci am plâns amar și m-am întrebat trist și deznădăjduit: De ce n-am avut oare puterea să-ți dăruiesc totul? (după R. Tagore) 6. Când mustrăm? Să certăm
Arta de a fi părinte by Cristian Rotaru () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1425]
-
cu tinerii. Sistematizarea lor se vădește în "tabieturi", în "slăbiciuni", în "metehne". Unul iese în "cerdac" cu "ciubucul", se cuibărește pe divan, cu ochelarii prinși pe după urechi cu șireturi, și acolo, acoperit pe umeri cu o cațaveică veche a nevestei, deșeartă din "besactea" "sineturi" asupra cărora face zilnic aceleași observații. Iordache Iovu are un dulap mare de nuc din care scoate de două ori pe an, primăvara și toamna, "redingotele verzii, jiletcile spălăcite" și le întinde pe frânghii. Coana Anica are
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o conjugalitate tihnită și ocrotitoare: „Nemernic este omul ce n-a-ntîlnit pe cale O gingașă păreche În cursul vieții sale! Pe inima lui seacă, ruină părăsită, Paingănul urzește o pînză Încîlcită, Prin care nu răzbate nici o simțire bună... Ca racla ce-i deșartă, lăuntrul ei răsună!” Alecsandri are, În fond, disponibilitate pentru toate situațiile. Talentul său e pregătit să Îmbrățișeze mai multe cauze. Nu crede, În fond, că iubirea determină existența individului și că tulbură În vreun fel oarecare viața universului. Numai Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Un trăsnet „bubuiește” În ceruri și-n cortul regal pătrunde, pedepsitor, furtuna, masa se răstoarnă, iar pe cîmpuri, sub fulgere, „aleargă o nălucă”. Năluca pare a fi Stropski, bufon din seria nebunilor shakespearieni. Cu privirea rătăcită, acesta avertizase pe Albert: „Deșartă-ți cupa gios, Albert! de soarte rele ți-e cupa otrăvită”... Însă deasupra acestor semne, teze și antiteze, desfășurări ample de forțe ale retoricii, stă soarele, „cette fleur des splendeurs infinies” (Hugo, Les contemplations: Unite). În lumea de simboluri din
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deasupra ei cu ajutorul uriașelor palancuri, ale căror parîme alcătuiesc o adevărată pădure de cînepa. Acum, vă rog să urmăriți cu luare aminte miraculoasa și - în cazul de față - aproape fatala operațiune prin care marele poloboc de Heidelberg al cașalotului este deșertat de conținutul lui. Capitolul LXXVII CISTERNA ȘI GĂLEȚILE Sprinten ca o pisică, Tashtego se cațără pe catarg și, rămînînd în picioare, aleargă pe verga mare pînă-n locul unde aceasta se ridică deasupra polobocului. El s-a înarmat cu o macara
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
înăuntru; apoi, la un semn al lui, oamenii o trag afară, iar ea șiroiește întocmai ca donița cu lapte proaspăt a unei lăptărese și o lasă cu grijă în jos, pînă ce un matelot pregătit dinainte, o prinde și o deșartă grabnic într-o putină adîncă. După aceea, fiind ridicată din nou, găleata e cufundată în poloboc și așa mereu, pînă ce adînca cisternă se golește. Spre sfîrșit, Tashtego trebuie să-și vîre prăjina din ce în ce mai vîrtos și mai afund în poloboc
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dulgherule, cu zgomotul ăsta blestemat? Mă duc în cabină. Să nu mai văd obiectul ăla aici, cînd mă voi întoarce. Hai, Pip să stăm de vorbă - tu îmi dai o hrană filozofică atît de minunată! Cred că în tine se deșartă țevile misterioase ale unor lumi necunoscute! Capitolul CXXVII PEQUOD O îNTÎLNEȘTE PE RAHILA în ziua următoare a fost observată o mare corabie, Rahila, care venea de-a dreptul spre Pequod, cu vergile înțesate de oameni, atîrnați acolo ca niște ciorchini
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
elevi. Elementul religios este prezent în operele lui Tudor Arghezi, Octavian Goga, Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu, Gala Galaction și alții. Unii autori vorbesc în lucrările lor fie despre virtuți, fie despre păcate. Astfel, Tudor Arghezi schițează în mod admirabil mândria deșartă astfel: „E de necrezut ce părere bună are omul despre sine și ce ușor adoptă dogma infailibilității personale! Nițel să-i dai nas, o împrejurare, un succes, o situație, la care uneori ajunge pe negândite, ori numai o speranță, că
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
smerit pe Sine, a disprețuit rușinea (Evr. 12, 2) și, făcându-Se om pentru tine, a luat micimea smereniei tale (Filip. 2, 8), mare fiind cinstea Celui ce a primit-o 49. Și mă mir că, auzind că S-a deșertat (fiindcă S-a deșertat pentru noi - Filip. 2, 7), nu te gândești la plinătate, ci, privind numai la smerenie, nu înțelegi înălțimea. Căci, cum S-ar fi deșertat, dacă n-ar fi fost desăvârșit ca Dumnezeu? Și în ce mod
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
disprețuit rușinea (Evr. 12, 2) și, făcându-Se om pentru tine, a luat micimea smereniei tale (Filip. 2, 8), mare fiind cinstea Celui ce a primit-o 49. Și mă mir că, auzind că S-a deșertat (fiindcă S-a deșertat pentru noi - Filip. 2, 7), nu te gândești la plinătate, ci, privind numai la smerenie, nu înțelegi înălțimea. Căci, cum S-ar fi deșertat, dacă n-ar fi fost desăvârșit ca Dumnezeu? Și în ce mod S-ar fi deșertat
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
a primit-o 49. Și mă mir că, auzind că S-a deșertat (fiindcă S-a deșertat pentru noi - Filip. 2, 7), nu te gândești la plinătate, ci, privind numai la smerenie, nu înțelegi înălțimea. Căci, cum S-ar fi deșertat, dacă n-ar fi fost desăvârșit ca Dumnezeu? Și în ce mod S-ar fi deșertat, dacă nu cugeți la înălțimile firii Lui negrăite? De aceea, fiind deplin și atotdesăvârșit, ca Dumnezeu, S-a deșertat pentru tine, pogorându-Se la
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
deșertat pentru noi - Filip. 2, 7), nu te gândești la plinătate, ci, privind numai la smerenie, nu înțelegi înălțimea. Căci, cum S-ar fi deșertat, dacă n-ar fi fost desăvârșit ca Dumnezeu? Și în ce mod S-ar fi deșertat, dacă nu cugeți la înălțimile firii Lui negrăite? De aceea, fiind deplin și atotdesăvârșit, ca Dumnezeu, S-a deșertat pentru tine, pogorându-Se la asemănarea cu tine; și, fiind înalt, ca Fiu al lui Dumnezeu și din însăși ființa Tatălui
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Căci, cum S-ar fi deșertat, dacă n-ar fi fost desăvârșit ca Dumnezeu? Și în ce mod S-ar fi deșertat, dacă nu cugeți la înălțimile firii Lui negrăite? De aceea, fiind deplin și atotdesăvârșit, ca Dumnezeu, S-a deșertat pentru tine, pogorându-Se la asemănarea cu tine; și, fiind înalt, ca Fiu al lui Dumnezeu și din însăși ființa Tatălui, S-a smerit pe Sine Cel ce S-a coborât din înălțimile slavei dumnezeiești atât de mult, încât a
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Cap. 1, în PSB, vol. 41, p. 1149-1150) „... Dumnezeu care a făcut firea, iar când s-a îmbolnăvit de patimi a tămăduit-o cu înțelepciune din iubirea cea către noi. S-a deșertat pe Sine chip de rob luând (Filip. 2, 7), unind-o pe aceasta cu Sine după ipostas. Astfel S-a făcut întreg ca noi, din noi, pentru noi, făcându-Se atât de mult om, cât să pară celor necredincioși că
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]