1,232 matches
-
considerat un document legitim de negociere a capitulării. Colonelul Scharroo a încredințat răspunsul aghiotantului, căpitanul J. D. Backer. În acest timp, Göring dăduse deja ordin "Kampfgeshewader" 54 (KG 54) - în componența căruia intra 90 de bombardiere Heinkel He 111 - să decoleze de la bazele din jurul orașului Bremen. Comandantul grupului de bombardment, "Oberst" Walter Lackner, și-a condus două treimi dintre bombardierele de sub comanda sa pe o rută care permitea apropierea de țintă dinspre nord-est. Restul de 27 de bombardiere de sub comanda "Oberstleutnant
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
decorați de Vladimir Voronin cu „Ordinul de Onoare”. La data de 13 februarie 2012 aeronava Saab 2000 - YR-SBK cu 52 de pasageri la bord (48 de pasageri și 4 membri ai echipajului) a ieșit de pe pistă în timp ce rula pentru a decola, după ce a lovit cu roata din dreapta un banc de zăpadă. Două persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Rezultate financiare (milioane euro):
Carpatair () [Corola-website/Science/297982_a_299311]
-
dezvoltarea prototipelor au fost acordate pe 16 Noiembrie 1996, către companiile Boeing și Lockheed Martin. Fiecare companie era obligată să producă un avion capabil să aterizeze pe verticală, să aibă o distanta scurtă de decolare și să fie capabile să decoleze/aterizeze pe portavioane. Cele două companii au primit câte un buget de $750 milioane pentru dezvoltarea conceptelor proiectului. Deasemenea, în 2001, Ministerul Apărării Britanic a ales JSF pentru înlocuirea avioanelor Șea Harrier de pe portavioanele marinei regale. Avionul X-35 a impresionat
Programul Joint Strike Fighter () [Corola-website/Science/310963_a_312292]
-
pentru dezvoltarea conceptelor proiectului. Deasemenea, în 2001, Ministerul Apărării Britanic a ales JSF pentru înlocuirea avioanelor Șea Harrier de pe portavioanele marinei regale. Avionul X-35 a impresionat deosebit autoritățile în unul dintre ultimele teste oficiale de zbor ale competiției, când a decolat în mai puțin de 150 metrii, apoi a atins viteze supersonice, și în cele din urmă a aterizat vertical - acesta fiind un test pe care aeronavă Boeing nu a fost capabilă să îl îndeplinească. Contractul pentru producerea aeronavei a fost
Programul Joint Strike Fighter () [Corola-website/Science/310963_a_312292]
-
ceva asemănător. Din acest motiv turbulența sau condițiile care favorizează turbulența sunt factorul principal pentru a stabili dacă vremea este potrivită pentru zbor. Vremea care prezintă următoarele caracteristici trebuie evitată: - viteză excesivă a vântului sau furtună. Majoritatea piloților nu vor decola în vânt cu viteză mai mare de 24 km/oră. Vânturile intense cresc efectul turbulenței mecanice. Condițiile de furtună fac decolările și aterizările periculoase și cresc șansele de prăbușire în timpul zborului. - o direcție a vântului care nu permite decolarea sau
Parapantism () [Corola-website/Science/306649_a_307978]
-
Aviație din Insula Negros au decis lansarea unui atac sinucigaș în dimineața următoare. Locotenentul Takeshi Kosai și un sergent au fost selectați. Două bombe de câte 100 kg fiecare au fost atașate celor două avioane de luptă iar piloții au decolat înainte de asfințit planuind coliziunea cu portavioane americane. Nu s-au mai întors niciodată și nu există nicio înregistrare oficială a vreunui avion care să fi lovit o navă aliată în acea zi. Conform surselor, la 14 octombrie 1944, portavionul USS
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
ianuarie, Onishi a format o a doua unitate oficială aeronavală "kamikaze" în Formosa. Unitatea"Niitaka" utiliza avioane "Zero" și "Judy", și avea baza la aerodromul Takao. Pe 29 ianuarie 1945, șapte Kawasaki Ki-48 "Lily" din grupul special "Shichisi Mitate" a decolat din Palembang, Sumatra, cu misiunea de a lovi Flota Britanică din Pacific. Viceamiralul Kimpei Teraoka și căpitanul Riishi Sugiyama din Grupul Aerian 601 au organizat o a doua escadră specială, "Mitate" la Iwo Jima la 16 februarie, pe măsură ce forțele Statelor Unite
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
lor. Cel puțin unul dintre piloți a fost un recrut coreean cu nume japonez, adoptat prin ordonanța "Soshi-kaimei", emisă înainte de război, și care obliga coreenii să preia nume japoneze. Din cei 1.036 piloți "kamikaze" ai IJA care au murit decolând de la Chiran sau alte baze japoneze în timpul bătăliei de la Okinawa, 11 erau coreeni. Conform legendei, tinerii piloți "kamikaze" plecați în misiune obișnuiau adesea să zboare la sud-vest de Japonia, la înalțimea celor 922 de metri au muntelui Kaimon, denumit și
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
din China drept un mijloc pentru împiedicarea unui mare număr de soldați japonezi să participe la apărarea propriei țări. În același timp, China oferea un număr de locații foarte potrivite pentru organizarea unor baze militare aeriene, de pe care puteau să decoleze bombardierele implicate în raidurile aeriene împotriva principalelor insule nipone. În 1944, în vreme ce situația japonezilor în Pacific era în continuă deteriorare, Armata Imperială Japoneză a lansat Operațiunea Ichigo, de anihilare a bazelor aeriene americane care funcționau în China. Japonezii au preluat
Al Doilea Război Chino-Japonez () [Corola-website/Science/308023_a_309352]
-
al României. Se face raportul de finalizare a pregătirilor în vederea zborului de record pentru parașutarea de la altitudinea de 6000 m. Smaranda este anunțată doar în ziua aleasă pentru zbor. În dimineața zilei de 2 octombrie 1931 trei avioane Potez 25 decolează, de pe aerodromul Pipera din București, pentru zborul de record. Lt. Alexandru Papană și Smaranda Brăescu formau echipajul avionul de record. Cpt. Alexandru Govella având coechipier pe Lt. Iordănescu, desemnat de Aeroclubul Regal Român drept „comisar sportiv”, zburau în al doilea
Smaranda Brăescu () [Corola-website/Science/303800_a_305129]
-
nu putea părăsi Marea Britanie, iar Smaranda efectua zboruri de antrenament pe diverse aerodroame în apropiere de Woodley. Simțindu-se „sechestrata”, Smaranda se hotărăște să fugă cu avionul spre casă. Premeditarea „evaziunii” a durat multe luni, dar la 21 august 1935 decolează și se îndreaptă spre Canalul Mânecii. Zboară prin ceață, traversează Marea Mânecii și hotărăște să aterizeze la Dieppe, în Franța. În câteva zile primește documentele avionului din Anglia și pleacă la Paris - Le Bourget, unde ajunge în 24 august. Aici cu
Smaranda Brăescu () [Corola-website/Science/303800_a_305129]
-
se îndreaptă spre Nancy - Strasbourg, dar aterizează din eroare la Toul pe un aerodrom cu teren moale, unde se împotmolește. De aici pleca, după controalele poliției, seara târziu, la Nancy, care nu era departe. A doua zi, 7 octombrie 1935 decolează de la Nancy spre Strasbourg (Germania). Intervine o aterizare forțată în apropiere de Boblingen,... din nou militari, poliție, vama, benzină,... dar pe 8 octombrie ajunge la Landsberg și apoi la Munchen. “Raidul evazionist intra în în ritm”: 9 octombrie - Viena, 10
Smaranda Brăescu () [Corola-website/Science/303800_a_305129]
-
Regimului de la Vichy să închidă această cale ferată, iar pe 5 septembrie niponii au organizat o „Armată indochineză expediționară” pusă sub comanda generalului-maior Takuma Nishimura. Această forță expediționară amfibie era formată din trupe de desant, vase de sprijin și avioane decolate de pe portavioane și de pe eroportul din Insula Hainan. Pe 22 septembrie, Japonia și Indochina Vichyistă au semnat un acord prin care niponilor li se asigurau drepturi de tranzit, dar care limita la 6.000 de oameni numărul de soldați japonezi
Invazia japoneză a Indochinei Franceze () [Corola-website/Science/312220_a_313549]
-
Ghica-Cantacuzino care pilota avionul și pe mecanicul de bord. Ajuns la capătul pistei, într-un loc în afara razei vizuale a micului turn de control, pe când avionul își ambala motoarele, soții Fărcășanu și Vintilă Brătianu au sărit în avion care a decolat imediat. În spațiul aerian al Iugoslaviei avionul a fost reperat de aviația de vânătoare și a fost nevoie de toată dibăcia lui Matei Ghica-Cantacuzino să o evite, zburând printre nori. Avioanele iugoslave au tras asupra lor și avionul a fost
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
Tess, dar când ies din apă Bigg Bunny o răpește cu hidroavionul pe Tess care este inconștientă. Gemma îl ajută pe Finn să-l urmărească pe Bigg Bunny dându-i jet ski-ul astfel încât Finn sare pe pontonul hidroavionului în timp ce acesta decolează. În timp ce Bigg Bunny încearcă să-l împuște pe Finn, Tess își revine și-i face vânt lui Bigg Bunny din avion, aruncându-l în ocean. Apoi omul lui Bigg Bunny este luat prizonier de Moe, după ce Moe fusese împușcat în
Aurul nebunilor () [Corola-website/Science/328423_a_329752]
-
de recunoaștere deasupra Mării Mediterane la 31 iulie 1944, avionul său este doborât și este considerat de atunci dispărut. În 1998 s-au găsit în Marea Mediterană o brățară gravată cu numele său și bucăți din avionul "Lightning P38", cu care decolase din Corsica. În octombrie 2003, din largul mării, în dreptul Marsiliei au fost scoase la suprafață fragmente ale avionului, care au putut să fie identificate fără dubiu ca aparținând avionului cu care zburase Saint-Exupéry. Primele sale romane, "„Courrier Sud“" („Curierul de
Antoine de Saint-Exupéry () [Corola-website/Science/298367_a_299696]
-
Italiană nu a fost dotată cu portavioane. Portavioanele „Aquila” și „Sparviero” nu au apucat să fie terminate iar cea mai mare parte a sprijinului aerian primit de flota italiană în timpul luptelor din Mediterana a fost asigurat de către avioanele [[Regia Aeronautica decolate de pe bazele terestre . [[Fișier:HMS Queen Elizabeth after the modernisation.jpg|thumb|right|200px|HMS „Queen Elizabeth” protejată de plase antitorpilă în portul Alexandria. Scafandrii italieni au reușit scufundarea acestui vas pe 19 decembrie 1940]]. Britanicii au atacat în noiembrie
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
Alexandria. Scafandrii italieni au reușit scufundarea acestui vas pe 19 decembrie 1940]]. Britanicii au atacat în noiembrie 1940 baza navală italiană de la [[Taranto]]. [[bătălia de la Taranto|Atacul vaselor din portul Taranto]] a fost o operațiune încheiată cu succes a avioanelor-torpiloare decolate de pe [[portavion|portavioane]]. Se pare că acest succes a fost sursa de inspirație pentru [[atacul de la Pearl Harbor|atacul japonez asupra bazei americane de la Pearl Harbor]] din decembrie 1941. Aliații cucerit superioritatea navală în Mediterana după o serie de operațiuni
Regia Marina () [Corola-website/Science/317052_a_318381]
-
explozia și a văzut fum ieșind ferestrele cu geamuri sparte ale clădirii răvășite de explozie, a presupus că Hitler a murit, a sărit într-o mașină alături de Werner von Haeften și a fugit la aeroport. La ora 13:00, a decolat la bordul unui avion He 111 spre Berlin. Înainte ca avionul lui Stauffenberg să aterizeze la Berlin (pe la ora 15:00), un alt membru al conspirației prezent la Rastenburg, generalul Erich Fellgiebel, a telefonat și a raportat că Hitler a
Atentatul de la 20 iulie 1944 împotriva lui Hitler () [Corola-website/Science/310615_a_311944]
-
2.230 km/oră). Realimentarea cu combustibil a bombardierului se poate face și aerian. Distanța maximă de zbor fără realimentare este de 13.950 km (15 ore de zbor neîntrerupt). Raza de acțiune este de 6.000 km. Pentru a decola, bombardierul are nevoie de o distanță de doar 900 de metri. Bombardierul poate zbura până la o altitudine de 15.000 metri. Greutatea maximă la decolare este de 275 tone. Echipamentele de avionică ale bombardierului sunt de ultimă generație și au
Tupolev Tu-160 () [Corola-website/Science/308062_a_309391]
-
sud ai muntelui. Tot în scopul antrenamentelor piloții au luat Diamox, un medicament care reduce formarea lichidului cefalorahidian și ajută organismul uman să se aclimatizeze mai rapid. La 14 mai 2007, după două încercări eșuate, cei doi piloți reușesc să decoleze de la Periche, situat la 4400 m altitudine, la 13 km sud de Everest. Depășind problemele de oxigen și temperaturile extreme, paramotorul se ridică peste recordul oficial cu aproximativ 3000 de metri, dar planul inițial al lui Grylls, acela de a
Bear Grylls () [Corola-website/Science/319432_a_320761]
-
testate pe deplin când, pe 3 iulie 1950, unitatea "VA-55" a plecat în prima misiune de luptă a unui aparat Skyraider din timpul Războiului din Coreea, împotriva aeroportului din estul orașului Phenian. Aparatele Skyraider din inventarul "UȘ Navy" au decolat de pe punțile portavioanelor USS "Valley Forge", "Philippine Șea" și "Leyte", în timp ce exemplarele "UȘ Marine Corps" au operat de pe piștele semiamenajate în Coreea de Sud, fiecare dând lovituri imamicului în cele mai dificile condiții meteo. Până la momentul în care aparatele Skyraider au terminar
Douglas A-1 Skyraider () [Corola-website/Science/328857_a_330186]
-
că acesta este perfect sănătos, deși pare că somnul profund în care este menținut și supraviețuirea sa se datorează simbiotului extraterestru. Acesta moare la un moment dat, iar Kane își revine miraculos în simțiri. Bucuria echipajului nu durează mult: abia decolează cu "Nostromo" ca să-și continue călătoria spre Pământ, că ofițerul Kane este ucis într-un mod oribil: o creatură hidoasă iese prin toracele lui într-o explozie de sânge și organe și se pierde în interiorul navei. Se organizează rapid echipe
Alien: Al 8-lea pasager () [Corola-website/Science/331680_a_333009]
-
Salerno. Principalul efort aliat de pe coasta de vest a peninsulei a fost direcționat pe cucerirea portului Neapole. Neapole era un obiectiv important al anglo-americanilor, deoarece era cel mai nordic port care putea fi cucerit cu acoperirea aeriană asigurată de avioanele decolate de pe aeroporturile din Sicilia. Înaintarea aliaților spre nord a fost încetinită treptat de relieful dificil (o succesiune de râuri repezi, care separau înălțimi poziționate în unghi drept față de direcția de înaintare), care favoriza organizarea defensivei germane. La începutul lunii octombrie
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]
-
1941, el primește comanda escadrilei 53, dislocată pe aerodromul Mamaia, afectată apărării litoralului. Unitatea era dotată cu avioane Hurricane. În dimineața de 23 iunie 1941, piloții escadrilei au primit ordinul de a însoți o formațiune de bombardiere. Horia Agarici a decolat în fruntea escadrilei, dar, din cauza unor scurgeri de combustibil a fost nevoit să revină la bază și, imediat, tehnicienii au încercat să remedieze defecțiunea. La ora 12:00 s-a dat alarma: au fost semnalate bombardiere sovietice, care, după toate
Horia Agarici () [Corola-website/Science/308908_a_310237]