1,414 matches
-
trădare: a ideilor, a tovarășilor, a grupului. N-a fost Horia trădat chiar de consătenii săi? Și ca o confirmare recentă: n-am asistat cu toții, În ultimele săptămâni, pe scena politică, la acte de trădare (a ideilor, camarazilor, mentorilor, binefăcătorilor) deghizate sub eticheta realismului, pragmatismului, dezamăgirii și indignării politice? „Formele fără fond” junimiste, crede Marino, au o rădăcină „ancestrală” de care poate nici fondatorii curentului n-au fost conștienți. N-avem competența psihosocială a cooperării, echipei, construcției (sociale, economice, de idei
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
Un paralelipiped de cinci metri lungime, doi lățime și trei Înălțime, pe care banda lui Coroi Își Împărțea prada dobândită de la negustorii din zonă. Deși avea cartierul general la Guranda, Coroi avea „punct de lucru” și aici. Avea gazde, se deghiza, cerceta. Oamenii, relatează un pădurar din zonă, povestesc că autoritățile erau mituite, pentru că bandiții nu aveau teamă de lege. Plăteau bijuterii scumpe oamenilor pentru un vițel la frigare. Erau risipitori, dădeau la iubite, nu țineau la preț, aruncau banii. În
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
Șerban Cioculescu nota în 1940, într-o cronică la Secretul doctorului Honigberger, că "nicăieri, poate, de la Isabel și apele diavolului (1930), care a fost debutul epic al autorului, nu ne surprinde mai puternic capacitatea lui Mircea Eliade de a-și deghiza lecturile, îmbrăcându-le în haina ficțiunii. De rândul acesta, cunoștințele pe care le literaturizează sunt chiar de specialitate, ale indianistului"35, neuitând să adauge la final că fără "talentul excepțional de povestitor", "poveștile sale fantastice, deduse din cultură nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
o breșă temporală, iar permeabilitatea lor se realizează într-un anumit moment, de obicei amiaza, când lumile se suprapun și personajul eliadesc, fie el de tip call ori quest, trece într-o altă lume, evidențiind continuumul spațial, Irealul care "se deghizează în Real, lăsând aparent neatinse atât mecanismul, cât și conștiința Realului"8. Alteori, ceea ce fundează lumile paralele eliadești nu este breșa temporală ("Nu e vorba de timp") sau spațială ("Am înțeles că nu e nevoie să te duci undeva, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lumina veacului al IV-lea, instrumentarul cultural păgân 376. De altfel, vestigiile paleocreștine prezintă numeroase reprezentări ale unor scene ale repertoriului antic, pe care le înzestrează însă cu semnificațiile specifice noii religii. În acest sens, "regăsim portretizări ale lui Orfeu, deghizat în Apolo, ambii văzuți ca zei salvatori, asemenea lui Cristos"377, înfățișat adesea și ca Deus Sol invictus, amintind de cultul divinității iraniene Mithra 378, ce pătrunsese și în Imperiul Roman, fiind celebrat de obicei, asemenea nașterii lui Hristos, la
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
urmări un plan general de viață. Psihopatul, așa cum e descris mai sus, poate avea succese în diferite domenii sociale. Sunt date exemple de doctori, psihiatri, avocați, oameni de știință și de afaceri, „oameni de lume”, situații la care psihopatia este deghizată, existând multiple victime printre oamenii cu care se intră în contact, și totuși, autorul consideră că există patologie la acest nivel, că psihopatia integrată social și cea din domeniul juridic au la bază deficiențe mascate. Căci - susține autorul - sănătatea, incluzând
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cu totul bună, ci un amestec grotesc, cum e viața sub imperiul păcatului. Elementul bun din ea e sensibil la manifestarea purității morale; elementul demonic e însă contrariat, rânjește și caricaturizează. Un înger dacă s-ar fi coborât din cer, deghizat în Prințul Mîșkin, ar fi făcut aceeași impresie contradictorie. Pus în fața dragostei erotice, Prințul face o impresie și mai ridicolă. El a trăit până la vârsta de 27 de ani între copii, cum trăiesc toți eroii puri ai lui Dostoievski. El
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
privind emanciparea femeilor trebuie legată de la început de organizarea forței feminine în lupta pentru cauza socialismului. Emanciparea însemna de fapt orientarea organizată a femeilor spre obiectivele luptei comuniste și a construcției noii societăți, femeile devenind luptători în carnavalul unei cauze deghizate 53. Fie că a fost vorba de participarea la mitinguri, la campaniile electorale, la creșterea producției, la refacerea țării și eliminarea din societate a rămășițelor burgheze și înregimentarea în organizații create și controlate de PCR ca Uniunea Femeilor Antifasciste din
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
fiecăruia din cei patru îndrumători care participă la experiență.Aceștia adoptă, deci, când una când cealaltă din atitudini, în funcție de grupul cu care colaborează, evident un singur rol pentru un grup. Psihosociologii au inventat nenumărate șiretlicuri suplimentare: de exemplu, un “coechipier” deghizat în electrician intră în localul grupului în absența îndrumătorului și începe să critice producția clubului. Observatorii care se găsesc într-un colț al sălii notează toate modificările apărute în comportarea copiilor, mai ales când îndrumătorul nu e de față. Concluziile
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
pui pe Pitagora să admită că se Înșela atunci când afirma că oamenii ating cel mai Înalt grad de virtute de câte ori se apropie de zei2. Căci lucrurile stau cu totul altfel.Maladiile psihice și pasiunile pe care se cuvine să le deghizăm 3 și să le ascundem În prezența unor persoane respectabile, oamenii vin să și le dea pe față, cu o franchețe condamnabilă, chiar În fața Zeului”4. Voia să continue, dar Heracleon Îl trase de mânecă, iar eu, dintre toți, cel
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
spațiului ca distanță. Timpul, cum a intuit gândirea mitică (v. mitul lui Narcis și al nefericitei Echo) și cum au constatat filosofii și psihologii, nu-i decât durere, suferință, pe când spațiul este "euforic". Scindate, însă, unul de altul, angoasa-timp se deghizează în depărtare ca spațiu. Timpul învins se întoarce spre veșnicie, iar distanța devine apropiere. Omul se arată ca ființă dialogică, atunci. Profunzimea și frumusețea gândirii Părintelui Stăniloae despre timp a fost sesizată întâia oară de către Daniel Nesser, în 1986, într-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
intelectuali, foști internaționaliști, la naționalism, sesizează gânditorul francez. Da, dar asta nu s-a produs în România, ci în celelalte țări postcomuniste, pe când, la noi, toate au mers anapoda, cu fundu-n sus, căci revoluția a pecetluit o resurecție a neocominternismului deghizat în deminternism, cum a sesizat omul politic basarabean Mircea Druc155. Așa s-a ajuns ca eticheta "naționalist" să fie o rușine nu numai în defunctul socialism, dar și în regimul postcomunist. Ideologii postmoderniști au produs o falie adâncă în intelighenția
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Revenind la teoria simulacrelor postmoderniste, este limpede acum că ele lucrează în zona biologicului, evocând "lanțul lui Markov", ca reduplicare și diversificare fără limite, dar reducând starea T la antiteza primei materii lupasciene. În realitate, este vorba de o formă deghizată de monism, spre care biologii înșiși tind prin bioingineria clonării. În artă, e propensiunea spre invazia kitsch-lui, a simulacrelor golite de arheitatea ideilor platoniciene, prin lipsa participării (méthexis) la divin. Falsurile (repetiții cu diferență) nu au sens fără Adevăr. Or
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sunt fie scorojiți, fie afumați/ iar tribuna a înmugurit./ Îmi oglindesc sângele în cana cu ceai amar/ așteptând căruța cu un câine/ pe coviltir...” (Drapel la indigo). Imaginea trupului (dinăuntru, cel cu organe bolnave, ori trupul dinafară, spiritual) revine obsedant, deghizând boala și spaima de moarte în mici „spectacole”, liniștite sau terifiante, realiste sau onirice: „Respirația cicatrizată/ printre sceptre și oase colorate,/ abandonează pieptul despuiat/ asemeni unui ciocan uitat în ploaie - / râul negru ni se refugiază în obraji/ și sub stern
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289476_a_290805]
-
depravată a mamei sale! Este singurul copil adoptat de către părinții săi și își amintește cu mânie eforturile mamei sale de a o îmbrăca ca pe o fetiță model, în bluză și fustă, ceea ce ea nu suporta având impresia că este deghizată, că nu este ea însăși. Părinții, uniți în aparență, sunt în realitate într-un dezacord frecvent, mai ales în ceea ce privește educația lui Catherine. Astfel, tatăl său îi oferă țigări în timp ce mama sa îi interzice să fumeze în casă. Totuși, Catherine spune
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de 2-3 ani avea păr blond și lung și un aspect mai degrabă feminin; - mama sa îl numea adesea „mica mea fetiță” și el își mai aduce aminte de acest lucru; - până la vârsta de 12-13 ani, atunci când trebuia să se deghizeze, îi plăcea să se îmbrace ca o fetiță. Adopta atunci atitudini feminine caricaturale și stupide, pentru a-și bate joc mai bine de fete și pentru a-și devaloriza propria dorință de a fi o fetiță; era, spunea el, modul
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
inexplicabil, al propriilor pași și respirații, întâmpinându-l în somnu-i precar și răsunând pe culoare de lungime variabilă, de parcă însăși ființa lui ar fi fost un făgaș fără ieșire, abandonat întoarcerilor și reîntoarcerilor recapitulative, reîntâlnirilor disimulate ca întâlniri și întâlnirilor deghizate în reîntâlniri. Rătăcea printr-o pululație nesfârșită și amețitoare de fațete ale acelorași lucruri, toate chipuri ale familiarului; și totuși, dincolo de ele - nu se putea spune în care direcție anume - coerența cunoscutului ar fi putut oricând ceda, lăsând să se
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
pe un ton arțăgos, cu Al. Vlahuță. Semnează Gh. Rot..., lucrător-croitoriu, apoi Un muncitor. Tot aici folosește iscălitura Tr., prescurtare a pseudonimului Trotuș, ce însoțește primele sale scrieri, publicate în „Lumea nouă literară și științifică” (1896). Eugeniu P. Botez se deghizează pentru prima oară în Jean Bart în „Adevărul de joi” (1898). Literatura lui a avut mulți cititori, fiind republicată în numeroase alte ziare, reviste, calendare și almanahuri: „Revista maritimă” (Brăila), fondată în 1900 de B., care a fost aici și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
subjonctivul este, aici, mai degrabă un optativ; indică rugăciunea, marchează dorința și aceste versuri enunța intenția poetica eternă, dar afirmă imediat că aceasta nu poate fi nimic mai mult decât o intenție" (1983, p. 258). Prin contrast, eul creator blakean, deghizat în Bardul din Milton, se scutură de orice îndoială în momentul în care anunța că se numără printre puținii aleși: "I am inspired! I know it is Truth! for I Sing / According to the inspiration of the Poetic Genius" (E
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
în Confesiuni) și care tocmai de aceea îi va fi reproșată de către adversarii săi; ei se vor referi la operele scrise în anii anteriori și vor sublinia că soluția propusă de Augustin era aceea a unui maniheist, a unui dualist deghizat în haine de creștin. Oricum, în ciuda unor rectificări și precizări ulterioare, creștinismul latin nu va mai reveni la moralismul și raționalismul pre-augustinian, care își trage originea din filozofia păgînă. Concepția augustiniană despre har pare să ridice o problemă foarte gravă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aici, realiștii pot merge cel mult până la moderarea, limitarea și direcționarea conflictului, nereușind abolirea sa. Chiar dacă le-ar fi adoptate sugestiile, acești prudenți evaluatori nu pot să-și facă speranțe prea mari. Rivalitățile și amenințările reciproce sunt încă norma, chiar deghizate în prudență și în protocolul diplomatic. Nici un realist nu speră ca leul și mielul să se împace, nu mai mult decât se așteaptă ca doi lei să renunțe la lupta pentru supremație. Dacă o competiție poate fi rezolvată prin mârâieli
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
identifice aspirațiile morale ale unei națiuni individuale cu legile morale care guvernează universul. Așa cum distinge între adevăr și opinie, la fel distinge între adevăr și idolatrie. Toate națiunile sunt tentate - și puține au reușit să reziste mult tentației - să-și deghizeze interesele și acțiunile particulare în scopuri morale ale universului. A ști că națiunile sunt supuse legii morale este un lucru, dar să pretinzi a cunoaște cu exactitate ce este bun și ce este rău în relațiile dintre națiuni este cu
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
și trebuie să existe între mintea umană și sfera politicii. Din motive pe care le vom discuta de asemenea mai târziu 7, în funcționarea de zi cu zi, mintea umană nu poate privi adevărul politicii direct în față. Trebuie să deghizeze, deformeze, subestimeze și să înfrumusețeze adevărul, cu atât mai mult cu cât individul este implicat în procesele politicii, în special în cele ale politicii internaționale. Fiindcă numai înșelându-se în legătură cu natura politicii și cu rolul pe care-l joacă pe
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
locul apelului la dreptul natural corect împotriva injustului drept pozitiv. Atunci, acțiunea de a cuceri popoare slabe este privită drept „povara omului alb”, „misiunea națională”, „destinul manifest” „o datorie sacră”, „o datorie creștină”. În particular, imperialismul colonial a fost frecvent deghizat în spatele unor sloganuri ideologice de acest tip drept „binecuvântarea civilizației occidentale”, a cărei răspândire în rândul celorlalte popoare de pe pământ reprezenta misiunea cuceritorului. Ideologia japoneză a „zonei de coprosperitate” din Asia de Est avea aceleași conotații de datorie umanitară. Oricând
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
într-un fel de metafizică politică bună de folosit ca armă ideologică pentru aspirațiile naționale ale Germaniei 4. Naționalismul Geopolitica este încercarea de a înțelege problema puterii naționale exclusiv în termenii geografiei; ea degenerează pe parcurs într-o metafizică politică, deghizată într-un jargon pseudoștiințific. Naționalismul încearcă s-o explice exclusiv sau cel puțin în mare parte în termenii caracterului național și decade în metafizica politică a rasismului. Așa cum poziția geografică este pentru geopolitică elementul puterii naționale, la fel calitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]