596 matches
-
ca fiind o reprezentare fără vorbitor (fără narator) a subiectivității sau a sinelui. Există un număr de trăsături gramaticale sau indici care s-ar putea să caracterizeze un pasaj anumit ca discurs-indirect liber (corespondența timpurilor, conversia pronumelor personale și posesive, DEICTICA referitoare la cadrul spațio-temporal al personajului etc.). Aceste trăsături gramaticale nu apar totuși în fiecare exemplu de discurs-indirect liber (și nu garantează în ele înseși faptul că acesta se diferențiază fără echivoc de DISCURSUL NARATIVIZAT). Cu alte cuvinte, discursul-indirect liber
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
atemporal al personajelor) și nu semnifică un timp real și nici nu se atașează la situații și evenimente descrise ca fiind trecute. Pentru Hamburger, acest statut special al preteritului epic este pus în evidență de combinații între el și circumstanțialele DEICTICE (temporale) care ar fi inacceptabile în aserțiuni despre realitate: iată, de exemplu: " El a văzut-o, și acum se simțea rău", în care o formă adverbială desemnînd un prezent se combină cu un preterit. Unii cercetători ai narațiunii (Bronzwaer, Chatman
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
simțea rău", în care o formă adverbială desemnînd un prezent se combină cu un preterit. Unii cercetători ai narațiunii (Bronzwaer, Chatman) argumentează în sensul că pretenția lui Hamburger este excesivă și, mai exact, că co-apariția formelor preterice și a circumstanțialelor deictice (temporale) nu definește ficționalitatea. Alții argumentează totuși nu foarte diferit de Hamburger că, în ficțiune, preteritul constituie un prezent cu distanță estetică și exprimă, înainte de toate, statutul ficțional al universului reprezentat (Ingarden, Sartre, Barthes). ¶Banfield 1982; Barthes 1968 [1972]; Bronzwaer
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
și DURATĂ, VITEZĂ, TIMP GRAMATICAL. timp gramatical [tense]. 1. O formă care trimite la o distincție temporală. Psihologii, lingviștii și teoreticienii literari (Bühler, Benveniste, Weinrich) argumentează frecvent că timpurile se pot grupa în două mari categorii: timpurile legate de sistemul DEICTIC "Eu aici acum", de situația ENUNȚULUI (de ex., perfectul prezent din limba engleză, care leagă o întîmplare trecută de timpul prezent), și de timpurile nelegate de el (de ex., preteritul el a mîncat care se referă la o întîmplare trecută
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
bine te-oi lua: / Te-oi lega la cheotoare, / Nici la vânt și nici la soare, / La inima ce mă doare!"156 Planul descriptiv fuzionează cu planul narativ, interiorizarea discursului poetic transformându-se în modalitate directă de receptare a semnificațiilor. Deicticele antitetice ( aici / acolo) fisurează, parcă, planul expresiei pentru a re-semantiza planul conținutului, în timp ce singularizarea rezultată din opoziția masculin / feminin ilustrată în planul expresiei de opoziția singular / plural redefinește, cu ajutorul comparațiilor, plenitudinea înțelesurilor: "Vai, sărace fetele, / Îs toate ca florile / Aici
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sunt trist că vremea vine / Să mă duc în țări străine, / Străin sunt, străin mă cheamă, / Străin sunt, de bună seamă." 293 Ambivalența simbolică a cucului este ilustrată de înlănțuirea imperativelor care creează certitudinea relativă a împlinirilor, scindate în plan deictic ("ș-apoi"): "Cucule, cu pană sură, / Du-i mândruței voie bună / Și mai dă-i și o arvună, / Să mai aștepte-o lună.../ Cuculeț, cu pană mândră, / Ș-apoi mergi în crâng și cântă, / Pe cine am eu mânie, / Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a crăpat. / Așa să crape, / Să răscrape / Toate pociturile, / Toate deochiturile, / Din crierii capului, / Din fața obrazului."375 Vocativul descriptiv, ca substitut metaforic al cauzei patologice, transfigurează valențele răului, prin intermediul imperativului antinomic, afirmativ / negativ, plasat într-un spațiu ritualic, prin utilizarea deicticelor temporale: "Veveriță pestriță, / Nu umfla, / Nu bursuca! / Atunci umflă, / Atunci bursucă / Când a face / Laur-balaur / Cuib în crucea bradului / Și în vârfu molidului. / Atunci și nici atunci. Pfui, pfui, pfui. Descântecu-i al meu, / Leacu-i de la Dumnezeu."376 Desăvârșirea gnoseologică,prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mâna pentru a apuca vaza cu flori; referentul ,,O", care este obiectul (vaza cu flori). Dacă în cazul indicilor verbali, mărcile sintactice erau total independente de mărcile semantice, în cazul indicilor nonverbali, mărcile sintactice determină trăsăturile semantice. În cazul mișcărilor deictice (gesturile prin care se arată ceva), se folosește de cele mai multe ori degetul arătător. Marca sintactică ,,mișcarea către" este întotdeauna prezentă și determină semnificația ilustrării unui obiect sau unei persoane. Dar, așa cum remarcă Umberto Eco, prezența obiectului nu este necesară pentru ca
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
poartă numele de referință. Un cuvânt este neautonom din punct de vedere referențial: îi putem atașa un referent decât dacă apelăm la un text concret, lingvistic sau extralingvistic. Atunci când precizarea referentului se face prin mijloace extralingvistice, cuvântul funcționează ca un ,,deictic" (de exemplu: dacă un elev spune ,, Acela este profesorul meu" și arată cu degetul arătător spre el, conferă termenului acela un referent printr-o procedură extralingvistică). În cazul pronumelor ,,eu", ,,tu" care sunt deictice, nu mai avem nevoie de gesturi
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
mijloace extralingvistice, cuvântul funcționează ca un ,,deictic" (de exemplu: dacă un elev spune ,, Acela este profesorul meu" și arată cu degetul arătător spre el, conferă termenului acela un referent printr-o procedură extralingvistică). În cazul pronumelor ,,eu", ,,tu" care sunt deictice, nu mai avem nevoie de gesturi. Identificarea referentului unui pronume personal constituie numai un caz particular de deixis. După Mihai Dinu (2004), există și alte manifestări ale deixisului: • deixis spațial: prin folosirea de adverbe (aici-acolo), pronume demonstrative (acesta-acela) etc.
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
de subliniere 116: gesturi care ritmează sau accentuează cuvintele profesorului cu scopul de a atrage atenția elevilor asupra elementelor esențiale în comunicarea didactică, de a sublinia importanța anumitor cunoștințe sau de a puncta cuvintele cheie care trebuie reținute. 5) Mișcări deictice (deictic movements): gesturi care presupun indicarea obiectelor sau persoanelor folosind de cele mai multe ori degetul arătător. Nu se recomandă utilizarea frecventă a acestor gesturi, deoarece împungerea aerului cu degetul arătător reprezintă o variantă stilizată a amenințării cu săgeata/cuțitul 117. Profesorii
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
subliniere 116: gesturi care ritmează sau accentuează cuvintele profesorului cu scopul de a atrage atenția elevilor asupra elementelor esențiale în comunicarea didactică, de a sublinia importanța anumitor cunoștințe sau de a puncta cuvintele cheie care trebuie reținute. 5) Mișcări deictice (deictic movements): gesturi care presupun indicarea obiectelor sau persoanelor folosind de cele mai multe ori degetul arătător. Nu se recomandă utilizarea frecventă a acestor gesturi, deoarece împungerea aerului cu degetul arătător reprezintă o variantă stilizată a amenințării cu săgeata/cuțitul 117. Profesorii, care
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
ilustratori. Majoritatea ilustratorilor implică mișcările mâinilor și ale brațelor, nefiind exclusă nici antrenarea altor părți ale corpului uman. Definiți tipurile de ilustratori prezentate de Paul Ekman și Wallace V. Friesen (1969): ideografe, kinetografe, pictografe, bastoane, mișcări spațiale, mișcări ritmice, mișcări deictice, sublinieri. 6. Identificați din expresiile faciale de mai jos pe cele care reprezintă acte de captare a atenției elevilor, de subliniere, de întruchipare a unui rol, de reglare a comunicării: - își deschide ochii mari; - zâmbește unui elev cu sensul: ,,Tu
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
semnificația cuvântului asta din enunțul produs de Moromete: Cum devine asta, Victore? Circumstanțele (o parte din componentele contextului extern) În care se desfășoară schimbul verbal îl ajută pe Victor să elimine posibilitatea ca demonstrativul asta să fi fost folosit ca deictic (vorbitorul nu a indicat, prin limbaj non verbal, nici un referent din mediul fizic Înconjurător comun celor doi actanți). Nici contextul lingvistic, Însă, nu-l ajută foarte mult. La ce entitate lingvistică anterioară, din afara propoziției enunțate, trimite locutorul? Replica lui Moromete
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
și la implicațiile sale” <ref id=”92”>Ibid., p. 3 referință </ref> (traducerea mea). Heylighen și Dewaele Încearcă să examineze rolul pe care Îl joacă contextul În rezolvarea ambiguităților semantice și În Înțelegerea structurii lingvistice. Ei fac referire la expresiile deictice sau indexicale care, pentru a avea semnificație, trebuie ancorate Într-un anumit context spațio-temporal; acestea sunt numite expresii contextuale. Contextualitatea include expresiile deictice, implicatura (prin care se obține un adaos de informație care este inferată pe baza unor presupoziții de
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
Îl joacă contextul În rezolvarea ambiguităților semantice și În Înțelegerea structurii lingvistice. Ei fac referire la expresiile deictice sau indexicale care, pentru a avea semnificație, trebuie ancorate Într-un anumit context spațio-temporal; acestea sunt numite expresii contextuale. Contextualitatea include expresiile deictice, implicatura (prin care se obține un adaos de informație care este inferată pe baza unor presupoziții de fundal, neexprimate) și anafora (referirea la informațiile exprimate anterior În discurs). Prin stilul de comunicare formală, se evită ambiguitatea, incluzându-se În enunț
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ref id=”93”>Ibid., p. 5referință </ref>. Autorii disting două categorii de cuvinte ale lexiconului, după cum acestea sunt folosite pentru a construi expresii mai mult sau mai puțin contextuale. În categoria celor dependente de context se regăsesc cuvintele cu funcție deictică: pronumele, verbele, adverbele și interjecțiile; din cealaltă categorie, a non-deicticelor, fac parte substantivele, adjectivele, prepozițiile și articolele care formează, din perspectivă logică, predicatele. Gradul de contextualitate este influențat și de elemente non lingvistice: 1. Situația pare a fi cel mai
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
este mai mare E, cu atât contribuția lui C este mai mică. Elementele unei situații sunt infinite ca număr; orice caracteristică a acesteia (de ordin fizic, social, mental etc.) influențează interpretarea. Heylighen și Dewaele, pornind de la clasificarea lingvistică a elementelor deictice, disting patru clase de factori situaționali: persoanele implicate, locul/cadrul comunicării (setting), timpul și discursul anterior enunțului de interpretat. Cu cât diferența de background psihologic și cultural (sunt incluse aici vârsta, clasa, naționalitatea, educația etc.) dintre interlocutori este mai mare
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
de contextualizare se reduce corespunzător. Același lucru se Întâmplă dacă, Între momentul emiterii și cel al receptării, există un interval mai mare de timp. Comunicarea este de asemenea mai puțin contextuală la Începutul schimbului verbal, unde nu se folosesc expresii deictice discursive (de aceea, prin urmare, oricum etc.); Prin schimbul care urmează (Înregistrarea nr.5), Încerc să demonstrez faptul că un mesaj foarte precis se poate transmite nu numai prin comunicarea formală (low-context situations), ci și prin cea contextuală (high-context situations
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ar corespunde formei logice, cu care autorii teoriei pertinenței vor opera), 2) dezbaterile privind presupozițiile, implicațiile, implicaturile, 3) aspectele legate de legile discursului, postulatele de sens și de conversație, principiile raționale care guvernează comunicarea verbală, 4) problema conectorilor pragmatici, a deicticelor, a referinței, 5) teorii din domeniul altor discipline cum ar fi teoria alegerii raționale (Rational Choice Theory), dezvoltată Începînd cu deceniul al 7-lea al sec. al XX-lea, și multe altele. 4.2.2.3. Ce aduce nou teoria
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
constata că e mai bine plătit decât mine. Interlocutorul președintelui este persoana care Îi ia interviul. Specifică acestui tip de comunicare (interviuri difuzate prin radio sau TV) este existența a două categorii de receptori: interlocutorul, care, aflându-se În centrul deictic al discursului, este parte activă a dialogului (interacționează cu locutorul) și ascultătorii/ telespectatorii care, neaflându-se În centrul deictic, pot doar recepta și interpreta enunțul, nu și interveni - spre deosebire de convorbirea radio din timpul zborului, unde există mai mulți receptori, dar
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
de comunicare (interviuri difuzate prin radio sau TV) este existența a două categorii de receptori: interlocutorul, care, aflându-se În centrul deictic al discursului, este parte activă a dialogului (interacționează cu locutorul) și ascultătorii/ telespectatorii care, neaflându-se În centrul deictic, pot doar recepta și interpreta enunțul, nu și interveni - spre deosebire de convorbirea radio din timpul zborului, unde există mai mulți receptori, dar toți, fără nici o restricție, pot deveni emițători. Din această a doua categorie, emițătorul Își alege o subcategorie Țintă unde
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
complex numit „univers de discurs” selectează și combină semnele lingvistice și nonlingvistice (Rovența-Frumușani, 1995, p. 18). În privința adjectivului, remarcăm predominarea acelor fără grad de comparație sau, În tot cazul, predominarea gradului pozitiv: În comparație cu limbajul cotidian, considerat indicial prin excelență (prezența deicticelor, a ostensiunii, a implicitului situațional etc., Bühler, definind limba naturală ca spațiu al „arătării” „monstrare”, discursul științific utilizează o bogată componentă iconică (cu o scară foarte nuanțată a simularității) și simbolică (Rovența-Frumușani, 1995, p. 71). Dacă extragem adjectivele din acest
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
144 Seria {tiin]ele limbajului Angelica Hobjilă este lector universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași. A publicat Elemente de didactică a limbii și literaturii române pentru ciclul primar, (2006), Microsistemul deicticelor în limba română vorbită neliterară actuală, (2003); suporturi de curs: Limba română; Literatura română și literatura pentru copii; Didactica activităților de educare a limbajului; Didactica limbii și literaturii române pentru ciclul primar (în volumele pentru specializarea "Pedagogia Învățământului Primar și
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
scenariile didactice sugerate, prin actualitatea lor, sînt perfect adaptate trăsăturilor psiho-fizice și intelectuale ale elevilor de astăzi și pot constitui sugestii și teme de reflecție pentru școala românească care traversează complexe prefaceri. După o excelentă teză de doctorat despre microsistemul deicticelor românești și după alte două lucrări dedicate didacticii în ciclul primar și cel preșcolar, această carte constituie o continuare firească a preocupărilor Angelicăi Hobjilă, cercetător competent și discret, care, avem convingerea, va concepe și va elabora și alte lucrări la fel de
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]