727 matches
-
Îl doare, dar apoi simte o plăcere suprasenzuală. Și văduva pleacă cu grecul, iar Severin se-ntoarce la tata. După trei ani primește o scrisoare de la Wanda de unde află că sentimentul ei de iubire a fost Înăbușit de pasiunea lui dementă. Și care-i morala povestirii? C-am fost un măgar, recunoaște eroul. Masochiștilor care se așteaptă la țepi, decalotări cu mașina de tuns zero, freze perianale supraturate, Ciuleandra, cartea le place pentru că-i enervează. Pentru sadici e incomprehensibilă. Onaniștilor le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fost trei oameni cu puști, cu Încărcătoare de cinci cartușe, toți reîncărcînd de două ori. Nu trebuie să vă spun cît de lipsite de justificare au fost patruzeci dintre aceste cartușe. Aici avem de-a face cu niște bestii absolut demente. Bud se uită În jur. Exley Încă nu-și făcuse apariția. Circa o sută de inși Își luau notițe. Jack Vincennes, Într-un colț, fără carnețel. Thad Green preluă microfonul. — Nu sînt dîre de sînge care să ducă În afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
așa ceva. Mike Breuning și Dick Carlisle conduceau un post de comandă la Secția din Strada 77 - toată brigada de-acolo și Încă douăzeci de oameni detașați de la Omucideri ca să lucreze la caz. În nici un caz nu erau vinovați niște negrotei demenți. Totul Începea să semene cu cele Întîmplate În 1953. Daily News prezenta fotografii: Central Avenue plin de oameni cu pancarte, casa cumpărată de Exley pentru Inez Soto. O fotografie bine realizată În Times: Inez lîngă casa lui Ray Dieterling din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cu o recepționistă veselă și binevoitoare și și-a fixat o întrevedere pentru săptămâna următoare. În zilele rămase până atunci și-a pregătit diapozitivele. Când ușa de sticlă a galeriei s-a închis în urma ei, Phoebe a descoperit că vacarmul dement al Londrei fusese redus la tăcere într-o clipă și că intrase într-un paradis: liniștit, aseptic, exclusivist. Porni în vârful picioarelor. Era un spațiu dreptunghiular simplu, cu un pupitru în celălalt capăt, la care stătea o femeie blondă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se mișca în spatele uneia dintre ferestrele cu despărțituri îi atrase atenția. O văzu doar o fracțiune de secundă: o față palidă, trasă și schimonosită, înconjurată de o claie de păr cărunt, care privea în jos spre nou-sosiți cu o răutate dementă care îți îngheța sângele în vene. Roddy se așeză pe pat și își tamponă cu o batistă de mătase fața deja roșie ca sfecla. — Pfiu! Recunosc că nu mă așteptam la asta. — M-am oferit să le car eu, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
publicul n-ar fi interesat, pentru că e prost. Știi asta la fel de bine ca mine. Și pe deasupra, majoritatea datelor sunt protejate de Legea Secretelor Oficiale. Absurd, dar adevărat. Și oricum, când unul din cercetătorii ăștia în halat alb publică cine știe ce raport dement, ce te oprește să ceri oamenilor tăi o serie de cifre care dovedesc exact contrariul? Dorothy zâmbi. — Ai dreptate, desigur. Oricine are tendința să uite că nu toți sunt la fel de sceptici ca tine... — Mă suprinde să te aud spunând asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am spus: — Vână, asta am scris. Nu are vână.. Luă ziarul și studie din nou propoziția. Un zâmbet îi miji pe față. — A, vână... Apoi zâmbetul se transformă în chicoteală, chicoteala în râs și râsul se dezlănțui în hohote asurzitoare, demente, de nestăpânit, care o aduseră în cameră pe Joan, venind fuga din bucătărie, dornică să participe la veselia noastră. — Ce s-a întâmplat? spuse ea. De ce râdeți? Citește asta, spuse Graham, întinzându-i ziarul și căznindu-se să vorbească printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fu luat prin surpindere. — Mă acuzi pe mine? — Sigur că te acuz! Am văzut cu toții fragmente din cărticica ta răutăcioasă. Știm exact ce crezi despre noi. Nu m-ar suprinde dacă ne-ai atras aici ca parte a unui plan dement. — V-am atras aici? Cum aș fi putut face asta? Doar nu mă acuzi și că am organizat moartea lui Mortimer? Thomas miji ochii și se întoarse spre Phoebe. — Poate aici intervine domnișoara Barton. Phoebe râse furioasă și spuse: — Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
clătină din cap cu tandrețe. Asta numesc eu mort. Se auziră pași în afara camerei și Michael se întoarse, urmat de Pyles și de domnul Sloane. Hilary se ridică din genunchi și-i aduse la cunoștință desfășurarea ultimelor evenimente. — E mai dementă ca oricând, șopti ea tare. Baba s-a întrecut pe sine de data asta. — De ce? Ce s-a întâmplat? — Zice că a vorbit cu tata. — Înțeleg. Michael se plimbă prin cameră cufundat în gânduri. Apoi își ridică privirea. Cine crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
În noaptea aceasta, când soldații noștri luptă și pomenim familiile lor în rugăciunile noastre. Vâslește, vâslește, blând, barcă, pe râu. Zgomotul e asurzitor,scrâșnetul oribil al motorului și al curentului de aer și totuși, acoperind totul, se aude încă râsul dement al Tabithei; nesfârșitul, hidosul râs al irecuperabilei nebune... Vesel, vesel, vesel Nici un președinte nu poate trimite cu ușurință în război pe fiii și fiicele noastre. Mă prăbușesc, mă prăbușesc. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți. Mă prăbușesc... E un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
parlamentări, am convenit În cele din urmă că o să Încep pe 17 noiembrie, adică de luni Într-o săptămână. Ceea ce Îmi lăsa ceva mai mult de opt zile ca să găsesc și să mobilez un apartament Într-una dintre cele mai demente piețe imobiliare din lume. Am Închis telefonul și m-am trântit pe canapea. Îmi tremurau mâinile și am scăpat receptorul pe covor. O săptămână. Aveam la dispoziție o săptămână ca să-mi Încep munca În postul pe care Îl acceptasem, acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de ales, așa că rîse și ea. Ești sonat. Duncan Începu să se ridice, de parcă se pregătea de exerciții fizice. — O antrenez. — Pentru ce? — Pentru circ. — O să-ți rupă cămașa. — Nu contează. Privește! Pisica continua să lucreze, de parcă ar fi fost dementă, În timp ce Duncan se ridica tot mai sus. Începu să-și Îndrepte spinarea. O făcea astfel Încît pisica să rămînă acolo, pe spatele lui, și chiar s-o ia În sus. În tot acest timp, nu se opri din rîs, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și bruta fără pic de omenie, a aruncat-o ca pe un sac de cartofi în cărută, a acoperit-o cu o pătură ponosită și a dat bice cailor, care nu s-au oprit până la Sasca, la azilul de bătrâni demenți.Vecinii au asistat înmărmuriți cu mâinile la gură. Cum se întâmpla ceva nou, cum afla întreg târgul și vestea căpăta consistență, mergând din om în om, dublându-și încărcătura emoțională. Așa a fost și cu zvonul, că dom' ofițer Țanțu
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
să jur că aud În creier scârțâitul schimbătorului de viteze care se blochează. Îmi ia ceva timp să reintru pe lungimea de undă a copiilor. Debordând de intenții bune, Încep dimineața În stilul Julie Andrews, plină de entuziasm, cu exagerări demente și cântecele. Ia spuneți, copii, ce-ați dori la micuțul de-jun? Emily și Ben Îi fac pe plac un timp acestei străine, până când Ben nu mai rezistă și se ridică În scanul Înalt pentru bebeluși, se Întinde și mă ciupește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
timpul, replică Jolene. Aș estima că citesc revista Vogue cel puțin o dată pe zi. Mai vrea cineva un Shanghai Cosmo? Mă întorc într-un minut, spuse ea și se pierdu în mulțime. În seara asta se comporta ca o libelulă dementă. Lara se strecură pe un scaun lângă mine. Julie părea iritată. —Jur că intru la balamuc dacă mai pomenește cineva de noii pantaloni evazați pe care au impresia că ei i-au descoperit primii pe lumea asta. Nu-i nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
de sport ai lui Crawford o mozoliseră pe treptele acoperite cu gresie. M-am oprit pe palierul de la etaj, ascultînd zgomotul mobilei care rîcÎia podeaua. Dormitoarele erau mîzgălite cu graffiti - dezmăț de verticile negre și aurii, EKG-ul unei mașinării demente pornite În căutarea unui creier. O singură cameră scăpase nevandalizată, dormitorul cameristei, situat deasupra bucătăriei, În care Crawford tocmai demonta de pe perete un ditamai bufetul În stil spaniol. Apucînd cu amîndouă mîinile panourile de stejar sculptat, smulse corpul de rafturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
palma acoperișul prăfuit al Jaguarului. Am considerat de la sine Înțeles că era singura mașină la care n-aveam nevoie să le testez. În tot acest timp, Frank pledase vinovat, Hollingerii erau morți, iar voi ceilalți erați Închiși În micul imperiu dement al lui Crawford. Totuși, și Bibi Jansen a murit În incendiu... nu i s-a părut că prețul e prea mare? — Ba, sigur că da. (Paula mă privi printre lacrimile pe care refuza să și le șteargă.) Omorîndu-i copilul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
șobolan neputincios?". Val după val bombardierele continuă să lanseze torpile și bombe, lăsând în urmă durere, moarte... Și deodată, tăcerea izbește dureros timpanele. Obișnuiți cu infernul bombardamentului, liniștea grea torturează nervii zdruncinați ai celor din beci până în apropierea unei izbucniri demente. Cât au stat așa, înghețați ca niște statui, încătușați de întunericul ce năștea fantasme înfiorătoare? O clipă? Un minut? Un ceas? Creierele lor timorate percep în sfârșit încetarea alarmei. Răbufnesc violent pe ușă precum o apă vijelioasă scăpată din stăvilar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
bâiguind cuvinte fără rost. Unul dintre aceste spectre vii se apropie de Marius. Doar când ajunge lângă el își dă seama că este femeie. Poartă un sac murdar pus peste capul cu părul ars în întregime. Râde cu glas gros, dement. Degetele negre, asemeni unor gheare, îl prind dureros deasupra cotului. Se oprește din hohotele înnebunitoare, doar pentru a urla către el: Copiii mei! Copiii mei! Unde sunt copiii mei? Se uită cu ochi sticloși către cerul invadat până atunci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
prinde și a o împiedica să iasă. ― Drake! urla ea, nestăpânită. E atins! Hicks se căznea să o oblige să se întoarcă spre el. ― E mort! Nu mai poți face nimic pentru el, Vasquez. E mort. Ea-și ridică figura dementă și mânjită de funingine. ― Nu. Nu, el trăiește! El... Hicks se uită la ceilalți ocupanți ai criblorului. ― Lăsați-o. Trebuie să închid ușa asta afurisită. Hudson dădu din cap. Ajutat de Burke, el o trase pe Vasquez departe de tambuchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ei când creatura scârboasă se lovi cu putere de perete, în locul în care se găsea capul lui Ripley o secundă mai devreme. Aceea alunecă, căutând să se agațe de ceva și să găsească fața vulnerabilă care dispăruse. Cu un gest dement, Ripley își vârî degetele între lamele somierei și împinse patul. Monstrul fu prins doar la câțiva centimetri de fața ei. Picioarele creaturii se zbăteau furioase în timp ce coada sa musculoasă se lovea de arcuri și perete ca un piton exasperat. Ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
grădină zoo suprapopulată cu ființe dintr-o altă epocă. Era prea mult. Mă răzbunam punând mâna pe cartea de telefon și urmărind pagină cu pagină povestea mizeriei umane. Acolo se-aflau micile specimene ale comunismului, imprimate de mintea unui autor dement. Toate chipurile care mă chinuiau pe stradă primeau un nume, corpurilor slute li se atașa o identitate, un act oficial, cu adresă și număr de telefon, așa cum i-ai face o carte de vizită unui urangutan într-un tufiș. Consultam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urme, nici oameni, nici locuri. Puteai să-l muți la Crevedia, nu și-ar fi dat nimeni seama. Calupuri de străzi și clădiri dispăreau peste noapte, evacuate din cartier și din conținutul memoriei; le înlocuiau altele, cu precizia unui arhitect dement, dar nevăzut. Geometria sectoarelor se modifica după geometria gândurilor, ca un bloc în construcție de la o zi la alta. Era suficient să apeși o tușă sensibilă a minții, catifelată, imperceptibilă, pentru ca întâmplările, cu tot cu oameni și decoruri, să capete o înfățișare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
degete, ba două, ba unul singur, trimestru după trimestru, o bănuiai că ține un set de lame în poșetă. Despre cele mai în vârstă, „mamaiele“ - cum le spuneau băieții, nici nu putea fi vorba: părul vâslea prin peroxid, rujul curgea dement (puteai să juri că s-a deschis o expoziție Munch), iar pe picioare atârna obosit varicele, în globuri albastre-vișinii. Ajungeau la clase triste, cu degetele arse de nicotină. Nu le vedeai deloc așezate la catedră; dacă ai fi adus zmeură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
frizerie, presărat cu zgomote stranii și-atingeri neașteptate. Când rolurile păreau gata să se epuizeze, căutam inspirația prin serialele TV de joi, vineri și sâmbătă dimineața. Acolo se întâmplau fel de fel de minunății, lumile se combinau după o logică dementă și somptuoasă, ca un fotoliu-stil desfundat. O regie aproape pornografică realiza permutări imposibile și îmbinări de neimaginat, peste care presăra aerul cast al logodnei sau al meselor de familie (îl admiram pe JR, care dădea bună-dimineața, se-așeza să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]