7,752 matches
-
însă aceste gânduri. Deodată avu o tresărire. I se păru că pe celălalt mal al râului învăluit în ceață vede o femeie cu un copil de mână peste nisipuri și neguri... După înfățișare, atât cât puteau ochii ei să limpezească depărtările, în închipuirea ei se contura a fi chipul lui Răducu. părea a fi Răducul ei. Unde l-o fi ducând, de ce mi-a luat copilul, copilul meu...?" Cum nu-l putea ajunge, cu ochii înlăcrimați, neputând suporta scena, se întorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
și cu o anumită tresărire de suflet...” Să fi bănuit În acel moment că aceasta era ultima...” M-au trezit din visare crengile desfrunzite, care erau izbite de vânt - cu Înverșunare de geamul lângă care rămăsesem cu privirile pierdute În depărtare. Am aprins lumina și, după ce m-am strecurat sub pătura aflată pe canapea, am mai lăsat o vreme gândurile să rătăcească În voie printre amintiri. „Ce se va Întâmpla cu toate?” Primăvara promisă... Livada Înflorită unde ne-am fi lăsat
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ei? Sunt atât de nerăbdători... Sigur! Să intre numaidecât! A intrat mai Întâi mama, apoi tata, Nicoleta cu soțul ei, Emil. Aveau fețele livide, trase, ciarcăne În jurul ochilor și o anumită durere mută În priviri. Se vedea de la o leghe depărtare că nu dormiseră toată noaptea și păreau frământați de o problemă extrem de dureroasă. Am Încercat un zâmbet stângaci. Mă bucur așa de mult că ați venit! Ați văzut băiatul? Cu cine seamănă? Această ultimă Întrebare a căzut ca trăznetul asupra
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
M-a luat valul necunoscutului. „N-a fost nimic din ce-ar fi putut să fie A fost doar un Început de nebunie De care - Întâmplător - m-am vindecat!” (I.Minulescu) Și apoi, cu pași ușori, ușori, dar perfizi, Începe depărtarea. Eu cred Într-o iubire ideală. Cum?! Nu există ideal În iubire? Trebuie doar să cauți, dar mai Întâi să vedem cum stăm cu etica, moralitatea, spiritualitatea și câte Încă... și abia apoi putem vorbi despre iubire și chiar prietenie
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și te admir chiar dacă aceste trăiri ale mele nu vor fi Împărtășite niciodată. Îți MĂRTURISESC... chiar dacă ai să zâmbești! Și uite... acum când Îți scriu, a Început să plouă, ca o blândă eliberare. „Mai bine taci! Ascultă ploaia venind din depărtări Pe arșiță și vânt Ce mult a plâns! Cu plânsul ei fără cuvânt. Nu te-ntrista! Povara ei e chiar povara ta. Lacrimi prăfuite, curând se vor usca Și-apoi, cătând În urmă cu galeșe priviri, Zâmbind șăgalnic - ecoul ei
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
acest păcat, odată cu mărturisirea dezlegă și blestemul pe care l-au rostit. Se eliberează pe sine de pedeapsă și îl eliberează și pe cel blestemat de nenorocire. Prorocul David constată despre omul blestemat că el singur își cheamă blestemul prin depărtarea sa de Dumnezeu. „Și a iubit blestemul și va veni asupra lui, și n-a binevoit binecuvântarea și se va îndepărta de la el”. Blestemul îl poate ajunge pe om numai dacă se va lipsi de binecuvântarea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
învață. Era a doua universitate pe care urma să o fac trăind printre ei, universitatea Vieții, facultatea Omenie. De câte ori îmi amintesc de ei, un sentiment de dragoste și căldură îmi cuprinde sufletul în brațe și aș dori să strig din depărtare și de peste ani: „Marie, Gheorghe,Veruță, Eugenie, Petre și Galina, lele Anișoară, Tudoriță și Serghei, Marie și Vladimir! Vă iubim pe toți și ne este tare dor de voi!”. Fiecare gospodină cocea pâinea pentru familia sa în cuptoare acasă. Sâmbăta
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o izgonea din lume, o îndepărta de prieteni și de familie, chiar soțul ei se purta cu dușmănie de când auzise la un concert cum a umplut sala de sunete incandescente, tremurau oamenii și animalele aflate la o mie de metri depărtare, aerul s-a transformat într-un abur lăptos, spectatorii în obiecte imponderabile, pluteau prin văzduh ca vedeniile, Zinzin s-a înfipt cu picioarele în podea și a cântat ca o apucată, soarele alb se ridica pe cer ca o lună
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
că aud asemenea lucruri, ea îmi citește nedumerirea pe față și-mi spune: "Nu-ți spun cu plăcere ceea ce-ți spun, sunt geloasă, dar trebuie să recunosc că ești un personaj". Mă uit în zare, întotdeauna mi-au plăcut depărtările, întotdeauna mi-a plăcut să fiu mai departe de locul de unde eram, mereu am bătut pasul pe loc, eram umblată în lume ca țiganul din poveștile tatălui meu, o dată la moară și de două ori în târg. Aide era în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Ioana Maria. Tu ai iubit mările sudului pe care corăbii merg corali tu ai iubit de asemeni munți acoperiți de zăpezi, insule, păduri și orașe necunoscute tot ce n-a fost aici și a fost departe tu ai iubit și depărtările au fost în tine ca niște harfe și au cântat toate cântecele mărilor și ale pământului cântece pentru călătorii, pentru corăbieri, pentru pescuitorii de corali pentru toți oamenii care trăiesc, visează și mor departe și niciun cântec pentru depărtarea stelară
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și depărtările au fost în tine ca niște harfe și au cântat toate cântecele mărilor și ale pământului cântece pentru călătorii, pentru corăbieri, pentru pescuitorii de corali pentru toți oamenii care trăiesc, visează și mor departe și niciun cântec pentru depărtarea stelară din privirile mele Când mă uitam și spuneam: Ioana Maria, ești cea mai frumoasă floare din lume". (Versuri din volumul de poeme Ioana Maria, al poetului Geo Bogza, comentat de Max Blecher în Lumea românească, II, 287, 18 martie
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fărâmițat lumea în care trăia, nu mai are pe ce să se sprijine, trăiește un sentiment acut de pericol, ca atunci când soldații au incendiat mănăstirea. Închide capacul pianului, își încinge hainele cu o sfoară și iese din peșteră. Amurgul înroșește depărtările. Pădurea a început să înmugurească. Pornește pe o cărare pe care nu a mai umblat până acum. Vrea să împrumute felul de a fi al Mariei. Desface brațele, închide ochii și începe să alerge. Simte cum pașii ei urcă pe
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
uită la el cu o privire albă, se ridică, se îmbracă și pleacă furios, ea se târăște în pat, nu mai are putere să ajungă la duș, adoarme aproape instantaneu, visează un câmp înflorit, câmpul pe care îl privea din depărtare din ascunzișul ei din pădure, câmpul acela interzis, acolo în lanurile de grâu vedea uneori oameni, femei și bărbați, cântând, albăstrelele și macii, apoi câmpul pleșuv ca după incendiu, atunci întorcea spatele acelor lanuri, era semnul că în curând va
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
copilul meu!? Oare acesta să fie copilul nostru!? Nu departe de marginea orașului, pe malul unui pârâiaș ce alerga zglobiu ca un mânz slobozit, în lunca plină de sălcii plângătoare, era instalată tabăra bulibașei Iorgu Stănescu. Noaptea cuprinsese întinderile. În depărtări, se auzeau, ca ultime arpegii pe cale să se stingă, trâmbițele unor cocoși întârziați. Întreaga șatră dormea somn de piatră. Vântul se cumințise, nu mai lătra a pustiu. Luna, cu fărașul ei de aramă, aduna cu hărnicia unei gospodine, puzderia de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
aproape - o Biblie veche - și arunc cu toată forța În ușă. Se aud pași precipitați stingându-se Într-o liniște clară. Dinspre oraș, nici cel mai vag zgomot. Mă Îndrept spre fereastră. Lumina amurgului colorează ireal clădirile suple, pierdute În depărtare. Pe banca din față, Îmbrăcat sărăcăcios, doarme un bătrân. E același bătrân cu fața suptă, pe care l-am văzut cântând la flașnetă. Brațele și le ține Întinse de-a lungul băncii, cu capul atârnându-i peste piept. Pare crucificat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Însuși, care m-a inspirat și pe mine În bună măsură, mi-a dat puterea să merg mai departe, să mă mențin pe aceeași direcție cu a sa. Norocul a făcut să locuim aproape unul de celălalt, la trei străzi depărtare, dincolo de Piața Veche. De la accident (petrecut cu aproape trei ani În urmă), viața mea s-a schimbat radical (În rău). Am fost nevoit să mă adaptez unui alt mod de a fi, să lupt cu tristețea, cu lipsurile. Cu Durerea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
acolo. În goană depăși rastelul cu biciclete și berăria, apoi stația de autobuz și chioșcul cu ziare. De pe frunte transpirația îi curgea spre tâmple; o șterse cu dosul mâinii și apoi o întinse peste urmele de vată de zahăr. Din depărtare Mali îl văzu și îi făcu cu mâna, el îi răspunse fluturând mâneca lălâie deasupra capului. Slavko se opri puțin să respire. Sângele îi bătea în cap și îi invadă obrajii. Toată iubirea din lume venea acum asupra lui și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
din care apa țâșnea inegal și, prin fiecare por, fântânile respirau apă. — Am auzit ceva. — Nu poate fi decât ploaia. Stai puțin, sunt sigur că am auzit. — ți s-a părut. — Stai să ascultăm. Cum rămaseră înlemniți în vegetație, din depărtare izbucni un urlet. Aripile imense apărură de după rafalele de ploaie. Penele impermeabile băteau aerul, răcorind fața lui Emil. Daniel se culcă la pământ, însă Emil rămase în furtuna de sub aripile ce-i trecură exact deasupra capului. Apoi i se făcu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
când se apleca să se ferească de păsările ce treceau printre frunze. Era deja întuneric și brațul său obosise. Mergea poticnindu se. Picioarele lui se afundau tot mai mult în noroiul de sub frunze. Prin rafalele de ploaie se zărea în depărtare o pată cenușie. Pentru câteva clipe își aținti privirea într-acolo, apoi începu să alerge. Îl dureau genunchii și gambele de la izbiturile cu arbuștii din calea sa. În timp ce alerga, pata murdară se mărea vizibil. Emoția îi bătea în piept și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
prim autobuz, apoi un alt autobuz, o escală în pustiu, noaptea toridă, plină de transpirație, cu răsuflarea lui la unison cu răsuflarea celorlalți, tăcerea și motorul autobuzului în zorii unei zile străine pe o insulă necunoscută. Tot atunci, cineva din depărtare venea spre el cu brațele aproape deschise spre îmbrățișare. Orlando se uită în spate, fiind convins că o altă persoană îi răspunde acestei îmbrățișări, dar nu văzu pe nimeni. Nu îl recunoscu pe cel care venea spre el, însă știa
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de indivizi grăbiți care îi înconjurară curioși și le puseră tot felul de întrebări. Treptat spațiul dintre ei se umplu de colegi bucuroși de revedere, povestind repede ce s a întâmplat în lipsa lor, zâmbindu-le cu afecțiune și înțelegere, mărind depărtarea dintre ei până când nu se mai putură zări. Se treziră apoi în rutina lor de dinainte, de parcă nimic nu se întâmplase. Degeaba s-au căutat mai târziu, a fost imposibil ca el să-i atingă obrazul sau încheietura mâinii sau
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
va rămâne cea mai bună prietenă. Încerca în felurite chipuri să-și arate loialitatea, dar ca într-o țesătură în care lucrătoarea nu găsește o îmbinare fericită a unor culori, apărea urzeala cu firele negre ale invidiei. * Olga găsi că depărtarea de Ina, mai ales acum, după ce găsise o modalitate de a se răzbuna în cel mai cumplit mod, ar putea deveni suspectă. Impresia generală trebuia să rămână aceea că între ele nu se schimbase nimic: că ea s-a împăcat
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
se spală fornăind până la brâu. O face iute, jegoșindu-ți după aceea prosopul, cu care oricum va da discret un lustru pantofilor. Ei bine, lui Adrian nu o să i se întâmple niciodată, absolut niciodată, așa ceva. Deși vine de la zece mii de kilometri depărtare, va găsi în două ceasuri meseriașul perfect, care va face totul la marele fix, discret, amabil și la jumătate din prețul pe care l-aș fi plătit eu. La cel mult un sfert de oră după ce va intra pe ușa
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
inteligentă, care nu-și pierdea prin deșănțare deschiderea și curiozitatea. Și în interiorul acestui grup de sus era o ierarhie și Mihai o desluși fără greș, ca și cum ar fi știut-o de totdeauna (...) Deci mai făcu un pas înspre ea, până la depărtarea mâinii. Doamna îi aruncă frâul calului, să-l țină, semn aproape de prietenie dar și firească, pentru ea, poruncă...> Superb citat. De milioane! Apoi reiau cuvânt cu cuvânt, și dialogul palpitant și la obiect dintre Mihai și doamnă, pe care intenționam
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
îndepărtat al unui corn și numaidecât îi răspundea din fundul lumii, altul și apoi altul, vestind parcă irepetabilitatea destinului omenesc. Mașina directorului părea că pătrundea tot mai adânc în Valea Tisei, nu în altă vale apropiată nouă, care sclipea în depărtare mai mult ca oricând, și se furișa în pădurile bătute de un vânt aspru ce le scotea la iveală posomorâta lor frumusețe. Da-îmi spuneam ca în copilărie când eram convins că la următoarea răspântie a pădurii mă voi întâlni
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]