63,813 matches
-
Alcoriza de un braț și arăt pe celălalt mal o pasăre superbă pe o creangă. E un vultur Luis țntește și trage. Pasărea cade în bălării. Luis traversează fluviul, intră în apă până la umeri, dă la o parte crengile și descoperă o pasăre împăiată. De o gheară atârnă o etichetă cu prețul și cu numele magazinului de unde o cumpărasem. Altă dată Alcoriza și cu mine cinăm într-un local din San José. O femeie singură, foarte frumoasă, se așază la o
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
duc în camera mea. Alcoriza se calmează, își termină desertul și se duce la frumoasa de la masa vecină. Se prezintă, beau împreună o cafea și sporovăiesc o vreme. Apoi Alcoriza își duce prada în camera lui, o dezbracă drăgăstos și descoperă tatuate pe burta ei aceste cinci cuvinte: prin amabilitatea lui Luis Buñuel. Prezentare și traducere de Luminița Voina Răuț
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
trecut prin cultură", găsește Vianu, un "intelectualist și estet". Referințele cele mai numeroase se fac la Creangă și Sadoveanu, deși O. Botez se gîndise din prima clipă la Odobescu. În toate acestea se simte o bună doză de exagerare. Proaspătul descoperit dă interbelicilor impresia că e o revelație. Exagerările vor fi prezente chiar și după ce voga scriitorului trecuse. În Istoria lui, I. Negoițescu va fi de părere că este în limba lui Hogaș o "lavă fumegîndă, strălucitoare, luxuriantă" care ne-ar
Un scriitor aproape uitat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13859_a_15184]
-
lui, de limbajul înflorat al lui Quijote și-i servește vreo două discursuri parodice pe măsură. În celălalt volum, călătorul are drept tovarăș pe Pisicuța, o iapă la fel de costelivă ca și Rosinanta. Drumeții merg pe la hanuri și stîne în care descoperim ușor cîte o notă din Caragiale (cu hangițele lui malefice) ori din Sadoveanu (ciobani sculpturali printre picioarele cărora se vede panorama munților, haiduci moderni și călugări plesnind de sănătate). E greu de uitat părintele Ghermănuță, care aduce apă de la izvor
Un scriitor aproape uitat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13859_a_15184]
-
legație, la Londra, cu Emmanuel Bibescu, vărul prințesei-scriitoare, frecventa lumea saloanelor pariziene în care erau prezenți și românii (de exemplu, în societatea lui Marcel Proust, care îi va prefața și prima carte, Tendres Stoks, din 1921). Printre aceștia a și descoperit-o, în 1917, pe Elena Hrisoveloni-Șuțu, cu care se va căsători peste un deceniu. O primă vizită în România, în toamna anului 1930, va oferi o bună parte din materia cărții sale, București, tipărită în 1935, după ce publicase alte două
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
cu respectarea strictă a particularităților fiecăreia. În spatele fiecărui vers al lui Foarță se ascunde (cel puțin) un clin d’oeil, unul sau mai multe semne camuflate pe care cititorul le observă sau nu. Oricît de multe astfel de semne ar descoperi (referințe intertextuale, rime șocante, cuvinte dintr-un vocabular extrem de periferic sau chiar inventate, agramatisme șugubețe, parafraze după versurile altora etc.) tot are sentimentul că au mai rămas destule lucruri ascunse. Caragialeta* și Caragialeta bis** sînt, la prima vedere, niște traduceri
Vă place Foarță? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13840_a_15165]
-
cu directorii-patroni ai unor importante edituri românești: dl Silviu Lupescu de la Polirom și dl Călin Vlasie de la Paralela 45. În pragul Tîrgului de Carte, închis de o zi cînd dv. citiți aceste rînduri, discuția... cu doi oameni care și-au descoperit după 1989 o excepțională vocație de manageri culturali nu poate fi decît foarte instructivă. l În același loc, se publică intervențiile de la lansarea cărții de memorii a dlui Gelu Ionescu Copacul din cîmpie (prezentată, nu știm de ce, drept roman) și
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13888_a_15213]
-
în declarații și conformism în purtare. Dacă postmodernii erau tobă de carte și ajungeau la rafinamente culturale ce frizau manierismul, și care puteau fi interpretate ca semne de decadență, ca lipsă de idei și de originalitate, noul spirit al timpului "descoperă America" cu o naivitate și o încredere în sine aproape suprarealiste, însă uneori cu un instinct artistic infailibil! De aici provine forța lui: din imposibilitatea de a face față bombardamentului informațional, din uitare, din neglijență și, în cele din urmă
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
în America mai prejos decît în alte spații ca să nu poată mijloci o asemenea cunoaștere? Pentru Emerson mai important este ochiul care privește, și nu oricum, insistă el, ci căutînd să găsească unghiul de unde lumea se vede ca și cum ar fi descoperită pentru prima oară. Altfel spus, el cere privitorului să renunțe la orice fel de lentile, impuse de istorie sau de moda timpului și să încerce, în schimb, să redobîndească inocența pierdută a ochiului și, odată cu ea, harul de a se
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
în sine (un om cu o nebunie asumată, torturat de felurite fobii), un cineast care declară, într-un interviu: "Filmările nu-mi servesc decît ca să adun material. Nu creez decît la montaj"... Exact aceeași senzație ( că filmul nu e de descoperit pe platou, că filmul adevărat se face în altă parte) am avut-o văzînd în festival un documentar, CIAO, FEDERICO, de Gideon Bachmann. Un tînăr (pe atunci, acum treizeci de ani) critic de cinema, profitînd de amiciția lui Fellini, merge
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
sugestie oarecum de almanah. Preluarea cea mai entuziastă din spațiul românesc i se datorează lui Emil Cioran, în consecuție cu o deziluzie sentimentală și, bineînțeles, cu experiența metafizică a bordelului: "Un an după această decepție radicală și comună, l-am descoperit pe Weininger. Mă aflam în situația ideală pentru a-l înțelege. Superbele sale enormități despre femei mă îmbătau. Cum putusem oare să-mi pierd capul pentru o sub-ființă? îmi repetam neîncetat. Cum a fost posibil acest chin, acest calvar, din cauza
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
copii, întreabă: ?Es aquí el Paraíso? (Aici este Paradisul?) iar răspunsul vine invariabil: „Nu, nu este aici. Du-te și întreabă în altă parte" Autorul nu crede că acesta e un simplu „joc", ci o nevoie adâncă, dureroasă de a descoperi o lume ideală, poate cea a raiului pierdut și niciodată regăsit aici, pe Pământ. În aproape 500 de pagini, Llosa construiește două planuri narative, ce dezvoltă în 22 de capitole alternative derularea a două vieți: cea a revoluționarei pacifiste Flora
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
tatuajele, cultul idolilor, bărbatul-femeie mahu, dragostea sunt ca în timpurile primitive. Koke pictează cu „culorile sufletului", care n-au nimic în comun cu cele reale, caii sunt roz, soarele e negru, iar valurile au culoarea smaraldului. Si Flora și Paul descoperă de fapt „un paradis interior", amândoi trăiesc o anumită stare care îi face să acționeze. Cei care nu au puterea s-o recunoască îi supun rigorilor legii, îi urmăresc, îi amenință cu închisoarea. Uneori, oamenii din jur nu vor acest
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
care-și abandonează căminul decade mai jos ca o prostituată ...E un delict să-ți părăsești soțul. Dacă André o să te denunțe, vei ajunge la închisoare ca o criminală"- tonul nici nu poate fi altul. În cazul lui Koke însă, descoperim o căldură neașteptată, o adevărată explozie a simțurilor se filtrează prin cuvânt. Paul Gauguin este conștient când pictează o capodoperă. Nu se întâmplă oricând acest lucru, e un moment așteptat, presimțit și dorit cu o intensitate tulburătoare. Sunt câteva asemenea
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
există și Calea Șarpelui a aceluiași autor membrii fondatori au hotărît că băiețelul are intuiție și merită primit fără ezitări în Clubul Apolodor. Un ultim invitat la ceremonie a fost hazardul: Clubul Prometheus se află exact lîngă stradă Apolodor ( lucru descoperit de cîțiva dintre noi ulterior), iar în fața lui staționa un taxi de la compania Apolodor. Personal, am avut din partea hazardului un pahar de șampanie cu care un chelner cu mers tremurător m-a stropit de sus pînă jos răcoritor, cum răcorește
Cum se înființează un club by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13905_a_15230]
-
în condițiile în care mulți dintre aceștia nu erau din punct de vedere etnic români 100. Scrie, George Călinescu, citat de Cornel Ungureanu: „oricare ar fi naționalitatea autorului, o operă de geniu rămîne o operă de geniu, și de am descoperi cumva că Eminescu nu e român, esteticește vorbind, nu s-a schimbat nimic. Nu tot astfel stă chestiunea cînd facem istorie literară. Istoria literaturii române nu poate să fie decît o demonstrație a puterii creatoare române, cu notele ei specifice
Călătorii în lumea literaturii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13896_a_15221]
-
mari, prin mări exotice, în locuri pe unde nimeni nu a ajuns, stăpîn pe o tehnică mult înaintată. Comparația e complet nepotrivită dată fiind seriozitatea studiului și sobrietatea lui. Am folosit-o doar pentru a-l tenta pe cititor să descopere o carte al cărei titlu sună în felul următor: Filozoful crud, O istorie a canibalismului. Nu știu de fapt dacă titlul e cel care l-ar putea ține pe citior dornic eventual de subiecte mai "vesele" la distanță, sau dacă
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
este atît felul în care antropofagia a fost tratată de științele dreptului natural, cît mai ales misterul general al dispariției acestei teorii. Această dispariție este semnificativă în ordine filosofică, deoarece în spațiul ei gîndim noi astăzi binele și răul." Va descoperi cititorul cărții lui Cătălin Avramescu că antropofagul este departe de a fi un simplu figurant al gîndirii și discursului filosofic european despre om. Din contră, convinge afirmația că acesta este "un mare personaj uitat al filosofiei". În ce fel, mai
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
în care europeanul de pînă în secolul al XVIII-lea ar fi identificat imediat o societate de canibali. "Cum se face că un set de caracteristici specifice triburilor de antropofagi au fost transferate unui ideal politic?". E o întrebare ce descoperă în cîteva lucrări ( una dintre ele este Discursul despre originea inegalității al lui Rousseau) veriga lipsă dintre primele scrieri ce pledează în favoarea comunismului și discursul despre canibalii primitivi. Ultimul capitol al cărții e cel care duce demonstrația pînă la ultimele
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
care se vor naște doi copii. Filmografia i se completează cu titluri ca: "Lunes de Fiel", "La jeune fille et la mort", "La neuvieme porte" și "Pianistul". "Acum în epoca DVD-ului, am ocazia să-mi văd mai des filmele. Descopăr o mulțime de greșeli sau lucruri pe care le-am făcut și apoi le-am uitat. Descopăr, chiar, cu plăcere și eforturile unui tînăr regizor care promite. Dar, nu am raporturi cordiale cu aceste filme. Filmele mele nu sunt rodul
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
jeune fille et la mort", "La neuvieme porte" și "Pianistul". "Acum în epoca DVD-ului, am ocazia să-mi văd mai des filmele. Descopăr o mulțime de greșeli sau lucruri pe care le-am făcut și apoi le-am uitat. Descopăr, chiar, cu plăcere și eforturile unui tînăr regizor care promite. Dar, nu am raporturi cordiale cu aceste filme. Filmele mele nu sunt rodul obsesiilor mele, ci al interesului meu, într-un anumit moment pentru un anume subiect, pentru o anume
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
stilistician. Îmi amintesc de un studiu al lui Richard despre discursul gurmand sau discursul trifologic la prozatorii din secolul al XIX-lea. Splendid. I-am preluat sugestia și am scris ceva despre discursul gurmand în opera lui I. L. Caragiale. Am descoperit lucruri pe care nu le bănuiam. Mâncărica și berica (două atribute de bază ale omului caragialian) merg împreună cu politica. Cu alte vorbe, se mănâncă mult, se bea mult și se face politică multă în țara imaginară a lui Mitică. Discursul
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
urmă altceva: nu un discurs ironic, ci o carte (aproape) de dragoste spirituală pentru acești poeți de început care au inventat, o dată cu arta de a iubi, arta de a scrie poezie în limba română. Îmi amintesc cu câtă bucurie am descoperit umbreluța ca obiect erotic, ca simbol al unei mari pasiuni erotice, chinuite în versurile acestor veritabili logotheți... Cartea se chema Dimineața poeților și a avut succes. Mi-am reconsiderat atitudinea față de Văcărești, Conachi... Nu mă mai obsedează nici întrebările incomode
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
-o accepta? E.S. Literatura este în criză, desigur. Dar a fost vreodată altfel?... Este, în fapt, o criză morală a omului, o criză care a trecut și în literatură... O criză de înțelegere și o criză de imagine. Omul a descoperit că nu mai este ceea ce a învățat că este. Științele umaniste îți oferă, fiecare în parte, câte o definiție (’omul este o sumă de complexe’, ’omul este o sumă de relații sociale’ etc.), dar nici una nu-l mai cuprinde. Din
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
să îi interesezi și pe ceilalți, făcîndu-i să se recunoască în poveștile tale cu toată ființa lor?" Aici intervine dl Robert Șerban: "De ce fapt anume credeți că ține acest lucru". Și definiția: "De capacitatea unui om, numit scriitor, de a descoperi acea zonă privilegiată a afectivității lui, care, în cele din urmă, devine regula afectivității umane în general." l Întrebat de ce n-am avut în politica anilor de tranziție un Havel, dl Gabriel Liiceanu răspunde: "Nouă nu un Havel român ne
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]