588 matches
-
în stradă, în comunism, a unei persoane particulare, manifestare spontană a iubirii pentru un mare scriitor ieșit de sub interdicție. Trei momente cu Tudor Vianu Într-o zi de septembrie a anului 1953, mă aflam într-un grup de „boboci“ puternic descumpăniți, chiar panicați, de faptul că nu găseam sala în care urma să asistăm la primul curs din cariera noastră de studenți filologi, cursul de literatură univer sală (sau de „literatură de peste hotare“, cum i se mai spunea în epocă). Amețiserăm
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
bine să primească sprijinul intelectualilor, al scriitorilor, în interesul cauzei culturii. Este o explicație a pasului politic făcut de Nicolae Breban, și nu numai de el, alta fiind aceea că încă de pe-atunci se contura reactivarea forțelor conservatoare, dogmatice, descumpănite oarecum în cei câțiva ani de relativă liberalizare. Aceste forțe se regrupau, se reciclau rapid, adjudecându-și din mers și ideea națională, nelăsată nici azi din brațe, acționând din ce în ce mai decis pentru recucerirea porțiunii de teren cedată reformatorilor în anii ’67-
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de feluri să mă joc, jocuri noi pe care până ieri le inventasem chiar eu, cu fantezie, cu dăruire, îmi este dor să mai citesc povești și nu mă împac deloc cu ideea că totul s-a încheiat pentru mine. Descumpănit, o rup la fugă din casa noastră să nu mai asist la scena insuportabilă a propriului meu priveghi, trântesc ușa cu toată forța, dar iarăși nimeni nu observă asta, alerg pe străzi până la marginea orașului unde, cât vezi cu ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-l ascultă pe celălalt. Oamenilor le e de-ajuns că pot să delireze cu public pe seama problemelor care tocmai îi preocupă. Ca în zicala: „Vorbim împreună și ne înțelegem separat“. E atât de ușor să aduni în jurul tău o lume descumpănită, care nu știe în cine și în ce să mai creadă! E destul să strigi: „Ascultă aici!“, și strângi urgent lângă tine o mie de frustrați. Vechea zicală din Homer suportă o adaptare: „Ferește-te de isterici chiar și când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
e o pasiune, nu este nici măcar tandrețe, așa cum am simțit-o pentru unii: e o iubire inteligentă, o întrepătrundere sau, cum ți-am mai spus-o, o permanentă prezență, un soi de har divin care coboară peste mine. Sunt oarecum descumpănit. Am avut îndoieli, mi a fost chiar teamă: nu mă socoteam demn de o astfel de dragoste. Întotdeauna am resimțit iubirea ca pe ceva turbulent și dinamic, tinzând fără încetare către o finalitate exterioară și simplistă. Acum însă, dimpotrivă, e
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că e tot ce avem mai puțin solicitant. Ne menține la distanța cuvenită față de noi înșine. Să te ignori pe tine însuți înseamnă să te cruți pe deplin. Când dispare firescul, cel mai greu de îndurat este că te trezești descumpănit, rămas de izbeliște nu în chestiuni distincte și numerabile, ci într-o vraiște de lucruri care toate deodată nu mai concordă cu ele înseși. Se formează o conștiință ce zburătăcește și pulsează neîncetat. Continua percepție de sine e incestuoasă cu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Domnule, dumneavoastră sunteți nebun?? Tovară... Dispari, imbecil nenorocit! spuse primarul, indicând cu brațul întins, în mod cât se poate de explicit, spațiul prin care oamenii civilizați intră sau ies din cameră. Tovarășuuu... Ieși afară, cretinule! Monstrul a părăsit camera inchizitorială descumpănit și amărât la culme, cu moralul adânc zdruncinat, trăind cea mai mare dezamăgire, cel mai mare eșec din cariera lui. O catastrofă! De unde se aștepta să fie elogiat, admirat și invidiat pentru metodele lui științifice de cercetare a infractorilor... Poftim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în barem, iar când tata a atins cu cel de-al doilea picior peronul gării, locomotiva cu un fluierat puternic făcea cunoscută continuarea traseului spre alte orizonturi. Nu mai coborâse nimeni. Trenul prinsese viteză și era acum departe. Stătea singur-singurel, descumpănit și descurajat în fața clădirii cu un etaj, care-l privea rece, distant și disprețuitor de la înălțimea acoperișului de țiglă strălucind sub soarele dimineții de vară. Cu trăistuța în mână, în care mai avea un rest de apă clocită și leșinată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Ce vrei? M-am concentrat adunându-mi toate forțele de care eram capabil și am formulat în stil absolut spartan, cu maximum de conciziune: Mama vă roagă să veniți urgent că fată Miți. Moașa s-a uitat la mine complet descumpănită, ca și cum în fața ei s-ar fi aflat un vorbitor de limbă asiatică: vietnameza sau japoneza. Ce spui tu acolo, măi băiatule, ce Miți? Miți, doamnă! Măi puștiule, cine-i Miți? Capra, doamnă! Capra noastră se cheamă Miți. Mama vă roagă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mîngîia cel mai des, ar fi dat de ea... „Uite-o că nu e !“ - și nenea Dode își descoperi demonstrativ mușchiul care altă dată găzduia bucata aceea neagră. Într-adevăr, brațul era curat, fără nici o urmă de schijă. Dănuț plecă descumpănit și, ajuns în curte, o văzu iarăși pe soră-sa degustînd un găinaț proaspăt. Dă-o - ncolo, nici nu mai avea chef să o spună mai că-sii ! Aici toți aveau obiceiul ăsta. De exemplu, cînd mer gea în dosul
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
peste 40 de ani cât am profesat ca dascăl, din care 27 numai la această școală. Când am fost invitat să particip la deschiderea noului an școlar și mi s-a adresat rugămintea de a lua cuvântul, am rămas puțin descumpănit. Mi-am pus întrebarea: ce le-aș putea spune colegilor, elevilor, părinților fără a aluneca în banalități? Să le spun elevilor să fie cuminți și silitori la învățătură? Aceste sfaturi le primesc de la părinți și bunici în fiecare zi când
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
glorii ale spiritului; Eschil a luat parte la luptă, Sofocle a dansat la serbarea victoriei, iar Euripide s-a născut chiar În acea zi. Dar ridicînd În picioare toate coloanele dărîmate, reașezînd statuile pe soclu,: am rămîne În următoarea clipă descumpăniți. Fericirea elină ne-ar strînge, ne-ar sugruma. A o invidia ar fi o eroare. Și pe urmă ea n-a fost nici pentru greci aceeași. Heracles se comportă ca și cum ar fi singur În fața lumii. Spre deosebire de Belerofon, el practică o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
azi la dejun. Ți-am scris ieri, dar am profitat de faptul că i-am scris lui Georges și adaug la scrisoarea pentru el aceste câteva rânduri. Ține-mă la curent cu problema Cinci; nu fi prea crudă; pare foarte descumpănit. Te sărut cu toată marea mea afecțiune, cu țipete înăbușite de dragoste, de tristețe, de disperare. Toată lumea - Lina, Chirana, Iani, Costel - toată lumea îți trimite sărutări și sărutări de mâini, iar Lina mi-a spus pe când pleca cu covoarele: Mai avem
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
luna august scrisorile ne vor fi mai oficiale, căci și G. pleacă în concediu. Ultimele tale scrisori, pentru că au trecut pe la cenzură, mi-au sosit abia după 15-18 zile. Te sărut, fetița mea frumoasă, din toată inima mea istovită, îngrijorată, descumpănită. Mama ta 66/1948 Duminică 25 iulie [1948], ora 7 seara [...] Micuță, te întorci în țară în două cazuri: 1) dacă se extinde comunismul până la Paris - mai bine te obișnuiești cu cel de aici, care va fi trecut prin fazele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și eu să ajung... Am fost un idiot. Luke duce paharul la buze și ia o înghițitură din băutura din pahar, după toate aparențele, whisky. N-a făcut decât să se folosească de mine, așa-i? Mă holbez la el, descumpănită - apoi observ sticla pe jumătate goală, de pe masă. Oare de când e aici? Îi privesc iar chipul încordat și vulnerabil și fac eforturi să-mi reprim comentariile care-mi vin pe limbă în legătură cu Elinor. Normal că te iubește! Îmi las foile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mă văd chemat de director și fratele său, colonelul. Îmi face cunoștință și mă întreabă de una, de alta și în această împrejurare, colonelul mă întreabă dacă n-aș vrea să trec de la Normală la Liceul militar din Iași. Momentan descumpănit, răspund că n aș face așa ceva, deoarece abia pot face față problemelor de ordin material. Colonelul îmi explică faptul că la un liceu militar totul este gratuit și că nu mi se cere decât să învăț ca la normală și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
în centru, pe lângă Zid, într-o clădire nouă, mare, greoaie, mohorâtă. Ne-a primit un adjunct al ministrului care coordona printre altele și problemele cultural-științifice, ce s-a interesat de studii, limbi străine și, ciudat, ce "hobby" am, rămânând cam descumpănit că mă pasionează lectura, teatrul, pictura și mersul pe jos. Ambasadorul a profitat de întâlnire pentru a ridica unele probleme de colaborare în domeniu și după 30 de minute audiența a luat sfârșit. Fiind prezentat în ambasadă și la externe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
părul în valuri pe spate și o privește lung, pătrunzător. Ai plâns iar, Maria... Maria își ferește ochii într-o parte: Am... am citit mult și... Oare? Strici ochii aiștea frumoși... Îmi pare rău, Maria, reia el, după o pauză, descumpănit, chinuit. Ce să fac? Spune-mi! Aș vrea să nu mai... Maria tresare speriată: Nu! Nu! Ce să faci?! N-ai ce să faci! Ștefan oftează și sprijină cazmaua de perete. Am scos toată Suceava, cu mic, cu mare, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cu cine-i fi semănând așa clonțos, că parcă te-aș cunoaște... Ascultă, zâmbește Ștefan pe sub mustață, maică-ta a fost cândva, odinioară, de mult, a fost prin Târgul Sucevei? Boierii își dau coate și-și ascund un zâmbet. Mihail, descumpănit, dă din colț în colț, clipește des: Maica? De unde? Maica n-a scos nasu' dincolo de hotarul satului, spune el și tușește, apoi aruncă o privire chiorâș, șăgalnic. Au poate... poate la vreun fapt de sară, Măria ta să fi rătăcit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
părăsiți! Am împărțit împreună și pâinea, și apa; și râsul și lacrima; și viața și moartea... Eu... voi... noi suntem trecători... Moldova e veșnică! Voi... voi sunteți ultima mea nădejde... De plecați și voi... Se lasă o tăcere grea. Toader, descumpănit, se foiește când pe un picior, când pe altul, cu ochii pe opincă, se cioșmolește, se scarpină în cap... Și-și ia inima-n dinți: Dacă aiasta-i porunca, rămânem! Rămânem!! strigă el pe deasupra rumorii și a protestelor surde, înăbușite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a venit în Moldova ca un zmău! Se va căra valvârtej, ca o jigodie răpciugoasă, cu ciuma și oastea lui Ștefan Vodă coadă biciuindu-l spre Dunăre! Spre Dunăre! Crezi?!?! strigă Ștefan uluit. Adevărat?!?! Chiar așa?!?! Chiar așa! Cred! Ștefan descumpănit o clipă: Crezi?! Sau știi?! Cred!! Și știu!! Ștefan, sufocat de fericire, izbucnește: Să-ți fie gura aurită! Îți dau Voronețul! Mitropolit te fac! îi promite și râde, râde, dar râsul îi moare încet în gâtlej, înăbușit. Aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a închis ușa în nas. Mi s-au întunecat ochii, mi s-a încețoșat mintea, mi-au înțepenit picioarele. Nu știu ce i-am spus mamei care aștepta la poartă. Nu știu cum arătam. A fost singura dată când am văzut-o pe mama descumpănită. „Ai ciorilor mai sânt”. Peste câteva secunde și-a șters lacrimile din ochi și m-a îmbărbătat . „Lasă-i mamă, fii bucuros că ai pe Suzănica și pe Liviuțu”. Doamne, câtă înțelepciune, și câtă stăpânire de sine a avut. Se
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
în centru, pe lângă Zid, într-o clădire nouă, mare, greoaie, mohorâtă. Ne-a primit un adjunct al ministrului care coordona printre altele și problemele cultural-științifice, ce s-a interesat de studii, limbi străine și, ciudat, ce "hobby" am, rămânând cam descumpănit că mă pasionează lectura, teatrul, pictura, mersul pe jos și nu tirul sau karate. Ambasadorul a profitat de întâlnire pentru a ridica unele probleme de colaborare în domeniu și, după 30 de minute, audiența a luat sfârșit. Fiind prezentat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
m-am adresat ofițerului supraveghetor care constată împreună cu mine, surprins și îngrijorat, că scaunul liber era al lui Dreyfus. Minutele treceau, sferturile de oră treceau; la un moment dat Dreyfus se întoarce. Mă duc la el: "Unde ați fost?". Destul de descumpănit, murmură: "de ieri, soția are dureri grele de naștere, care îi neliniștesc pe medici. Adineaori m-a cuprins o mare teamă: mi se părea că o aud chemîndu-mă să-și ia adio. Am dat o fugă pînă la ea și
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
întorc mai liniștit". "Oricare ar fi grijile dumneavoastră personale, la care nu ați ceda cu siguranță pe cîmpul de luptă, la comanda tunurilor, nu trebuia să vă eschivați în felul acesta. Desigur că la plecare ați înmînat documentele supraveghetorului." Dreyfus, descumpănit, le-a scos din manta, scuzîndu-se că a uitat. M-am simțit obligat să ridic și mai mult tonul și să-i spun că din vina sa, în urma raportului pe care îl voi întocmi, ofițerul supraveghetor va primi o pedeapsă
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]