608 matches
-
ei; cu cît Încerca să se conecteze la sistemul lui de gîndire se pomenea absorbită Într-un spațiu complementar care capta realul potențîndu-l. — Trebuie să-l văd neapărat. Dar nu mai e aici. A dispărut de două zile. Anna rămase descumpănită, apoi Își reveni. Cum a dispărut? — Nu e prima dată. O persoană atît de importantă presupun că a fost mutat la altă reședință sau pur și simplu i s-a Înscenat o evadare. — Bine, dar familia lui... copiii, se vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dar nu pricep, zise acesta. Doar nu știa nimeni că... — V-aș ruga să terminați cît mai repede convorbirea, Îi spuse doamna Bellairs. În vestibul, Hilfe discuta aprins cu domnul Cost. — Pe dumneata te cheamă? Îl Întrebă el pe Rowe, descumpănit. Rowe o urmă pe slujnică, sub privirile celor doi. Se simțea ca un intrus, scos dintr-o biserică pentru vreo necuviință. În tăcerea dezaprobatoare ce se așternuse, nu se mai auzea decît clinchetul ceștilor puse pe farfurioare. — O fi domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Împărat cu o privire care ar fi putut dezmembra și o comodă Ludovic al XVI-lea - nu Însă și pe succesorul acestuia la tron -, apoi zise amenințător: — Ședința asta a fost gratis. Următoarea Însă o să te coste scump. Napoleon rămase descumpănit, În fața mesei ude și a privirilor celorlalți europeni, apoi Își compuse o ținută marțială și ieși, Îndreptându-se spre closet. Câteva precizări, cred, se impun. Până și o compunere de clasa a doua trebuie să cuprindă câteva elemente fixe, cum
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Zâmbea când a intrat. Eu eram În spatele tejghelei, m-a covârșit emoția văzând-o, așa că n-am apucat să ies de-acolo, s-o Întâmpin cum se cuvine. Ea s-a apropiat cu pași mari, s-a oprit un pic descumpănită În fața pultului, a dat mai Întâi să-l ocolească, apoi s-a cocoțat cu coatele pe tejghea, și-a țuguiat buzele sângerii, eu m-am aplecat oferindu-i obrazul. - Ce faci, ce-i cu tine? Nimic, ce să fie, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cu pricina. Degeaba - se lăsa pe mine, riscând să-mi frângă bărbăția. Sufocându-mă de râs, m-am întrebat dacă nu era fecioară din nou, iar eu urma s-o dezvirginez pentru a treia oară. S-a oprit din zbucium descumpănită. Părea că nu pricepe nimic. A început să se pipăie, iritată de chicotelile mele. - Aaa! De asta nu mergea: am uita să-mi scot dress-ul. S-a ridicat în picioare, și-a dat jos ciorapii de mătase cu chilot. Imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
topit / am scrâșnit, iar absența virgulelor aici ar putea fi citită și ca o sugestie a continuității, fără pic de răgaz, a caznelor viețuirii. Poezia surprinde, cu mijloacele-i specifice, o realitate incomodă de care poetul nu se lasă însă descumpănit, de vreme ce continuă să caute cuvântul ce exprimă adevărul, cu toate că, dorind să și spună patimile proprii, se izbește de limitele limbajului: când încerci să te exprimi pe tine / îți dai seama / de imperfecțiunea limbii / și cazi în genunchi și rămâi așa
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
de cetini arse. Văzu alergând pe cărarea de pe lângă ograda lui femei cu prunci în brațe, copii cuprinși de spaimă, bătrâni împovărați de ani. Abia puteau striga: "Dușmanii! Dușmanii!" Șiruri întregi de oameni se îndreptau spre codru. Si cum meșterul rămase descumpănit în mijlocul ogrăzii, trei călăreți din oastea dușmană, cu săbii sclipitoare, se opriră în fața lui și unul din ei îi vorbi: Regele nostru poruncește să-i făurești în trei zile nouăzeci și nouă de cupe pentru nouăzeci și nouă de căpetenii
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
44"? Niciodată nu m-am lămurit. Poate, a fost o simplă întîmplare, prima cifră care i-a trecut tatei prin cap. Ceea ce mă tulbură, însă, este o coincidență. "44 de ani" i-a prezis o ghicitoare mamei că voi trăi. Descumpănit, am rămas pe ultima scândură a gardului, între două destine aș zice azi. Nu avusesem niciodată atâția bani în mână. Nu mai țin minte ce calcule îmi voi fi făcut în acele clipe și cât a durat "deliberarea". Fapt e
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
raportez! Deajuns, sergent! În front, marș! Locul tău e ultimul din grupă! Limbosu s-a întors de voie și a făcut primul pas spre coada grupei, când s-a auzit ordinul aspru al lui Toaibă: La loc comanda, sergent!!! Acesta, descumpănit, s-a întors pe locul de unde plecase. Cu un crâmpei de zâmbet în colțul gurii, Toaibă privea la Limbosu, care - fâstâcit - privea în toate părțile. Până la urmă a înțeles că cel care comandă acolo este Toaibă. A luat poziția de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
-l interesa pentru că n-ar fi avut uzanță În justiție, ca mai toate actele normative, căci, odată cu dispariția separării puterilor În stat, aplicarea acestora nu mai cădea de mult sub controlul tribunalelor. Ea rîse atît de puternic că el rămase descumpănit, neștiind ce să creadă; În final preciză: - Nu vă faceți griji, pentru că n-a apărut nici o lege. A fost un pretext al meu, o invenție ca să vă pot vizita, pentru că mi-era dor de dumneavoastră... așa deodată. Doream să conversez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ignorînd adiacența lui Lung - mă rugă, la fel ca altădată, să ieșim pe cerdac, În bătaia sticlindă a stelelor, dar un instinct, care regla perfect, Îmi porunci să refuz, - motivația se găsi fără nici o greutate: „gerul de afară”. Ea rămase descumpănită, nu se aștepta. Nici eu: mă miram de mine, dar asta era porunca, simțeam că e bine, mai ales față de imprevizibilitatea ființei ei. Mai erau și alte lumini și Întunecimi În joc, mă abțineam cu greu ademenirii lor. Mă privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
filfizon „trimis de sus”. Apoi, să i-l dau În primire pe cel operat cu tot cu piranda lui și... ― Am toată Încrederea În cele ce ați gândit dumneavoastră. ― Acum știi ce ai de făcut? La auzul acestei Întrebări neașteptate, a rămas descumpănit. ― Nu. Nu știu, domnule profesor. ― Să nu te oprești decât la minunea ceea de băiat și la Maria, care te așteaptă de multă vreme. ― Acolo Îmi era gândul, dar nu știu ce să-i spun Mariei, care mă va Întreba: de ce am
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
venit, dar pentru ce? ― Vreau să știu... ― Ce vrei să afli? ― Ce acte se Întocmesc la ieșirea unui pacient din spital? ― Ce fel de pacient? Viu sau... mort? Doctorul Cuc nu se aștepta la o asemenea Întrebare. Surprins, a rămas descumpănit. În cele din urmă, a răspuns: ― Viu. Cum altfel? ― Cum ai auzit. Decedat. ― Nu, nu. Viu. ― Despre cine este vorba? ― Despre șatrarul acela... ― Aaa!... Călăuza În acest caz sunt foaia de observație și biletul de ieșire din spital. Atât! „Singura
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Întrebare În ochi. ― Vă văd nedumerit, domnule doctor. ― Mă Întrebam ce fel de activitate este cea „paralelă” despre care ați pomenit. Sper să fie una științifică, la care - cu modestele mele posibilități - să contribui și eu... Profesorul a rămas puțin descumpănit. „Cum? Acest om, de o rigoare profesională ieșită din comun, să nu-și dea seama că În jurul nostru există o rețea care ne urmărește activitatea pas cu pas? Și că cei puși pe urmele noastre nu sunt medici adevărați, ci
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
se trase înapoi, privind când la cal, când la pardoseală, când în jur, căutând răspunsul care n-ar fi putut fi decât unul absurd, și atunci n-ar fi fost altceva decât o nouă întrebare. Pentru că jos, sub privirile lui descumpănite, zăcea o balegă. Și, pe cât se pricepea el, copil crescut la oraș, dar colindând iarmaroacele și târgurile de animale de pe vremuri, era cea mai obișnuită balegă de cal din lume. O clipă se gândi că cineva îi făcuse o glumă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
apropie și privi. Mă gândesc așa, ce-ar spune dacă ar învia... ce tot vrea el să ne spună, cocoțat în felul ăsta, și noi nu-l auzim ? Ce-ar spune statuile, dacă ar învia dintr-odată ? Cumătrul Fandarac rămase descumpănit, era evident că întrebarea îl luase pe nepregătite. — Păi, nu știu ce-ar spune, încercă să mai câștige timp. Întâi de toate, nu știi în ce limbă vorbesc : pe limba omului sau pe limba pietrei ? E ca și cu morții
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
demoni pe lumea asta. Ca un pumn de sare aruncat în apă. Dacă sunt într-un loc, atunci sunt peste tot. Iar dacă sunt peste tot, atunci sunt și în locul ăsta. — Pe ei îi lătra Fidel ? Maestrul încuviință. Ea strânse, descumpănită, foaia și o strecură în deschizătura poșetei. — Cum poți lupta împotriva demonilor ? întrebă. Cu glon țul de argint, cu descântece, cu usturoi frecat de tocul ușii ? — Numindu-i. Entitățile bune le chemi rostindu-le numele. Demonii îi alungi tot așa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înmulțeau, ca strivite sub tălpi. Se iscă din senin un vânt ce agită bălăriile. Și atunci, dindărătul grohotișurilor, dezlipindu-se din brazdele crestate și mocirloase, dând deoparte frunzele de brusture și rariștile uscate ca niște păpurișuri, apărură ceilalți, strângând cercul. Pârnaie, descumpănit, se învârti pe loc. Rămăseseră în mijloc, spate în spate. Odată cu pașii lor îndărăt, se micșora și distanța, până când, la vreo cinci pași, ceilalți se opriră. Calu ridică mâna, încremenind cercul. Dacă ar fi fost, așa cum îi sugera numele, cal
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umeri blocurile noi, acele suprafețe plane ori verticale ce tăiau lumina, ca niște lame de sticlă. Castanii se trăseseră în pământ. Orașul cel nou era un Erehteion al castanilor. Jocul se terminase. Fusese mai scurt ca altădată, iar ei rămăseseră descumpăniți. Maca păstra o ultimă frunză în mână, dar, privind la trotuarul din fața lui, pe care urmele toamnelor vechi nu se vedeau și unde toamnele noi nu lăsau nicio urmă, își dădu seama că plasarea acelei ultime frunze ar fi fost
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sfârșit, numele o iau înaintea trupurilor, spuse Tili, gâfâind. — Nu acum și nu aici, spuse Maestrul păpușilor, cu o voce aspră, schimbată. Și apoi, poruncitor : Acum să te văd ! Tili deschise ochii, la auzul vocii schimbate a Maestrului, și rămase descumpănit. Maestrul păpușilor scosese din cutie o oglindă. Tili se privi și pentru prima oară nu-i veni niciun nume în minte. Se căzni să găsească ceva, dar simți că era prea târziu. Își acoperi fața cu palmele, gemând. Lumea, și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
murit de curiozitate să aflu: cum e În pat? Pentru că, așa cum sunt convinsă că știi, se zvonește că... —Abby, nu vreau să fiu nesimțită, da? Dar chiar trebuie să plec. Nu pot să discut despre asta acum. Nu păru deloc descumpănită. Sigur, nici o problemă. Știu cât de obosită trebuie să fii din cauza noului serviciu. Oricum, facem noi ceva să ne vedem curând, da? O! Ador ce ai făcut cu costumul ăsta - numai tu ai putea să faci ceva banal să arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
o cutezanță cam prea masculină"17. Tânăra fată din zilele noastre, adaugă monseniorul Bolo, "vorbește într-un fel care ar face până și o maimuță să roșească". "Îndrăzneala sa a sporit într-atât, încât tinerii domni sunt cei care rămân descumpăniți"18. Un cuvânt, nou-nouț, rezumă prin el însuși situația: tinerele fete au început să flirteze. Un import anglo-saxon? Deci ce s-a întâmplat? Întrebarea îi urmărește, îi obsedează pe contemporani. Și, așa cum se întâmplă adesea când se caută originea unui
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
face parte din rândul acelor femei moderne care se înfățișează "la fel de originale ca însăși Eva, cu totul altfel decât în veacurile precedente, spulberând fără pic de îngăduință repere străvechi". Bărbații se simt în fața lor cu atât mai neliniștiți și mai descumpăniți cu cât se consideră pe ei înșiși ca fiind întruchipări ale "vechiului Adam", deposedați din ce în ce mai mult de puterea și de identitatea lor de către o societate care începe deja să se uniformizeze. Ei percep perioada Belle Époque ca pe una "molatică
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
ouă și niște unt să iasă: "Raus!". Când soldatul, roșu de mânie, o întreabă dacă are habar cu cine vorbește, tânără are o sclipire de geniu. Îi răspunde, sigură pe ea: "Dar tu?", spunându-i că era iubita comandantului său. Descumpănit, soldatul nazist părăsește locul fără o vorbă, adică fără să-și mai ceară ouăle. "Să te strici de râs", se felicită tânăra. Datorită BBC-ului, Micheline este mereu la curent cu operațiunile militare și urmărește cu înfocare înaintarea trupelor aliate
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Convins că ține în mână "un sân drăguț și cald", nu pipăise de fapt decât brațul durduliu al partenerei sale, așa cum îl lămurește amicul său Oscie la ieșirea de la cinematograf. Ce confuzie! Și ce gafă! Ne putem închipui cât de descumpănit se simțise tânărul, mai ales în fața tovarășului său, care își atinsese ținta și care mângâiase sânii partenerei sale pe toată durata filmului. Hermie se simte atât de rușinat, atât de "nătărău", încât nu reușește să închidă un ochi toată noaptea
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]