754 matches
-
sunt de sorginte pascoliano-leopardiană: căutarea ce-nchideam în tine (...) se schimbă-n dor de moarte. Alături de cele amintite, sintagma ce trădează ascendentă leopardiană a întregii poezii este vento profondo. Prin ea autorul dorește să redea cunoscută epifanie a vântului prin desiș. Singularitatea evenimentului și singurătatea poetului ce asculta propriile-i dinamici interioare sunt consonante cu opera maestrului; de asemenea, ambele experiențe sunt trăite în spații geografice foarte personale: colina leopardiană și Tìndari cea domoala. În vreme ce în Infinitul foșnetul vântului, imagine centrală
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
îi rămâne doar singurătatea fundamentală, stearpa, pe care o proiectează asupra naturii și a divinității (anche îl cielo è solo). O imagine asemănătoare, ce confirmă faptul că efectul reprezentărilor romantice s-a atenuat, se regăsește în Forme de arbori chinuite: Desișurile se apleacă / în umbre. // Zi inutilă, / mă iei din spații suspendate, / (pustiuri stinse, renunțări) / din codri tăcuți / înlănțuiți cu șfori de aur / ce nu își schimbă sensul / la foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici la rotirea stelelor (Forme de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
inclusiv prin mijloace sintactice. Este esențial și faptul că funcția pozitivă a vântului s-a modificat radical. Pierzându-și trăsătură de blândețe, acesta nu mai stimulează imaginația și nu mai parcurge trasee simple, liniare, aducătoare de claritate. Motivul leopardian al desișului (siepe), care în Infinitul împiedica privirea și filtra vântul venit din exterior cu scopul de a aprofunda cunoașterea nu este folosit de Quasimodo cu aceleasi funcții. Păstrând în minte substratul oferit de maestru, imaginea: desișurile se apleacă, vântul coboară, poate
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de claritate. Motivul leopardian al desișului (siepe), care în Infinitul împiedica privirea și filtra vântul venit din exterior cu scopul de a aprofunda cunoașterea nu este folosit de Quasimodo cu aceleasi funcții. Păstrând în minte substratul oferit de maestru, imaginea: desișurile se apleacă, vântul coboară, poate fi interpretată ca limită ce a pierdut funcția de filtrare, ce nu mai dă glas vântului care, în consecință, nu mai adâncește experiență cognitivă. Învestirea motivelor leopardiene cu noi valente dezvăluie efortul quasimodian de reelaborare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
remarcă și în clasicitatea cuvintelor preferate de el, în vădita lor simplitate și în rezonanță lor metaforica: unele sintagme alcătuiesc un discurs care amintește de cel leopardian ce, la rândul său, le datorează mult anticilor: curbez ceruri și dealuri, si desiș albastru, pauze de frunză, silabe de umbra, clopote ce scufundă semitonuri de arbori și vânt.481 Cuvântul simplu, pur, nealterat și limpede ce îl atrăsese și pe romantic spre poezia vechilor greci reprezintă una dintre pietrele de temelie ale poeticii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
al vântului. S-a observat că în poezia Vânt la Tìndari epitetul ce trădează ascendentă leopardiană a întregii poezii este vânt adânc vento profondo. Prin acesta creatorul ermetic a introdus în propria creație cunoscută epifanie sonoră leopardiană a vântului prin desiș. Solitudinea eului care ascultă ritmurile propriei interiorități, dar și experiența cu totul singulară, în urma căreia ființă depășește limitele spațiului și timpului, pășind într-o lume a armoniei, au confirmat, prin netăgăduita asemănare cu Infinitul, faptul ca poetul ermetic reformulase în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
feminine din trecutul personal. La el proiecția trecutului se contopește cu visul și dă naștere unui univers al evadării din timp, unui adăpost aducător de tihna. Din sfera motivelor spațiale el îl preia direct de la scriitorul romantic pe cel al desișului. Această limită a vizualului, care în Infinitul împiedica privirea și filtra vântul, determinând aprofundarea cunoașterii, este folosit de Quasimodo cu alte funcții. Păstrând în minte substratul leopardian, motivul menționat din Forme de arbori chinuite (se apleacă / în umbre, vântul se
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
funcții. Păstrând în minte substratul leopardian, motivul menționat din Forme de arbori chinuite (se apleacă / în umbre, vântul se prăvălește) poate fi interpretat ca limită ce și-a pierdut funcția centrală, sonoră și cognitivă din Infinitul. În versurile scriitorului modern desișul nu mai dă glas vântului, care se prăvălește crolla nestăvilit, arătând, încă o dată felul rebel în care sicilianul își însușește rimele maestrului. Metodă cantitativa de cuantificare a termenilor-pol leopardieni din opera lui Quasimodo a prilejuit câteva observații referitoare la arta
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
XX pentru a contracara vocea unui D'Annunzio au fost integrate de Quasimodo în opera să originală nu ca atare, ci printr-un joc al descompunerii și recompunerii. Poetul nou a zăbovit atât asupra locurilor arhicunoscute ale poeziei recanatezului, precum desișul, colina, vântul, naufragiul, cât asupra unor tehnici de tratare a timpului și spațiului. Intertextul leopardian, în urma succesivelor fragmentari la care a fost supus, a constituit matricea multor versuri quasimodiene care, în termenii lui Gerard Genette din Palimpsestes, ar putea fi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
spune" (Ion D. Sîrbu sau suferința spiritului captiv), așa încât "Trebuie înțeles ceea ce nu se spune în ceea ce se spune" (Singurătatea scriitorului). Exploratoarea se avântă în pădurea de simboluri ca într-o selva oscura, convinsă că nu se va rătăci în desișurile de încifrări câtă vreme are cu sine, tras din propria ingeniozitate, "firul Ariadnei". Iar dacă vreun impas se va ivi, va ști să folosească prompt și eficient "cheia labirintului". E o aventură pasionată în căutare de "pagini unice", care înfrâng
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Emil Brumaru Cît de puțin m-am priceput să te iubesc! A trebuit chiar îngerul de pază Într-un desiș cu fragi să-l priponesc, Cînd roua dă în clocot, crini necheză Și fluturi freli înnebunesc în aer, Brusc aruncîndu-se în cîte un izvor Pe prundul căruia, subțiri, raze se-ncaier ; Însăși lumina grea e un amor În zori de
Cît de puțin m-am priceput să te iubesc... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8511_a_9836]
-
lor. Zăpode Zăpode este cătunul cel mai Îndepărtat de centrul comunei (circa șase km). Toponimul vine din limba slavonă veche, zapodŭ. Slavii numeau cu acest cuvânt o vale străjuită de două dealuri Înalte care se termină În amonte cu un desiș de pădure. Cam așa este și această vale lungă de vreo zece kilometri. Un pârâiaș, al cărui șopot abia se aude vara, Își adună apele rând pe rând de la mai multe izvoare și, după ce-și unește firul destul de firav
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
din Toplița un pluton Înarmat să ne dea de urmă? N-aveți grijă, eu cunosc locul pe aici. O luăm spre Valea Găinii și până la Troci nu ne mai oprim. Nu Îndrăznesc ei să vină pe o așa vreme prin desișurile astea. Către unsprezece noaptea, treceau Hotarul Muntelui și se opriră toți la Troci. Acu ne putem trage sufletul și să ne răcorim puțin la izvor și apoi urcăm dealul. După aceea vom mai vedea. Într-o jumătate de ceas urcară
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
păgân, biserică sunt latine. Până la venirea slavilor (secolul al VI-lea) pământul Daciei, părăsit de romani În , este pustiit de: sarmați, marcomani, roxolani goți, gepizi, huni și avari. Populația dacă romanizată se ascunde dinaintea focului și sabiei În munți prin desișul pădurilor. Viața orășenească și din sate Încetează. Se distruge ideea de stat În Dacia. Apucăturile acestor barbari nu era de natură să influențeze În bine populația daco-romană și nici pe dacii liberi. Prin secolul al VI-lea vin slavii puțin
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
În bine populația daco-romană și nici pe dacii liberi. Prin secolul al VI-lea vin slavii puțin mai pașnici. Pe aceștia Îi asimilăm și cu ei facem și agricultură. În Toplița erau daci liberi, dar și aceștia se retrag În desișurile Munților Călimani și Gurghiului unde au rămas izolați În munți cu turmele lor. După ce au coborât pe albia Mureșului și pe șesul Ditrăului, Gheorgheni, Remetea, Lăzarea și În localitățile Învecinate, au Început să facă și aici puțină agricultură, ocupația lor
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
simți în vargă atunci când îl aduci la mal. Mă veți întreba cine-i „Zambilica” și vă voi răspunde că dumneaei nu este alta decât „Dacia”, mașina noastră, cu care, de-a lungul mai multor ani, am intrat în toate văioagele, desișurile și noroaiele, pentru a ajunge cât mai aproape de locul de pescuit, căci astfel, ea ne salva de la multe: când ne era sete, ajungeam la badocul cu apă din pântecul ei; noaptea, când era prea frig sau timp ploios, ne găzduia
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
buruieni, iar ploaia și ninsoarea grăbeau degradarea ei. La poartă se mai găseau cei doi ulmi uriași. În curte, printre plante de tot felul care creșteau într-o sălbăticie fantastică, se mai distingeau cei câțiva perji de pe timpul vieții scriitorului. Desișuri, tufe de păducel, cacadâri și porumbele, mătrăgune și lujeri de iederă sălbatică, ici, colo câte un butuc uscat și gros de viță de vie sălbăticită. Prin ierburi și bălării de tot felul de buruieni mișunau șerpii de apă, păiajenii, cosași
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mirare deci că atâția cai se prăbușesc și că surugii nu trăiesc prea mult! Iată-ne ajunși la Focșani, la hotarele Moldovei; un pârâu, Milcov, ne desparte de Valahia, și lucrul e evident, din păcate! Adio, agreabile vâlcele, munți cocheți, desișuri răcoroase, păduri imense! Iată câmpiile fără sfârșit ce merg spre Dunăre! Iată praful și mirajul. Nu vom mai regăsi nimic din Moldova, în afară de torente. Cum Focșaniul a fost ales ca reședință a fostei comisii centrale, ni-l imaginaserăm ca pe
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu. Cel ce l-a făcut l-a înzestrat cu o suliță. 20. El își găsește hrana în munți, unde se joacă toate fiarele cîmpului. 21. Se culcă sub lotus în mijlocul trestiilor și mlaștinilor. 22. Desișul lotusului îl acopere cu umbra lui, sălciile pîrîului îl înconjoară. 23. Dacă se întîmplă ca rîul să iasă din matcă, el nu fuge: chiar de s-ar năpusti Iordanul în gîtlejul lui, el ar rămîne liniștit. 24. Crezi că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
de plante care cresc în voie, de-a valma, alcătuind laolaltă un colț de rai în care poetul meditează și își scrie cărțile. Gândurile îi sunt acompaniate de cântecele sutelor de păsărele care și-au găsit loc pentru concert în desișul de verdeață. Și pentru ca activitatea creativă să-i fie stimulată și susținută, prietenul meu a avut ingenioasa idee de a planta, prin cele mai umbroase și tainice desișuri câte o măsuță primitivă și bănci însoțitoare cu două-trei locuri. Singurătatea și
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
cântecele sutelor de păsărele care și-au găsit loc pentru concert în desișul de verdeață. Și pentru ca activitatea creativă să-i fie stimulată și susținută, prietenul meu a avut ingenioasa idee de a planta, prin cele mai umbroase și tainice desișuri câte o măsuță primitivă și bănci însoțitoare cu două-trei locuri. Singurătatea și liniștea de codru îi sunt perturbate doar de cotcodăcitul celor două găini pe care le are în proprietate și care își anunță zgomotos darul pe care îl oferă
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
care își anunță zgomotos darul pe care îl oferă zilnic stăpânului lor. Ouă mari, cu coajă rezistentă pe care poetul le consumă cu plăcere și respect pentru cele ce i le dăruiesc. Cocoșul, un porumbac infatuat, își poartă consoartele prin desișuri în orele fierbinți ale miezului de zi, le cheamă la festinul oferit de stăpân, cântă cu ardoare pentru a stimula hrana și a ușura siesta celor două nedespărțite tovarășe ale sale. Își găsește, totuși, timp și pentru a dialoga cu
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
averile luate. Tot ce se putea jefui, era jefuit. Unora, sutașii le dădeau învoire să se ducă de dimineață până seară la Behdet, oraș vesel în care erau femei, bere și vin. Alții se desfătau privind apele din Hapi sau desișurile de papirus, ori se plimbau pe țărmul mării albastre, numită de negustorii albi cu bărbi negre din insula lungă de la răsărit Marea dintre Pământuri, iar de acești băștinași rome, fără nici un rost, sau poate că din pricina câmpiei gurilor lui Hapi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-sa Hedetkaș. Auta începu să râdă. - De ce rîzi? întrebă Iahuben, nedumerit. - Preoții lor mint, Iahuben. - Atunci întreabă-l pe strălucitorul Tefnaht! Auta ridică din umeri, fără să-i răspundă. Porniră spre tabără. Răsărise luna. La lumina ei bogată se zărea desișul de papirus. Auta se opri din nou să se uite. - Îl vezi, Iahuben? Tu l-ai asemuit cu coada vacii. Dacă ai ști ce este, nu l-ai dori nimicit! - Uite, mi-am adus aminte că ceata lui Merib ducea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tai marginile cu grijă, să fie drepte. Pe urmă usuci foile la soare și apoi le lustruiești cu o bucată de fildeș. De aici încolo cartea așteaptă să fie scrisă. Iahuben asculta uimit și tot trăgea cu coada ochiului spre desișul de lângă râu, acum abia zărindu-se prin aerul amurgului. Apoi, deodată, își aduse aminte: - Vorbeai de stea adineauri... Acum ai uitat și tu:... - Nu, n-am uitat, spuse Auta zâmbind. Dar poate că și steaua ni se pare numai o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]