766 matches
-
neclintit în car. Soldatul negricios îndată își duse mânile în deșerturi și se făcu covrig. Ceilalți cinci-șase oameni umblau domol, cu mânile atârnate, cu capelele pe ceafă. În pădurea de stejari era liniște. Soarele după-amiezii tremura prin rețeaua crengilor. Pe lângă desișuri bogate, printre gropi și printre cioate, ținând poala pădurii, drumeagul urca și cobora, ocolea la dreapta și la stânga, dispărea și se arăta în depărtare, undeva, cine știe unde, apoi se pierdea pe o muche de deal, unde, singuratică, se zugrăvea pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pintenii și s-a dus prin lumina lui august, până ce s-a pierdut prin bungeturile din marginea pădurii. Cânele, nedespărțit totdeauna de stăpânu-său, un câne mare roș, cu părul lung, sărea în dreapta și-n stânga calului și străbătea prin toate desișurile mărunte. Într-un târziu, după ce dispărură cal și călăreț, auzii bătaia puștii, adânc răsunând, clocotind din poiană în poiană: am înțeles că a dat boierul peste ierunci; acesta era vânatul lui cel mai plăcut de-o bucată de vreme. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fundul ființii mele spre Măriuca, căci eram în floare pe atunci și mă ademenea într-acolo și năcazul ei pe care nu-l pricepeam. Și mă chema mai ales pădurea bătrână, pentru care aveam o dragoste aproape bolnavă. În marginea desișurilor negre, Măriuca părea mai naltă, mai subțire și mai albă și, cum ședea câteodată neclintită, pe gânduri, când umbrele înserării cresc, părea o ființă care nu-i din lumea aceasta - din taina singurătății închegată și din aburii codrului. Și șoaptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apoi se înălță scârțâind. Pe când venea repede spre casă, puțin încovoiată spre stânga, cu cofa în mâna dreaptă, Măriuca își strecură spre mine privirea tristă. Mă ridicai în picioare, îmi luai pușca și pornii, pe lângă stupii de lângă pârău, prin marginea desișurilor, spre câșlărie. Mă gândeam cu milă la nevasta lui Voinea, la suferința ei vădită; mă gândeam cu mirare la vorbele-i întrerupte, la povestea ei cu Ileana lui Ion Macovei și simțiri nelămurite, amestecate cu bănuieli vechi, îmi nelinișteau sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
murit așa, de moarte năprasnică... Eu tăcui. Pădurea era foarte tristă și foarte pustie în jalea ei de toamnă. Și eu simțeam, poate din pricina asta, o greutate mare în suflet, o amărăciune nedeslușită, ca în fața morții. Și când ieșeam din desișuri, se dezvăluiră deodată negurile depărtării, și rămase codrul uriaș în urmă, cu adâncurile și cu taina lui, codrul ca o ființă cu dureri, cu mânii, cu plângeri. Toamna plutea în juru-i ca un vis al morții. Măriuca, nevasta pădurarului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
numai c-un ochi și pe paznic. A privit pieziș; nu părea, însă, tulburat. Parcă venise acolo să-și ia un bun al lui. La dreptul vorbind, carnea aceea pentru dânsul fusese pregătită. —Hurun-burun! s-a auzit din râpă, dincolo de desișuri. —Vra să zică, după ce-mi furi carnea, mă și înjuri? a întrebat cătră partea aceea paznicul. Uitându-se mai aproape, își văzu în mâna dreaptă pălăria. Și-o tufli în cap cu ciudă. O gaiță începu să cârâie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
toți sunt niște nelegiuiți și niște răi, și toate gurile lor spun mișelii. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potolește, și mîna Lui este tot întinsă. 18. Căci răutatea arde ca un foc care mănîncă mărăcini și spini, aprinde desișul pădurii, din care se înalță stîlpi de fum. 19. De mînia Domnului oștirilor, țara parcă ar fi aprinsă, și poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruță pe fratele său; 20. fiecare jefuiește în dreapta, și rămîne flămînd, mănîncă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
cea mare din spatele gardului metalic. Trebuia să facă un adevărat efort pentru a nu-și modifica orarul sau traseul. În special traseul. Cu cât se gândea la felul cum i se stricase mașina pe drumul acela singuratic de țară, în desișul aflat la o milă de cea mai apropiată fermă, cu atât i se părea mai ispititoare autostrada care trecea prin Alcina. Dar nu-i convenea să-și schimbe drumul. S-ar fi observat. Ei ar fi înțeles atunci că văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
-și adune puterile și continuă: până când nu vei fi din nou complet vindecat. Șovăi puțin, apoi încheie: - Desigur, înțelegi că ești complet nebun. Deci acesta urma să fie punctul lor de vedere. CAPITOLUL 4 Nu avea nici un plan. Era singur. Desișul care creștea lângă gardul înalt îl făcu să se gândească: Să presupunem că acest prizonierat fantastic ar continua tot așa? Să presupunem că voi vrea cu adevărat într-o zi să scap de aici!" Craig începu să se cațăre pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
totul; apoi un pârâit de motoare mai mici: jeepuri, le recunoscu Craig cu o tresărire. Jeepuri! Transportate de avioane. Un comando aeropurtat! Și Anrella era acasă. Coborî pripit, biciuit de acest gând. De cum atinse pământul, începu să alerge. Ieși din desiș într-o zonă deschisă de pajiște, văzu jeepul huruind către el; și se opri instantaneu, se întoarse și o luă la goană spre gard. Prostule! gândi el amar. Trebuia să fi sărit gardul de la început. Cine vrea să-și salveze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cearnă ninsoare, acoperea lacul. Învăluiți în niște haine de paie numite la ei în vale „velințe” și încălțați cu cizme de paie, samuraiul și Yozō așteptau cu suflarea tăiată la marginea apei presărate ici-acolo cu zăpadă înghețată. Dintr-un desiș de trestii uscate, se zărea luciul întunecat al apei unde se adunase un pâlc de rățuște. Yozō îl bătu pe umăr și îi arătă sub un pom, singuratică pe lac, o lebădă albă cu gâtul lung scufundat în apă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
al unui vultur pleșuv mâncând din leșul vreunui animal. Femeia alerga sprintenă printre bananieri întorcându-se din când în când după misionarul care venea în urma ei. Ciudat, dar Velasco nu simțea în suflet nici frică și nici neliniște. La umbra desișului de bananieri, stătea un indian gol până la brâu, cu nas cârn și ochi întunecați. După ce femeia îi spuse ceva, acesta îl lăsă pe Velasco să străbată crângul. Într-o vizuină de pământ, stătea întins pe spate și horcăind un tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
erau țintele atacurilor. Ca de obicei, soarele dogorea cu putere și eram sleiți de oboseală cu toții, și oameni, și cai. Mergeam în șir indian printre piscurile parcă presărate cu sare. Aveam simțurile tulburate și ni se întâmpla uneori să luăm desișurile de cactuși drept cete de oameni. Pentru o vreme, am făcut popas. Eu priveam dus pe gânduri la zborul unui vultur pleșuv care se rotea pe deasupra piscurilor. Valea era atât de tihnită, încât simțeam o neliniște nelămurită. Deodată, o umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și suspect, iar lacrimile, unde cădeau, acolo făceau gaură-n pământ, marcând fiecare câte-un popas în deșert. Stele pe câmp Cădeau bufnițele argintii ca niște stele pe câmp, sălbatice și gâtuite de alice. Le culegeam de prin buruieni și desișuri, potrivindu-mi-le pe la șolduri și brânci. Și cum nu erau atinse decât de o moarte vagă și albă, începuseră să bată aprig din aripi, din inimi și din idealuri, iar eu simțeam că mi se surpă țărâna sub picioare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Desenă alții fugind spre o piață înțesată de lucruri pentru care merita să te târguiești. Unii postați deasupra oalelor aburinde cu polonice în mâini sau măcinând mirodenii în râșnițe. Desenă plante agățătoare și vreji care intrau pe ferestre și revărsau desișuri de frunze pe pereți. Începu să deseneze fructe pe care nu le cunoștea, mirodenii ce trebuiau descoperite în păstăi sau cuibărite în inima florilor necunoscute. Desenă mâncăruri pe care nu le mâncase vreodată: o ciută suspendată deasupra unui foc împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
neatins, cu grămezile de gunoi și încrengătura de străzi. Încetul cu încetul, văzu rețeaua de fire pornind din stâlpul de curent electric și pereții murdari, pătați, ai caselor care se înălțau mult în jurul său, și acoperișurile complicate și verandele lor; desișul lor de antene de televiziune, sârme întinse pentru pus rufele la uscat și curți pline de biciclete și plante zdrențuite și tot calabalâcul familiilor numeroase și zgomotoase. Rețeaua municipală de apă era pornită. Dinspre fiecare bucătărie și baie din Shahkot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
întindeau aproape pe toată coasta dealului, până sus, mărginind pădurea de cercetare a universității. Hotărâți și cu un scop bine stabilit, membrii familiei Chawla trăncăneau și țipau în sus spre frunziș. Într-un târziu, în capătul cel mai îndepărtat al desișului de guave, chiar lângă peretele dărăpănat ce mărginea pădurea, îl descoperiră pe Sampath în copacul lui, stând și mâncând o guavă, cu picioarele atârnând în gol sub el. Le urmărise eforturile oarecum alarmat. Ce naiba era să le spună? Se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
verdeții și a spațiului o entuziasmau peste măsură. Și, în ciuda faptului că îi redusese fiul la o stare de fericire stupefiată, stârnise în ea o frenezie a explorării. Croindu-și drum către partea cea mai întunecată a pădurii, pierdută printre desișurile de bambus, prin pădurile de sal, printre copacii înalți, acoperiți cu mușchi, urca din ce în ce mai mult, urmând poteci croite de caprele ce se încumetau spre cele mai abrupte pante, abia suficient de late pentru picioarele ei micuțe. — Ai grijă la pisicile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
tigru și urs, gâscă siberiană și antilopă neagră. Trimitea după broaște țestoase, țestoase-de-apă-dulce, vipere și foci. După tatu, antilope, zebre și balene. Cerea elefanți, hipopotami, iaci și cocori, macaci și... maimuțe! Maimuțe! Ah, să gătească o maimuță! Printre bambuși, prin desișul verde și galben de banane, printre urzici, până sus pe vârful dealului. Epuizat și murdar, spionul renunță să mai încerce să se țină după ea și se cățără într-un copac de unde spera să își poată continua urmărirea. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
penisul lor, și pielea lui nu mai Învelea trupul lui, ci trupul lor. Spre seară s-au Îmbrăcat, au coborât și s-au plimbat printr-o vale Înverzită de pe un versant al Muntelui Carmel. Au umblat până la căderea Întunericului prin desișul vegetației luxuriante, fără să vorbească sau să se atingă, până când o pasăre de noapte le-a repetat de câteva ori aceeași frază scurtă, formată din câteva note ascuțite, pe care Fima a imitat-o la perfecție, iar Yael a râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să-l ajute la săpat. Am trecut cele două poduri, iar sub dealul Cerhatului, am luat-o la stînga, apoi la dreapta, suind pe la marginea pădurii. Zoli ne-a atras aten ția asupra unei colibe din crengi Împletite Într un desiș de arbuști. Era mai mult un adăpost deschis pe latura dinspre noi, cu cîteva ramuri căzute din acoperiș, semn că nu mai fusese folosit În ultimul timp. Ce ascunzătoare minunată, ne gîndeam, am putea să ne facem noi acolo ca să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nu că va pica de acolo, ci că i se vor amesteca drumurile, că nu le va mai putea despleti ori că necurata o va Înturna de unde pornise. Nu recunoștea nici un crîmpei de cale, de vreme ce striga o Învîrtea numai prin desișuri. Degeaba se ruga În gînd. Nu se mai lipea rugăciunea de făptura ei dacă se spurcase nimerind cu piciorul drept În călcătura unui suflet rătăcitor cu chip, sub ochiul zilei, de muiere. Și a plutit ea tot așa, cale lungă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe poet, astfel încât să scrie de acum înainte „pozi“ în loc de „poduri“ și „nozi“ în loc de „noduri“...) Depășit de exigențele creației literare, autorul exclamă la un moment dat: „Doamne, grea meserie e scrisul! / Cuvintele nu mă ascultă / se împrăștie ca iepurii prin desișuri / când mi e lumea mai dragă. / pana o ia de-amboulea pe arătură.“ (Golgota) Îl compătimim pe Vasile Ghica pentru ceea ce i se întâmplă când scrie. Dar și mai mult îi compătimim pe cititorii săi. O trista justete La vârsta de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
bem niște șampanie“ etc. Romanul are o densă substanță umană și intelectuală, dar suferă de literaturizare: „Numai casa ei corespundea întru totul visului. Era la marginea pădurii, iar o potecă îngustă pornea chiar din grădina casei și se pierdea în desișul stejarilor și fagilor seculari.“ Sintagmele de genul „corespundea visului“, „se pierdea în desiș“, „stejari și fagi seculari“ etc. sunt specifice unei literaturi romanțioase care nu mai e la modă. Însuși titlul romanului, Spiralele destinului, are ceva răsunător și fals. Ca
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
suferă de literaturizare: „Numai casa ei corespundea întru totul visului. Era la marginea pădurii, iar o potecă îngustă pornea chiar din grădina casei și se pierdea în desișul stejarilor și fagilor seculari.“ Sintagmele de genul „corespundea visului“, „se pierdea în desiș“, „stejari și fagi seculari“ etc. sunt specifice unei literaturi romanțioase care nu mai e la modă. Însuși titlul romanului, Spiralele destinului, are ceva răsunător și fals. Ca și corectitudinea politică, corectitudinea estetică sfârșește prin a plictisi. Un critic cu umor
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]