580 matches
-
acuzativ cu prepoziție din gramaticile românești. Întrebări: "kinek?" „cui?”, "minek?" „la ce?”, "kinek a részére/számára?" „pentru cine?” "minek a részére/számára?" „pentru ce?”. Termeni regenți: verb, formă verbală a verbului, adjectiv. Mijloace de exprimare: Substantivul sau pronumele cu sufixul (desinența) "-nak/-nek" și pronumele personal format de la acest sufix, subordonate verbelor "van/lesz" „a fi” și "nincs(en)" "nincs(en)" (plural "nincsenek") / "sincs(en)" (plural "sincsenek"), formele supletive negative ale verbului "van/lesz", constituie și complementul de atribuire care exprimă
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
este în general substantivizat, dar păstrează urme semantice ale acțiunii, numind rezultatul acesteia. Cu valoare verbală s-a conservat în registrul stilistic arhaic, dialectal și în registrul popular, folosit în formele inversate ale viitorului/ale condiționalului. Exemple: Infinitivul propriu-zis are desinențele "-a", "-e", "-ea", "-i" și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul este marcat formal prin morfemul "a", fără funcția caracteristică prepozițiilor în general, care nu se omite când
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
acesteia. Cu valoare verbală s-a conservat în registrul stilistic arhaic, dialectal și în registrul popular, folosit în formele inversate ale viitorului/ale condiționalului. Exemple: Infinitivul propriu-zis are desinențele "-a", "-e", "-ea", "-i" și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul este marcat formal prin morfemul "a", fără funcția caracteristică prepozițiilor în general, care nu se omite când se folosește altă prepoziție. Morfemul "a" este totuși omis în unele cazuri
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
termină în vocală, i se adaugă sufixul "-l-", iar dacă se termină în consoana, sufixul are varianta "-al-". Consoana l suferă o schimbare fonetica la masculin singular, sufixul devenind "-o", respectiv "-ao". Participiul activ se acordă în gen și număr, desinența de masculin singular fiind nulă. Exemple: Participiul activ se folosește aproape numai în formele verbale compuse: Mai rar, participiul activ poate avea valoare preponderent adjectivala, fiind atribut: "iščezli gradovi" „orașe(le) dispărute”. Participiu pasiv au numai verbele tranzitive. Se formează
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
verbe din rădăcina infinitivului, la altele din cea a indicativului prezent, si cu sufixele "-n, -en, -jen, -ven" sau "-ț". Formă de participiu pasiv se acordă în gen, număr și caz, declinându-se că adjectivele, având la nominativ masculin singular desinența zero. Exemple: Participiul pasiv se folosește cu valoare preponderent verbală în construirea diatezei pasive: "Škola je otvorena 1932. godine" „Școală a fost deschisă în anul 1932”. Oricare participiu pasiv poate fi folosit cu valoare preponderent adjectivala că atribut: kuvano meso
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
în general nu exprimă o acțiune dorită, poruncită, eventuală sau ipotetică. Acest mod se găsește în toate limbile și este cel mai frecvent folosit. Indicativul este singurul mod care are morfemul caracteristic zero. Are cele mai multe forme temporale (șapte). Observații: Observație: Desinențele sunt precedate de sufixul "-a-" la conjugarea I și a IV-a cu infinitivul în "-î", și sufixul "-ea-" la celelalte verbe. Observații: Elementele componente ale perfectului compus sunt formele de prezent indicativ ale verbului "a avea" specializate ca verb
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
-ea-" la celelalte verbe. Observații: Elementele componente ale perfectului compus sunt formele de prezent indicativ ale verbului "a avea" specializate ca verb auxiliar și participiul invariabil al verbului de conjugat. Morfemul acestui timp este sufixul "-se-", la care se adaugă desinențele perfectului simplu. De exemplu, forma "cântasem" este alcătuită din: rădăcina "cânt" + sufixul perfectului simplu "-a-" + sufixul mai mult ca perfectului "-se-" + desinența "-m". Dat fiind că sufixul de perfect simplu al verbelor din a doua grupă a conjugării a III
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
auxiliar și participiul invariabil al verbului de conjugat. Morfemul acestui timp este sufixul "-se-", la care se adaugă desinențele perfectului simplu. De exemplu, forma "cântasem" este alcătuită din: rădăcina "cânt" + sufixul perfectului simplu "-a-" + sufixul mai mult ca perfectului "-se-" + desinența "-m". Dat fiind că sufixul de perfect simplu al verbelor din a doua grupă a conjugării a III-a este tot "-se-", forma de mai mult ca perfect a unui asemenea verb este, de exemplu, "zisesem." Acest timp are trei
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
cu transcrierea "peax". Mai târziu, în secolul al XII-lea, când se răspândește folosirea hârtiei, economisirea nemaifiind atât de necesară, u este restabilit, dar rămâne și x-ul, până astăzi. Altă ligatură din Evul Mediu este z-ul păstrat în desinența -ez de persoana a II-a plural, care fusese scrisă ts și se pronunța /t͡s/. În urma evoluției convergente a pronunțării unor cuvinte, apăruseră o serie de omonime omofone și se simte nevoia de a le diferenția cel puțin
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
se concretizează în ortografia gramaticală, care privește exprimarea genului, numărului și persoanei fie și numai în scris. Exemple pentru aceasta sunt e final la feminin ("ami" „prieten” - "amie" „prietenă”), s final la plural ("ami" „prieten” - "amis" „prieteni” - "amies" „prietene”) și desinența -ent a verbelor la persoana a treia plural: "il/elle chante" „el/ea cântă” - "ils/elles chantent" „ei/ele cântă”. Ortografia gramaticală mai privește și acordul în gen, număr și persoană între diferite părți de propoziție sau cuvinte din propoziții
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
și feminin), acesta fiind limitat la modul participiu. Dat fiind că ortografia limbii franceze este în foarte mare măsură etimologică, deci nu redă fidel pronunțarea, în conjugare trebuie să se țină seamă de faptul că în vorbire sunt mai puține desinențe personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
mare măsură etimologică, deci nu redă fidel pronunțarea, în conjugare trebuie să se țină seamă de faptul că în vorbire sunt mai puține desinențe personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
rar folosite sau nu există deloc în limba vorbită, unele sunt prezente în limba scrisă, mai ales în cea literară, altele sunt deja și acolo foarte rare. La modul indicativ, în mod curent se folosesc următoarele forme: Formare: rădăcina infinitivului + desinențe specifice (ultimele cinci verbe sunt neregulate): <nowiki>*</nowiki> Reamintim că unele desinențe sunt numai scrise, iar altele se și aud în vorbire. <nowiki>**</nowiki> Verbele de conjugarea a II-a (infinitiv cu "-ir") au la plural, înaintea desinenței, un sufix
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
în limba scrisă, mai ales în cea literară, altele sunt deja și acolo foarte rare. La modul indicativ, în mod curent se folosesc următoarele forme: Formare: rădăcina infinitivului + desinențe specifice (ultimele cinci verbe sunt neregulate): <nowiki>*</nowiki> Reamintim că unele desinențe sunt numai scrise, iar altele se și aud în vorbire. <nowiki>**</nowiki> Verbele de conjugarea a II-a (infinitiv cu "-ir") au la plural, înaintea desinenței, un sufix specific, "-iss-". <nowiki>***</nowiki> Verbele de tipul "attendre" au la persoana a
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
rădăcina infinitivului + desinențe specifice (ultimele cinci verbe sunt neregulate): <nowiki>*</nowiki> Reamintim că unele desinențe sunt numai scrise, iar altele se și aud în vorbire. <nowiki>**</nowiki> Verbele de conjugarea a II-a (infinitiv cu "-ir") au la plural, înaintea desinenței, un sufix specific, "-iss-". <nowiki>***</nowiki> Verbele de tipul "attendre" au la persoana a III-a singular desinența zero și în scris. În general, indicativul prezent francez are aceleași valori ca cel românesc. O diferență este că această formă se
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
iar altele se și aud în vorbire. <nowiki>**</nowiki> Verbele de conjugarea a II-a (infinitiv cu "-ir") au la plural, înaintea desinenței, un sufix specific, "-iss-". <nowiki>***</nowiki> Verbele de tipul "attendre" au la persoana a III-a singular desinența zero și în scris. În general, indicativul prezent francez are aceleași valori ca cel românesc. O diferență este că această formă se folosește în propozițiile subordonate circumstanțiale condiționale introduse prin conjuncția "si" inclusiv pentru exprimarea unei acțiuni viitoare. Exemplu: "Si
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
ale căror urmări există și în momentul vorbirii: "La découverte de ce médicament a permis de prolonger notablement la vie des patients" „Descoperirea acestui medicament a permis prelungirea notabilă a vieții pacienților”. Formare: rădăcina formei de indicativ prezent, persoana I plural + desinențe specifice: De notat că verbele de conjugarea a II-a (infinitiv cu "-ir") au sufixul "-iss-" la toate persoanele. Există un singur verb neregulat la această formă, "être", care are rădăcina "ét-" la imperfect. Folosire: Formare: "avoir" sau "être" la
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
se exprimă o condiție neîndeplinită în trecut: "Si tu m’avais écouté, tu ne serais pas dans cette situation" „Dacă m-ai fi ascultat, n-ai fi în situația asta”. Formare: rădăcina infinitivului + o vocală caracteristică pentru categoria de verbe + desinențe specifice (ultimele două verbe sunt neregulate): <nowiki>*</nowiki> Desinență zero. <nowiki>**</nowiki> La verbele de conjugarea a doua, formele de la singular sunt identice cu ale acelorași persoane de la indicativ prezent. <nowiki>***</nowiki> În afară de "avoir" și "être" mai sunt multe alte
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
m’avais écouté, tu ne serais pas dans cette situation" „Dacă m-ai fi ascultat, n-ai fi în situația asta”. Formare: rădăcina infinitivului + o vocală caracteristică pentru categoria de verbe + desinențe specifice (ultimele două verbe sunt neregulate): <nowiki>*</nowiki> Desinență zero. <nowiki>**</nowiki> La verbele de conjugarea a doua, formele de la singular sunt identice cu ale acelorași persoane de la indicativ prezent. <nowiki>***</nowiki> În afară de "avoir" și "être" mai sunt multe alte verbe neregulate. Perfectul simplu exprimă același gen de acțiune
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
timp înaintea altei acțiuni din trecut: "Solange venait de rentrer quand le facteur lui a apporté une lettre" „Solange tocmai se întorsese acasă când poștașul i-a adus o scrisoare”. Formare: infinitivul verbului (fără "e" la cele cu sufixul "-re") + desinențe care provin de la indicativul prezent al verbului "avoir": Mai multe verbe sunt neregulate la viitorul simplu, în sensul că infinitivul lor s-a deformat (de exemplu "avoir") sau că au la viitor altă rădăcină decât la infinitiv (de exemplu "être
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
verbe sunt neregulate la viitorul simplu, în sensul că infinitivul lor s-a deformat (de exemplu "avoir") sau că au la viitor altă rădăcină decât la infinitiv (de exemplu "être"), dar r-ul de la sufixul infinitivului este totdeauna prezent înaintea desinenței: În general, viitorul simplu exprimă o acțiune relativ nu prea apropiată în viitor față de momentul vorbirii. Exemplu: "Louis viendra aussi" „Louis va veni și el”. Nu este redundant să se folosească asociat cu el și un alt cuvânt care se
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
se folosesc în limba curentă două timpuri: prezent și trecut. Celelalte două, imperfectul și mai mult ca perfectul se mai păstrează în oarecare măsură în registrul de limbă elevat. Formare: rădăcina formei de indicativ prezent, persoana a III-a plural + desinențe: Observații: Mai multe verbe sunt neregulate. Exemple pentru diferite categorii de neregularitate: <nowiki>*</nowiki> Verb cu două rădăcini, dintre care una este neregulată. <nowiki>**</nowiki> Verb cu două rădăcini, ambele neregulate. <nowiki>***</nowiki> Verb cu o rădăcină, neregulată. <nowiki>****</nowiki
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
sunt neregulate. Exemple pentru diferite categorii de neregularitate: <nowiki>*</nowiki> Verb cu două rădăcini, dintre care una este neregulată. <nowiki>**</nowiki> Verb cu două rădăcini, ambele neregulate. <nowiki>***</nowiki> Verb cu o rădăcină, neregulată. <nowiki>****</nowiki> Verb cu rădăcină și desinențe neregulate. Subjonctivul prezent francez corespunde conjunctivului prezent românesc în majoritatea utilizărilor, dar nu în toate. Se folosește: Formare: "avoir" sau "être" la subjonctiv prezent + participiul trecut: Folosirea subjonctivului trecut este determinată de aceleași reguli sintactice ca în cazul subjonctivului prezent
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
limba actuală) „Îi părea rău că încercarea sa a dat greș”. Formele temporale folosite curent la modul condițional sunt prezentul și trecutul numit forma I. Formare: rădăcina viitorului simplu, care este forma de infinitiv (fără "e" în cazul sufixului "-re") + desinențele indicativului imperfect. De aici rezultă că verbele care sunt neregulate la viitorul simplu sunt neregulate și la condiționalul prezent. Exemple: În general, valorile condiționalului prezent francez sunt aceleași ca ale celui românesc, cu unele deosebiri: Formare: "avoir" sau "être" la
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
în general aceleași ca la indicativ prezent, persoanele corespunzătoare, cu deosebirea că nu se folosește cu pronumele personal subiect formă neaccentuată. Mai este și o diferența ortografică: la persoana a II-a singular a verbelor care la indicativ prezent au desinența "-es", aceasta devine "-e". În cazul verbelor reflexive, pronumele reflexiv se plasează înaintea verbului numai la forma negativă ("Ne te lave pas !" „Nu te spăla!”), la forma pozitivă fiind după verb: "Lave-toi !" „Spală-te!” Sunt neregulate verbele "avoir", "être", "savoir
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]