703 matches
-
o viața străină de mine, care mi-a fost pusă dinainte fără ca eu să am vreun cuvânt de spus, în care nu știu cum să intervin și în care simțeam că voi muri de tristețe într-o după-amiază de duminică. Dar această destăinuire nu l-a mulțumit pe părinte. Căuta ceva concret, un cuvânt precis, senzațiile difuze nu îl satisfăceau. Mi-a sugerat că a trăi cu bolovanul de gât, ca toți ceilalți, era considerat de la sine înțeles, parte a naturii umane, iar
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
același an, la referendumul din noiembrie nu mi s a permis să votez În nici un fel, fiind radiat de pe listele de alegători. CÎt despre așa-numita reabilitare juridică, pe care eu o consider autoscuipare, sper că nu te Îndoiești de destăinuirea mea că n-am Întreprins În acest sens absolut nici un demers. Tot În legătură cu demnitatea Îmi permit să-ți prezint spre lectură sfârșitul scrisorii mele din 10 august a.c., către revista „Flacăra”: „Stimată redacție... Prin urmare, mi-au fost mâncate 6
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
ademenea, și-i înregistra, că se ducea la «Monitorul» și dădea...Tot felul de măgării din astea... Vă spun într-un singur cuvânt: nu pot să comentez hotărârea judecătorească. Pentru mine, Băjinaru este în momentul ăsta un infractor, ale cărui destăinuiri împotriva polițiștilor le consider de-acum tendențioase. - Afirmă că plutonierul voia să bea gratis și încerca să-l șantajeze... - Proba! Trebuie să dai proba. - Dar în condamnarea lui Băjinaru au contat doar declarațiile hoților... Care dintre polițiști trebuia să plece
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
pe bătrân să se culce fu zadarnică, și moș Costache, așa de închis de obicei, avu gust de povestit și făcu celor doi tineri, așezați pe scaune de o parte și de alta a patului cu mari suluri de lemn, destăinuiri din tinerețea lui. Limba era parcă mai dezlegată decât de obicei. - Și tata și moșu-meu, zicea el, au trăit mult. Moșu-meu a avut peste nouăzeci de ani când a murit și nici n-a murit de moarte bună
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cînd Mihai se trezește, șoferul este deja în baie, se bărbierește. Cît timp Mihai se spală, șoferul se îmbracă și pleacă. În urma lui, rămîn două sticle goale: una de șampanie și cea de vodcă. Plus aerul greu, sufocant, al unor destăinuiri. Și, ca de foarte multe alte ori, Mihai se fericește că lucrează într-o uzină, unde, făcînd abstracție de cîțiva, simte întotdeauna aerul onest și simpatia celor cu care muncește. Înjură alături de ei la necaz și se bucură împreună la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
a amintit brusc de ziua cînd fugeam spre un aeroport, cu groaza în suflet că aș putea fi ajunsă și schimbată pe-o cămilă, pentru c-am îndrăznit să mă uit mai lung la un invitat, într-o seară..." Nici destăinuirea asta nu-i spune nimic lui Mihai. Ba chiar a uitat-o. Pe bulevard, lîngă cinematograful Patria, stă în cumpănă dacă să bea ori nu o bere. Vede pe mesele bufetului expres halbele cu spumă subțire și nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
sânt drept că importante și trebuincioase, dară numai spre a ajunge la o așa claritate a noțiunilor cari se reclamă la o sinteză sigură și extinsă, ca la cucerire-n-adevăr nouă. Aicea-i ascuns prin urmare un mister oarecare a căruia destăinuire numai poate să asigure propășirea în nemărginitul câmp a cunoștinței curate a rațiunei, așa încît să te poți lăsa pe ea: adică de a descoperi cu necesara generalitate originea putinței unor județuri sintetice a priori, de a stabili condițiile sub
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
istorie a intervenit energic și extrem de activ însuși generalul Epancin. Când Toțki a apelat atât de politicos la el pentru un sfat amical cu privire la una dintre fetele lui, tot atunci, în modul cel mai elegant cu putință, i-a făcut destăinuiri complete și sincere. I-a mărturisit că s-a decis deja să recurgă la orice mijloace posibile pentru a-și recăpăta libertatea; că nu s-ar liniști nici dacă Nastasia Filippovna i-ar spune că îl va lăsa de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și anume Gavrila Ardalionovici Ivolghin, pe care ea îl cunoaște și îl primește în casă, o iubește de mult cu multă pasiune și, desigur, și-ar da și jumătate din viață numai pentru speranța că-i va câștiga simpatia. Aceste destăinuiri Gavrila Ardalionovici i le-a făcut singur lui Afanasi Ivanovici, prietenește și cu inima curată, lucru pe care îl știe de mult și Ivan Feodorovici, care îl protejează pe tânăr. În sfârșit, dacă el, Afanasi Ivanovici, nu se înșală, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
trecut a dat greș. — Cum să dea greș? Rândul trecut am povestit cum am șterpelit trei ruble, da, m-am apucat și am povestit! — Să admitem. Însă nu-i așa că n-ați avut posibilitatea să povestiți în așa fel încât destăinuirea dumneavoastră să semene a adevăr și să fie crezută? Iar Gavrila Ardalionovici a remarcat pe bună dreptate că, de îndată ce se simte cât de puțin o notă falsă, se pierde tot farmecul jocului. Adevărul este posibil numai întâmplător, în cazul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
trecut, își aminti cum se cunoscuseră prima oară, așa că despre cele petrecute în ajun nu spuseră mai nimic. În sfârșit, Adelaida nu se mai putu abține, pufni în râs și i se destăinui că au venit incognito; însă cu aceasta destăinuirile încetară, deși incognito-ul dădea a înțelege că părinții, adică mai ales Lizaveta Prokofievna, au față de prinț o atitudine deosebit de defavorabilă. Dar nici despre ea, nici despre Aglaia, nici chiar despre Ivan Feodorovici, Adelaida și prințul Ș. nu suflară o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de care a dat dovadă Germanicus. Vuiește toată Urbea. Dar mai degrabă își taie limba decât să l laude pe trădătorul ăla care a îndurerat-o atâta pe biata Mariamne. Știi ce-am făcut atunci? — Ce? Tonul nu invită la destăinuiri. Dar Pusio e prea surescitat ca să bage de seamă. — Am luat un bolovan imens și l-am aruncat în sus... Rufus întoarce capul spre el. Tânărul nu are nevoie de altă încurajare: — L-am azvârlit cu atâta putere, încât parapetul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dori să-l revăd eu Însumi, dacă aș avea timp”. „E frumos?” „Tulburător. Triumful mașinii Într-o biserică gotică...” Ezită, mai puse În ordine niște hârtii de pe masă. Apoi, ca și cum s-ar fi temut să nu dea o importanță excesivă destăinuirii sale: „Acolo e Pendulul”, zise. „Care pendul?” „Pendulul. Se numește pendulul lui Foucault”. Îmi explică Pendulul, așa cum l-am văzut sâmbătă - și poate că sâmbătă l-am văzut așa pentru că Belbo mă pregătise pentru această viziune. Atunci probabil că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o desfășurăm. - O, Dumnezeule... Despre ce este vorba? Despre ce vreți să vorbiți cu el, mai exact? - Câteva întrebări generale, spuse Sellitto. Ai mai luat legătura cu el în ultimul timp? O nouă pauză. Era momentul crucial. Fie urma o destăinuire completă, fie se va ascunde cu totul. Rhyme știa prea bine acest lucru. - Domnule Keating? - E amuzant. Să mă întrebați tocmai pe mine despre el. Vorbele răsunară precum o bucată de marmură pe metal. Hai să vă spun. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
unui criminal, asta fac femeile pentru a-și păstra soții, numai tu renunți, nu îndrăznești să lupți pentru el sau poate crezi că nu merită să lupți pentru el, exact așa spunea el de fiecare dată când cădeam în capcana destăinuirilor, tu nu mă vrei cu adevărat, crezi că ești mai bună decât mine, dar rămâi alături de mine de teama singurătății, nu datorită iubirii, dar niciodată nu îl ascultasem cu adevărat, doar îmi așteptasem rândul să vorbesc, să îi retez argumentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
intru în casă în absența lui, n-am înțeles, doar mă invitase Nina, chiar foarte insistent, n-a avut nici un moment de ezitare, ceva din care să pricep că se eschivează să mă primească. Respiră ușurat după acest moment de destăinuire. Acum n-avea decât să plece liniștit, martorul înlăturării lui din casa familiei Alexe fusese neutralizat, o putea întâlni pe stradă sau în societate fără să se mai simtă incomod. Orgoliul lui rănit se considera vindecat. Își luă rămas bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
anumit gen de oameni, triați după selecții riguroase, pe care ea îi credea în stare că pot depăși această hibă a vârstei ei reale, biologice, credea că acei bărbați s-au obișnuit cu ideea și că vor fi încântați, după destăinuirile făcute, să pătrundă către sfera plină, nealterată de arderile celulare ale sufletului ei. De altfel, ea își pregătea minuțios prietenii pentru momentul mărturisirilor. Îi alegea mai mereu pe cei blazați, care dintr-un motiv sau altul renunțaseră să-și ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
el portiera mașinii. Li s-au adus aperitivele, cașcaval, măsline, șuncă presată. Au ciocnit paharele de coniac. Atunci bărbatul a întrebat-o dacă a fost căsătorită. Da, am fost, i-a răspuns Carmina. Apoi i-a ascultat la rândul ei destăinuirea. Fusese căsătorit, avea o fetiță, plătea pensie alimentară. Tu ai copii? a întrebat-o și la negarea ei mută a adăugat: mai bine. Apoi a început dansul. Orchestra impunea cu stridență ritmul. Cât de multă vreme fusese frustrată de bucuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
metaforă „repetitivă” a prezenței în lume, modalitate discretă de „pozare” a eului pe un fundal cosmic. Risipirea în lucruri, scufundarea în peisaj ori zborul spre înălțimi sunt modalități de regăsire a sinelui, de „stabilizare” a gândului în expresie, în verbul destăinuirii. Sunt definite o serie întreagă de „identități” metaforice, asumate cu fervoare și dezinvoltură. Eul pare că se dizolvă în lucruri, se „desface” în linii și culori, pentru a se recompune în spații afective familiare. Citez: „...și mă ascund în ierburi
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
metaforă „repetitivă” a prezenței în lume, modalitate discretă de „pozare” a eului pe un fundal cosmic. Risipirea în lucruri, scufundarea în peisaj ori zborul spre înălțimi sunt modalități de regăsire a sinelui, de „stabilizare” a gândului în expresie, în verbul destăinuirii. Sunt definite o serie întreagă de „identități” metaforice, asumate cu fervoare și dezinvoltură. Eul pare că se dizolvă în lucruri, se „desface” în linii și culori, pentru a se recompune în spații afective familiare. Citez: „...și mă ascund în ierburi
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
pe care acest subdirector o cultiva ca un polițist. Eram uluit cum tot ceea ce discutam eu cu alții el afla imediat și tot timpul trăiam sub amenințări. Am început să scriu un roman... Eroina principală era soția falsului librar, după destăinuirile ei, ca în Une vie de Maupassant (citită atunci). Într-o seară de noiembrie eram de planton și scriam scena finală; femeia își ucide soțul lăsând noaptea geamul deschis când bețivul dormea. Firește, era ger. Mai târziu scena mi s-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
la București, ce se întîmpla? Ce să se întîmple, le-am răspuns, nimic deosebit... Cum nimic, când a căzut Pătrășcanu, care a spus la Cluj că... L-au arestat, ce i-au făcut? Nu știam... Și au început, pe șoptite, destăinuirile... Că aici unii unguri se purtau ca și când nu Ardealul s-ar fi întors în granițele lui firești, ci dimpotrivă. Că aproape nu se putea vorbi românește în restaurante, în magazine, la pâine, la poștă... Că tatăl lui, al lui Codrin
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu stăteam prea bine, iar soarta ta, neliniștile tale, le simțeam deznădăjduite, fără ieșire... Ne-am redresat, inocența vârstei a făcut ca ura să se retragă, iar acum e uitată... Ei, ce-ai ajuns tu?"... Masa s-a terminat fără destăinuiri, ne-am despărțit și nu ne-am mai văzut ca și când n-am fi existat... Cine mi-a spus de soarta unui altuia, care a plecat în anii războiului în Germania să se instruiască, să se facă ofițer? Nu era din
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu știi ce, și că acest ce trebuia lămurit. Putea fi? Și eu vroiam. El continua însă să tacă, enigmatic, sau poate pentru că nu era vorbăreț, sau poate fiindcă nu ne cunoșteam bine, deși eu știam din Dostoievski că o destăinuire e ca o fatalitate, vii tocmai din Siberia ca s-o faci, împins de un demon interior... Avea el legături cu acei comuniști închiși în beciuri? Ce fel de legături? Nu mi le putea dezvălui și mie? Și cum de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cu dohtori pentru mine, cari nimini alții n-au făcut-o. Apoi că și de aice înainte, dumnealui rămâne a mă sprijini în casa dumisale cu odihna mea, după feriasca bunătate ci știu că are”. Cum ți s-a părut destăinuirea lui Iordachi Aslan, vere? --Întâi dă-mi voie să-ți amintesc că pe “Toader Balș căminariul” l-am mai întâlnit când Alexandru Ioan Calimah voievod a cumpărat casa lui Toader Balș vel vornic pentru Consulat. Și acum să-ți răspund
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]