4,964 matches
-
există cursurile periodice precum mișcările corpurilor celeste, anotimpurile, alternanța zilei și a nopții. Dar detaliile concrete nu se repetă, dimpotrivă, de la nucleele atomice până la stele natura duce la sfârșit o istorie; chiar și stelele pot muri. Există o ireversibilitate a devenirii, dar pe altă parte, din fericire aici rezidă și un aspect de o autentică noutate. Astfel, pentru mine, întrebarea fundamentală rămâne cea despre sensul istoriei omului, dacă este orientată către ceva ce la sfârșit reprezintă împlinirea existenței umane. Nu vreau
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
tocmai pentru că, așa cum accentua înțelepciunea orientală, nu se poate înțelege, manipula, deoarece este de nepătruns, nu se poate defini, nu este nici impersonal și nici "subpersonal". Nu este un obiect între obiecte, un lucru între lucruri. Dumnezeu care face posibilă devenirea persoanei depășește conceptul de impersonal: el nu este altceva decât persoană. În loc de "personal" și "apersonal" se poate folosi conceptul teologic de "transpersonal", "suprapersonal". Dar cine consideră că prin acest concept îl poate înțelege pe Dumnezeu, uită că Dumnezeu este și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
divinizate ale lumii în favoarea unicului Dumnezeu adevărat. Acest aspect este și mai important pentru societățile tribale: credința într-un Dumnezeu unic semnifică refuzul radical al puterii supranaturale a forțelor naturii, amenințătoare sau favorabilă în eterna reîntoarcere cosmică a morții și devenirii. Dar este la fel de important și în epoca noastră secularizată, aparent atee, unde au fost și sunt în continuare divinități substitutive. În acest caz credința în Dumnezeu semnifică refuzul radical al oricărui dictator care, în stat, religie și societate, își atribuie
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
degrabă, Fiul lui Dumnezeu (Tatăl său) învie din morți și e primit în viața veșnică. În filozofia religiei a lui Hegel, în schimb, este Dumnezeu însuși Cel ce revine aproape în mod automat de la moarte la viață, într-o necesară devenire a procesului dialectic. Impotența lui Dumnezeu în fața Holocaustului Holocaustul, uciderea sistematică a șase milioane de evrei și a circa cinci sute de mii de sinti și rromi, un act de o barbarie și brutalitate unice în istoria omenirii, a dat
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
privire alunecă la nesfârșit, fără a putea vreodată pătrunde în interiorul a ceea ce i se sustrage îndărătul unui nou aspect, al unei noi fațade, al unui nou ecran. Căci nefiind decât exterioritate, această ființă nu are deloc interior, legea sa este devenirea, ivirea necontenită de noi fațete, de noi planuri, iar cunoașterea merge pe urmele succesiunii tuturor acestor năluci, care, fiecare dintre ele, nu i se arată decât pentru a ascunde imediat o ființă pe care nu o are și pentru a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
această binecuvântată emoție, ci de stupoare. În fața lui nu se mai desfășoară ca altădată, într-un degradé minunat al luminii și al coloritului pe care aceasta îl înfățișează în nuanțe infinite, continuitatea unui naos cu decorații sclipitoare unde se vestește devenirea neîndoielnică a ființei pornind de la izvorul său tainic. Ascunse de schelării care îi fac să creadă pe puținii turiști că au nimerit în toiul unor lucrări de restaurare, imense dâre albicioase de stuc și ciment își întind tentaculele monstruoase, semănând
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lumii și nu se produce niciodată în ea, dacă viața nu are chip, cum putem totuși să o zărim pe mozaicurile de la Daphni? Într-adevăr, ce vedem pe acestea? Nu Suferința, ci o mărturisire, nu Bucuria, ci o bunăvestire, nu devenirea interioară a Suferinței în Bucurie, transformarea Deznădejdii în opera mântuirii, ci o răstignire și o înviere. Nici smerenia smerenia vieții care nu s-a creat ea însăși și a cărei auto-afectare este patosul necreării sale -, ci spălarea picioarelor. Nu vedem
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a posibilității experienței în general este condiția științei înseși. La urma urmei, între filozof și savant are loc o împărțire a sarcinilor. Celui dintâi îi revine să reflecteze asupra condițiilor celor mai generale ale unei munci concrete și mereu în devenire în care se cufundă și căreia i se consacră cel de-al doilea. Numai că atunci când, în gândirea clasică precum și în revirimentele sale contemporane, subiectivitatea este redusă la condiția de posibilitate a obiectului și, astfel, la obiectivitatea însăși luată ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și ca practică, și anume: 1) caracterul de a nu fi în felul unei substanțe sau al unui lucru, ci doar ca efectuare a unei potențialități, care își găsește esența supremă în posibilitatea oricărei potențialități, în auto-afectare; 2) caracterul unei deveniri constând în faptul că orice efectuare este mai mult sau mai puțin perfectă și că, în repetarea sa indefinită, ea determină un habitus ce servește drept experiență și drept substrat pentru efectuări ulterioare. Nu doar ochiul sensibil este un ochi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a fi viață. O asemenea Idee este imanentă științei galileene, fără ea proiectul de a respinge sensibilitatea vie n-ar fi putut ieși la lumină. Deoarece ea se înrădăcinează într-o tonalitate și o prelungește ca pe o modalitate a devenirii sale, ca pe acel moment în care suferința blocată în ea însăși nu mai vrea, ca suferință, să fie ceea ce este, atunci trebuie să spunem: știința care se întemeiază pe această Idee se întemeiază pe un patos, este ea însăși
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este el însuși produsul acestei duble obiectivări care face din istorie istoria indivizilor vii, adică aceea a puterilor prin care ei se raportează la o lume potrivit pluralității multiforme a proiectelor lor, însă întâi de toate la ei înșiși în devenirea primitivă a foamei, a frigului, a dorinței în care își are originea acțiunea lor. Tocmai în interiorul acestei deveniri primitive se recunoaște și se joacă propria sa esență, adică sporirea, și acesta este motivul pentru care ea este în mod identic
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
prin care ei se raportează la o lume potrivit pluralității multiforme a proiectelor lor, însă întâi de toate la ei înșiși în devenirea primitivă a foamei, a frigului, a dorinței în care își are originea acțiunea lor. Tocmai în interiorul acestei deveniri primitive se recunoaște și se joacă propria sa esență, adică sporirea, și acesta este motivul pentru care ea este în mod identic devenirea culturii. În ciuda obiectivismului său, proiectul galilean presupune în mod inevitabil în științele umane această zestre prealabilă a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
primitivă a foamei, a frigului, a dorinței în care își are originea acțiunea lor. Tocmai în interiorul acestei deveniri primitive se recunoaște și se joacă propria sa esență, adică sporirea, și acesta este motivul pentru care ea este în mod identic devenirea culturii. În ciuda obiectivismului său, proiectul galilean presupune în mod inevitabil în științele umane această zestre prealabilă a individului empiric și astfel dubla obiectivare despre care tocmai am vorbit. Însă nu se face știință cu aspectul empiric. Obiectivismul proiectului științific implică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
va explica negreșit într-o bună zi), pentru ea care se angoasează în fața corpului său, în fața posibilității pe care o suscită acesta în ea și care, pentru a pune capăt angoasei sale, se lasă în voia jocului determinării obiective, a devenirii sale care, în oroarea ființei-naturale, a devenit a sa. Cititorul lucrării Conceptul de angoasă a lui Kierkegaard nu știe oare despre sexualitate ceva mai mult decât cel care a parcurs totalitatea tratatelor științifice trecute și viitoare despre acest subiect, cu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se întâmplă astăzi, un domeniu separat, rezervat inițiaților sau snobilor. Era o forță care guverna privirea locuitorilor, modurile de construire, comportamentele, uzanțele, riturile, și mai cu seamă riturile sacre. Cât despre religie, cum ar putea fi negată importanța acesteia în devenirea popoarelor, mai cu seamă a celor mai mari? În Egipt ea făcea parte din viața cotidiană, determinând ansamblul activităților economice, impunându-le, dincolo de simpla producere a "valorilor de uz", finalități extraordinare. Diversele critici pozitiviste, cu explicațiile lor pe cât de radicale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
rezultatele la învățătură sau muncă, preferințe, dorințe, sistemul relațional, opinii și experiențe, căutarea de sine, unitatea persoanei, unicitatea ei, izolarea și închiderea în sine, adaptarea și integrarea socială, atitudini față de viață și problemele ei, valoarea autocunoașterii, reacțiile provocate de ea, devenirea personalității, nevoia de autoperfecționare, atitudinea față de sine, filtrarea personală a ideilor, acțiunilor, evenimentelor, nevoia de anticipare, sistemul orientativ de valori, marile întrebări și frământări specifice vârstei sau persoanei în cauză, conflicte și contradicții, idealul de sine, sistemul de imagini despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
contemporană este mai degrabă către așa-numita căsătorie deschisă, aceasta reprezentând un amestec de concubinaj și familie nucleară, având toate drepturile și obligațiile care decurg din statutul unei familii oficializate, dar urmărind drept scop explicit împlinirea și satisfacerea nevoilor de devenire a fiecărei persoane (I. Mitrofan, C. Ciupercă, 1998, p. 72), procesele de paternitate nu sunt decât un ultim tribut plătit tradiției patriarhale. Deși se doresc un gest de legitimare a mamei și a copilului, nu fac decât să accentueze dependența
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Când ceasul cu pendulă antediluvian spânzurat lângă ușa de la intrare îi aminti printr-o bătaie prelungă și sonoră că timpul își urma imperturbabil curgerea grăbită și de neoprit, se ridică pentru a doua oară din scaunul său de infirm în devenire, ca să ia de pe raftul bibliotecii o sticlă și două pahare de plastic: Îți ofer un pahar cu apă minerală, îi propuse, vin și bere nu am... Poate asta te va dezamăgi puțin?... Nu-mi place vinul și berea îmi dă
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
aceeași idee, Statul fiind pentru el cea mai înaltă formă a rațiunii, cel mai bun mod de a asocia realul și raționalul. Dacă Hobbes se baza pe cauze mecanice, insistînd asupra dezordinii naturii, Hegel adopta o perspectivă evoluționistă, crezînd în devenirea unui Stat unic, încarnare a perfecțiunii divine. În alți termeni spus, primul era un materialist, al doilea un idealist. Viziunii organiciste a lui Hobbes, după care funcția creează organul, antropologii i-au răspuns descriind societățile primitive fără stat. Acesta nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
românească: "Unii dintre ei nu se jenau să scrie texte împotriva inteligenței ca facultate mentală. Era la modă să denigrezi inteligența și tocmai oamenii foarte inteligenți o făceau, cu argumente foarte subtile". A fost cu adevărat un "fenomen crucial în devenirea istorică a vieții intelectuale, sociale și politice românești, crucial și de neocolit". Tragedia a venit în ultima etapă a mișcării, care, foarte probabil și din pricina absenței întemeietorului său, a alunecat spre penibile excese: "E rău că momentul legionar a fost
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6993_a_8318]
-
este cea a lui Kant, care avea un gust artistic foarte discutabil, dar a făcut o estetică foarte frumoasă în sine ca desfășurare teoretică, poftim! Estetica lui Hegel, care are părți superbe, dar care este absurdă în concepția ei de devenire ascensională". Cît privește Estetica lui Max Dessoir, "o carte groasă, de vreo 700 de pagini", situația nu e deloc mai favorabilă: "Eram foarte dispus s-o citesc, dar după ce am făcut efortul să citesc 100 și ceva de pagini, am
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7015_a_8340]
-
s-a mai spus, până acum comentată la justa ei valoare, Mihai Zamfir ne expune, prin ansamblul operei sale, cealaltă față a criticii literare: dezinteresată de biografism și factologie, atrasă de fluxul și refluxul formelor literare, fascinată mai degrabă de devenirea interioară a textului literar, de arhitectura sa inefabilă, dictată de recurențe și lentori, de metamorfoze ale expresiei și rezonanțe fastuoase ale ideii.
Cealaltă față a criticii literare by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/7020_a_8345]
-
Medea Felea, tânăra de 28 de ani din Galați care a făcut din dansul la bară un sport în devenire reprezintă o deschizătoare de drumuri pentru multe gimnaste din România. A recunoscut că, dacă va câștiga concursul, va investii bani în România. Mihai Petre s-a declarat mai puțin impresionat decât s-ar fi așteptat de la prestația Medeei în finala
Medea, în finala de la Românii au talent: Dacă aş câştiga, aş investi bani în ţară - VIDEO () [Corola-journal/Journalistic/70231_a_71556]
-
în palatele marilor capitale europene. Spre deosebire însă de toți acei Rastignac, străluciți și după aceea dispăruți fără urmă, ardeleanul nostru nu a ajuns doar în vîrful piramidei europene, ci a și lăsat un text pe măsură, jurnalul indirect al devenirii sale, Peregrinul transilvan. Ca proiect scriptic și ca stil, el rămîne unic nu doar în romantismul românesc, ci și în întreaga noastră literatură.
Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7368_a_8693]
-
câștigarea titlului de sportiva cu cea mai fulminantă ascensiune din clasamentul WTA. WIMBLEDON 2014. Chiar dacă SIMONA HALEP și-a adjudecat titlul (după ce a cucerit anul trecut 6 trofee), EUGENIE BOUCHARD a demonstrat că este, la rândul ei, o stea în devenire, realitate confirmată de reușitele sportivei din Canada în 2014, ea reușind să joace în SEMIFINALE la toate turneele de Mare Șlem (Australian Open, Roland Garros și, acum, Wimbledon). WIMBLEDON 2014. De altfel, SIMONA HALEP și EUGENIE BOUCHARD sunt singurele jucătoare
WIMBLEDON 2014: HALEP și BOUCHARD, asemănări surprinzătoare by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/73804_a_75129]