930 matches
-
lung, pe talie și purta ochelari cu rame subțiri de aur. Peste servieta diplomat, își așezase căciulița din blană de castor. Figura era inexpresivă și, în afară de aerul "străin", nimic altceva nu l-ar fi putut caracteriza. Cristescu se simți vag dezorientat, incapabil să-l califice, să-l situeze undeva, într-un cadru oarecare. După aparențe, Van der Hoph putea fi orice: om de afaceri, savant, funcționar superior sau gangster. Surâse convențional și-și manifestă regretul de a-l fi lăsat să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai vrut să se culce cu dulgherul, părăsindu-l, încît destinul se arăta dispus să se îndrepte spre un sfârșit care iartă totul. Numai că băiatul a dispărut după un timp, iar fata n-a rezistat și acestui șoc; disperată, dezorientată, scârbită, a ajuns curând o depravată. Un student i-ar fi dat atunci, în glumă, la un chef, porecla "Mefista", pentru că, zicea el, Mefista le propunea tuturor bărbaților care-i plăceau cât de cât un tîrg: să-i vândă ei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca și când ar fi venit epoca întăririi lor, și îi torturau pe bolnavi. De ieri, apăruseră în oraș două cazuri de epidemie de o formă nouă. Ciuma devenea acum pulmonară. În aceeași zi, în timpul unei întruniri, medicii, extenuați, în fața unui prefect dezorientat, ceruseră și obținuseră să se ia noi măsuri pentru a evita contagiunea care se producea, la ciuma pulmonară, de la gură la gură. Ca de obicei, tot nu se știa nimic. ÎȘI PRIVEA MAMA! SUB FRUMOASA EI PRIVIRE CASTANIE, ANI DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
afară. Uri se ridică în picioare. Cu ochii încă umezi, Maggie spuse încet: — Îmi pare rău, Uri. Chiar îmi pare rău. Capitolul 29 Ierusalim, joi, 7.15 a.m. Maggie se ridică în capul oaselor, inima bătându-i cu putere. Era dezorientată, se uită câteva clipe prin cameră, ca să-și dea seama unde se află. Telefonul făcuse asta, o trezise violent dintr-un somn adânc. Nu mai avea importanță că își programase un telefon de trezire la operatorul hotelului pentru această oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Câteva clipe mai târziu înțelese ce însemna acel cuvânt. Era o instrucțiune, o permisiune. Pentru că acum simțea mai multe mâini plimbându-se pe trupul ei, unele atingându-i picioarele, altele mișcându-se, aproape ca niște mângâieri, pe spatele ei. Era dezorientată. Fără să se gândească, strigă, dar se auzi doar glasul înnăbușit de căluș. Simți că îi vine din nou să verse. Mâinile se mișcau metodic, palpând în sus și în jos fiecare picior și braț, ca un control de securitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu refuzaseră s-o creadă, nici nu o atacaseră cu contraargumente. O ascultaseră doar cu atenție și dădeau impresia că le părea rău. Însă era oare aceea limita compasiunii lor? Și la ce se așteptase exact? Armanoush se simțea ușor dezorientată pe când se Întreba dacă lucrurile ar fi stat altfel dacă vorbea cu un grup de intelectuali. Armanoush și-a dat treptat seama că poate aștepta o recunoaștere a vinei, dacă nu chiar niște scuze. Și totuși, scuzele nu au venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
atunci a observat că mașina care venea În urma lor nu era una obișnuită, ci un dric verde-salvie, simbolul morții care Îi urmărea ca o umbră nefastă. Preț de o clipă interminabilă și chinuitoare bărbatul a rămas acolo, În mijlocul traficului, părând dezorientat. În cele din urmă, când o altă mașină plină cu suporteri a trecut În goană pe lângă el cântând imnul și amicul lui a bătut nerăbdător toba cu mâna, și-a amintit să-și ridice mobilul și bățul din mijlocul străzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să se miște. ă Gărbește-te! lătră Salitov. Rânji la postura lăbărțată a patronului în timp ce acesta se grăbea în camera din spate. Aproximativ de mărimea cărților de joc, fotografiile nu erau mai rele decât multe pe care le văzuse. Fețele păreau dezorientate, fără îndoială, dar găsi că aceasta le făcea mai picante. Răsfoindu-le cu repeziciune, fără milă, era atent să nu se oprească la nicio imagine sau să-și trădeze alt interes decât cel profesional. și totuși paloarea luminaosă a cărnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mai vrut să se culce cu dulgherul, părăsindu-l, încât destinul se arăta dispus să se îndrepte spre un sfârșit care iartă totul. Numai că băiatul a dispărut după un timp, iar fata n-a rezistat și acestui șoc; disperată, dezorientată, scârbită, a ajuns curând o depravată. Un student i-ar fi dat atunci, în glumă, la un chef, porecla „Mefista”, pentru că, zicea el, Mefista le propunea tuturor bărbaților care-i plăceau cât de cât un târg: să-i vândă ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
minte. Merg la matineuri, cînd afară este Încă lumină și ies din sală după căderea Întunericului și totul pare schimbat. Realitatea este atît de ieftină În comparație cu ecranul; melancolia și tristețea guvernează trotuarele umede, pereții murdari și chipurile tîmpe. Se simte dezorientat, alungat din lumină În această lume ciudată și solidă. Și nici nu e obișnuit să meargă alături de cineva care, din cînd În cînd, Îl ia de braț și se sprijină de el și Își pune capul pe umărul lui. Parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
că nu mai sunt capabil să fac conexiuni, începu Ralph, șovăind pentru prima dată. Mă duc la frigider să iau lapte și mă întorc cu iaurt. Spun câte ceva și apoi, îmi dau seama după expresiile celorlalți, repet același lucru. Devin dezorientat ... Vocea i se înecă și Fran simți nevoia să-l îmbrățișeze și să-i aline durerea și teama. Uneori nu-mi amintesc unde stau. Mi-e teamă, domnule doctor, că, pe zi ce trece, devin alt om. — Și de cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în mișcarea din care manualele și antologiile pedagogice, oglinzi ale inepției profesorale, îi excluseseră. Arthur Rimbaud, genialul precursor al noii poezii, contele de Lautréamont, Germain Nouveau, Alfred Jarry domină și determină spiritul acestei antologii care readuce, pentru cititorul pînă azi dezorientat, ordinea în haos” („O antologie a poeziei noi“, în Cuvîntul liber, seria II, an II, nr. 10, 7 martie 1925). Avînd un bun comerț cu tradiția vie și cu valorile clasice, autorul - adept al unui organicism estetico-lingvistic aproape maiorescian - reproșează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu poate să-l aducă el acasă, e de-a dreptul imposibil. Deci, e nu. Camilla, cu buzele tremurânde, aproape să plângă - privirea Îi este fixată pe bandajul care desfigurează chipul rotofei al lui Kevin și-l face să pară dezorientat și orb. Maja Își dădu seama, În clipa aceea, că tocmai acel bandaj reprezenta motivul interesului arzător și secret pe care Îl simțea Camilla față de acel copil nefericit și ridicol și lipsit de relații sociale. Camilla, dezamăgită. Dezamăgirea ei, prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vă rog, că trebuie să-i vorbesc urgent, spuse Elio. — Bineînțeles, Îl asigură Benelli - și imediat se așternu tăcerea. Ceafa rasă a lui Buonocore - omul ăsta destoinic, dur ca o stâncă. Elio rămase pentru câteva clipe cu celularul În mână, dezorientat. Nu-i plăcuse tonul secretarei președintelui. Cuvintele acelea - pronunțate mecanic. Poate nu-l recunoscuse? Avu neplăcuta impresie că a fost tratat ca un pion oarecare. Un nechemat, căruia să i se spună că șeful e În ședință. În sedință! Președintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tocmai ieșea o targă cu un accidentat, și, cum nu părea să mai fie nimeni, s-a și furișat înăuntru, iar de-acolo, în sângele lui Bobo. Acesta, cât se făcea Zogru comod, o și luase în primire pe femeia dezorientată, care nu avusese de gând să ajungă la spital, dar, dacă tot ajunsese, oricum avea destule boli și obsesii pe care să le povestească unui doctor, mai ales unuia atât de amabil, tânăr și simpatic. - Ce s-a-ntâmplat, doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
unei povești. Prin urmare, în liniștea amiezii bucureștene, cuvintele lui Andrei Ionescu au sunat ca ecoul unei mari ratări. - Poate că altă dată a spus el, intimidat și zăpăcit peste măsură, iar Giulia a încuviințat zâmbind. Era acum un bărbat dezorientat, iar tricoul lui galben se învinețise în jurul gâtului. A deschis ușa și a ieșit fără să mai spună ceva. Zogru ar fi vrut să-l oprească, dar starea satisfăcută în care se afla Giulia îl încredința că despărțirea de Andrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
bine să mă axez doar pe lucrurile importante pe care le aveam de făcut. M-am așezat la masă și am început să mănânc. În acel moment, pe scaunul de lângă mine s-a mai așezat o fată, ce părea la fel de dezorientată ca și mine. Era momentul prielnic să-mi fac o prietenă, așa că i-am întins mâna și m-am prezentat. Aceasta mi-a spus că se numește Cindy și că are șaisprezece ani. Imediat s-a sunat, așa că m am
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fin, altădată izvor tămăduitor al iubirii. Un colț al gurii i-a zvâcnit în sus, întipărindu-i pe chip un zâmbet de om epuizat și bolnav. Va trebui să accepte. S-a ridicat încet, nesigură pe picioare, ca o nălucă dezorientată. Deși o pânză deasă de întuneric o înconjura, a început să meargă înainte, căutând cu disperare o urmă de lumină. Moga Alina-Iuliana, clasa a VIII-a Școala Gimnazială “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca - Cluj profesor coordonator Gabor Elena Paradisul pierdut Picurii sidefii
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Poate doar vîntul printre ruine... O lumină tremurătoare Îi atrase atunci atenția la cîțiva metri mai departe. Rămase nemișcată. Instinctul și experiența profesională dovedindu-se mai puternice, Își stinse lanterna și se deplasă pe tăcute prin beznă. Lumina dispăru brusc. Dezorientată, Marie ridică vocea cu o siguranță forțată. - Cine e acolo? Răspunde, cine e acolo? Liniștea nu fu tulburată decît de bubuitul amenințător al furtunii. Precaută, se Îndreptă spre traveea centrală. Era gata să iasă din criptă cînd o siluetă Înspăimîntătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
O altă distracție favorită era să taie cu foarfecele cornițele melcilor. Întreaga sensibilitate a melcului se concentrează În aceste cornițe, care se termină cu niște ochi micuți. Lipsit de ele, melcul nu mai e decât o grămăjoară moale, chinuită și dezorientată. Michel Înțelese rapid că trebuie să se țină departe de tinerele brute; În schimb, nu avea a se teme din partea fetelor, ființe mai blânde. Această primă intuiție asupra lumii i-a fost Întărită de emisiunea Viața animalelor, pe care-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
sar în ochi, apoi cele mai subtile, pe care aproape că nici nu le remarci... — E sărat și are gust de carne... spun încet, fără să deschid ochii. Și dulce... și... aproape ca de fruct ? De... cireșe ? Deschid ochii, ușor dezorientată. Iris mă fixează intens. În spatele ei îl observ acum și pe Nathaniel, care mă urmărește și el. La vederea lui, mă fâstâcesc ușor. Să guști sosul cu ochii închiși e o treabă destul de intimă, tocmai am aflat. Și nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zic. Geigerii cred că legi mazărea pe araci. Se întoarce spre mine, și chipul îi e străbătut de un licăr amuzat. — Ai dormit bine ? — Cât am dormit ? Îmi duc mâna la față și-mi îndepărtez o pietricică. Mă simt total dezorientată. — Câteva ore. Vrei puțin ? Arată către sticlă. E rece. Mă ridic în picioare, mă scutur de praf, îmi pun fusta și sutienul, o ținută cât de cât acceptabilă și vin lângă el pe iarbă. Îmi întinde sticla și iau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și el.): Ce-i? Ce vă uitați așa? (Pauză lungă. Toată lumea îl privește în tăcere. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL pare că oftează - sau poate doar își trage mult aer în piept - și reîncepe să cânte la violoncel.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Total dezorientat.): Ce v-a apucat? Ce-i asta? BĂRBATUL CU ZIARUL (Mohorât.): Nimic. Ascultam și noi. (BĂTRÎNUL CU BASTON scoate o batistă și începe să se șteargă de sudoare. Tăcere lungă pe fondul temei interpretate la violoncel.) DOAMNA CU VOAL (Timid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
demult, de la răscrăcarea drumurilor. Doar că ea prea a exagerat, părinte. Nu era cazul, zău, să exagereze. Dar oameni de azi asta nu înțelege, că noi apăram atunci societatea și deci îi apăram chiar pe ei, care erau p-atunci dezorientați, speriați poate de lupta de clasă și de uneltirile imperialiștilor. Oftă. Luă o crenguță uscată și începu să scurme țărâna. Atârnau de bățul acela câteva vișine stafidite, chircite. Rupse una și o mirosi. Parcă vroia să-i mai simtă amăgirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Femeia aceea de care spuneați stătea în bloc cu mine. Ușă în ușă. Nu prea ne vorbeam, doar așa ca între vecine. Am avut niște dispute cu ea, după evenimentele de la revoluția noastră. Era... Știți cum gândea lumea atunci, vindicativă, dezorientată, umbla după dreptate. Cum a fost atunci, imediat, până s-au aranjat lucrurile.“ „Dar chiar erau din aceia?“, întrebă cealaltă femeie. „Am auzit și eu multe povești cu ei. Că ei, de fapt, au fost teroriștii care au tras la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]