665 matches
-
și Ștefan Giosu (1963) au fost de natură să câștige adeziunea lingviștilor români. Clasificările curente, datorate lui Romulus Todoran, Ion Coteanu și alții, recunosc un subdialect maramureșean distinct. Cât privește graiul din Țara Codrului, acesta aparține, din punct de vedere dialectal, de Crișana (subdialectul crișean). Specialiștii îl încadrează în așa zisul "grai someșean". Despre Țara Chioarului (inclusiv graiul, etnografia și folclorul regiunii), prof. Ioan Chiș Șter (1983) afirma că „aproape se confundă cu Codru”, deci am fi îndreptățiți să socotim graiul
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
relativ caracter unitar al graiurilor din cele patru regiuni, acestea înscriindu-se în aria nordică a teritoriului locuit de români. Graiul maramureșean este vorbit în mare parte în regiunea istorică Maramureș, azi împărțită între România și Ucraina. În România, zona dialectală acoperă partea de nord-est a Județului Maramureș, de-a lungul văilor râurilor Tisa, Vișeu, Mara, Iza și Cosău; mulți vorbitori sunt concentrați în Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Borșa. În Ucraina, vorbitorii în principal în partea de est a
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
fonetice, morfologice (de exemplu păstrarea exprimării sintetice a genitiv-dativului în Žei̯ân și dispariția ei în sud) și lexicale. Sunt circa 300 de unități lexicale care nu sunt comune pentru sud și Žei̯ân (vezi detalii despre diferențele dialectale în secțiunile următoare). Aproape fiecare cercetător a transcris în mod diferit istroromâna. În prezent este folosită mai mult grafia lui Kovačec, adoptată de asemenea de către Richard Sârbu și Vasile Frățilă, inspirată în mare parte din cea a lui Pușcariu, și
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
sistemul complex al cazurilor și bazându-se mai mult pe prepoziții și ordine fixă a cuvintelor pentru a transmite sensurile. Acest fenomen devine evident de-a lungul perioadei „englezei de mijloc”, când literatura era până la un punct redactată cu variațiunile dialectale orale aproape intacte, după ce vechea engleză și-a pierdut statutul de limbă literară a nobilimii. Se afirmă că dezvoltarea timpurie a limbii a fost influențată de substratul celt. Mai târziu, a fost influențată de limba nord-germanică înrudită nordica veche, vorbită
Limba engleză () [Corola-website/Science/296521_a_297850]
-
persoane oficiale croate și române, ceea ce a creat speranța că se va întreprinde ceva în scopul salvării identității și limbii istroromânilor. Cercetătorii și-au reluat activitatea de teren. Astfel, în 2007, un grup de universitari din Timișoara a reluat anchetele dialectale în localitățile cu istroromâni, iar în 2008, etnologi de la Complexul Muzeal „Astra” din Sibiu au efectuat și ei o cercetare de teren. Un simpozion cu tema „Istroromânii: repere cultural-istorice”, organizat în 2008 de „Astra” a prilejuit și un spectacol dat
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
în 1968 și, după ce a obținut titlul de doctor docent în 1969, a fost numit profesor în 1970. În paralel cu activitatea didactică, a desfășurat o activitate de cercetare la Institutul de Lingvistică și la Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale (devenit în 1990 Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei Române). A fost "visiting professor" la Universitatea din Chicago, în perioadele 1964-1965 și 1970-1971, și apoi la Universitatea din Boston, în 1971. După revoluția anticomunistă din 1989, a fost
Emanuel Vasiliu () [Corola-website/Science/307074_a_308403]
-
de cercetare din cadrul Muzeului Limbii Române, întemeiat și condus de Sextil Pușcariu, unde colaborează la elaborarea "Dicționarului limbii române". Participă la lucrările "Atlasului lingvistic român", partea a II-a, realizat de Emil Petrovici, prin conceperea unor chestionare și efectuarea anchetei dialectale la istroromâni. Preocupările sale științifice se vor axa, în principal, pe două direcții: onomastica și filologia.
Ștefan Pașca () [Corola-website/Science/307104_a_308433]
-
Koine atică. Aceasta din urmă a ajuns să le înlocuiască pe celelalte în vorbirea comună, în primele secole ale erei creștine. După despărțirea Imperiului roman în cel estic și vestic, a început să domnească cea mai timpurie greacă modernă. Distribuția dialectală era, atunci, astfel: Tsakoniana este singurul dialect grecesc modern, care nu descinde din atică sau Koiné.
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
mișcare de maghiarizare a limbajului vieții spirituale, pentru a adapta limba la viața modernă, prin crearea cuvintelor maghiare adecvate culturii materiale și spirituale a vremii. Aceasta se face prin derivare cu sufixe, derivare regresivă, compunere, contragere, calc, adoptarea unor cuvinte dialectale și arhaice. Totodată se impun și unele criterii estetice în redactarea textelor, în numele unui „stil elevat”. Adepții înnoirii limbii, numiți „neologi”, sunt combătuți de tradiționaliști, numiți „ortologi”. Exemplul cel mai cunoscut al polemicii lor este manifestul ironic al ortologilor, cu
Istoria limbii maghiare () [Corola-website/Science/307776_a_309105]
-
titlul ""Decade"", Andrea Navagero (1483-1529) este autorul unor poeme în limba latină, Marin Sanudo (1466-1535) publică un jurnal în 58 de volume ("I Diarii"), în care consemnează evenimentele politice, literare, sociale și artistice ale vremii. În timp ce Sanudo scria în limbajul dialectal de fiecare zi, cardinalul Pietro Bembo (1470-1547), cunoscător al limbilor clasice și cu o vastă cultură filosofică, s-a străduit să dezvolte și să șlefuiască limba italiană literară, argumentând necesitatea folosirii limbi italiene în literatură în locul celei latine în eseul
Renașterea venețiană () [Corola-website/Science/306716_a_308045]
-
pe baza Atlasului Lingvistic Român, publicată la Deutsche Akademie Verlag (1971). Participant activ la elaborarea "Atlasului Lingvistic al Europei". În cadrul Institutului de Lingvistică „A.Philippide”, din Iași, a organizat colectivele de toponimie și de dialectologie, inițiind și conducînd numeroase anchete dialectale, în zona Moldova și Bucovina, lucrînd la "Atlasul Lingvistic Român pe regiuni. Moldova și Bucovina". De asemenea, a fost redactor șef la Anuarul de Lingvistică și Istorie Literară al Institutului, publicație care a reușit să atingă o înaltă ținută științifică
Vasile Arvinte () [Corola-website/Science/306936_a_308265]
-
pregătirea pentru intrarea în rândul preoțimii ortodoxe în centrele urbane Fălticeni și Iași. Cursul narațiunii este întrerupt adesea de îndelungate monologuri ce exprimă cugetările și sentimentele lui Creangă. Textul însuși este remarcabil prin utilizarea unui vocabular caracteristic bogat în particularități dialectale din zona Moldovei. "" a fost editată și publicată de mai multe ori, și este văzută ca o lucrare clasică a literaturii pentru copii în limba română. A constituit sursă de inspirație pentru mai mulți autori și a stat la baza
Amintiri din copilărie () [Corola-website/Science/307831_a_309160]
-
o" în "u" dar mai des a lui "e" în "i": "selu" în loc de "selo" (sat). Un alt semn al originii bulgare orientale este pronunțarea moale a consoanelor finale, tipică pentru alte limbi slave, dar care se găsesc doar în bulgara dialectală (spre exemplu "tavan" sună ca "tavanj" în sârbă). Din punct de vedere lexical, limba bulgarilor din Banat a împrumutat multe cuvinte din limba germană ("drot" din germana "Draht" - fir, "gang" din "Gang" - coridor, gang) și din ungară ("perna" - pernă) datorită
Bulgari bănățeni () [Corola-website/Science/302221_a_303550]
-
chiar definitorie, acordată relației personale, individualizate, este fundamentul apariției unor importante genuri literare, printre care Romanzo, romanul, este cel mai important de menționat. Ca o consecință indirectă a acestei dezvoltări literare, formele literaturii populare italiene, inclusive diferite forme ale literaturii dialectale, au putut înflori, nefiind "sugrumate", ca până atunci, de latina manierismului. În final, cel puțin în Italia, folosirea masivă a latinei se diluează treptat în timpul epocii baroc, ajungând, în final, să fie total înlocuită de italiană. Noțiunea de baroc include
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
etc. - care nu are o formă unitară până în momentul de față - se manifestă printr-o sumedenie de dialecte și graiuri mai mult sau mai putin inteligibile reciproc. După părerea unor cercetători - Ali Seydo Ali Gewranî - ar exista patru mari grupuri dialectale kurde: 1) kurmangi de nord, 2) kurmangi de sud, 3) kurmangi de nord-vest, 4) lur și bakhtiyari. După alți lingviști, doar primele două grupuri dialectale amintite ar aparține limbii kurde. Acest dialect este vorbit de kurzii care trăiesc în Kurdistanul
Limba kurdă () [Corola-website/Science/304139_a_305468]
-
inteligibile reciproc. După părerea unor cercetători - Ali Seydo Ali Gewranî - ar exista patru mari grupuri dialectale kurde: 1) kurmangi de nord, 2) kurmangi de sud, 3) kurmangi de nord-vest, 4) lur și bakhtiyari. După alți lingviști, doar primele două grupuri dialectale amintite ar aparține limbii kurde. Acest dialect este vorbit de kurzii care trăiesc în Kurdistanul de Nord-Vest (Turcia), în zona Caucazului de Sud (în Armenia, Georgia, Azerbaidjan), în Kurdistanul de Sud-Vest (Siria), în guvernoratul Dahok din Kurdistanul de Sud (Irak
Limba kurdă () [Corola-website/Science/304139_a_305468]
-
ce trăiesc în Kurdistanul de Sud (Irak) la sud de linia Ruwanduz - Mosul, în Kurdistanul de Est (Iran) în zona aflată la sud și sud - est de lacul Urmia (Rezaieh) până la hotarul cu guvernoratele Lurestan și Bakhtiyari. Din acest grup dialectal, se disting mai multe dialecte, dintre care unele cu un înalt prestigiu cultural: sorani și babani vorbite în guvernoratele Suleimaniya, Kirkuk și Arbil (Hewlêr) din Kurdistanul de Sud (Irak), si kelheri, ardalani și mukri în Kurdistanul de Est (Iran). De
Limba kurdă () [Corola-website/Science/304139_a_305468]
-
dintre care unele cu un înalt prestigiu cultural: sorani și babani vorbite în guvernoratele Suleimaniya, Kirkuk și Arbil (Hewlêr) din Kurdistanul de Sud (Irak), si kelheri, ardalani și mukri în Kurdistanul de Est (Iran). De asemenea, tot de acest grup dialectal aparțin și dialectele hurmani și gorani. În ceea ce privește topica limbii kurde (exemplele sunt în dialectul Kurmangi de Nord), aceasta este: Pentru scrierea limbii kurde se folosesc, în momentul de față alfabetul arab (cu unele modificări specifice) în Irak și Iran și
Limba kurdă () [Corola-website/Science/304139_a_305468]
-
Massim (3 vol., 1871-1877), lucrare care se caracterizează prin latinism exagerat. După eșecul acestei încercări, Academia a încredințat sarcina de a elabora dicționarul limbii române lui B.P. Hașdeu. Acesta concepe un dicționar de proporții vaste, cu caracter etimologic, istoric, folcloric, dialectal și onomastic, intitulat "Etymologicum Magnum Romaniae", din care au apărut numai trei volume (1886-1893), cuprinzând litera A și parte din B; conducerea lucrării a fost apoi încredințată lui Al. Philippide și, în sfârșit, lui S. Pușcariu. Acesta a publicat, între
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
răsucită - dinspre o Facere împlinită (insesizabilă) către distrucție avându-și apogeul în războiul mondial. „Și fu ziua a șaptea, ultima, a acelui început de sfârșit, urmând o nouă facere” (...) ...Goana este interesant. S-ar putea întocmi cu el un glosar dialectal...(...) ...Marin Preda reproșa lui Zaharia Stancu că a africanizat țăranii români; dar ce a făcut Stancu e o pastorală Scudery în raport cu Băileșteanu”". Romanele Drum în tăcere (1987) și Goana (1988), ulterior în ediții revizuite, oferă un univers artistic, nu atât
Jean Băileșteanu () [Corola-website/Science/312822_a_314151]
-
să le explice și să folosească "idiotisme" („forme proprii”) ale malaiezei din Malaysia. Inversul este posibil pentru un malaysian, în măsura în care are cunoștințe de idiotisme indoneziene, prin filmele indoneziene proiectate în Malaysia. Diferitele forme ale malaiezei prezintă, la rândul lor, varietăți dialectale. Există și ceea ce lingviștii denumesc limbi creole malaieze: Indoneziana și malaieza din Malaysia se scriu în alfabetul latin. Indonezia și Malaysia și-au unificat grafia oficială în 1972. "Malaieza clasică", în Indonezia, precum și în Malaysia, se scria în alfabetul arab
Limba malaieză () [Corola-website/Science/310883_a_312212]
-
limbă moldovenească nu este de fapt decât româna literară, scrisă cu un alfabet rusesc ușor modificat (adică în chirilice moderne, diferite de alfabetul chirilic românesc folosit timp de mai multe secole de toți românii), cu unele concesii în favoarea unor forme dialectale moldovenești, cunoscute de altfel și în interiorul granițelor României I...]” (P. 289) Este aceasta concluzia unui cercetător care a înțeles întotdeauna să pună înainte de toate adevărul științific. Interesele conjuncturale, în acest caz de natură politică, nu se pot suprapune și nu
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
anchete directe cu ajutorul a două chestionare, au apărut în continuare, până în 1943, patru volume din ancheta întreprinsă de Sever Pop și, respectiv, trei volume din cea înfăptuită de E. Petrovici, cel din urmă fiind și autorul unui volum de "Texte dialectale". Începând din 1921, va apărea revista „Dacoromania”. Din acest buletin al Muzeului, considerat, la vremea respectivă, cel mai bun periodic de specialitate de la noi, au fost publicate, până în 1948, 11 volume masive, însumând aproximativ 9000 de pagini, consacrate cercetărilor de
Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” () [Corola-website/Science/309177_a_310506]
-
atlas lingvistic consacrat graiurilor românești din Serbia orientală. O altă cercetare din sfera dialectologiei a avut ca obiect de studiu graiurile maghiare din România, precum și graiul ceangău din Moldova. Au fost editate, de asemenea, două volume de "Materiale și cercetări dialectale", în 1960 și, respectiv, în 1983. Continuând cercetările de onomastică pornite, în trecut, de Nicolae Drăganu, Ștefan Pașca, Vasile Bogrea, George Giuglea, Gustav Kisch și alții, au fost efectuate, încă din deceniul șase, anchete directe de antroponimie și toponimie în
Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” () [Corola-website/Science/309177_a_310506]
-
În dialectologie, un continuum dialectal este o serie de dialecte vorbite pe o arie geografică mai mult sau mai puțin întinsă. În fiecare punct al continuumului, vorbitorii unui dialect îi înțeleg pe vorbitorii dialectelor învecinate, dar între vorbitorii dialectelor care nu sunt învecinate, înțelegerea reciprocă
Continuum dialectal () [Corola-website/Science/304980_a_306309]