1,929 matches
-
teorie considerată a conține adevărul absolut care exclude celelalte concepții filosofice. Această evoluție este deosebit de clară În concepția lui Lenin. Sunt multe elemente de teorie filosofică În textele lui Marx, prezentate oarecum a fi organic legate de teoria socială. Materialismul dialectic și istoric: În procesul de sistematizare a marxism-leninismului s-a simțit nevoia unei etichetări a „filosofiei marxiste” care să exprime specificitatea sa față de celelalte „filosofii”. Engels și, În special, Lenin au contribuit la acreditarea estimării că teoria lui Marx este
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Engels și, În special, Lenin au contribuit la acreditarea estimării că teoria lui Marx este o „filosofie”. Câteva caracteristici fundamentale Îi erau atribuite filosofiei marxiste exprimate În Însăși titulatura ei: e o filosofie materialistă și este dialectică (Marx lansase metoda dialectică prin prelucrarea teoriei lui Hegel); și, În fine, inevitabil, aplicarea acestei filosofii globale asupra societății a fost etichetată „materialism istoric”. Din textele extrem de influente ale lui Marx, Engels și Lenin a fost extrasă o „filosofie generală” și aplicarea acestei filosofii
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
asupra societății a fost etichetată „materialism istoric”. Din textele extrem de influente ale lui Marx, Engels și Lenin a fost extrasă o „filosofie generală” și aplicarea acestei filosofii la explicarea societății. Astfel, teoria lui Marx a devenit o teorie filosofică: materialism dialectic și istoric. Este de notat o substanțială diferență de receptare a textelor lui Marx În sistemul comunist și În cel occidental. În ideologia comunistă, teoriei lui Marx și dezvoltării sale de către Engels și Lenin le-a fost acordat un statut
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
sociologiei. El nu a fost interpretat ca o analiză „materialistă și dialectică” a vieții și societății, ci În termeni mai specifici: o sociologie, o teorie a capitalismului, a claselor sociale, a luptei de clasă etc. Socialismul științific: filosofia marxistă (materialismul dialectic și istoric) se plasa la un nivel mult prea abstract pentru a conține analizele unor proces sociale specifice: capitalismul, clasele sociale și lupta de clasă, relațiile dintre socialism și capitalism și mai ales programul de construcție a comunismului. Din acest
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
de a transmite lectorului ideile expunerii într-un mod cât mai eficient. Că tipologie, planurile se pot clasifică în funcție de subiectul tratat și de obiectivul discursului în: descriptive planul cronologic, planul comparativ, planul analizei punctelor de vedere, planul descriptiv. argumentative planul dialectic (teza că prezentare și confirmare a unei opinii, antiteza că dezvoltare a unei teze contrare și că respingere a primei teze și sinteză că poziție diferită de teza și antiteza, dar care le pune în relație, prin răspunsul dat). demonstrative
AVENTURA ATOMULUI. In: AVENTURA ATOMULUI by ELENA APOPEI, IULIAN APOPEI, () [Corola-publishinghouse/Science/287_a_599]
-
Poți lua un cuvânt și pleca în lume cu el. Am ales pe întru și întruchipare, prin care se încheie ciclul cuvintelor despre creație și frumos, spre a ne putea despărți de cuvinte.” „Despărțirea de cuvinte” este una de tip dialectic sau de tipul lui „ba nu”, este însoțirea cu ele, cu limba, cu unul dintre cei „trei mari gânditori români”, pentru a explora și a înstăpâni „sentimentul românesc al ființei”. De la cuvinte, de la acelea care se rostuiesc în „rostirea filosofică
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
constitutiv. Inevitabil, ajunge să fie când teleologic, când apocaliptic, când imitativ cu distanțarea (față de Marx sau față de Durkheim), când pragmatic și constructivist (ca Tocqueville sau Weber), dar cu o puternică notă mesianică. Sigur că putem menționa încă o dată că abordarea dialectică a contradicțiilor între varii componente ale societății au oferit lui Bell șansa distanțării față de determinismele lineare, holiste și evoluționiste atât de frecvente în sociologia vremii. Așadar, societatea postindustrială, care abia se contura în vremea lui D. Bell, risca să se
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
la Pirandello, Brecht și Michel de Ghelderode). În preambulul lucrării sale de sinteză Istoria literaturii dramatice românești, M. analizează relația fundamentală dintre dramă și teatru, stabilind „primatul literaturii în actul scenic”, bazat pe natura poetică a teatralității textului, relație văzută dialectic, ca o „succesiune de ciocniri între propunerile îndrăznețe ale poeziei dramatice și conservatorismul scenei”, precum și relația dintre drama poetică (ce se folosește de disponibilitățile situației dramatice) și cea ludică, fenomen epigonic care prelungește artificial structurile dramei poetice. Într-un amplu
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
că tradiția dezbaterilor publice este intrinsecă istoriei creștinismului. Biserica răsăriteană, fără să aibă un magisteriu sau un centru de autoritate infailibil, afirmă dialogul ca metodă de a surprinde esența participativă a cunoașterii. Sinoadele ecumenice exprimă adevărul dogmei, nu se angajează dialectic în descoperirea lui. În creștinism, legea formulării adevărului nu diferă de principiul revelației sale. Pe scurt, între un conciliu și o șezătoare, vlădica și opinca se întâlnesc cu aceeași nevoie de celălalt. Biserica nu aderă la o concepție esoterică despre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a structurilor de anticipație ale comprehensiunii demonstrează natura culturală a prejudecăților, derivate dintr-un comerț abia subînțeles cu tradiția. Atât individualismul, cât și istorismul sunt contestate. Tradiția nu este un cumul de teme antice, ci o prezență vie în procesul dialectic (mai precis, dialogic) de apariție, comprehensiune și explicitare a unui sens. Cercul hermeneutic nu mai este considerat un viciu regresiv. Înrădăcinarea omului în istorie ține de determinarea noastră funciară. Apartenența noastră la tradiție și toate medierile lingvistice și axiologice pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
preocupa doar cu titlu de provizorat. Cum puteam deveni mai buni sau cum s-ar înmulți virtutea - aceste întrebări ni s-au părut foarte curând niște dileme inactuale și neîncăpătoare pentru amfiteatrele universității. Impudoarea curiozității, teama narcisistă de eșec, pasiunile dialectice, vanitatea jargoanelor - toate astea ne-au slăbit elanul. Am făcut pe propria piele experiența caleidoscopică a modernității. Arderea de tip religios a grupului de prieteni s-a stins, spre sfârșitul facultății, în lungi pauze sceptice, adâncite în tăcere. Am preferat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
liturgic al Scripturii legitima pasiunea bibliofilă. Inspirat de teologii alexandrini, Henri de Lubac prefera să descrie creștinismul nu ca pe o religie a Cărții, ci ca pe o religie a Cuvântului. Scolasticii au început să vorbească despre arhitectonica gândirii. Improvizația dialectică de tip socratic și retorica rafinată în protocoalele politice și ecleziastice bizantine și-au pierdut prestigiul. Începând cu secolul al XIII-lea, le-a luat locul obsesia pentru perfecțiunea geometrică a expunerii. Austeritatea argumentației de tip logic putea compensa cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
economiei divine - pentru care livrescul ar trebui să fie pandantul unei experiențe vii a celuilalt - va percepe, apofatic, neînțelegerea ca evidență a finitudinii. Nici teologii văzători cu Duhul nu au răspunsuri la toate întrebările. Misterul umanității nu poate fi consumat dialectic. De aceea, creștinii educați pot beneficia din întâlnirea cu numeroasele descoperiri ale istoriei religiilor într-un fel care nu periclitează fecunditatea credinței personale într-unul Domn Iisus Hristos. În lumina Revelației, până și cel mai inaparent „joc secund” al ființei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
n-ar fi putut schița arhitectura tomistă a lucrării Summa theologica. În al doilea rând, mă gândesc la diferența dintre înțelesul teopoetic al contemplației naturale (physiky the:ria)3 - asumat ca un exercițiu ascetic, precedat de suferințele despătimirii - și orientarea dialectică a filozofiei naturale în scolastica târzie 4. Această incongruență se explică prin atașamentul Părinților Bisericii față de distincția între creația divină (ktisis) și lumea posterioară Căderii (kosmos, pentru latini natura) - în care putem găsi doar vestigii (Augustin) sau rațiuni (Maxim) oarecum
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
istoria colectivă a umanității clădită în afara lucrării Providenței? Când H.-R. Patapievici declară că „Viu este Dumnezeu”, el nu afirmă doar un adevăr la nivel teoretic. La dispariția lui Dumnezeu din modernitate replica nu vine printr-o contradicție de tip dialectic, ci prin contrariere de natură retorică. Înarmat cu această remarcabilă intuiție, H.-R. Patapievici nu precizează totuși relația dintre diagnostic și terapie. Aceasta pare obnubilată de referințe uneori foarte eterogene. Nu putem folosi întotdeauna necritic un diagnostic bun pus de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
exacte nu pot evita contingența paradigmelor incomensurabile (Th. Kuhn), atunci este cazul să ne întrebăm în ce măsură dispariția „marilor povestiri” - declarate moarte de J.-F. Lyotard în 1979 - este totuși o realitate. Într-o lume care nu mai crede în întemeierea dialectică a valorilor, prin apelul la autoritatea critică a rațiunii, oamenii vor rămâne captivi genului epic - el însuși profund transformat în formă și conținut. În orice caz, creștinii nu vor nega niciodată faptul că Evanghelia lor este o „metanarațiune”. Evanghelia este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
decât să spere a ghici intenția ascunsăa Providenței prin lectura istoriei umanității. G.W.F. Hegel (1770-1831) era singurul care afirma în mod categoric și categorial această posibilitate; istoria umanității (Weltgeschichte) rămânea pentru el o istorie a mântuirii în măsura în care filozofia dialectică devenea regina științelor. Ruina ideologiilor care sunt responsabile de mobilizarea mesianică a unor întregi societăți europene (redescoperind ura de rasă sau de clasă) ne-a demonstrat fără putință de tăgadă „mizeria istorismului”. Preocupată mai puțin de vreun proiect de gnoză
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
patriarhi ai deșertului. Alții, trecuți prin toate ciclurile de educație, cum este cazul lui Arsenie Romanul, se mărturiseau fără jenă drept „analfabeți” la capitolul viață duhovnicească. Evagrie însuși vorbește în numeroase rânduri despre importanța agonisirii virtuții simplității, deplângând limitele formației dialectice pentru cel consacrat aproape exclusiv vieții de rugăciune. Cum este firesc, orice societate umană își are elitele sale - iar Biserica creștină a recunoscut de la început nevoia autorizării unei elite spirituale. Numai că „elitele” deșertului nu se validau prin manifestarea pompoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pe radicalitatea unei experiențe care debordează structurile obișnuite ale comprehensiunii; un realism sacramental sever îmbină ascetismul penitențial cu exuberanța unui veritabil „dialog interior” între sufletul înaripat și Dumnezeu. O rară sensibilitate apofatică exprimă refuzul obiectivării absolutului sub forma unor scheme dialectice, preferând slăvirea lui Dumnezeu din perspectiva economiei mântuirii. Dumnezeu îi apare misticului cu familiaritatea pe care psalmii biblici o emană. Freamătul viu al căutării Cuvântului se topește într-un limbaj alchimic. Precum Sf. Efrem Sirul sau Dionisie Areopagitul în lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sprintenă a celor pasionați de istoria ideilor, cu atât mai puțin foiletonistica sobră sau poemul fulgurant, nu sunt excluse din concertul vast al inteligenței creștine. Cheia, în toate aceste demersuri, rămâne capacitatea de a indica puterea credinței de a recapitula dialectic toate achizițiile meritorii ale culturii seculare. O hermeneutică teologică a istoriei religiilor ne-creștine presupune elaborarea unui sistem de corespondențe terminologice și conceptuale, cu ajutorul căruia neofitul poate identifica într-o anumită tradiție (e.g., elenismul platonizant) elementele de adevăr desăvârșit (e.g.
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și o valoare intrinsecă a ceea ce este „secundar” (și nu neapărat sublim „joc secund”), a ceea ce nu e „central”, normativ, „la modă” etc. Datorăm lui Virgil Nemoianu frumoasa „teorie a secundarului”, un adevărat elogiu al marginalității și al rolului său dialectic. Vezi splendida sa carte A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction, The Johns Hopkins University Press, Baltimore și Londra, 1989. Vezi versiunea românească, care prezintă unele diferențe, O teorie a secundarului. Literatură, progres și reacțiune, traducere de Livia
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Berlin în 1967, excentricul rus, probabil agent KGB timp de patru decenii, a anunțat că merge să-l vadă pe Schmitt, „singurul om cu care merită să vorbești în Germania”. Lilla urmărește deriva acestuia de la teologie, prin hegelianism, spre materialism dialectic și viziunile statului postindustrial și postideologic global. Mai rare sunt interpretările critice ale autorilor de stânga discutați de Lilla: Walter Benjamin, Michel Foucault și Jacques Derrida. Acestea sunt capitolele de cel mai mare interes ale cărții, în opinia mea. Intrați
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
folosească, de astădată, prilejuiesc o dezvoltare a recenziilor critice, o Înflorire calitativă a lor, poate, până la identificare cu cronica literară. Rămîne o datorie numai a celor ce Întreprind redactarea recenziilor (Ă) să-și ridice nivelul teoretic prin studiul principiilor materialismului dialectic și istoric, prin Înțelegerea funcției critice În raport cu cea mai Înaintată teorie estetică. Nu este locul aici să dezvoltăm principiile noii critici literare, nici să-i definim sarcinile determinate de momentul actual al dezvoltării statului nostru. În eventualitatea unei asemenea operații
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cu creditul acordat lui Julien Benda, acel bătrân panglicar, redus ce-i drept la proporțiile sale, dar chemat să judece literatura câtorva decenii. (Ă). Benda care astăzi scoate o carte Trei mituri ale societății moderne unde așează alături de existențialism, materialismul dialectic. (Ă). Eseurile lui Ion Vitner deschid drumul cercetării literare, invită la interpretări noi, care necesită cercetări laborioase și Îndelungi. Scrisul d-sale sublinează personalitatea unui spirit critic Înzestrat, care știe să folosească după cum se cuvine neîntrecutele instrumente de cercetare pe
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
subliniat o seamă de pericole ce amenință poezia omului nou: viziunea statică a eroului, schematismul, naturalismul, formalismul și stilul declamativ, umanitarismul burghez și idilismul. Pericolele acestea pot fi evitate numai dacă poetul este permanent Înarmat cu principialitatea comunistă, cu viziunea dialectică a fenomenelor și cunoașterea vieții În resursele ei cele mai intime și mai variate (Ă). Dar să mai lămurim un aspect. A fost pomenit aici, În câteva rânduri, poemul Întâlnirea apelor de Ion CARAION 55, acuzat (poemul) de formalism; citesc
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]