4,704 matches
-
firește că trebuie să ne referim conștient și repetat la aceasta și la felul propriu-zis cum se reacționează. La urma urmei, ăsta e termenul care ar trebui folosit - reacție, și nu rezistență la ideologie. Ne interesează reacția, pentru că ea propune discursiv și cultural altceva, și aici putem eventual distinge germenii unei educații diferite. Sanda Cordoș: Da, dar este o reacție. Horea Poenar: Rezistența nu este Întotdeauna o reacție, nu duce până acolo. Vorbim de reacție atunci când vorbim de nivelul Înalt, eventual
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ce ai spus despre o criză a reprezentării de sine și spunând că reprezentarea de sine este un produs al societății civile. La ce te gândești, ce fel de reprezentări ar putea formula societatea civilă? Exprimate cum? Pentru că reprezentarea e discursivă, e imagistică. În plan artistic, dramaturgia dă replica (reprezentările, dacă vrei) cu cea mai mare rapiditate și multe dintre ele sunt șocante, deloc complezente... Scriitorii construiesc mai greu reprezentări. Marius Jucan: Cred că am să Încep cu repetabilitatea, o sugestie
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și apoi se unește ambiguu cu „eu”, poemele, mai ales cele din volumele antume, încep invariabil cu o linie de dialog și conțin mărci ale adresării (uneori către cititor). De multe ori, există chiar o tramă epică, uneori în stilul discursiv, colocvial-livresc al biograficului anodin al lui Mircea Ivănescu, alteori, într-un stil traklian, al simbolismului concentrat, tragic-evaziv. Se regăsesc în poezia lui D. multe dintre tehnicile optzeciste: metoda textualistă, stilul ostentativ intelectual, limbajul neologic, folosirea unor cuvinte sau expresii în
DUMITRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
sublinia evoluția artistică a poetului, consecință a modificărilor afective generate de schimbarea mediului social. Gustul lui D.-G. în poezie e, totuși, incert, fapt ușor de observat îndeosebi în studiul despre Vlahuță (A. Vlahuță, 1890). Atras de versificarea retorică și discursivă a unor idealuri sociale pe care le prețuia, el exaltă calitatea unor pastișe epigonic-eminesciene, puse mai presus de valoarea modelului. Lui I. L. Caragiale, de care îl lega și o mare prietenie, criticul i-a închinat un studiu (I.L. Caragiale, 1890
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
Inconsecvențele, mici falii sufletești trezesc un „freamăt al zădărniciei”. Spațiul delimitează și închide ca într-un cerc apăsător, malefic, ecoul vocilor (și vieților), acutizând obsesiile (Stradă, Disc). Alienarea și scindarea ființei, îndepărtarea de sine și de ceilalți conduc la fragmentare discursivă (Întuneric). Terifiant, simbolul păsării de pradă e un avertisment ibsenian în Vulturul albastru, proza considerată emblematică pentru volum, aproape o „nuvelă teatrală”. Reactivând o traumă pe care eroina vrea s-o „uite” în trecut, cu reîntoarcerea unor prieteni de demult
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
împreună cu monologul în proză Martirul libertății. Nu sunt mai inspirate nici piesele istorice Dragomir Rucăreanul, vulturul munților (1885) și Mihai Bravul (1885). Asupra unora dintre ele, în treacăt, Mihai Eminescu emisese o judecată aspră în articolul Repertoriul nostru teatral (1870). Discursive, turmentate parcă, ele foiesc de inadvertențe, de anacronisme. Nu mai puțin artificială e limba. Chiar sumară, execuția lui Eminescu era cu totul îndreptățită. SCRIERI: Blestemul unui țăran murind sau Timpul vechi și timpul nou, București, [1868]; Danubiul și Bosforul sau
MIHAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288127_a_289456]
-
coerențe între discursuri și biografie; în definitiv, e vorba despre o serie de învățăminte care au fost încadrate narativ în viața unui om sfânt imaginar. Întrebarea inițială a lui Alexandru, acolo unde e prezentă, conturează adesea un fel de situație discursivă: de exemplu, primul, despre post, urmează după o întrebare pusă înaintea postului mare; al patrulea, privitor la necesitatea ca bolnavii să aducă mulțumiri lui Dumnezeu pentru boala lor, are ca punct de plecare faptul că Alexandru e neliniștit din cauza unui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1979), cuprinde o lirică meditativă, elegiacă, organizată după un principiu muzical, poetul încercând să devină un fel de glas firesc „precum pământul / care rostește frunzei”. Cu Limuzina de ceață (1982) se intră într-o altă etapă de creație: o poezie discursivă, nu totdeauna convingătoare, își face obiect din contradicțiile vieții de toate zilele, din latura perisabilă a existenței. Tonul crispat imprimă comunicării o gravitate sumbră. Soclul de umbră (1986) conturează un profil liric clasicizant, ale cărui caracteristici sunt discreția, melancolia, eleganța
GOGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287304_a_288633]
-
drept sigiliu al poeziilor lui H., „construite pe o atare ambiguitate, dar cu un patos reținut, cenzurat lucid, caracteristic modernilor, fiorul thanatic tulburător fiind mascat de aparența unei priviri impasibile, de chirurg ce înregistrează clinic realitatea corporală” (Ion Pop). Mai discursiv și mai prozaic e volumul Ultimele, primele (1994), poate din cauza intruziunii prea vizibile a tensiunilor contemporaneității, mai ales sub semn politic. Nu mai este vorba de Sibiu, ci de Europa, într-un moment de gravă răscruce istorică. Poetul a renunțat
HUREZEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287466_a_288795]
-
calității lor la Îndoială, este la originea unui discurs de eufemizare, urmărind responsabilizarea și mobilizarea mai multor categorii sociale. Situațiile de criză politică, În care vechiul cadru ideologic este fisurat, sunt și ele favorabile transformării formelor de dominare. Noul cadru discursiv - sfârșitul războiului rece, globalizarea sau mondializarea, noile elite și neoliberalismul, revoluția conservatoare și altermondialismul - oferă șanse de adaptare intelectualilor celor mai convertibili, și oportunități noilor veniți În câmp. Pentru motive care țin În același timp de istoria Europei Centrale, cât
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
din dragoste/ nu e de mirare: i-aș fi croitorul/ care și legat la ochi îi coase veșmintele” (Poezia). Dintre cei doi termeni contrastivi ai poemului, mai relevant este primul, cel al definiției negative, refulată într-un regim neașteptat de discursiv. Pentru R., poezia implică contururile unei retorici fragile, în sensul în care se sustrage rigidității semnificării de tip diurn/ cert; este heliofobă, evită lumina puternică a unei „subtitrări” la vedere. Elementele corporalității simbolice - neutră, discretă atât ca agitație retorică, cât
ROBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
principal Emil Gulian care, ocupându-se mai ales de poezie, nu se ferește să emită aprecieri tranșante, și Mihail Sebastian, comentator al cărților de proză și critică. Despre Nichifor Crainic primul cronicar observă că își tratează propria religiozitate „cu superficialitate, discursiv și retoric”, versurile lui G. Topîrceanu i se par „șugubețe”, simple „exerciții spirituale”, despre Ilarie Voronca spune că intră într-un „cerc vițios al metaforei”, nemaiputând „să depășească acest joc inferior”, iar poezia lui Perpessicius e considerată „un aliaj personal
ROMANIA LITERARA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289321_a_290650]
-
și cinci.” După cel de-al treilea volum, Rosa canina (1982), o antologie de autor extrem de severă, poetul intră într-o tăcere prelungită până azi. Critica a recunoscut rolul lui R. în inventarea/ structurarea, în regim poetic, a acelor parametri discursivi în care generația optzecistă își va impune „vocea” și, ulterior, „vocile”. Într-o investigare sumară, ar fi vorba de tipul de preluare a realului de către retorică; aceasta nu mai vizează finalitatea modernistă a destrămării realului ca real, corelabilă unei trădări
ROMOSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289365_a_290694]
-
încearcă să se salveze mai întâi prin iubire, în poeme precum Dorință, Captivitate, Numai torța ta, Scufundă-te în depărtarea luminoasă ș.a. Uneori versul ritmat păstrează o cezură interioară, o anume muzicalitate, alteori reflexivitatea, insinuată în primele plachete, capătă aspect discursiv, iar mai rar parabolic (Ce este?, Zodie, Vine seara, Cine ești? ș.a.). O orientare singulară în poezia lui Ș. se afirmă în volumul Rugă pentru cei blânzi (1999). Celui ce a fost „sluga clipei trecătoare” și care s-a bucurat
SANDRU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289462_a_290791]
-
este central în procesele de construcție socială; (2) fragmentarea identităților - demonstrată de problema autonomiei și autodeterminării individului ca origine a înțelesului; (3) critica filosofiei prezentului - focalizată pe indeterminarea obiectelor și natura construită a oamenilor și realității; Tabelul 2. Caracteristicile prototipurilor discursive (adaptare după Stanley Deetz) Conjugând diverse accente ale teoriilor comunicării, analiza organizațională ajunge la un instrument util de lucru; astfel, analizele discursului în organizații relevă opt elemente/caracteristici (pentru a ajunge la aceste categorii simple, autorii - Linda L. Putnam și
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
fără efort, trecând de la limbajul comun la jargonul filosofic ori științific, de la expresia neaoșă la neologismul „internaționalist”, totul într-un debit formidabil, care ajunge să îl definească. Povestirile din Șoarecele B... sunt eșantioane de stil, mostre de îndemânare lexicală și discursivă. S. nu este și nu vrea să pară obiectiv, detașat, imparțial, fără ingerințe în lumea ficțională configurată. Personajele, faptele și acțiunile lor nu sunt înfățișate în lumina proprie, ci în a autorului; și nu sunt libere (cu acea libertate, desigur
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
luminos - / un nod de multiple adâncuri”, iar ultimele versuri din poemul apărut în 1983 dispar cu totul: „O religie / peste care ziua de mâine / presară artistic cenușă”. Poezia este, într-adevăr, mai centrată pe realitate - și deci mai „periculoasă”. Devine discursivă pentru a prinde cât mai mult(e) din petele lumii înconjurătoare și, totodată, pentru a deruta, prin schimbarea unghiului de „atac” compozițional. Față de „tabăra adversă”, dominată de corectitudinea strâmbă, de norma ideologică intrată în carne și în suflet, îndoielile, spaimele
STEFOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289913_a_291242]
-
contopesc nesfârșit” (Colina viei) sau: „Coapsa albă a vazei,/ coloană de lumină,/ se-nalță de pe masa castanie;/ în vază - margarete/ cu șorțuri albe, amidonate,/ de infirmiere/ și inimă de aur/ ca inima ta, soră Ruth” (Vaza albă). După 1980 elementul discursiv se accentuează, unele texte apropiindu-se de proza poematică, de un pseudobiografism epic cu tentă suprarealistă. În Ecran (1985) se păstrează formula poemului mai lung, epico-biografic cu inflexiuni livrești (Gauguin la Ermitaj) sau se revine, alternativ, la o expresie mai
STERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
coerențe între discursuri și biografie; în definitiv, e vorba despre o serie de învățăminte care au fost încadrate narativ în viața unui om sfînt imaginar. întrebarea inițială a lui Alexandru, acolo unde e prezentă, conturează adesea un fel de situație discursivă: de exemplu, primul discurs, despre post, urmează după o întrebare pusă înaintea postului mare; al patrulea, privitor la necesitatea ca bolnavii să aducă mulțumiri lui Dumnezeu pentru boala lor, are ca punct de plecare faptul că Alexandru e neliniștit din cauza
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
4; Aura Taras-Sibișan, „Postmodernismul nu mă entuziasmează” (interviu cu Mihai Spăriosu), LCF, 1992, 7; Monica Spiridon, Dincolo de „bătălia” cuvintelor, RL, 1992, 19; Robert S. J. Garland, „God of Many Names”, „Ancient Philosophy”, 1994, 14; Marcel Corniș-Pop, Contest vs. Mediation: Innovative Discursive Modes in Postmodern Fiction, în Violence and Mediation in Contemporary Culture, îngr. Ronald Bogue și Marcel Corniș-Pop, Albany (New York), 1996, 181-200; Andrei Marga, Două sinteze majore, APF, 1997, 1-2; Andreea Deciu, Miza cea mare și o miză mai mică, RL
SPARIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
mai degrabă în Mihai Eminescu. Chiar dacă se diferențiază de eminescianism și de toată poezia românească anterioară, cu toate că iese din orizontul rural și cântă orașul, parcul, marea, plecările, tărâmurile exotice, cultivă stările evanescente, crepusculare, visarea, privilegiază simbolul polisemantic, muzicalitatea, respinge expresia discursivă, practică versul liber și sugestia, s. românesc exprimă o sensibilitate mai apropiată de cea eminesciană decât de cea a lui Macedonski. Așa se explică larga receptare a influenței lui Verlaine, a celorlalți „poeți blestemați” și rezistența la poezia lui Mallarme
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
care trecuse deja o împăturisem o pusesem cu grijă în buzunar să o citesc în liniște acasă cu întreaga familie ca pe orice scrisoare de duminică” (Scrisoare de duminică). În Privighetoarea (1989) se accentuează elementul metafizic-vizionar, caracterul elegiac, livresc și discursiv, uneori abundă termenii neologici și parantezele: „Nu-mi mai dicta domnule poemele mele sunt scrise demult anotimpurile au trecut cuviincios de cuminți în fiecare am o naștere sigură privesc în cana cu ceai și nu-mi recunosc îndoielile mele postume
SAVA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289516_a_290845]
-
cele ale lui Nichita Stănescu și a unei piese de teatru (Neamurile de Teofil Bușecan), S. a tradus mai ales proză românească. Opțiunile, cel puțin în perioada bucureșteană, sunt în funcție de tipurile de narațiune practicate de el însuși ca autor: proză discursivă, accesibilă, cu mesaj social. Așa se face că tălmăcește romanele Dispariția unui om de rând de Mihai Beniuc și Rădăcinile sunt amare de Zaharia Stancu. Manifestă interes și pentru literatura secolului al XIX-lea, traducând Însemnare a călătoriii mele de
SCHUSTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289559_a_290888]
-
răzbate ceva din atmosfera boemei ploieștene, alcătuită la sfârșitul anilor ’20 și începutul anilor ’30 ai secolului trecut în jurul poetului și compozitorului Ionel Fernic. Singurătatea, sărăcia, visul compensator, disperarea sunt temele unor scurte poeme retorice și convenționale, în care efuziunea discursivă nu compensează deficitul de lirism. Accentul autobiografic, expresia aspră, sincopată, cu tentă de satiră, dar și de lamentație, produc rareori o atmosferă poetică originală. Înclinația satirică și tendința către formele concentrate se concretizează în câteva cicluri de epigrame. Stimulul cercului
SECREŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289601_a_290930]
-
Cântec pentru Prometeu (1969) și Marea aurărie (1975). S. și-a conturat târziu o identitate lirică, după experiența scrisului ocazional, adunat în două volume de „poeme de război”, Cneaz peste furtuni (1942) și Marele salt (1943), în care versurile rămân discursive, declarative, de un patetism zgomotos și grandilocvent, vădind o experiență insuficient interiorizată. „Baladele de război”, deseori simple versificări, stau sub înrâurirea poeziei pe aceeași temă a lui Radu Gyr. Câteva sonete îl anunță pe artizanul de mai târziu al acestei
SECREŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289601_a_290930]