1,307 matches
-
nimic. Acum sunt mult mai calm, cu toate astea mi se mai întâmplă uneori să iau foc din nimic. La început, soția mea a fost foarte grijulie cu mine, dar se pare că o exasperam și a început să-i displacă. Mi-am dat seama că era timpul să mă întorc la muncă. Să-mi pun din nou uniforma, să mă întorc la stație și să redevin eu însumi. ăsta era primul pas. Nu aveam simptome vizibile. Însă cu moralul, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
electronice. Între timp l-au mutat de la șantier la birouri și, la șaizeci de ani, a ieșit la pensie ca director al Departamentului de Vânzări. A mai avut și alte oferte de muncă, dar: „Dintr-odată a început să-mi displacă să fiu condus de alții“, așa că, împreună cu alți doi colegi, s-a hotărât să deschidă o afacere, un magazin cu echipamente de iluminat și o firmă de consultanță. Biroul este exact deasupra stației Shin-nakano. Afacerea merge, dar nu sunt foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
între noi. Eram patru pe trei locuri. Cam înghesuială, dar, mă rog, mi-am scos cartea din buzunar. Dacă mă tot foiesc, cei din jur s-ar putea să mă înțeleagă greșit», mi-am zis. E un lucru care îmi displace. Atunci purtam o jachetă subțire de primăvară. Am scos cartea din buzunar și am început să citesc. Nu mai aveam decât zece-douăzeci de pagini din carte și voiam s-o termin până ajungeam în stație. N-am putut să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
șase ani s-a rănit foarte tare și de atunci n-a mai schiat. „Nu pot spune că mă mai interesează altceva.“ În zilele libere nu face nimic. Lenevește. Se urcă singur în mașină și pleacă la drum. Nu-i displace singurătatea. Nu prea era el un băutor înrăit, dar după atac n-a mai pus deloc gura pe băutură. A luat în serios spusele medicului: „Sarinul îți afectează ficatul“ și nu se mai atinge de sticlă. A vrut să împiedice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
aveam nevoie de somn. Dacă aș fi avut treabă, eram ocupat și nu băgam de seamă. Situația asta a durat o lună de zile. Pot spune că nu am dormit deloc. Nu, nu am avut probleme deosebite de sănătate. Îmi displăcea faptul că nu puteam dormi, dar, în rest, nu aveam nimic altceva. Singurul simptom care s-a manifestat la mine a fost insomnia. Sunt norocos că am scăpat atât de ușor, ținând cont de gravitatea intoxicației. Sentimentul acesta de teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Nu prea aveam ce discuta. Părinții vorbeau pe o parte și eram singur. Ea a ieșit din casă, m-a salutat și gata. Îmi dăduseră sake și am băut întruna. Nu pot să spun că-mi plăcea sau că-mi displăcea. Era mult mai slabă decât acum, mi s-a părut frumoasă. Ne-am căsătorit pur și simplu. Eram destul de mulțumit. Deoarece tatăl meu a făcut scandal mare, ceremonia a avut loc după jumătate de an. În 1962 ne-am cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
media normală. De parcă dezvoltarea fizică a răspuns stării emoționale și a involuat odată cu starea de sănătate. Eram un elev cu rezultate destul de bune. Din clasa a șaptea aveam două grupuri de materii, cele care îmi plăceau și cele care îmi displăceau. Nu spun că nu învățam bine, pur și simplu simțeam un fel de rezistență față de învățare. Ceea ce voiam să învăț eu, nu prea se preda la școală. Pentru mine, învățatul însemna dobândirea înțelepciunii. În școală trebuia să memorăm lucruri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
la un anumit nivel, puteai să-i pui întrebări. Dacă treceai de un prag, îți ofereau o ghirlandă cu flori. Am văzut asta în Nagoya și mi s-a părut un lucru copilăresc. Asahara însuși era zeificat, lucru care îmi displăcea total. Am citit publicația sectei, Mahayana, de la primul număr. La început erau bune. Aveau grijă să expună experiențele prin care trecea fiecare adept. Spuneau cum au ajuns să se convertească la sectă și-și foloseau numele reale. Am fost adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
replică din partea lui Filip. Dar numai după câteva minute de tăcere își continuă asaltul. Ce te face pe tine să-ți prețuiești într-atâta viața, încât să ajungi să o aperi cu înverșunare pe a altuia? Nu știu. Nu-mi displăcea meseria mea de comisionar. Aveam... Aiurea! îl întrerupse Carol cu dispreț, ridicându-se într-o rână. Aveai pe dracu'. E o caricatură de viață să participi la viața altora. Ești un personaj auxiliar. Un ratat. Un figurant într-o piesă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Dumnezeule! Ce minunăție! rosti Filip, exact în clipa în care îl auzi pe Carol exclamând cu năduf: Ce pacoste, fir-aș al dracului! Se priviră jenați unul pe altul, după care pufniră amândoi în râs. Probabil că lui Carol îi displăcu această intimitate și clipa de familiaritate născută spontan, căci toată noaptea umblă tăcut și ursuz, purtându-l pe Filip anume prin părțile din oraș care știa că nu-i plac. Când întâlnea vreun trecător întârziat, îl oprea, îl privea țintă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
interesează acum. Cine este ea, numai asta vreau să știu. Din faptul că o îmbrac mereu cu altă haină, după cum o urăsc sau mi-e milă, nu pot trage o concluzie. Mărturisesc, cu multă neplăcere am recitit notele mele. Îmi displăcea și naivitatea unor reflexii, și mai ales aspectul meu foarte dezagreabil. E aproape o scuză pentru ce va fi făcut ea mai târziu. Dar intenția mea este să reconstruiesc oameni întregi, și nu figuri convenționale. Întotdeauna m-au enervat acei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
reculegere. Necazul meu era mare, și nu știam cum să-mi îndrept greșala de a-l fi tratat de obicei prea ușurel. Ca să-l consolez fără să-l umilesc, i-am povestit câteva frânturi din supărările mele proprii, cu toate că-mi displăceau mărturisirile. Îi spuneam ce ridicolă mi se părea închipuirea pe care și-o fac oamenii despre moarte - un schelet cu o coasă în mână - când eu o vedeam ca pe o fecioară împlinită, capabilă să-mi inspire senzualitate. Apoi îi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pretutindeni cu mine și pun în ea sau iau din ea, ca dintr-o casetă, toate gusturile mele. Viața dintre noi i se pare un miragiu, cea mai mică despărțire un chin. Știe tot ce-mi place și ce-mi displace și mă păzește fără odihnă să nu mi se întîmple ceva. Lângă mine, pe nisip, e amorțită de oboseală. Totuși, de câte ori îmi fuge mâna în lungul corpului ei, îi tremură carnea. Și ochii ei enormi, negri cu străluciri albăstrii, mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
îngroapă-n multe păsuri. Scris-am versuri cu grămada, Care nu vă spun nimic, Ca la hurtă, la plămada Condeierului cel mic. 16 iunie 2004 Am dorit s-aduc în prag Lacrima minunii, Dar am strâns pân’ azi, moșneag Ce displace lumii. * Ca măsură, conștiința Folosită-i tot mai rar; Chiar dispare din ființa Celui care e „sforar”. Cei ce au, azi se comportă Precum cele ce-s în junglă: Lăcomia în retortă - Chiar umplută, n-o s-ajungă. * În anume fel
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
alinare și ca premiu după sânge și oboseală, luptă și victorie. încercase întotdeauna, firește, o anumită plăcere în a le subjuga și a le supune voinței lui, indiferent la ce ar fi putut să simtă pentru el, fără să-i displacă deloc când ele îl detestau ori, chiar mai rău, îl urau din toată inima; felul în care i se supuneau îi dădea o emoție fugară, dar intensă, aproape comparabilă cu aceea pe care o încerca atunci când îmblânzea un cal sălbatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru a pune în practică planurile lui. Și apoi, mai erau și criminalii condamnați. Ciudat că se simțea răspunzător de viața lor. În realitate, desigur, ei n-ar fi trebuit să fi fost condamnați la moarte. Poate că lumii îi displăcea ideea, dar membrii unei gloate înfuriate nu sunt chiar niște criminali. Gândurile lui își urmară drumul întortocheat pe tot timpul nopții. La un moment dat, apăru o nedumerire: această capacitate de douăzeci de ori mai mare decât creierul omenesc obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
replică din partea lui Filip. Dar numai după câteva minute de tăcere își continuă asaltul. Ce te face pe tine să-ți prețuiești într-atâta viața, încât să ajungi să o aperi cu înverșunare pe a altuia? Nu știu. Nu-mi displăcea meseria mea de comisionar. Aveam... Aiurea! îl întrerupse Carol cu dispreț, ridicându-se într-o rână. Aveai pe dracu'. E o caricatură de viață să participi la viața altora. Ești un personaj auxiliar. Un ratat. Un figurant într-o piesă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Dumnezeule! Ce minunăție! rosti Filip, exact în clipa în care îl auzi pe Carol exclamând cu năduf: Ce pacoste, fir-aș al dracului! Se priviră jenați unul pe altul, după care pufniră amândoi în râs. Probabil că lui Carol îi displăcu această intimitate și clipa de familiaritate născută spontan, căci toată noaptea umblă tăcut și ursuz, purtându-l pe Filip anume prin părțile din oraș care știa că nu-i plac. Când întâlnea vreun trecător întârziat, îl oprea, îl privea țintă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
din Botoșani, venită vara la o soră a ei măritată. În grădină, voiam să-i arăt că îmi place, că sufăr pentru ea; dar totodată îmi era rușine de dînsa! Întotdeauna am avut naivitatea să cred că unei femei îi displace s-o iubești, când ea nu te iubește. Când a cântat marșul și s-a isprăvit "grădina", m-am luat după grupul ei și am văzut unde șade: în rândul de sus al unei case mari de pe strada Principală... Câte
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
publică, m-am pus pe o bancă drept în fața ei. S-a înroșit, mi-a zâmbit, și-a mușcat mănușa, a rămas distrată, apoi m-a privit drept în ochi cu o seriozitate mare. Atunci am înțeles că nu-i displac eu, ori nu-i displace amorul meu. Dar aici era întrebarea mare: ce-i place? Eu? Ori faptul că trăiam atârnat de existența ei? (Întrebare grea în toate relațiile de felul acesta între bărbați și femei.) Și iarăși analiză psihologică
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o bancă drept în fața ei. S-a înroșit, mi-a zâmbit, și-a mușcat mănușa, a rămas distrată, apoi m-a privit drept în ochi cu o seriozitate mare. Atunci am înțeles că nu-i displac eu, ori nu-i displace amorul meu. Dar aici era întrebarea mare: ce-i place? Eu? Ori faptul că trăiam atârnat de existența ei? (Întrebare grea în toate relațiile de felul acesta între bărbați și femei.) Și iarăși analiză psihologică! Aveam o putere de idealizare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să vezi mata". (Tema unică: "băietul". Băietul e fiul ei, colonel de roșiori.) Face mereu pasiențe și dă în cărți. Se zice că după moartea mamei, tata a cunoscut-o foarte de aproape. Erau vecini de moșie. Versiunea asta îmi displace profund. Fiii au curioase pretenții față de părinți... (Fetele sunt mai lucide și mai comprehensive.) Aseară, nu știu pentru ce, am început să-i fac Adelei declarații că sunt bătrân. (În adevăr, părul meu brumat, cum spunea ea odată, dacă atunci
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
bru!" de frigul care devenise simțitor. N-am ținut pas cu vioiciunea spiritului ei. Un fel de paralizie a inteligenței și mai cu seamă a imaginației. Am început să devin stângaci și banal. Și mi se pare că nu-i displace idiotizarea mea... " Am fost elevă ascultătoare, am încercat, dar n-am putut reuși să mă intereseze." Răspuns clar și drastic la întrebarea mea dacă cunoaște literatura română. În sfârșit, la toate încercările de a afla impresia ei specială produsă de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
inadecvată. Când Adela îi așează o floare la butonieră, îl terorizează ideea de a se "da în spectacol cu floare în piept". Volubilitatea femeii îl inhibă: " Am început să devin stângaci și banal. Și mi se pare că nu-i displace idiotizarea mea." Altă dată se simte ridicol ca îndrăgostit suspinător, aceasta, nota bene, într-o discuție dezangajantă sentimental, într-un moment de ofensivă a rațiunii sale. Cum se vede, motivul ridicolului devine un alibi intim pentru apărarea sa. Deoarece Adela
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
se oprească locului pentru a-i oferi portarului echipei adverse timpul de a-și lua o poziție inexpugnabilă. Totuși juca foarte rar fotbal, numai când vreuna dintre echipe avea un om lipsă. Eu însă jucam în mod constant. Nu-mi displăcea violența, mi-era numai teamă de ea, așa încât nu aveam altă alegere decât să joc; ba chiar organizam blestematele de jocuri. În puținele cazuri când S. intra în jocurile de fotbal, nu puteai ști niciodată dacă avea să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]