19,850 matches
-
ușurința cu care se oferă, superlativ și nedeterminat, o alegere totală: "personal calificat în orice domeniu", "locuri de muncă pentru toate meseriile". în profilurile pe care le schițează ofertele de muncă, au apărut însă și cîteva nuanțe noi: se cere distincție - "colaboratori sociabili, distinși" - și mai ales inteligență: "angajăm persoane dinamice și inteligente". Ultima trăsătură e subliniată într-un anunț de natură să ne liniștească și să ne dea speranțe: "Selectăm intelectuali, profituri serioase, suplimentare, pentru persoane inteligente."
Triumful inteligenței by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17393_a_18718]
-
altul ascuns celorlați, unul "orb", adică pe care nu îl văd decît ceilalți (că de pildă cel manifestat prin toate ticurile de care nu sîntem conștienți) și în fine unul misterios, necunoscut atît nouă cît și celorlalți. Pornind de la asemenea distincții alți teoreticieni merg mai departe, referindu-se chiar la existența mai multor "corpuri" fizice ale fiecăruia dintre noi. Ipoteza apare din ce in ce mai des în diverse studii, bazată fiind întotdeauna pe premisa unei identități personale care nu este un dat, ci se
Cele trei corpuri ale femeii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17900_a_19225]
-
După Kaufmann renunțarea la sutienul de plajă, așa cum este ea motivată/acceptată/practicată/respinsă de femei și bărbați, este definitorie pentru constituirea unei teorii a identității corporale feminine. Există trei corpuri ale femeii, susține sociologul, preluînd evident în alt plan distincții mai vechi făcute în alte discipline. În primul rînd corpul care se expune privirii, dar de fapt în felul acesta se ascunde. Motivul pentru care practic nici o femeie care altminteri face nestingherita plajă fără a purta un sutien nu consimte
Cele trei corpuri ale femeii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17900_a_19225]
-
și cumva golit de potențial simbolic (altfel decît în discurs medical), ideea pare perfect verosimila. În mulțimea de corpuri semi-nude, partea dezgolita devine invizibilă. Este corpul social, cel ce mizează pe un fel de opacitate a sa, de anulare a distincției feminin/masculin. Prefăcîndu-se că nu există un potențial erotic al corpului, femeia se străduiește de fapt să iasă din trup, apelînd pentru această la un mecanism de susținere social și simbolic, cel al ritualului plajei. Aceasta este teoria propusă de
Cele trei corpuri ale femeii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17900_a_19225]
-
dinamică, de spectaculoasă, pe atât de temeinică, cu o direcționare evidență spre fapte de muzică dintre cele mai importante. Cu ani în urmă, că tânăra muziciana, Dana Borsan era apreciată pentru prospețimea cantului, pentru rigurozitatea jocului pianistic. Cucerise laurii unor distincții importante în tot atât de importante competiții la Varșovia, la Zwickau, la Viena. Astăzi este un tânăr maestru ce are răgaz ca sa gandeasca. Are răgaz să se împlinească pe măsură. Este laureata a prestigiosului premiu conferit de Uniunea Criticilor Muzicali. În urmă
Pianistii by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17955_a_19280]
-
realizat de pianistul vlad Dimulescu în colaborare cu o casă poloneză de discuri. Și este de constatat faptul că tinerii maeștri își asumă răspunderi dintre cele mai importante față de destinul în actualitate al creației enesciene; Vlad Dimulescu o face cu distincția elegantei sprijinite de frumusețea tonului pianistic. O colaborare perfect coordonată între solist, dirijor și orchestră am putut să distingem în realizarea Concertului în fă, de George Gershwin; Orchestră Națională Radio s-a întrecut pe sine în compania pianistului Mihai Ungureanu
Pianistii by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17955_a_19280]
-
acestui autor, el de fapt fiind o proiecție, o formă ce se poate umple cu diverse conținuturi, în funcție de experiențele sale. Discontinuitatea dintre "cel care povestește" și "cel căruia i s-a întîmplat" nu se cuvine redusă, cred eu, la simplă distincție dintre un individ așa cum era el înainte și după consumarea unor evenimente. Ci e o discontinuitate esențială, o ruptură identitara pe care Oxfordul o scoate în relief, așa cum anumite substanțe chimice descoperă, prin reacțiile pe care le dau, natura substanțelor
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
a asumat, e de chibzuit dacă termenul (justificat acoperit de oprobiu de Călinescu pentru "eminescologii" vremii sale) nu e, totuși, de acceptat. Cea dinții mare observație a lui Petru Creția în materie de poezie eminesciana este carenta, nejustificată azi, a distincției dintre opera antuma și cea postuma. Și cheltuiește, pentru a-și demonstra punctul de vedere, o largă, copleșitoare armatura de argumente. Se știe ce bătălie s-a dus, în istoria literară românească, în jurul acestei dihotomii, Ibrăileanu fiind cel mai dîrz
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
poet. Și, apoi, poetul nu a apucat să-și publice niciodată un volum de versuri, știut fiind faptul că era mereu nemulțumit de forma unei poezii, pe care o refăcea, constant, de fiecare dată cînd apucă. În acest fel cade distincția dintre antume și postume și, mai ales, radicalismul lui Ibrăileanu că postumele nu trebuie măcar publicate, acest act fiind un sacrilegiu față de operă poetului. N-am cum aici și nici nu e rostul unei cronici să refacă întreaga, bogată argumentație
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
Gheorghe Grigurcu În prefață pe care a scris-o, în 1929, la poemul lui Saint-John Perșe, Anabase, Hugo von Hofmannsthal face o distincție între două categorii de poeți: "În această a constat dintotdeauna apropierea latină de inconștient; ea nu are loc în visătoarea risipire de sine a spiritului german, ci printr-o amestecare a obiectelor, o spargere a ordinilor", într-o "obscură și
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
Subiectul studiului autoarei franceze nu este explicit legat de o chestiune de statut disciplinar, așa cum încerc eu să o fac aici, ci se referă la o cu totul altă problemă, si anume cea a patrimoniului național. Numai că vorbind despre distincția dintre monument și monument istoric, de pildă, ori analizînd procesul prin care trecutul devine obiect de prezervare concretă din obiect de rememorare abstractă, Choay face inevitabil o incursiune pasionanta în filozofia occidentală, în istoria colecțiilor de artă și a colecționarilor
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
subsidiar însă, ceea ce presupune această etimologie este și ideea de versatilitate a monumentului, faptul că nu orice obiect construit cîndva poate fi considerat monument de generatii ulterioare, care eventual pot să nu cunoască rostul inițial al artefactului respectiv. De unde o distincție suplimentară, propusă de Alois Riegl, teoretician vienez, la începutul secolului, si exploatată mult de Choay în această carte, între monument și monument istoric: primul este o creație deliberată (gewollte) a cărei destinație a fost conștient stabilită de la bun început de către
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
de a rememora. Orice obiect care vine de undeva din trecut este un monument potențial în măsura în care el poate fi convertit în mărturie istorică, chiar dacă la origine nu a avut o intenție de a consemna ceva, de a înregistra. Încă o distincție importantă ține de aceea că monumentul istoric își capătă acest statut ca urmare a unei decizii luate de istoric și artistul amator sau expert, care îl selectează dintr-o masă de obiecte nediferențiate și îl declară monument, în vreme ce monumentul propriu-zis
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
istoric, desi desemnează trecutul recunoscîndu-l ca atare, aparține totodată prezentului, așa cum un artefact expus într-un muzeu, deci extras din contextul sau istoric, oricît i-am constată legătură cu trecutul el rămîne de fapt o parte constitutivă a prezentului trăit. Distincția dintre monument și monument istoric e interesantă din cîteva puncte de vedere, firește în primul rînd pentru că fiecare presupune un tip aparte de conservare. Monumentele, de pildă, sînt inevitabil victimele timpului real, trăit, în sensul că pot fi distruse de
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
trăit, în sensul că pot fi distruse de intemperii, prin decizie politică, abandonate, uitate. Monumentul istoric încearcă, într-un fel, tocmai să contrapotenteze această inevitabilă precaritate a monumentului, deși nu o poate face cu adevarat, pentru că ar anula implicit o distincție insurmontabila. Însă un alt motiv pentru care mi se pare importantă diferența pe care o face Choay între monument și monument istoric ține tocmai de acel al doilea aspect al studiului ei, legat mai curînd de istoria mentalităților. Mai precis
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
este cel mai ilustru descoperitor, se pare, al formelor, total opuși umaniștilor care se apropiau literar de edificiile antice. Mi se pare foarte interesant faptul că la originea conceptelor de monument și de monument istoric se află de fapt o distincție de mentalitate disciplinară, între receptarea literară pe de o parte, și cea a oamenilor de artă (artifices) pe de altă parte. Evident, noțiunea de patrimoniu în înțelesul ei actual, care presupune conservare și păstrare pe baza unei discerneri riguroase între
Între Petrarca Si Brunelleschi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17975_a_19300]
-
patrulea român 1) al prozatorului spaniol Eduardo Mendoza 2). Cărții i-a fost decernat premiul italian Grinzane Cavour, iar revista pariziana Lire condusă de Bernard Pivot a declarat-o le meilleur livre étranger pe anul 1988 (dată apariției ediției franceze). Distincții deloc de disprețuit la momentul respectiv, deoarece, aș cum s-a văzut mai apoi, constituiau un excelent augur nu numai pentru ănorocosulă autor, ci și pentru românul spaniol contemporan în genere. Desigur, astăzi boom-ul european al românului creat în
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
fi nici o punte. Emulii lui E. Lovinescu dintre războaie îi preiau idiosincraziile mutaționiste. "Istoria literară se ocupă de autorii trecutului mai mult sau mai putin îndepărtat", va scrie Ț. Vianu în 1962, adică într-o altă epoca făcînd să supraviețuiască distincția maestrului sau la două războaie mondiale și la două decenii de comunism. Nici S. Cioculescu, P. Constantinescu ori Vladimir Streinu n-au gîndit altfel. Abia în 1939 o propoziție a lui G. Călinescu pune capăt acestei interpretări a lucrurilor: "În
Conceptul de istorie literară by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/18048_a_19373]
-
sau ca ucigașii lui Gheorghe Ursu ne sfidează în continuare cu cinismul lor revoltător. (În paranteză fie spus, mi se pare absolut grețos - dar perfect explicabil în logica lucrurilor expuse mai sus - că publiciști și scriitori să accepte premii și distincții ale "Fundației Gheorghe Ursu", fără ca ei să fi mișcat un deget pentru pedepsirea cinicilor ucigași - dar să nu-i uităm pe complici! - ai acestui martir al libertății. În loc să cauționeze idiotizarea populației cu imbecilele seriale sud-americane, n-ar fi rău că
Pietroaie pentru Reclădirea Cartaginei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/18063_a_19388]
-
a "românilor care se bat cu românii" e atat de grosolană, încât nu știi dacă oamenii care dau drumul unor asemenea propoziții sunt cu adevarat conștienți de semnificația cuvintelor pe care le întrebuințează. Dacă un senator al României nu face distincția între noțiunea de "infractor" și aceea de "român", înseamnă că nivelul său de inteligență e într-o groaznică suferință! Minerii bătuți la Stoenesti n-au fost ciomăgiți în calitatea lor de români, ci în aceea de infractori periculoși, înarmați cu
Pietroaie pentru Reclădirea Cartaginei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/18063_a_19388]
-
mesteacăn în decembrie,/ moțul băiețesc și gură de cadet, sau de husar pe acoperiș" (Zburătoarea biblică). Așadar estetizarea devine o cale a sanctificării, prin relaxarea ultimului concept, iar nu invers, căci Adrian Popescu ține totuși la identitatea să spirituală, făcînd distincție între milă, că esența supraformală, și demnitate, ca o ipoteză artificială, dependentă de materia expresiei, suspectă prin strălucirea să factice, prin aspectul sau "lăcuit": "Distanță dintre mine și zburătoare trebuie ferm menținută/ pentru a supraviețui amîndoi,/ milă și demnitatea nu
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
mahala care se adapă invariabil în spelunca sau în bordel. Și niciunui tribunal nu i se admite să astupe canalul insultelor și să depună după gratii pe mîzgălitorii de inepții răufăcători. Mai mult decît atît. Și cercuri cu ifose de distincție cărturăreasca adulmeca uneori fără jenă ordinarele clevetiri, care ating moralitatea marei poete, intelectuali subțiri nu dau înapoi să savureze cancanuri de un gust îndoielnic, chicotesc vulgar, trăgînd cu urechea la plăsmuirile celor ce ascund în conformația lor un fond primar
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
Caragiale. Există însă și o deosebire, de neignorat. Funcția satirica a limbajului folosit de scriitorul din secolul trecut se diminuează cu prilejul rescrierii, prin artistizare. Caraghioslâcurile devin pitorești, mahalagismele se transformă în răsfățuri lingvistice. Până și formulările agramate capătă o distincție a lor, asemenea timbrelor cu greșeli de tipar care, scoase din circulație, ajung "rarități filatelice".
I.L. Caragiale si Serban Foartă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18114_a_19439]
-
vrei să știi cât e oră. Mâna se duce leneșa spre buzunar, caută că într-o scorbura, dibuie ceasul, îl scoate la iveală că pe o minune a lumii. Ochiul se oprește lacom pe lanț, pe capac. Degetul apasă cu distincție butonul, capacul se deschide greu că o poartă de cetate medievală și până să te uiți la acele ceasului mai este timp, ai o viață înainte." Cu același simt al pitorescului, cu aceeași capacitate de a vedea un spectacol în
ÎN VÂRTEJUL PUBLICISTICII by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17462_a_18787]
-
trăiesc an interiorul granițelor, valorile propovăduite șanț marcate de granițe, accentuate și consacrate de ele. Separăndu-ne, hotarul ne și alipește, de aici dilemă călătorului Iso Camartin, care, trecând de două ori pe săptămână granița națională, nu vede, din tren, nici o distincție ăntre cele două teritorii. "Atâta vreme cât granițele pot fi trecute, ele nu ne sperie", spune Camartin, și s-ar putea adăuga că, atâta vreme cât ele pot fi trecute, granițele nu separă, ci mai degrabă unesc. De-abia când se ănchide, hotarul desparte
Marginalitatea fericită by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17490_a_18815]