670 matches
-
alte noi daruri mari. În același timp ca să se răzbune pe boieri, a dat ordin să fie omorâți mai mulți dintre ei. În 1574 și-a măritat o altă fiică cu sultanul Murad. După un an însă, a căzut în dizgrația turcilor, care au exilat-o la Alep, în Siria. Aici a trebuit să-și câștige existența cu negustoria și țesutul. A murit în 1588, iar mormântul este la Galata. A fost o doamnă energică, isteață, urzitoare de intrigi și dornică
Doamna Chiajna () [Corola-website/Science/302522_a_303851]
-
50 Aurelii, la Histria, după inscripțiile din 218, 222-225, toate numele sunt romane. Și în mediul rural au fost atestate câteva inscripții: Aurelii din teritoriul rural al Histriei, Capidava, Ulmetum, Tropaeum Traiani. Cu timpul numele de Aurelius a căzut în dizgrație, datorită desei folosiri (astfel se explică absența Aurelilor din listele de la Callatis, unde predominau numele grecești). După documentele descoperite pe tot cuprinsul imperiului s-a constatat că după emiterea constituției, cetățenia romană s-a generalizat în toate provinciile, atât în
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
exaltă spiritul militar, cultul trecutului, loialitatea, forța morală, curajul, onoarea de castă, spiritul de sacrificiu. La curtea din Kamakura, care rivaliza în bogăție și strălucire cu cea de la Kyoto - unde își avea sediul împăratul - muzica, poezia și literele cad în dizgrație. În schimb, la Kamakura, se dezvoltă o concepție de viață energică, militaristă. Dezvoltarea comerțului exterior a dus la întărirea pozițiilor economice ale feudalilor din sud-vest, care au concentrat în mâinile lor aproape tot comerțul Japoniei cu China și Coreea. În
Shogun () [Corola-website/Science/302867_a_304196]
-
majoră; președintele și vicepreședintele au avut doar două întrevederi exclusive în timpul perioadei petrecute împreună la conducerea țării. Într-una din primele sale acțiuni ca vicepreședinte, Truman a generat unele controverse când a participat la înmormântarea lui Pendergast, care căzuse în dizgrație. La criticile primite, el a răspuns doar: „mi-a fost mereu prieten, și la fel eu i-am fost lui”. El discutase rareori politică externă sau internă cu Roosevelt și era neinformat în ce privește inițiativele majore legate de mersul războiului și
Harry S. Truman () [Corola-website/Science/302331_a_303660]
-
și a epocii în care a trăit familia lui de ilegaliști, pentru a-și reveni dintr-un șoc de durată: acela de a fi fost azvârliți în "sălbăticie" pentru mai mult de 20 de ani, atunci când familia lui căzuse în dizgrație sub regimul lui Gheorghiu-Dej.” După finalizarea și asumarea "Raportului Final" de către Președintele Băsescu în fața Parlamentlui din data de 18 decembre 2006, Liiceanu și-a exprimat public sprijinul pentru activitatea Comisiei Prezidențiale. În noiembrie 2007 editură patronată de Liiceanu, Humanitas, a
Vladimir Tismăneanu () [Corola-website/Science/299512_a_300841]
-
anul 1904. În anul 1906, la Paris o întâlnește pe Maria Jovanovic (1885-1960), fiica unui proprietar de hotel, imigrant sârb. Maria îi rămâne alături pe toată durata vieții. Împreună au avut două fiice. Încă din perioada colegiului a intrat în dizgrația Bisericii Ortodoxe, după ce a pictat o icoană considerată inacceptabilă, într-una dintre bisericile din Samara. Lucrările sale fiind considerate blasfemii, fiind prea viu colorate și erotice. Lucrerea sa "Visul" (1910) a provocat, de asemenea, discuții contradictorii în lumea artistică contemporană
Kuzma Petrov-Vodkin () [Corola-website/Science/304650_a_305979]
-
industriei și comerțului, în 1846 înființându-se Fabrica de tutun și prima casă de economii din Banat. A introdus iluminarea străzilor cu gaz lampant. După 1849 a reușit în scurt timp să înlăture urmările asediului Timișoarei. În 1858 cade în dizgrație este înlăturat din funcție. Se retrage la Gmunden, în Austria, unde se ocupă de literatură. Revine în Timișoara în anul 1861 și este numit judecător de tribunal la Curtea de Justiție Imperială și vicepreședinte de tribunal. Deziluzionat de sistemul birocratic
Johann Nepomuk Preyer () [Corola-website/Science/303540_a_304869]
-
fost numită conferențiar universitar la Institutul Medico-Farmaceutic din București, iar în octombrie 1957 vicepreședintă a organizației "Crucea Roșie" din România ar putea sugera că Florica Bagdasar a avut o carieră de neîntreruptă ascensiune, însă între anii 1953-1956 a fost în dizgrație, la un pas de lichidare. Campania contra Floricăi Bagdasar a început in august 1948, când, fiind în inspecție în Dobrogea în cadrul campaniei antimalarie, Florica Bagdasar a fost eliberată din funcția de Ministru al Sănătății fără vreo explicație prealabilă.. Au urmat
Florica Bagdasar () [Corola-website/Science/303847_a_305176]
-
soțul ei de la Academie a fost de asemenea tăiată, iar „Spațiul locativ” a obligat-o să împartă apartamentul unde locuia cu fiica ei, cu o altă familie cu doi copii. Ostracizarea a fost completă: a fost o perioada de înverșunată dizgrație politică, de persecuție, de lipsuri materiale, de boală. Ironia soartei a făcut probabil ca boala ei atât de gravă s-o salveze de la o soartă și mai cumplită, aceia a unui „proces de demascare” în sensul așa-ziselor "devieri". La
Florica Bagdasar () [Corola-website/Science/303847_a_305176]
-
literar) au fost sancționați cu vot de blam. La scurtă vreme după ce i s-a retras statutul de membru de partid, împreună cu toate privilegiile de scriitor proeminent al regimului, Alexandru Jar și-a reconsiderat opiniile, scriind o autocritică: Căzut în dizgrație, Alexandru Jar a lucrat la un anticariat, dar a continuat să fie publicat (v. bibliografia). Prin Decretul nr. 157/1971 privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român
Alexandru Jar () [Corola-website/Science/304044_a_305373]
-
au făcut extrem de popular, fiind unul din pictorii care a expus la constant la Salonul din Paris, de-a lungul întregii sale vieți artistice. Deși spre sfârșitul vieții sale, pictorul însuși a considerat că a căzut într-un fel de dizgrație, în mare parte datorată opoziției sale constante curentului impresionist, în lumea contemporană există o reconsiderare a artei sale și un nou val de apreciere îi înconjoară cele opt sute treizeci și șase (836) de picturi finalizate. În timpul său, Bouguereau a fost
William-Adolphe Bouguereau () [Corola-website/Science/303921_a_305250]
-
cazul unui divorț, Richard continua să dețină proprietățile Annei. În anul următor, Richard a fost recompensat cu toate teritoriile Neville din nordul Angliei, în detrimentul vărului Annei, George Neville. Din acel moment, George părea să fi scăzut în mod constant în dizgrațiile regelui Eduard, iar nemulțumirea atinsese punctul maxim în 1477, atunci când, după moartea soției sale Isabel, i s-a refuzat posibilitatea de a se căsători cu Maria de Burgundia, fiica vitregă a surorii sale Margareta, chiar dacă Margareta a fost deacord cu
Richard al III-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312654_a_313983]
-
sa se mută la Yemen. Acolo, Geber studiază Coranul, matematica și alte discipline ale vremii. La Kufa studiază medicina și începe să o practice sub patronajul vizirului Barmakid (în timpul domniei celebrului calif Harun al-Rașid. Mai târziu, familia sa cade în dizgrație iar Geber își petrece ultimii ani ai vieții în închisoare. Descoperirile sale care au influențat chimia modernă sunt importante: Geber a fost alchimist la curtea califului Harun al-Rașid. Influențat de religie, urmărea și latura mistică a alchimiei: Susținea că procesul
Geber () [Corola-website/Science/311556_a_312885]
-
XV-lea), caracterizat prin libertinaj al moravurilor. Émilie are câteva aventuri de scurtă durată, printre altele cu matematicianul Alexis-Claude Clairaut și cu astronomul Pierre Louis Maupertuis. În 1733, Émilie îl cunoaște pe Voltaire, care îi devine amant. Voltaire era în dizgrație, Émilie îl adăpostește în castelul din Cirey-sur-Blaise din Champagne: el era în vârstă de 39 de ani, ea împlinise 27 de ani. Legătura lor avea să dureze cincisprezece ani. Dintre toți amanții săi, Voltaire a avut cea mai mare influență
Émilie du Châtelet () [Corola-website/Science/311010_a_312339]
-
din încercuire În septembrie 1941 Stalin l-a numit personal pe Rokosovski la comanda Armatei a 16-lea, care a fost primul grup armata sovietică compus în întregime din soldați aflați în batalion disciplinar. Stalin vedea în Rokosovski, căzut în dizgrație, fostul deținut al Gulagului, care de-abia a scăpat de închisoarea pe viață, ca un candidat perfect pentru a conduce unitățile brutelor din batalioanele disciplinare, mergea atât de departe încât să comenteze amuzat pe seama unghiilor lipsă de pe mâinile lui Rokosovski
Konstantin Rokosovski () [Corola-website/Science/311026_a_312355]
-
comanda sa. În cadrul procesului mareșalului Ney, Davout a rostit un discurs memorabil în apărarea prințului de Moscova, ceea ce nu îl va salva însă pe acesta din urmă de pedeapsa capitală. Ca urmare a atitudinii sale antiregaliste, Davout a fost în dizgrație până în 1817, când i se restituie bastonul de Mareșal. Deși este numit "pair" al Franței în 1819, Davout nu refuză să revină într-un post politic important și nici nu i se va da vreo comandă militară. Nu a mai
Louis Nicolas Davout () [Corola-website/Science/311449_a_312778]
-
până la granița cu Belgia, apoi se raliază Împăratului, fiind numit "Pair" al Imperiului comandant al Gărzii. Suferă însă o criză de sciatică chiar înainte de începerea campaniei și lasă comanda Gărzii secundului său, generalul Drouot. Odată cu a doua Restaurație vine și dizgrația lui Mortier, care se declarase incompetent să îl judece pe camaradul său de arme, Mareșalul Ney. Redevine "Pair" al Franței în 1819 și este numit ambasador în Rusia în 1830, apoi Președinte al Consiliului de Miniștri, funcție pe care o
Adolphe Édouard Mortier () [Corola-website/Science/312352_a_313681]
-
În 1800, este sub comanda lui Moreau în cadrul „Armatei Rinului” și un an mai târziu devine ambasador în Danemarca. La proclamarea Imperiului, în 1804, MacDonald îi ia apărarea lui Moreau, care se opunea schimbării de regim și astfel cade în dizgrație. Între 1807 și 1809 este în serviciul Neapolelui, dar revine în armata franceză în 1809, la declanșarea Războiului celei de-a Cincea Coaliții, servind în „Armata din Italia”, sub comanda viceregelui Italiei, prințul Eugène. Este rănit la Piave și apoi
Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald () [Corola-website/Science/312382_a_313711]
-
a avut o influență bună asupra regelui, iar Maria-Tereza, care după ce suportase atâția ani răutățile lui Madame de Montespan, a declarat în mod deschis că nu a fost niciodată tratată atât de bine. Încet încet Madame de Montespan cade în dizgrație, compromisă și de "afacerea otrăvurilor" și părăsește curtea. Regina Maria Tereza moare în 30 iulie 1683. În noaptea dintre 9 și 10 octombrie 1683, printr-o ceremonie secretă madame de Maintenon devine soția morganatică a lui Ludovic al XIV-lea
Françoise de Maintenon () [Corola-website/Science/312849_a_314178]
-
Lupta de la Keresteș (24 - 26 octombrie 1596), oștile creștine fiind conduse de Sigismund Báthory, ajutat de generalul Basta. Turcii conduși de Selim Pașa reușesc să obțină victoria, în timp ce Mihai aștepta pe malul Dunării să fie chemat la luptă. Căzut în dizgrație, Sigismund Báthory renunță în 29 martie 1599 la tronul Transilvaniei, iar Dieta Transilvaniei l-a ales principe pe cardinalul Andrei Báthory (György Kovács), care a semnat un act de supunere față de Imperiul Otoman. Turcii, prin același Selim Pașa, îi trimit
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
produs accidente grave, tot pietrele au determinat și zece explozii de cauciuc. Din acel an s-a hotărât mutarea Marelui Premiu al Franței pe un nou circuit: Circuitul Paul Ricard. Până în 1980, când traseul circuitului a început să cadă în dizgrație, pe Charade au continuat cursele de Formula 3, de turisme, de raliuri, dar și altele. Din cauza faptului că pista este amplasată pe versantul unui munte, a fost imposibil să se construiască zone adiacente mai mari, imperios necesare desfășurării unei curse
Circuitul Charade () [Corola-website/Science/309674_a_311003]
-
Devonshire, a cărei viață era foarte similară cu a ei. În august 1784, când regina era însărcinată, a cumpărat Castelul de la Saint-Cloud, un loc pe care l-a iubit dintotdeauna, de la ducele d'Orléans, tatăl ducelui de Chartres, căzut în dizgrație. Aceasta a fost o achiziție extrem de nepopulară, în special în rândul unelor facțiuni ale nobilimii, care deja o displăceau, dar, de asemenea, și a unui procent în creștere a populației care s-a simțit șocată de faptul că o regină
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
națiunii. Situația politică din 1787 s-a înrăutățit când Parlamentul a fost exilat și a culminat la 11 noiembrie când regele a încercat să utilizeze "lit de justice". El a fost provocat în mod neașteptat de către vărul său căzut în dizgrație, ducele de Chartres, care a moștenit titlul de Duce d'Orléans la moartea recentă a tatălui său. Noul duce de Orléans a protestat public la acțiunile regelui, iar ulterior a fost exilat. În cele din urmă, la 8 iulie și
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
-l reîntări și de a repara castelul, fortificațiile sale au rămas în urma evoluțiilor tehnice ale artileriei. Perioada de apogeu a utilizării castelului ca închisoare a fost în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, când numeroase personalități căzute în dizgrație, cum ar fi Elisabeta I înainte de a deveni regină, au fost închise între zidurile sale. Această utilizare a dus la expresia „sent to the Tower”. În ciuda îndelungatei reputații ca loc de tortură și moarte, popularizată de propagandiștii religioși ai secolului
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
predea. A fost dus la Mănăstirea Sf. Spiridon, iar apartamentul de la Mitropolie i-a fost sigilat. Au fost operate numeroase arestări în rândul rebelilor, iar Mitropolitul Moldovei a fost pus sub acuzare. Probabil, ar fi căzut și el în definitivă dizgrație, asemenea unchiului său Sofronie, cu ani în urmă, dacă Prințul Carol, care tocmai intrase în țară, nu semna la Golești un decret de amnistiere, ce a salvat viața Miropolitului Calinic și a iertat pe opozanții moldoveni, absolviți de “crime și
Calinic Miclescu () [Corola-website/Science/310823_a_312152]