1,063 matches
-
Îi povesteam Gailei despre Rotari și lui Rotari despre Gaila. Mă simțeam ca un bolnav care ducea vești de la un muribund la altul. Între timp, profitând de sentimentul de vinovăție al lui Rotari, sugeram noi legi pentru regat, și el, docil, le promulga. Aceleași pe care le promulgase la Brescia. De la palatul regelui a plecat un ordin prin care se cerea tuturor cancelariilor ducale să trimită în provincie notari care să culeagă legile și uzanțele juridice, ca să le scrie și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
17? Unul care nu se teme de ghinion. Un tip fericit. La capătul scărilor abrupte, ușa de sticlă, În cadru de aluminiu, pare Închisă. Agentul coboară, iar celălalt, sosit de curând În capitală, dintr-un colț de provincie, Îl urmează docil și ascultător, dornic să se pună Într-o lumină favorabilă. Nu li s-a explicat ce s-a Întâmplat la numărul 17; li s-a spus doar că un vecin a semnalat aceste țipete - altercație, bufnituri suspecte. Iar ei s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să scape de asta, dar nu reușise. Sau poate că da. — Unde e Valentina, mamă? strigă Emma din bucătărie. Însă Olimpia era prea interesată de oaspetele neașteptat și nu-i răspunse. — Ce meserie aveți? Îl Întrebă avidă. — Predau italiana, răspunse docil Sasha. Se așeză pe canapea, cufundându-se Într-o Îmbrățișare de arcuri și de pluș. Continuă să surâdă politicos mamei Emmei. Dar, Încercând să nu fie observat, după câteva clipe, Își scoase de sub el obiectele care Îl Înțepaseră atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe Andrei Ionescu, dar nu mai știa de ce. - Puteți să vă întoarceți la taxiul dumneavoastră, doamnă, îi spusese Zogru, prin vocea lui Andrei Ionescu, așteaptă omul și i-ați promis că mergeți la Piața Presei. Și cum femeia se întorsese docilă și închisese ușa, Zogru se cufundase cu totul în memoria lui Andrei, în timp ce acesta continua să-l întrebe pe băiatul în cămășuță Brainconf unde-ai mai lucrat, Daniel, cum erai plătit, ți-ar conveni un salariu de-atât, pentru început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și negre, așezate pe stative, răspândeau, ușor distorsionat și hârâit, un marș funebru, cu cât ne apropiam, cu atât mulțimea era mai compactă, însă era de-ajuns ca noi să spunem, pardon, fiți amabili, lăsați-ne să trecem, și lumea, docilă, se dădea în lături, uitându-se la noi de parc-am fi fost niște staruri, mulți ne și salutau, și mai toți ne ziceau ce om cumsecade a fost bunicul meu, și cât de rău le pare, și sincere condoleanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cheia. - Nu te uita așa urît. Nu e Încărcat, mormăi ea cu nota de agresivitate a acelora care sînt prinși pe picior greșit. Se apropie de Jeanne, ale cărei trăsături se schimbaseră imperceptibil și, cu un zîmbet pocăit, Își aplecă docilă capul ca să-i fixeze vălul. - E doar o unealtă de lucru, adăugă ea, calină. - L-ai fi putut lăsa acolo, spuse Jeanne, În timp ce prindea vălul mătăsos În părul Mariei. Acolo. Jeane nu se putuse niciodată deprinde să numească altfel SRPJ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bol și-l puse În fața lui Fersen. El Îi mulțumi cu un zîmbet, apoi o atacă direct. - Să fie limpede: eu nu cred În fenomene supranaturale. Totul se explică Întotdeauna. Vreau maximum de fapte precise. Marie Îi expuse În amănunt, docilă, elementele de care dispunea referitoare la moartea lui Gildas. În timp ce vorbea, Îl scruta cu atenție pe polițistul care cerceta piesele din dosar. Părul lui Fersen, brun și mătăsos, Îi cădea peste frunte, umbrind o privire căpruie care iscodea totul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
băgată la zdup pentru efracție, dar Îi dădea lui sfaturi cum să-și facă meseria! O fixă cu o privire care Încerca să fie severă și Îi arătă ușa. - Afară! Du-te la culcare! Spre mirarea lui, Marie se Îndreptă docilă spre ieșire. Se Întoarse În prag cu un zîmbet angelic pe chip. - Noapte bună, șefule! Închise liniștită ușa În urma ei, lăsîndu-l pe Lucas bulversat de un fapt evident: fata asta Îl tulbura cu totul. Întoarsă În camera ei, Marie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
gâtul osânditulul... Am să mor în picioare, cu mâinile țepene pe coada securii... (Vehement.) Că m-ați înnebunit cu toții! Toți vă dați aere, voi, ăștia, osândiții! Și când la o adică... faceți pe voi! (Sever.) Hai s-o aducem! (ARTUR, docil dintr-o dată, o aduce dirijat de CĂLĂU.) CĂLĂUL: Încet... Încet... Sărăcuța de ea... Cu milă... (ARTUR a adus roaba în încăpere și a răsturnat-o; roaba e o veritabilă colecție de obiecte uzate ținând de profesia lui Grubi; buturuga pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Prostuțule! Stai cum trebuie... (Cârâituri, țipete subțiri de animal speriat.) Pfui! (Capul ciufulit al lui BRUNO apare o secundă.) Gângania dracului! (Către GRUBI, din interior.) Dă-mi ceva, dă-mi! Se freacă de piciorul meu. Uah! ( Se aude un mârâit docil.) Trage-mă sus, trage-mă sus, mi-e silă! GRUBI: Să nu te muște. Vezi să nu te muște și să ne astupe groapa! BRUNO (Tot mai înfricoșat.): Trage-mă! Trage-mă! Mi se lipește de subțioară... GRUBI (Încurcat.): Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trebuie să sugerăm că suntem stăpâniți de groapă, în prima parte, înțelegeți? Adică, mai întâi groapa, ca și natura, ca și moartea, dacă vreți, ne este ostilă. Dar apoi, pe măsură ce ea este, nu-i așa, îmblânzită de efortul nostru, devine docilă și începe să... ei, ce credeți? Să... GRUBI: Să cânte! BRUNO și MAJORDOMUL ( Într-un glas.): Să cânte! VIZITATORUL (Nu prea entuziasmat.): Să cânte?! BRUNO: Da! Să cânte! Ei? Ce părere aveți? VIZITATORUL: Da, într-adevăr... GRUBI: Da, dar întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
șir, iar acum, la trezire, o forțase să continue firul vieții de acolo de unde el singur îl întrerupsese. Și asta, pentru a câta oară? Credea oare că soția lui nu va fi jignită de acest lucru? Soția lui, atât de docilă și de ascultătoare, care îi satisfăcea toate poftele și care îl numea, matern, lumina ochilor ei... Se cuvine ridicată întrebarea: Ce căsnicie fericită se poate baza pe regula care face din femeie o supusă a bărbatului? Unde e fluiditatea, naturalețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu putea spune din ce cauză. Probabil un infarct sau o otrăvire. Fermierii îngrămădiră corpurile într-o uriașă groapă comună și, după ce le acoperiră cu var și pământ, se întoarseră acasă în liniște. Puținii soldați rămași în viață îi urmară docili, cu mințile golite, incapabili să răspundă la întrebările celorlalți. Acum nu mai avea cine să lupte. Ce-i drept, mai erau femeile, copiii și bătrânii care ar fi putut continua dușmănia tradițională dacă ar fi ținut cu tot dinadinsul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
notat. Grijă mare la câinele din spate, care te va mușca de piciorul stâng.” POLITICA SEXUALĂ Erau șapte oameni, șase bărbați și o femeie, care explorau o peșteră. Nu îi supăra întunericul, pentru că aveau lanterne puternice, iar umbrele îi urmau docile, fără să le joace feste și fără să aibă vreo importanță. La un moment dat, drumul se bifurcă. Un bărbat solid, părând a fi șeful, spuse: - Eu și încă un om o luăm pe aici. Tu, și spunând aceasta îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ca niște fire de păr, radiind dinspre margini spre mijloc ca ridurile pergamentoase pe care el și le amintea pe obrajii bunicii sale. Lingurile străluceau și lângă farfuria sa se afla un șervețel de olandă călcat Într-atât Încât stătea docil sub formă de dreptunghi. Signora Ruffolo turnă două cești de cafea, așeză una În fața lui Brunetti și apoi puse lângă farfuria sa bolul argintiu de zahăr. Folosind cleștișori argintii, puse unul peste altul șase fursecuri, fiecare de mărimea unei caise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
bebelușii se trezesc la toate orele din zi și din noapte, că urlă fără nici un motiv și, încă mai îngrijorător, din toate motivele. Că vomită, murdăresc scutecele, mușcă, zgârie, dau vânturi și că sunt departe de a fi niște ființe docile și adorabile. Că seamănă, mai curând, cu niște animale sălbatice. Punct în care, Amanda și-a pierdut abrupt și complet interesul. — Așa că a acceptat primul post care i s-a oferit și acum, sincer să fiu, e mai mult plecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
orizontul lor, de dinaintea ochilor fiecăruia. Ai Înțeles? Da. Dute. S-a dus. A nimerit. S-a edificat. Cel de pe scăunel l-a luat În primire: ai venit la Piață? Da. Ia loc, acolo, alături de ultimul. Roșia Montana s-a supus, docil. Aștepta. Așteptau cu toții. La un moment dat, de după colț, apăru un om. Au tresărit. Acela se apropia relativ vesel. Ei se bucurară. Mai puțin, Roșia Montana, pentru că, pur și simplu, Încă nu știa ce-o să urmeze. Și iată ce a
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
urce la Clinica în care aveau aparatură și i-au făcut verificări mai ample decât își amintea el că a avut după accidentul din urmă cu trei ani, când își pierduse vederea. De teamă că nu obține externarea, Iustin era docil. Nu a pus întrebări, deși îl rodea curiozitatea și era contrariat de necesitatea examenului la care era supus. Își amintea că Marian Malciu discutase ceva în acest sens cu doctorul Tomescu, dar nu prevăzuse un asemenea examen. „Dacă atunci, după
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
primăriei și de acolo te-ai cățărat pe acoperiș ca să vezi de sus tot orașul. ai simțit că ești urcat chiar pe creștetul orașului, dominîndu-l cu privirea și cu simțurile. L-ai simțit cald și viu, deschis la picioarele tale docil, ademenitor. abia acolo, pe acoperișul orașului, disperat dar puternic în masculinitatea ta flămîndă, ai reușit să posezi orașul, să-l simți ca pe un al doilea corp.” 59. te rog să mă scuzi. GUȚĂ ? mă auzi ? sunt eu, easY. sunt
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
întîmplă în jurul meu, își mai spuse domnul Busbib. nu trebuie în niciun caz să las societatea de consum să mă transforme în simplu consumator. nu, el trebuia să rămînă cetățean, adică un ins care gîndește și acționează, nu un consumator docil perfect dresat de orînduirea comercială. Cafetiera începu să bolborosească, semn că își îndeplinise misiunea. Domnul Busbib își umplu ceașca doar pe jumătate, adăugă puțin lapte, presără peste cafea o jumătate de linguriță de zahăr și începu să amestece totul cu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
buzele, pe gîtul, pe sînii și pe coapsele mele, mi s au lipit de pîntece și au ciugulit din sexul meu... niciunul nu a rămas neatins de mine, e ca și cum aș fi scos din mii de cochilii mii de melci docili și curioși. Iată ce a devenit, de fapt, romanul pe care l-ai scris pentru acest imbecil de domn Guy Courtois : un culcuș în care m-am răsfățat timp de nopți în șir. oare ai să-ți dai seama într-
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
dobândesc nuanțe tot mai fragmentare, ajungând să ne dea senzația că lucrurile cele mai sacre și obligațiile cele mai inviolabile se dezintegrează. Însă... pentru cât timp ne-am fi mai putut preface că Soarele se învârte în jurul nostru, serviabil și docil? Pentru cât timp vom mai reuși să ne opunem schimbărilor din vremurile noastre fără a risca să ne sinucidem, transformându-ne în «statui de sare» (cf. Gen 19,26)? Lumea s-a schimbat și continuă să se schimbe, nu doar
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
un caracter bizar. Îi plăcea să povestească lui Felix tot ce i se întîmplase peste zi, tot ce zărise pe stradă, subiectul desenelor pe care le văzuse. Dacă venea din oraș, Aglae îl întreba ce observase pe Calea Victoriei, și Titi, docil, nara față de toți ceea ce văzuse. Când însă Felix încerca să discute cu el vreo problemă, Titi se arăta rezistent și încruntat, iar Aglae, dacă era de față, privea pe Felix cu dușmănie, ca pe un atentator la creierul fiului ei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tot corpul. Toți tăcuseră și nu se mai auzea decât plânsul cu sughițuri al Olimpiei. După o pauză lungă, Aglae zise autoritară lui Simion: - Bea puțină apă! Aurica se ridicase și întindea un pahar de apă bătrânului, care-l luă docil și sorbi din el. - Iar voi, se îndreptă Aglae către cei doi, plecați acum. Osă văd eu ce fac cu ăsta. Olimpia ieși suspinând, iar Stănică o urmă țanțoș, după ce dăduse ceremonios bună seara. Simion, calmat cu aceeași repeziciune cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia, fără să-și ridice capul, ca unui copil mic. Câteodată Titi ședea așa de mult, rumegând o intenție obscură și urmărind toate gesturile acesteia, încît Otilia se agasa și se ridica să plece în odaia ei. Titi o urmărea docil și acolo și se posta în pragul ușii. - Titi, tu n-ai nici o ocupație? - Nu! răspundea naiv Titi, urmărindu-și gândul neexprimat. Un instinct de fată însă făcea pe Otilia ca față de Titi să-și supravegheze gesturile ei, așa libere
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]