665 matches
-
anul 1653 de marele vornic Preda Brâncoveanu. La patru ani de la terminarea lucrărilor, Paul de Alep, în vizită la mănăstire, nota că: "„Biserica de aici, în vechea sa formă, era mică și simplă și a fost dărâmată de unul din dregătorii din această țară, care era mare vornic și al cărui nume era Preda Brâncoveanu, rudă a răposatului Matei voievod. De la tatăl său și de la strămoșii săi el avea multe moșii, mănăstiri, biserici și sate ... . El a zidit-o din nou
Mănăstirea Gura Motrului () [Corola-website/Science/310958_a_312287]
-
a apărut și funcția de notar, primul ce a ocupat acest post fiind caporalul "halbinvalid" Ioan Metea, plătit din "lada comunei". Începand din anul 1851, primăria comunală este întâlnită în documente sub denumirile de "oficiul comunal", "reprezentanță comunală", „antistia” sau "dregătoria comunală" ba chiar și "comuna politică". Prin Legea din 15 ianuarie 1949, vechile structuri administrative ale primăriilor au fost înlocuite cu așa-zisele "Comitete Provizorii" și în 5 aprilie 1949 comitetele au fost înlocuite cu "Sfaturile populare", în baza Legii
Administrația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309497_a_310826]
-
ca trupe de graniță, atât înăuntrul țării cât și înaintea dușmanului"”, recomanda ca după depunerea armelor și „"trecerea la viața pașnică"”, foștii grăniceri să rămână alipiți tronului, să dea ascultare și să dovedească o credincioasă împlinire a datoriilor către noile dregătorii, să fie vrednici și în viitor de numele cel bun, câștigat pe dreptate, să fie ca și până atunci ostași și cetățeni bravi și loiali. Aproape imediat după trecerea în administrație civilă a Racoviței, racovicenii s-au trezit în fața unor
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
chiar corecte. O altă sursă de informații privind populația localității, o constituie registrele matricole apărute spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în cadrul fiecărei parohii, care au fost folosite până la sfârșitul secolului al XIX-lea când, potrivit Legii XXXIII, pe lângă fiecare dregătorie comunală au fost înființate oficii de stare civilă. Parohia Racovița a ținut și ea astfel de matricole, cea mai veche mențiune despre ele datând din anul 1784, în 1803 acestea fiind „"purtate"” în limba latină de către preotul Chiril Țopa. Dintre
Populația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309983_a_311312]
-
au hotărât ruperea de calvini și unirea cu biserica Romei. Pe plan religios, uniții urmau să-și păstreze ritul, canoanele și calendarul lor ortodox, în schimbul recunoașterii a patru puncte dogmatice: Pe plan social, ""uniții "" urmau să fie primiți în toate dregătoriile țării, fiii lor să aibe acces în toate școlile, fără de nicio deosebire, preoții urmând să se bucure de toate drepturile preoților religiilor recepte, să fie dotați cu sesii parohiale etc., promisiuni întărite și printr-o diplomă împărătească datată la 14
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
Constantin, în schimbul Selymbriei. Toți au fost de acord cu această învoială, deși nu este sigur că Dimitrie fusese consultat. Teodor urma să fie adus, poate, mai aproape de tron. În oct 1443, Constantin s-a mutat la Mistra, în noua sa dregătorie. Teodor a luat aceeași corabie, în voiajul de întoarcere către Constantinopol. Când, în oct 1443, Constantin a devenit despot la Mistra, urmându-i fratelui său Teodor, conducerea, administrarea și apărarea Moreii le-au revenit în mod efectiv lui și fratelui
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
către stat, plătind în schimb dajdie, adică impozit în bani. Erau 29 de călărași serdărești, slujitori care executau diferite porunci ale serdarilor de Orhei și Lăpușna, 2 mazili (boieri sau dregători în locuit (mazilit), dar care păstrau toată viață titlul dregătoriei, precedat de articolul biv, 1 ruptaș, 1 popă, 1 diacon, 1 volintir în retragere, 5 femei sărace, 1 om stricat de cap și 2 țigani. Din anul 1859 satul răzășesc Durlești avea 233 de case și 1342 de locuitori, dintre
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
si soția sa Maria Leonard înhumați în ograda bisericii, mormintele cărora sau păstrat cu sfințenie și pîna astăzi. In 1817 satul întrunea 92 de familii țărănești, 3 familii de mazili (categorie privilegiată de agricultori, descendenți din "slugi domenști" destituite din dregătoria la curte) și 2 preoți. În aprilie 1835 găsim Gura Căinarului în proprietatea boierului Nicolae Leonard cu toate cele 81 de familii de tărani (Recensămîntul localităților înfăptuit de autoritățile țariste în gubernia Basarabiei în 1897,a găsit în Gura Căinarului
Gura Căinarului, Florești () [Corola-website/Science/305113_a_306442]
-
un sat-reședință de comună din Raionul Hîncești, Republica Moldova Denumirea Ciuciuleni se trage de la Ciuciu(l) care după mai multe ipoteze acest calificativ a fost dat unui individ cu scopul de a semnala o calitate bună sau un defect ( ocupație, titlu dregătoriei , stare civilă, rang ecleziastic etc.). Primul document în care este atestat satul Ciuciuleni a fost găsit în colecția mănăstirei Frumoasa (nota lui A. Sava) și este datat din 28 iunie 1596. Despre formarea satului există mai multe legende care s-
Ciuciuleni, Hîncești () [Corola-website/Science/305179_a_306508]
-
dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul, avându-și principala reședință la moșia sa din satul Coiani (azi Mironești, județul Giurgiu, pe malul Argeșului, la sud de București). Pe aproape întreagul parcurs al domniei lui Mihai Viteazul, Radu Șerban a deținut dregătoria de mare paharnic. Era deținătorul celui mai mare domeniu boieresc individual din Țara Românească la sfârșitul secolului al XVI-lea, stăpânind 71 de sate și alte părți de sate. Soția sa Elina, fiica banului Udriște, îi adusese și ea o
Radu Șerban () [Corola-website/Science/304794_a_306123]
-
s-a romanizat prin căsătorii. Familia Dobrowolski a obținut la 1800 un titlu de noblețe polonez, iar mai târziu, în Bucovina, titlul austriac de "Ritter" cu predicatul ""von Buchenthal"". Iancu Flondor este descendentul unei vechi familii boierești, care a deținut dregătorii și a avut moșii în Țara de Sus a Moldovei (Bucovina). Familia Flondor era înrudită din vechime cu familiile Balș, Buhuș, Ureche și alte familii mari ale Moldovei. A fost căsătorit cu Elena de Zotta (la 11 februarie 1899),fiica
Iancu Flondor () [Corola-website/Science/304851_a_306180]
-
în oraș, fapt acceptat de către conducătorul musulman Khalid ibn al-Ualid. Tatăl său, Serghie (cu numele arab: Sargun ben-Mansur) a fost consilierul intim al califilor "Mo-awia" (660-680) și "Abd-el Melik". I-a dat fiului său Ioan o educație aleasă. Ioan ocupă dregătoria tatălui său, după moartea acestuia, în 690, până în 718, când califul Omar al II-lea pornește o politică anticreștină. Alte surse sugerează totuși că mai degrabă înlăturarea lui Ioan Damaschinul din funcție se datora unor intrigi. După pierderea dregătoriei, Ioan
Ioan Damaschinul () [Corola-website/Science/305597_a_306926]
-
ocupă dregătoria tatălui său, după moartea acestuia, în 690, până în 718, când califul Omar al II-lea pornește o politică anticreștină. Alte surse sugerează totuși că mai degrabă înlăturarea lui Ioan Damaschinul din funcție se datora unor intrigi. După pierderea dregătoriei, Ioan Damaschinul își împarte averea la săraci, își eliberează sclavii și se retrage împreună cu fratele său adoptiv, Cosma, în Mănăstirea Sfântul Sava din Palestina, unde va rămâne până la sfârșitul vieții. Este hirotonit preot și va oficia în "Biserica Învierii din
Ioan Damaschinul () [Corola-website/Science/305597_a_306926]
-
dreptul să împartă teritoriul Olteniei în unități administrative conduse de bani mici sau bănișori, subordonați Marelui Ban. Existau astfel de bani mici la Severin, Strehaia, Tismana, Râmnic și Caracal. Astfel, titlul de Mare Ban al Olteniei însemna cea mai înaltă dregătorie, Banul Craiovei fiind în perioada medievală, al doilea om în stat, după domnitorul Țării Românești. În urma conflictelor dintre puternica familie a boierilor Craiovești și domnitorul Mihnea cel Rău s-a ajuns la împărțirea moșiilor lor din împrejurimile târgului Craiovei fapt
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
pe nepotul hanului dar este, la rîndul lui, rănit și moare cîteva săptămîni mai tîrziu. Boierii craioveni și oștile Craiovei pun stăpînire pe țară. În această perioadă are loc o puternică depopulare a Craiovei, mulți craioveni din pătura mijlocie primesc dregătorii sau intră în posesia unor afaceri în București sau în alte zone ale țării. Iar mulți țărani fug de frica legării de glie susținută de Frații Buzești care și-au transmis de la unul la altul titlul de mare Ban al
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
rezistență îndârjită de boieri. La începutul secolului al XIX-lea, datorită exploatării și jafului, condițiile de viață deveniseră extrem de precare, locuitorii de la sate fiind „reduși la ultima extremitate a celei mai spăimântătoare mizerii” Corupția era generalizată și fără limite, „toate dregătoriile, de la prima până la cea din urmă” erau „cumpărate cu bani”. Cumpărarea domniilor costa enorm. De exemplu, Mihail Șuțu a plătit 3 milioane de piaștri, iar domnul Ioan Gheorghe Caragea, care plătise 8.000 de pungi cu galbeni pentru ocuparea tronului
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
numit de puterea suzerană - Imperiul Otoman - trebuia să conducă țara, respectând acest act, care ținea locul unei constituții, în unire cu „Adunarea norodului”, în timp ce Tudor, „ales și hotărât de întregul popor român”, urma să exercite guvernarea efectivă. Numirile în toate dregătoriile mari și mici, civile, militare sau ecleziastice trebuiau să se facă pe viitor numai prin „alegerea și voința a tot norodul”, numai dintre cei potriviți pentru respectivele slujbe și în mod obligatoriu din rândurile celor „pământeni și patrioți”. Funcționarii urmau
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
voievodul întărea lui Mihul pisar mai multe pământuri și sate, precum și prisaca lui Vrabie de pe râul Cotovțea (Bîc). Anume această prisacă se consideră a fi baștina viitoarei localități Temeleuți. Mihul Pisar (Mihai), era fiul lui popa Iuga. A deținut următoarele dregătorii: Grămatic 25 decembrie 1422 ; logofăt și pisar (scrie și hrisoave) 30 ianuarie 1425 - 30 mai 1443; logofăt 29 noiembrie 1443 - 30 iunie 1456 (cu întreruperi). Fiind unul din cei mai reprezentativi boieri ai vremii sale, a fost trimis de boierii
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
în devălmășie, logofătului Tăutul. Cu siguranță este vorba de Marele logofăt Ion Tăutul (d. 1511), care se afla în fruntea boierilor țării pe timpul lui Ștefan cel Mare. A fost singurul boier care a ocupat vreme de 35 de ani aceeași dregătorie. A îndeplinit numeroase solii: a fost trimis de Ștefan cel Mare să ceară regelui polon să se retragă din Moldova, fiind închis la Liov în 1497; sol din nou la poloni pentru încheierea păcii (1499) și la turci, fiind după
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
revine moștenitorilor săi prin Actul "de împărțeală" din 16 aprilie 1823. Despre neamul Panaite cunoaștem că erau români, de origine greacă, cu vechi tradiții culturale. Iordache Panaite a fost negustor la Iași. A stăpânit târgul Bălți de la 1766. A deținut dregătoria de paharnic domnesc. A fost căsătorit cu Maria Costaki, împreună cu care figurează ca ctitorii ai Catedralei vechi din Bălți și ai bisericii Uspeniei din mănăstirea Vorona (Bucovina). Fiul lor Alexandru (despre care cunoaștem că a decedat în 1819), a fost
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
Polovragi. În august 1806 un corp expediționar turcesc sub comanda lui Bechir aga, nepotul lui Regep-pașa, pradă Oltenia arzând satul Bârzeiul și proprietățile Magherilor, însă sunt prinși și măcelăriți de căpitanul Șerban în apropierea satului Obârșia. Această faptă ia adus dregătoria de al doilea armaș. Propășirea materială și noua avansare în ierarhia boierească îl determină pe armașul Șerban ca să persevereze în generozitatea față de unele fundații religioase gorjene și în danii bogate bogate pentru ridicarea de biserici. Astfel, în 1809, finanțează alături de
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
-se mai târziu, dar neimplicându-se o vreme în politică. A devenit apoi "postelnic" (ministru de externe) în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei. În activitatea politică, Manu a urcat în ierarhia boierească, primind în cele din urmă cea mai importantă dregătorie, cea de "mare vornic". În 1858, după ce Războiul Crimeei a înlăturat protectoratul rusesc, a fost, împreună cu Emanoil Băleanu și Ioan Al. Filipescu, unul dintre cei trei "caimacami" care au administrat țara înainte alegerii unui nou principe domnitor. La alegerile din
Ioan Manu () [Corola-website/Science/313975_a_315304]
-
în spatele clădirilor din perimetrul delimitat de străzile Cuza Vodă, Gh.I. Brătianu și Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Biserica "Sf. Dumitru" din Iași a fost zidită în anul 1690 de către medelnicerul Ioan (Ionașcu) Balș (1663-1738). Acesta a îndeplinit mai multe dregătorii în Moldova medievală și anume: vătav de păhărnicel (1693), stolnic (1705), ban (1714) și vornic (1716). Acest lăcaș de cult era construit în stil moldovenesc și a fost mistuit de "un foc năprasnic" la 20 aprilie 1723. Incendiul se declanșase
Biserica Sfântul Dumitru-Balș din Iași () [Corola-website/Science/318006_a_319335]
-
felul dărilor lor. Totodată, aici se regăseau și negustorii localnici. Proprietarii de pământuri cu drept de moștenire, care aveau sate sau oameni pentru a le lucra, formau clasa boierilor. Aceștia erau datori domnitorului cu serviciul militar și erau puși în dregătorii. Pământurile lor erau păstrate în familie generație după generație, dacă nu erau vândute către altă spiță de boieri. În acest caz, trebuia plătită către domnie o sumă care ajungea chiar până la jumătatea valorii moșiei vândute. Pe o treaptă inferioară se
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
hrisoave și tratatele comerciale externe ale lui Mircea sunt precizate numele boierilor consultați, ca și garanție a consultării sfatului. Sfetnicii domnești dețineau cele mai importante poziții în administrație. În timpul lui Mircea, în documente sunt pomenite minim șase și maxim unsprezece dregătorii, apărute cu preponderență sub influență bulgară. Dregătorii îl urmau pe voievod prin țară și îndeplineau funcția de consilieri și martori ai acestuia. Prin atribuțiile lor zilnice, ei alcătuiau o curte legată strâns de persoana domnitorului. Prima mențiune a unei dregătorii
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]