1,129 matches
-
lui1084. De aceea începând de la Zarathustra sacrul a contrariat profanul, pentru că viziunea sa primită de la Înțeleptul Dumnezeu a statuat conceptul contrarelor bine/rău, lumină/ întuneric, trup/suflet, viață/moarte și a juxtapus ritualurile aducând eschatologic timpul la dimensiunile contemporane. Acest dualism mental dublat de percepția afectivă constituie baza sacră a artei poetice. Crai-nou verde-pal, și eu singur Prin crengile cu sunet de schelet, - Învinețit ca un cadavru... -Vino-n zăvoiul violet. Or, nu! s-aprind luminile-n oraș... Sunt alții, și un
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
calos, de Dumnezeu, iar René Descartes în glanda pineală, văzută și azi ca rudiment al celui de-al treilera ochi. Emanuel Swedenborg considera cortexul cerebral și ganglionii bazali ca centru al motilității umane, creierul fiind sediul acceptat al experiențelor religioase. Dualismul cartezian prin care înțelepciunea sufletului nu se poate exprima fără un suport material îl întâlnim la poeții romantici. Emoțiile și inspirația confirmă teoriile lui Immanuel Kant, materializându-se în lirica vremilor. Și, oare, toată natura în mișcare Să fie harpe
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
întețită a pământului, aici a născocit unelte mai numeroase și mai îndemânatice"159. Conștiința de sine va evolua spre ceea ce azi numim caracteristici, atribute ale comportamentului, ale modului de a fi în lume al omului. Omul va dezvolta într-un dualism natural individualismul și altruismul, morala pozitivă și cea negativă 160; raționalitatea și iraționalitatea; sociabilitatea și egoismul. Morala umană 161 se va forma sub această dublă calitate naturală a omului, de înger și demon. Dintre toate aceste atribute, rațiunea va fi
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
contextul economic, de starea economiei, de posibilitățile sale de a mobiliza factorii de producție. Banii pot crea sau distruge economie, în funcție de modul în care sunt folosiți. Au două fețe, respectând dimensiunile și starea morală a omului, fiind stăpâniți de același dualism: bine - rău; lumină - întuneric; adevăr - minciună. Se întâmplă așa deoarece o economie națională funcționează după legile economice ciclice ale expansiunii și recesiunii economice. În prima fază ciclul economic cere, datorită posibilităților multiple de valorificare a banilor, o expansiune monetară prin
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
cel pneumatologic implică repoziționarea spre aspectul luminii necreate pe care o descoperă Sfântul Duh și la care ființa umană participă plenar. Contemplarea mistică ca formă esențială a cunoașterii revelate se asociază cu vederea eshatologică. Sinteza palamită desăvârșește tradiția patristică, transgresând dualismul maniheist dintre sensibil și inteligibil. Dumnezeu se revelează creaturii în plinătatea Sa, fără a fi vorba de o cunoaștere intelectuală sau sensibilă. Limita este între creat și increat; cu alte cuvinte, aceasta nu înseamnă reducerea sensibilului la inteligibil sau materializarea
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
legea contradicțiilor. Potrivit filosofului, gândirea trebuie să caute legea, ca antagonism al contradictoriilor. Totul, de la electron până la gândire, reprezintă energie. Este vorba de energii antagoniste care marchează un conflict creator. Principiul lupașcian fundamental nu este identic celui hegelian al contradicției. Dualismul antagonist, adică amestecul tensiunilor contradictorii, este contradicția însăși, fără nici o conciliere. Această dialectică este lipsită de cel de-al treilea termen hegelian; Lupașcu reproșează filosofului german aristotelismul său, fiind artizanul logicii non contradicției. Eroarea logicii rezidă în incapacitatea sa de
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
între divin și imaginea sa15. Creștinismul se prezintă ca o gândire fecundă a imaginii unde epifania lui Dumnezeu se realizează într-o altă realitate, un fel de Mundus Imaginalis. Această epifanie ține de o ontologie a gradelor ființei care, spre deosebire de dualisme, propune un spațiu intermediar, dominat de ființe ale intervalului, îngerii. Creștinismul a reușit să elaboreze o sistematică speculativă care facilitează triumful imaginii și utilizarea sa religioasă. Menirea episcopatului Se vehiculau prin presa centrală o serie de "propuneri" sau "inovații" cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Cel care s-a opus cu fermitate acestei teze a fost Blumenberg, care a luat apărarea modernității, susținând că ea nu reprezintă atât secularizarea creștinismului, cât procesul de afirmare autonomă a omului în lume. Odată cu absolutizarea dimensiunii terestre, modernitatea neagă dualismul gnostic, prezent încă în speculația teologică a Evului Mediu târziu, care separă în mod radical lumea de Dumnezeu. Modernitatea, așadar, nu este triumful, ci a doua, și definitivă, înfrângere a gnozei 185. Ceea ce ne interesează aici dincolo de metamorfozele moderne ale
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
că nihilismul cultural al Occidentului își are cauza într-o consecință a determinării lui Dumnezeu ca persoană și a omului ca individ. Ar trebui așadar puse sub semnul întrebării primatul metafizic pe care Occidentul îl acordă principiului de individualitate și dualismul cosmoteologic ce rezultă de aici188. În direcția opusă, cea a existențialismului ateu și nihilist, s-a încercat gândirea facticității și finitudinii existenței, tocmai din punctul de vedere al absurdității care derivă din lipsa principiilor care să le explice și să
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
problemele și a le rezolva. Este dificil pentru un polițist să recunoască diferența dintre o situație de „rezolvare a problemei”, unde este necesară acțiunea, și o situație pasivă, în care acțiunea poate mai degrabă să-l înstrăineze de ceilalți. c) Dualismul atitudinal. Angajații lucrează într-un mediu bazat pe fapte în care totul este comparat cu prescripțiile legale. Dezirabilul și indezirabilul sunt delimitate clar, fără echivoc. Ei au la dispoziție un număr de mijloace necesare colectării probelor corespunzătoare în justiție și
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
nu vedem în această ipoteză o voință de a evita recunoașterea surselor, a influențelor, a impresiilor marcante și determinante. Așadar, o istorie a ideilor sumeriene, babiloniene, egiptene, africane ar demonstra cât se poate de clar că grecii nu sunt inventatorii dualismului, ai opoziției dintre trupul-mormânt și sufletul-șansă, ai credinței într-o viață de după moarte, ai transmigrării sufletelor, ai metensomatozei. Toate acestea n-au ieșit din creierul unui Pitagora, planând în eterul ideilor pure din care nu trebuie decât să te servești
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
principiu care ne leagă de divin, de ceresc, opus altuia care ne leagă de trivialitatea terestră, nici o parte nemuritoare legată de divin opusă unei părți muritoare, sensibile, ci doar o entitate constituită din atomi și demnă ca atare. Departe de dualismele reducționiste, Democrit utilizează totuși expresiile „suflet” și „trup”: sufletul și trupul țin de artificii ale limbajului care permit pur și simplu semnificarea, desemnarea și caracterizarea a două instanțe corporale, așa cum capul și corpul exprimă două părți ale aceluiași tot, independente
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
un tratat intitulat Despre bucurie sau bună dispoziție. Totuși, aceste lucruri sunt de-ajuns pentru a remarca o aparentă contradicție: cum putea cineva să fie pitagorician și abderitan în același timp? Pentru că Pitagora susține exact contrariul a ceea ce susține Democrit: dualismul, desconsiderarea trupului, idealismul, spiritualismul, ezoterismul, nemurirea sufletului, metempsihoza, metensomatoza, idealul ascetic, renunțarea și alte virtuți care micșorează. Cum ar putea un discipol al filosofului Numărului să se închine gânditorului Atomului? Nu vom ști niciodată, pentru că nu ne-a rămas de la
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
permite, într-adevăr, unele confruntări în ceea ce privește definițiile plăcerii, desigur, dar și în ceea ce privește metoda - scenografia gestului sau cea a verbului -, cunoașterea - senzuală sau intelectuală -, natura realului - material sau imaterial -, scopurile înțelepciunii - practică sau teoretică, ori chiar mistică -, trupul - prieten sau dușman -, dualismul - adevăr sau eroare -, intersubiectivitatea - celibatar sau comunitar -, politica - a refuza sau a susține puterea -, precum și alte chestiuni referitor la care Platon și Aristip propun două lumi ireconciliabile. Se putea angaja realmente o discuție fecundă fie și numai despre plăcere. Subtitlul
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
lasă să alegi între două imposibilități (o viață de plăceri fără reflecție, o viață de reflecție fără plăceri), un hedonist autentic, un veritabil adversar al lui Platon, pe o scenă filosofică reală, și nu trucată, ar recuza maniheismul, ar respinge dualismul reducționist și ar revendica pentru sine această opțiune a unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se fure ideea uitându-se cum o șterge șmecherul zeflemitor și flecar: ar angaja niște discuții asupra părților ce ar trebui lăsate
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
După ce Eudoxos fusese refuzat în tinerețe la conducerea Academiei, episodul geometriei aplicate contează poate ca o ocazie de reconciliere... 2 Un platonician hedonist! Platonician și hedonist! Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxos nu poate fi ortodox: nu dualism maniheist, nu ură față de trup dublată de o glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii senzuale, ci o poziție ontologică și metafizică cu totul diferită. Ceea ce se cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
material de trupul material ca definiție a morții. Un asemenea material de construcție permite o adevărată soteriologie, în special în problema morții. 6 Moartea morții. În opoziție cu fabula din Phaidon al lui Platon care susține nemurirea sufletului, imaterialitatea acestuia, dualismul, separația dintre trup și suflet, pe principiul distincției nete dintre inteligibil și sensibil, dintre cer și pământ, Epicur își bate joc de cei care afirmă inconsistența materială a sufletului. Căci, pentru a imagina infernuri și paradisuri, damnațiuni și păcate, pedepse
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a ne convinge, să nu neglijăm nici biografia lui Epicur, nici textele lui Aristip, în vreme ce tradiția ignoră viața primului și cunoaște prost teoria celui de-al doilea... Numai voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a trupului asupra părticelei de divinitate puse de zei în oameni. Epicur consideră că plăcerile cele mai mari se află de partea sufletului, Aristip - de partea trupului! Pentru a avansa astfel de argumente, trebuie să pleci de la considerentele obișnuite ale dualismului, care opune cele două instanțe ireconciliabile: un trup material, un suflet spiritual. Așa ceva e valabil pentru pitagoricieni și platonicieni, la care, într-adevăr, cele două ordini există separat, distincte, fiecare dintre ele ținând clar de lumea sa. Creată, coruptibilă, constrângătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
căci numai acesta, prin alcătuirea sa atomică și prin funcția sa organică, face posibilă conștientizarea lor, deci existența lor. Știm prea puține despre teoria aristipiană pentru a putea afirma clar un monism, dar nu există nicio dovadă în sensul unui dualism, al existenței a două instanțe separate, și mai ales a unui suflet imaterial, etern și aflat în relație cu divinul, cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este decodat de sufletul atomic: dorințe, plăceri, suferințe, chinuri, jubilări... Doar un artificiu retoric și o poziție antinominalistă permit recurgerea la cele două momente ale dualismului pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al unei scrieri platoniciene a istoriei filosofiei, incapabilă să redea corect ceea ce nu se supune legii sale: imanența
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
învățarea unui mod de a trăi bine. Filosofia permite acest demers exaltant. Cum? Tocmai învingând spaimele. În ce fel? Activând o înțelepciune materialistă. Chiar dacă nu citează niciodată numele lui Platon, Lucrețiu se situează pe poziții radical antiplatoniciene: el recuză idealismul, dualismul și nemurirea sufletului, concepții dragi filosofului Peșterii la care creștinii țin atât de mult - se înțelege de ce. Phaidon oferă într-adevăr un text care inaugurează opțiunile catolice asupra chestiunii morții și a ceea ce se întâmplă cu trupul după moarte: mântuire
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
A se vedea și Michel Onfray, Cynismes. Portrait du philosophe en chien, Grasset, Livre de Poche, Paris, 1990. * ** Platon, un luptător rău intenționat. Nici vorbă să examinăm statutul plăcerii în filosofia lui Platon, un subiect cât se poate de vast... Dualismul său, elogiul adus de el sufletului, detestarea trupului, desconsiderarea vieții, a sensibilului, a realului, tropismul său pentru pulsiunea de moarte - amintiți-vă de Phaidon (64 b): „Filosofii cu adevărat filosofi sunt dornici de moarte”! - fac din el un gânditor emblematic
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și poezia 240, 242; și politica 244-249; și prietenia 222, 230, 233-234; și retorica 241-243; și Tetrapharmakon-ul 183, 236; și toposul furtunii 281; subiectele tratatelor sale 221, 228; și zeii 236-239 Phintys 214 Pindar 22, 159, 235, 286 Pitagora - și dualismul 72; filosof al numărului 72; și idealul ascetic 72; și metempsihoza 72, 275-276; și metensomatoza 71-72, 275-276; și muzica 241; și nemurirea sufletului 13, 72, 275-276; statuie 221 Platon - și Academia 85, 141-142, 154-155, 180, 211, 224; și Antistene 53
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Antiphon 11, 88-90, 93, 161; și Aristip 113 Religie ateism - și imanență 190, 274-275; și istoriografie 210, 271-272; liniștit 64-65, 184, 190; neliniștit 190 creștinism - contra atomism 38; și bucurie 41; creat 252; doctrină de stat 12; dominant 49; și dualism 38; și întunecarea lumii 301-302; și materialism 252-253; perfidie față de Democrit 56; un platonism după Nietzsche 12; și plăcere 43; pregătit de stoicism și de platonism 180; și trupul 199; ura față de lume 27 Hristos 253, 301 impietate 191, 301-302
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]