657 matches
-
să mă supăr pe tine, măi Dumitre? ― Uite că pe asta n o vreau. Și de ce te-ai supăra, mă rog? ― Păi, dacă eu îți urmez sfatul, ea își poate pune din nou coada pe spinare când trece pe lângă vreun dulău. Și dacă mai vine o altă concentrare, că, cum vezi, în lume miroase a praf de pușcă?... Asta-i drept, dar pe mine nu mă ia. ― De ce să nu te ia? Nu ești același leat cu mine? ― Chiar dacă sunt. Nu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
nu sunt demnă să vorbesc cu el. Mi-era teamă ca ceilalți pacienți să nu-și dea seama că mă simt atrasă de Chris. Din fericire, atenția lor era îndreptată în altă parte: Neil prezida zgomotos asupra unui cerc de dulăi compătimitori care-l aprobau dând din cap. însă eu nu mă puteam hotărî să-mi mișc fundul și să-l abordez pe Chris. Ridică-te odată, m-am îndemnat singură, fă patru pași până în partea cealaltă a încăperii și vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
iasă la liman. Ne bucuram atunci, ca niște copii ai cerului, niște copii care nu au aflat încă limitele binelui și răului, niște copii curați la suflet care nutreau mari năzuințe spre viitor, niște copii care habar nu aveau că dulăii cei mari ai lumii, flămânzi după o halcă așa grasă cum era la ora ceea România, deja adulmecau pe lângă gard, pândind momentul prielnic pentru a o înhăța. Greutatea mare la momentul acela pentru jigodiile străine aflate la pândă era
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
Lăzăroiu ar însemna că în țara noastră a triumfat cu adevărat democrația. Dar nu vi se pare că am scris prea mult despre cățelul de curte, chiar jogodios și plin de râie cum este, și am pierdut din vedere tocmai dulăul cel mare, cel care a stârnit să pută tot rahatul în țara asta? Deci măcar acum în încheiere, să-i adresez și eu huiduitului de la Iași și Focșani, un cordial: Huooooo! Un, huoo, perfect democratic și care se încadrează în
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
cu o căutătură aprigă. Oștenii se opriră lângă casa cea mai mare din sat, descălecând și lăsând caii să pască. Căpitanul Grigorie încercă poarta din lemn, fiind întâmpinat cu un potop de lătrături: Marș javrelor, strigă el la cei doi dulăi fioroși ce ațineau deschiderea porții. Nu te opune, căpitane, că te pun îndată la pământ! rosti molcom un bătrân îndoit de șale, încercând să potolească paznicii ogrăzii. Dumneata ești starostele? întrebă amenințător oșteanul. Eu sunt starostele. Ați venit să-l
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
legea lustrației, pentru victimele din Piața Universității, pentru, pentru... liste, mereu aceiași oameni: eliberatorii, martirizații, eroii - vorba lui Dinescu: Numai morții sunt eroi!“; gândeai ca ei, fuseseși cu ei dintotdeauna, dar listele erau, abia acum încep să înțeleg, deschise numai dulăilor, nu și cățeilor. Istoria se scrie la fel ca în realitatea lui Stephan Heym despre regele David. La fel, la fel, Marea Doamnă, Mona Muscă, cu angajament, cu nume conspirativ, gata pregătită să devină europarlamentar, pe toate posturile, luptând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
la plimbare? Ca să vezi pe cineva, trebuie să pornești ca spre Sinaia. Am ieșit de pe freeway, am ajuns într-unul din "nucleele" acestei nebuloase și, în sfârșit, mergem câțiva pași pe jos. Melancoliile mă fac să mă simt ca un dulău care are nevoie de lanț. În plus, o noapte nu mi-a fost de ajuns ca să mă acomodez cu schimbarea de fus orar. Acum, e nouă seara acasă. Aici e înainte de amiază. Cerul e perfect limpede, iar soarele strălucește orbitor
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
urmă vedeai ceva extraordinar. Sergiu aducea lighene întregi cu mâncare și cu vitamine pentru cei cinci câini, iar ei, după ce mâncau, veneau toți să-i mulțumească. Îl pupau pe mână, pe față. Nemaipomenit. Nu vă era greu cu atâția câini? Dulăii noștri au mai făcut opt câini mici. Îi mai ai? — Nu, s-au prăpădit după ce a murit Sergiu. Imediat. Știi, animalele sunt de o mie de ori mai sensibile decât oa me nii. N-au mai mâncat, iar noi am
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
un strat proaspăt de zăpadă. De cu seară, până spre miezul nopții, ninsese cu fulgi mari, deși. Pe urmă, cerul se limpezise ca șters cu mâna. Se pornise vânt subțire, ger. Târgul era numai glasuri și hămăit de câini. Un dulău enorm, alb, a fost străpuns cu furca: făptașul crezuse că e lup. Un alt câine, tot alb, a fost împușcat, la hotar, de către o strajă. Era al unuia dintre paznici, venise adulmecând urma stăpânului. Confuziile au născut un gând periculos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
timp ce-și lua deciziile solitare, începea să simtă în jurul lui locurile goale ale celor pe care Tiberius îi ucisese. Păruseră procesele nevrotice ale unui tiran, însă reprezentaseră decapitarea precisă a unui segment politic. Tiberius, „așa cum arunci bucăți de carne dulăului ca să prădezi casa“, își câștigase siguranța aruncându-i la optimates, unul după altul, pe capii partidului advers. Lenta epurare fusese condusă cu mare pricepere și mersese în profunzime, încât partidul de populares nu avea să-și mai revină vreodată. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tiran mergea travestit pe străzi și prin taverne, ca să afle ce credeau cu adevărat oamenii despre el? Își îngropă fața în pernă. „Puterea e un tigru“, își spuse disperat, „care stă ghemuit singur pe o stâncă, în timp ce o haită de dulăi latră în juru-i“. Cu ochii închiși, căută întunericul unde dispăruse umbra tatălui său. Vorbea cu el, sau își închipuia că gândurile sale ajung undeva, dincolo de moarte. „Câtă vreme ai păstrat înlăuntrul tău prevestirea aceea? La asta te refereai când îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îndrăzni să-l abordeze; își șopteau unul altuia banalități, aruncându-și câte o privire, în timp ce tăiau bucăți din potârnichile grase aduse de pe colinele din Corfinium. Se gândeau la tânărul din palatele imperiale, căruia moartea îi dădea acum târcoale ca un dulău lăsat slobod noaptea într-o grădină. În cele din urmă, Valerius Asiaticus declară, luându-i pe nepregătite: — Momentul cel mai important va veni imediat după asta. Glasul său dur și lipsit de teamă pătrunse ca un cuțit în mințile celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Ți-am spus, și știi și tu, că puterea e un tigru... Puterea ești tu, răspunse Herodes patetic. — Un tigru ghemuit singur pe o stâncă, spuse Împăratul privind din nou spre oaspeți, care îi întorceau zâmbetul, în timp ce o haită de dulăi latră în juru-i - luă o înghițitură de vin. Și de departe, pe cai - continuă, observând spaima care se așternea pe chipul lui Herodes -, sosesc vânătorii. Dădu cupa unui servitor. — Vino să ne așezăm, îi spuse. Aruncă o privire drăgăstoasă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
relansare. Dar, deocamdată, România nu este o asemenea companie ipotetică, ci e o țară în care micii acționari ai întreprinderilor care încă mai merg, înjură nervos, dar stau încolonați, la cheremul unui consiliu de administrație format dintr-o gașcă de dulăi hulpavi, al căror singur imperativ e cum să câștige cât mai mult prin inginerii speculative, în timp ce companiile respective se duc încet dar sigur de râpă. Cioclii care o îngroapă, nu și fac probleme de conștiință, ci imediat pun ochii pe
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
acasă într-o zi de duminică. Noroc, nea...! îi aruncă din vârful buzelor secretarul de partid al comunei, ștergându-și fața de nădușeală cu o batistă mototolită și murdară. Stelian avu impresia că vorbele celuilalt aduceau cu un mârâit de dulău întărâtat, care nu poate totuși să muște. Fără îndoială că istoria recentă cu verișorul Marangoci de la cooperativă nu-i picase tocmai bine la lingurea și-l făcea să-l privească chiorâș... Și ce mai faci dumneata, tovarășe pensionar, așa, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
A mai pășit și a ajuns într-o sufragerie maaaaaare, ca un apartament regal. Deasupra patului, încadrat într-un medalion oval, două litere se „îmbrățișează”: „F” și „G”. Un mic iepuraș timorat stătea pitit. Copilul îl persiflă și atunci doi dulăi au ieșit dintr-o nișă. A înțeles: cei fără apărare trebuie apărați. În minte începea să i se contureze o idee. Cu chibzuință a ajuns în Holul de onoare. Lângă un pult era iarăși acea fată. I-a zâmbit, apoi
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
bărbătească Îi ordonă „culcat”. Câinele se supuse dar nu de tot pentru că un mârâit sau scâncit tot se mai auzea, ca o părere de rău. Chiar Petru regretă gestul. Retragerea, Însă, ar fi fost suspectă și periculoasă În același timp. Dulăul l-ar fi sfâșiat Înainte de a ajunge În stradă. Ce doriți? se auzi dinăuntru. Era o voce calmă, de om așezat, sigur pe sine și pe forța câinelui său. În legătură cu anunțul din ziar, bâigui Petru, căruia nu Îi era Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care dădea pe-afară, își aprinse alta și își șterse fruntea de sudoare. M-am uitat în jurul meu și l-am văzut pe Ellis Loew sprijinit de peretele de vizavi. Vogel și Koenig îl flancau, de parcă ar fi fost niște dulăi gata să sară la atac la comanda lui. Printre pârâielile din difuzor răzbătu un oftat. Mi-am întors privirea și l-am văzut pe suspect cum se foiește în scaun. — Și asta-i ultima oară când trebuie s-o spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și râdeau de câte ori el făcea o glumă tâmpită. Dacă pe papa îl durea capul, toți făceau rugăciuni ca să-i treacă. Dacă papa sforăia, era semn că avea un somn bun și erau mulțumiți. Și, dintr-odată, toți deveniseră ca niște dulăi furioși. Săracul papa Formosus avea acum un cusur foarte grav. Era mort. Așa că toți se uitau la cadavrul îmbrăcat în odăjdii fără să le mai fie frică de el. Nu, nici mie nu-mi mai era frică. Deloc, absolut deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vin să ne ucidă! strigă el. (Iahuben începu să se frământe, neștiind ce să facă). Să fugim cât mai e timp! strigă Auta din nou. Soldații erau la douăzeci de pași. Lumea se ferea, mirată. Doar un câine mare, un dulău ciobănesc cine știe cum rătăcit în această mulțime, se împletici între picioarele unuia din sutași. Străinul scoase liniștit dintr-un buzunar o țeavă scurtă, albastră, și strigă spre soldați în limba atlantă, cât putu de tare: - Nu vă apropiați de noi, spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Arcul de Triumf, fu smucită ușor dreapta de volan și avansă de-a lungul șoselei Kiseleff, precum mercurul prin capilarul unui termometru. De pe capotă, neputîndu-și cizela educația, Dulcele Doru și Relu Înmiresmatul lansau gesturi obscene rarilor trecători ce-și plimbau dulăii tărcați prin acest scurt defileu al unor vile mai impozante decât cele ale unor vânzători de sclavi. O dată cu taximetrul înainta și-o maree a abjecției, crimei și marilor semne din soare, stele și lună. Has-Satan mișca imperceptibil din cap, salutând
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
PENTRU AUR" își făcu apariția și coborî un enorm câine gălbui, îndreptîndu-se indolent, ca-ntr-un inedit duel între pistolari, în lungul străzii, cu taxiul pe urmele sale. Iar când taximetrul, în sfârșit, acceleră încercînd, din răsputeri, să îl calce, dulăul, mai sprinten, se și refugie, schelălăind batjocoritor, într-o gură de canal fără capac, răsărită, ca prin minune, în dreapta sa. Genel încercă să dezghețe atmosfera, pe care tot el, înainte, o împuțise și-o încordase. - Pe câinele Șopîrlacu... despre care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
resimțea persistent cum limba solzoasă a Procletului îi linsese cornetele osoase ale cavității nazale, îi desfundase sinusurile și canalele, îi ondulase cartilagiile. Și, ieșindu-i pe partea cealaltă, i se așezase, mușchi tegumentos, să zacă alături de limba sa, precum doi dulăi somnoroși, pe planșeul vascularizat al cavității bucale. Pe la ora 15,20, Ho diábolos îl mână printre casele indisciplinate, neconstruite în linie, ci după profunda știință a bunului plac, de-a lungul curților garnisite cu troace, cotețe de porumbei, automobile stricate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fiecare bulbucătură din zid. Iar când, în sfârșit, se vîrî în pat, pregătindu-se să se înalțe ca o pară de foc, pentru câteva ore, pe cerul orașului, Ho diábolos ascultă întîi liniștea din jur, zimțată de joagărul greierilor, clefăiturile dulăilor ce-și rodeau înnebuniți cîte-un mădular, schelălăiturile paturilor în care bunicuțe lubrice își atrăgeau din zbor cîte-un nepot. Își aruncă apoi cu veselie capul pe spate. Și izbucni într-un răcnet, ce înmuie până și lipiciul sticlelor de pe mesele din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
publica). Pe amărâții aceștia nu-i citeau nici măcar mămicile lor. (Ăsta era și secretul care-i ținea împreună. Se citeau între ei.) Se citiseră și-n seara aceasta. Se forfecaseră pe drum.) Unul mic, botos, ochelarist și rău ca un dulău, Horia, trebuind să recunoască, în cele din urmă, că textele recitate cu puțin înainte de către un hăndrălău pântecos, pe numele său Cristi, fuseseră, e drept, superbe. Îl durea să admită că erau ele așa de extraordinare. Însă oricât de extraordinare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]