5,880 matches
-
de-acasă și roiul, să nu te mai prind azi pe-aici că e de rău. Se execută, se echipează la chibrit ca un adevărat soldat și, fără să mai pună nici o întrebare, o tulește afară. Încep să scormonesc prin dulapuri, să răstorn sertarele cu fundul în sus, să mișc fiecare obiect de la locul lui. Așa se întîmplă cînd ești nevoit să faci totul în pripă, lucrul pe care-l cauți ți-e sub nas, dar nu-l zărești decît după ce
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
pat cu o saltea de puf, și cu un morman de perne de diferite culori, o masă cu picioarele curbate pe care era un coș cu mere, un scaun Înalt pe care mă cocoțam cu efort, și un fel de dulap care, În jumătatea lui dreaptă avea niște rafturi pe care erau puse În stive egale farfurii de toate mărimile și formele. Fereastra dădea spre o mică livadă de meri, vișini și pruni și era mândria bunicului, care trudise la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
casă tata mă ademenește cu vaselina, Îmi unge cu ea Încheieturile mâinilor, apoi intrăm Împreună În garajul Întunecos. Tata miroase a vaselină, a transpirație și a vin acru. Bicicleta pe care nu m-am urcat niciodată stă rezemată de un dulap de fier din garaj și tata o mângâie ca pe un copil. În bucătărie mă simt bine. Mama a umplut castronul alb cu salată de roșii cu ceapă. Mâncăm toți trei salată de roșii cu brânză și bem ceai. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mult chiar, ca pe ceva deja pierdut, dezintegrat, golit de sens și care urma să fie mutat de acolo. Mâine eu și Antonia aveam să împărțim între noi aceste obiecte ca pe o pradă jalnică, pentru a fi ascunse prin dulapuri, ca niște secrete urâte, sau pângărite de eticheta unui agent de licitație. Am lovit ușor paharul din sticlă de Waterford, iar în clinchetul său am auzit ecoul unui glas care-mi spunea: Am impresia că, de fapt, nu doriți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
i-am spus, răspunse Georgie. — I-ai spus tot? — Tot. — De ce? — Pentru că n-am putut să o mint, zise Georgie. Își îndreptă piciorul și-și frecă glezna. Apoi coborî de pe masă prelingându-se în jos și se îndreptă șchiopătând spre dulap de unde scoase o sticlă de gin. Se pare că nu mai avea pahare curate. Arăta absolut sfârșită. — Ești complet nebună, am spus, și pe deasupra ești o trădătoare fără pereche. Ai lăsat-o pe femeia aia să facă ce vrea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
constatând cât de puține locuri mai rămăseseră unde gândurile mele se puteau duce fără a stârni durere sau culpabilitate, mi-am spus că trebuie să mai beau niște whisky și mi-am amintit că Palmer avea o sticlă într-un dulap din sufragerie. Lăsând luminile aprinse, am traversat holul. Ușa de la sufragerie era închisă. Am deschis-o și am intrat. Nu era întuneric în sufragerie și mâna mea a ezitat în drum spre întrerupător. În sfeșnicele de argint așezate pe masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
operă. Antonia ar fi trebuit să stea și să mă aștepte. Mi-a displăcut această indiferență față de ritmul de desfășurare a propriei mele drame. Ce joacă? am întrebat. — Götterdämmerung. Am râs. M-am ridicat imediat și m-am dus la dulap să caut whiskyul. Trecând prin spatele ei am văzut că este ceva pe masă. Era sabia japoneză, în teaca ei din lemn lăcuit, care de obicei era atârnată în hol. În mod evident Honor Klein își continua operațiunea de dezmembrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
făcusem încă o dată turul casei și mă întrebam dacă n-ar fi bine să mă duc să mă culc și dacă, în cazul că aș face asta, nu mă va apuca o criză de astm. Antonia scosese toate așternuturile din dulap și le întinsese pe scări, iar acum le tria și le împăturea fără nici un rost. Am stat pe palier și am privit-o tăcut o vreme. A sunat telefonul. — Mă duc eu, am spus și am făcut un pas mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
două extremități ale biroului și m-am ridicat să-i pun unul lângă altul. Arătau mai bine așa. Apoi m-am gândit că n-ar fi rău să beau niște vin și m-am întors în bucătărie. Într-unul dintre dulapuri se montase un suport pentru o mică provizie de sticle. Restul vinului rămăsese în Hereford Square. Asta era încă o problemă. Am luat o sticlă la nimereală. Greutatea sticlei îmi dădea o senzație plăcută, de parcă țineam în mână o unealtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
peste tot. Desigur, majoritatea le-aș fi putut explica spunându-le că am fost iubiți cândva. Dar ce aș fi putut zice despre hainele primite de la Dora? Nu, fuseseră Împăturite și așezate la loc În sertare, pantofii se aflau În dulap, cutia de farduri fusese ascunsă, iar șervețelele erau din nou În bucătărie. De ce să se fi Întrebat poliția dacă altcineva În afară de proprietara apartamentului se Îmbrăca Într-o școlăriță mare și drăgălașă? Ochii mi-au căzut pe o fotografie dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Mai degrabă așa... Acum le Încleștă. N-ar strica să vorbești cu ea. Poate știe ceva? Eu, personal, cred că madame asta a ta avea ceva prețios care i-ar fi trebuit vizitatorului. Și dacă n-a fost fetița din dulap, doar o prietenă ar fi putut... Restul dispăru, amestecându-se cu sunetul lin, ritmat făcut de Konrad care mătura pe jos. O prietenă? Singura persoană care mi-a venit În cap era Karp, Felix Karp de la Fundația pentru Cercetări Sexologice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mi spusese Willy Fischl despre inexistență? Și ce adăugase Erwin Winkler, pur și simplu pentru edificarea mea, grăbindu-se să sublinieze că numele desemna un personaj cu cocoașă, cu buze umede și un nas cărnos, care fusese Închis Într-un dulap și care se ocupa de bufonul curții când acesta avea liber, Își turna câte-un șnaps și se transforma din nou În german - „numai că era mai scund, știi tu... “ „O, knisch-ul meu“, spunea bufonul, aplecându-se peste lighean și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
atrăgea. Într-un fel, mă simțeam de parcă aș fi fost deghizat. Poate la asta se referea Froehlich când vorbea despre „impulsuri“: constrângerea de a face lucruri pe care nu reușești să le justifici rațional? Destul de repede Însă, am descoperit că dulapurile maică-mii erau mult mai incitante. Era de-ajuns să deschid ușile și să inhalez mirosul de santal, să trag sertarele și să simt materialele alunecându-mi printre degete, să deschid șifonierul și să-mi umplu nările cu mirosul pielii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
greșit pe Dora atunci când Își exprimase dorința de a mă Întâlni „În circumstanțe diferite“. Toate astea indicau că renunțase la viața ei de minette. Însemnau că nu de un frate avea ea nevoie. Și mai Înseamnau că mă ascunsesem În dulapul ei, oricât aș fi vrut să mă prefac că n-am făcut-o. Singurul lucru pe care aș fi putut să-l mai fac, chiar dacă prea târziu, era să-mi asum responsabilitatea pentru faptele mele - chiar dacă asta ar fi Înseamnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că avea nevoie de ajutor. Câteva minute mai târziu, când credeam că-mi aduce o surpriză În dormitor, era prea târziu. Cel care a plasat trupul neînsuflețit pe pat cercetase camera cu gesturi grăbite și repezite - mai Întâi noptiera, apoi dulapul și la final scaunul Încărcat cu hainele mele. Am crezut că era Dora, căutându-și țigările. Dar putea fi chiar Anton, Încercând să găsească filmul. Chiar dacă după haine nu și-o fi dat seama că eram acolo, cleștișorii i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
așa cum nici eu nu mai eram un client. Cu toate acestea, vinerea trecută Dora a fost vizitată de doi „AK“. Când a auzit soneria pentru a doua oară, n-a avut de ales și a trebuit să mă ascundă În dulap, ca să poată deschide ușa de la intrare. Dacă e să gândim la plăcinta din bucătărie, Dora avea de gând să sărbătorească ceva. Dar se pare că ea și Kinkel se certaseră. Dacă asistentul lui Röser avea trecutul pe care-l bănuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se curețe - cu aburi și cu un masaj viguros și-un somn lung și adânc - nervii adunați într-o veritabilă piramidă în ultimele săptămâni. Ne încuiem hainele de stradă în dormitorul de la etaj. Pe paturile de fier înșirate perpendicular pe dulapurile de haine, bărbații care au trecut deja prin ritualul de la parter zac nemișcați sub câte un cearșaf alb, de zici că-s victimele unei catastrofe violente. Dacă n-ar răsuna din când în când bubuitul neașteptat al unei bășini sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
scene persane incrustate în argint aurit, picioare rontunjite la strung și tăblii laterale bogat ornamentate cu arabescuri și cochilii sculptate. N-are cum să nu fie același birou. Aici am luat-o spre dreapta, printr-un coridor strâmt, format din dulapuri, apoi am luat-o din nou spre dreapta, în dreptul unui bufet neoclasic, apoi spre sânga, în dreptul unei sofale în stil federal, dar am ajuns înapoi. Helen Hoover Boyle pune degetul pe intarsiile de argint aurit, pe curtenii persani acoperiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ce vorbiți. Din locul în care stăm, în fiecare direcție pornește, pe câțiva metri, câte un coridor îngust mărginit de piese de mobilier. Apoi, fiecare coridor cotește sau se ramifică în alte coridoare, cu șifoniere îngrămădite unul într-altul, cu dulapuri înghesuite laolaltă. Mobilele mai scunde, fotoliile, canapelele, mesele, nu lasă privirea să ajungă decât până la alt coridor de colivii, până la alt perete de pendule bătrânești, de paravane lăcuite și de secrétaire-uri în stil georgian. Aici mi-a propus să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
atârnate cu susul în jos. Deasupra tuturor acestora se arcuiește acoperișul depozitului, o grămadă de grinzi curbate care susțin fierăraia ruginită. — Veniți după mine, zice Helen Boyle. Eu parcă știam că mușchiul crește doar pe latura dinspre nord a unui dulap... Își umezește două degete în gură și le ține în sus. Vitrinele rococo, bibliotecile iacobine, comodele neogotice, sculptate și lăcuite, șifonierele în stil franțuzesc provincial se înghesuie în jurul nostru. Cabinetele de colecții edwardiene din lemn de nuc, oglinzile victoriene, etajerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-ați face în viață, nu va mai avea nici un sens peste o sută de ani? zice. Credeți că peste un secol o să-și mai aducă aminte cineva de soții Stuart? Se uită la toate suprafețele lustruite, la tăbliile meselor, la dulapuri, la uși, peste care plutește oglindirea ei. Oamenii mor, zice, oamenii dărâmă casele. Dar mobilele, mobilele bune, frumoase, rămân și durează, nu au moarte. Șifonierele sunt gândacii de bucătărie ai culturii noastre, zice. Și, fără să-și încetinească pasul, trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cumpăr așa cum îmi convine mie. Mai facem câțiva pași, iar coridorul se deschide spre o pădure de cuiere-pom și suporturi pentru pălării, rasteluri pentru umbrele și suporturi pentru paltoane. Dincolo, în depărtare, se vede un alt zid de rafturi și dulapuri. — Elisabetan, zice, atingând fiecare mobilă. Tudor... Eastlake... Stickley... Atunci când iei două mobile vechi, un șifonier și o oglindă, să zicem, și le îmbini una cu alta, îmi explică, experții numesc asta o piesă „măritată“. Ca antichitate, nu are absolut nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să vă iubească. Nu. Și ea zice: — Poate aflați cum să prefaceți pietrele în aur. Și eu zic nu și fac stânga-mprejur. — Poate reușiți să aduceți pacea în lume, zice. Și eu zic nu și pornesc printre zidurile de dulapuri și cufere. Printre baricadele de cabinete de colecție și tăblii de pat, mă angajez într-un alt canion de mobile. În spatele meu, Helen strigă: — Poate aflați cum să prefaceți țărâna în pâine. Și eu îmi continui drumul, șchiopătând. Și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
chin și atâta timp, viața mea, irosite. Am distrus tot ce-am sperat că-mi va supraviețui. În după-amiaza în care m-am întors acasă de la muncă și le-am găsit, am lăsat mâncarea în frigider. Am lăsat hainele în dulapuri. În după-amiaza în care m-am întors acasă și am văzut ce făcusem, aceea a fost prima casă pe care am călcat-o în picioare. O moștenire de familie fără moștenitor. Candelabrele minuscule, focul de sticlă si farfuriile. Înfipte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu o imensă oglindă fațetată aplicată pe ușă, Helen mângâie stâlpii și ghirlandele sculptate și zice: — Nu vrei să dobândești nemurirea împreună cu mine? Asemenea acestei mobile, călători în viața de după moarte, privind cum mor toți cei care ne iubesc. Paraziți. Dulapurile astea. Helen și cu mine, gândacii de bucătărie ai culturii noastre. Ușa cu oglindă este brăzdată de o cicatrice adâncă lăsată de inelul ei cu diamant. Din vremea în care detesta rahaturile astea nemuritoare. Să ne închipuim cum ar arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]