617 matches
-
naționalismului românesc sunt înțelesurile ulterioare, de aceea, în continuare, reflectorul analitic va fi fixat pe emergența acestor noțiuni în spațiul cultural românesc. Pe parcursul secolului al XVIII-lea s-a produs tranziția de la sensul III, națiunea ca elită reprezentativă pe plan eclezial, politic și socio-cultural, la o formă embrionară a sensului IV, națiunea ca popor purtător al suveranității. Analiza conținutului petițiilor semnate de Inocențiu Micu-Klein indică faptul că episcopul unit a operat cu două accepțiuni diferite ale termenului de "națiune". K. Hitchins
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
națiunea ca popor purtător al suveranității. Analiza conținutului petițiilor semnate de Inocențiu Micu-Klein indică faptul că episcopul unit a operat cu două accepțiuni diferite ale termenului de "națiune". K. Hitchins (1987) reperează o tranziție de la semantica lui natio ca elită eclezială înspre o înțelegere mai inclusivistă a "națiunii" ca o "comunitate solidară prin origini comune, obiceiuri și religie" (p. 39). Petițiile inițiale adresate de Inocențiu Micu-Klein în mod clar fac parte din paradigma națiune = elită (în cazul specific al românilor transilvăneni
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o înțelegere mai inclusivistă a "națiunii" ca o "comunitate solidară prin origini comune, obiceiuri și religie" (p. 39). Petițiile inițiale adresate de Inocențiu Micu-Klein în mod clar fac parte din paradigma națiune = elită (în cazul specific al românilor transilvăneni, elita eclezială unită). În concepția episcopului blăjean, tributară gândirii politice a timpului, națiunea română nu includea și țăranii, cu atât mai puțin etnicii români din afara arcului carpatic. În timp, însă, Micu- Klein a utilizat din ce în ce mai pregnant o înțelegere populară a termenului de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cu Roma în schimbul recunoașterii unor drepturi politice care ar fi schimbat raportul de forțe consfințit în ordinea politică transilvăneană, înclinând balanța puterii decisiv în favoarea curții, în același timp în care echilibra diferențialul puterii pentru români. Marii perdanți ai acestei afaceri ecleziale cu masive ramificații politice erau, neîndoielnic, "națiunile politice" consacrate de sistemul Unio Trium Nationum. Termenii contractului (căci despre așa ceva a fost vorba, în acest caz limbajul contractualist pierzându-și valențele metaforice), consfințiți imperial prin cele două diplome leopoldine ale unirii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
precizarea tot mai lămurită a unei forme incipiente de conștiință națională. Lepădarea ortodoxie ancestrale în care era codificată, oricât de nelămurit încă, conștiința de sine românească, a produs un gol identitar ce risca să arunce în aer nu doar afacerea eclezială a unirii, cât însăși identitatea neamului românesc concrescută cu spiritualitatea ortodoxă. Caftanul ortodox, sub forma ritualisticii liturghice și a îmbrăcăminții preotești, pe care negociatorii unirii au izbutit să îl salveze, nu era însă suficient pentru a umple acest vid creat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a făcut europenizarea civilizației românești. Lunga "epocă a bucoavnei" în educația românească și literatura sa didactică a durat mai bine de un secol și jumătate, din 1699 până în 1870. Ea este inaugurată prin publicarea la Bălgrad (singurul centru cultural și eclezial ortodox și românesc în perioada respectivă) a Bucoavnei de la 1699, aceasta devenind astfel prima carte școlară românească (Ghibu, 1975, p. 33) [1916]. Piatră de temelie a învățământului românesc, însemnătatea didactică a Bucoavnei a fost reliefată prin tipărirea unei ediții critice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
având o utilitate publică, profitabilă pentru statul habsburgic. Până la politicile educaționale inițiate de împărăteasa Maria Tereza, a cărei domnie s-a întins peste patru decenii (1740-1780), educația în teritoriul imperiului a fost lăsată în apanajul bisericilor. Corolarul logic al încadrării ecleziale a educației a constat în faptul că conținutul învățământului a avut în exclusivitate o coloratură religioasă. În timpul lungii domnii a împărătesei, statul habsburgic își manifestă interesul față de educație, redefinindu-și radical atitudinea față de aceasta din indiferență statală și delegare în jurisdicția
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
română (în 1813, prin Gheorghe Asachi în Iași la Academia Domnească și 1818, prin Gheorghe Lazăr în București la Școala de la Sf. Sava), limba de predare în școlile gimnaziale și superioare din cele două principate era greaca. Sub aceste auspicii (ecleziale din punct de vedere organizatoric și grecești din punct de vedere lingvistic), nu constituie o surpriză faptul că conținutul educațional avea o puternică și aproape exclusivă fibră religioasă. Ulterior instituționalizării învățământului prin Regulamentele școlare din 1832, respectiv 1834, al căror
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin Edictul de la Milano din 313 și mai apoi oficializată ca religie de stat în 380 prin Edictul de la Tesalonic sub Teodosiu cel Mare, românii erau deja creștinizați. Micu afirmă că pe teritoriul Daciei era instituită chiar și o infrastructură eclezială, cel puțin așa reiese din spusele sale potrivit cărora "pe vremea împăratului Constantin, la anul 316 în Dachiia era creștini și era episcopi", în condițiile în care "românii în Dachiia, și dincoace și dincolo de Dunăre, în veacul al doilea și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mulți mucenici s-au făcut" (Micu, 1995b, p. 196). Chiar și popoare creștinate au violentat simbolic credința românilor. Primii care au alterat fondul latin al credinței strămoșești au fost bulgarii, care, datorită faptului că bisericile românești se aflau sub jurisdicția eclezială a bulgarilor (după ce aceștia s-au creștinat în veacul al IX-lea), au introdus limba slovenească în locul celei românești ca limbă liturgică. Iar mai apoi, ungurii deveniți catolici prin creștinarea regelui Ștefan în anul 1000, "ca schismatici [îi țineau pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
educației de stat, ca for organizațional suprem însărcinat cu responsabilitatea instituțională asupra învățământului public; d) măsurile luate au fost încununate prin stabilirea autorității jurisdicționale statale asupra tuturor unităților de învățământ, atât asupra celor existente în jurisdicția altor autorități (de regulă ecleziale), cât și asupra celor ce urmau a fi înființate (Ramirez și Boli, 1987, p. 9). După cum se va vedea în cele ce urmează, autoritățile noului stat român înființat în 1859 nu fac excepție de la acest tipar, reacțiile acestora cu privire la educație
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Adevărata moștenire lăsată posterității de Mihai Viteazul nu a fost nici politică, nici națională ori socială (faimoasa "legătură" a lui Mihai prin care a legiferat iobăgia în Transilvania probează că principele nu a fost interesat de emanciparea țărănimii românești), ci eclezială: "Favorizarea elementului romănesc s-a făcut în direcția culturală, în biserică. A scutit pe preoți de sarcinile servile. [...] A legat întreaga biserică ardelenească de Târgoviște, legătură care a rămas și după el" (Floru, 1923, p. 120). Prin instituirea Mitropoliei Ortodoxe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
semnalează: "odată cu Mihai Viteazul, un început de romanizare a Ardealului înstrăinat" (p. 120). "Instinctul național" care pulsa în Mihai s-a concretizat astfel nu în unificarea politică (vremelnică și sortită eșecului datorită lipsei conștiinței naționale în epocă), ci prin unificarea eclezială. Înființarea Mitropoliei Ortodoxe a reprezentat fundamentul instituțional pentru desăvârșirea unității sufletești a românilor. Un secol mai târziu, unitatea eclezială, ca temelie instituțională a unității spirituale a românilor, avea să fie scindată în urma acceptării de către Mitropolia Ardealului a trecerii formale la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
s-a concretizat astfel nu în unificarea politică (vremelnică și sortită eșecului datorită lipsei conștiinței naționale în epocă), ci prin unificarea eclezială. Înființarea Mitropoliei Ortodoxe a reprezentat fundamentul instituțional pentru desăvârșirea unității sufletești a românilor. Un secol mai târziu, unitatea eclezială, ca temelie instituțională a unității spirituale a românilor, avea să fie scindată în urma acceptării de către Mitropolia Ardealului a trecerii formale la catolicism. Unirea cu Roma a însemnat însă dezbinarea unirii spirituale a românilor, fapt care, în interbelic, trece ca o
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
perfect rezonantă cu teza românității duale pe care Nae Ionescu o va explicita în 1932. Pentru directorul de conștiință al generației '27, Samuil Micu, datorită apartenenței sale confesionale, poate fi "bun român", dar niciodată "român" pur și simplu. Trădarea elitelor ecleziale s-a repercutat negativ asupra unității românilor ardeleni, până atunci organizați în propria lor biserică națională (ortodoxă), ducând la o schismă a românității: "Un alt rău a ieșit acum din această unire cu Papa: desbinarea Românilor în două tabere: uniți
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dialectic, factorii materiali bat întotdeauna factorii spirituali. În 1948, Biserica Unită a fost desființată, episcopii săi depuși din funcție, iar întreg patrimoniul, inclusiv enoriașii, a fost transferat Bisericii Ortodoxe Române. Persecutarea Bisericii Unite, culminând cu desființarea prin decret a instituției ecleziale în decembrie 1948 și încarcerarea clerului refractar absorbției înăuntrul Bisericii Ortodoxe, este cumva prevestită de manualele de istorie. În Istoria României. Manual unic pentru clasa a VII-a elementară (1948) publicat în același an cu măsurile anti-unitate, Unirea cu Roma
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Alcoholics Anonimous, 1976, p. XV). Doi ani mai târziu au apărut încă două centre în New York, respectiv în Cleveland. În Europa, programul AA a fost extins prima dată în Marea Britanie, în 1947. Programul AA are un caracter spiritual, în ciuda independenței ecleziale (Tilson, 1952, p. 66). Scopul principal al programului AA este abstinența completă (Gelder, Gath, Mayou, 1994, p. 422). De asemenea, singura condiție pentru participare este dorința reabilitării care, afirmă liderii asociaței, este suficientă pentru trecerea cu succes prin cei 12
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
lucid în analiză, mustind de o umilă speranță în ceea ce privește recomandările și util în stimularea reflexiei oricărui credincios, indiferent de propria stare de viață. Anul 2015 este primul «an» al acestui pontificat, și ne referim aici la acei ani dedicați reflexiei ecleziale asupra unei determinate teme. Ne aflăm pe brazda unei tradiții care, de acum, trece dincolo de succesiunile jubileelor, ale anilor sfinți și se strecoară în viața de zi cu zi tot mai des. Însă, ceea ce ne face să ne minunăm, oarecum
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
ciudate vorbele mele. În momentele de «criză» ale Bisericii, adică în epocile în care «judecarea» faptelor era crucială, viața consacrată a fost antidotul trădărilor oficiale ale evangheliei, a fost un adevărat ghimpe, incomod și salutar, o profeție pentru întreagă comunitate eclezială. Din punct de vedere istoric, viața consacrată apare în jurul secolului al IV-lea într-un efort extrem, nu pentru a-i pune în afara legii pe idolii nimicitori ai săracilor - la o astfel de strategie reflectaseră Constantin și Teodosiu - ci pentru
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
lichide, destul de numeroase în zilele noastre. Cred că este corect să recunoaștem că, de multe ori, atitudinea ecleziastică nu ne ajută să spunem «adevărul» despre sine. Aceasta se întâmplă și pentru că, de multe ori, chiar dacă nu întotdeauna, viața dinlăuntrul structurilor ecleziale este marcată de o fățărnicie dureroasă când vine vorba de sinceritate, sentiment ce, câteodată, ne face milostivi și simțitori, însă, de cele mai multe ori, ne face să fim ursuzi și necruțători. Vorbindu-le superiorilor generali, papa Francisc nu și-a ascuns
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
de-a dreptul contradictorii. Legătura pe care un bărbat ori o femeie o are cu partenerul, cu fii și cu familia, în general, reprezintă un spațiu de sanctificare și de fidelitate care are precedență în fața oricărei alte datorii ori slujiri ecleziale, iar această întâietate este esențială pentru a nu se ajunge la forme subtile de adulter și de fugă, adesea mascate de exigențe spirituale și pastorale. Tot așa și cu «caritatea pastorală» ce trebuie să ocupe viața preotului diecezan: ea este
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
regândire și de o traducere a angajamentelor în formule provizorii (categoricul nu aparține viziunii prezente în epoca noastră), experimentale (viitorul este cel care ne confirmă căile cele mai adecvate pentru a fi adoptate și parcurse) și, din punct de vedere eclezial, autentice, în sensul că noile angajamente de viață și noile idealuri comunitare trebuie să fie semne vizibile pentru toți oamenii vremurilor noastre. În realitate, dacă stăm bine și ne gândim, categoriile culturale pe care le-am amintit (provizoriul, experimentarea, autenticitatea
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
afectiv și spiritual, nu poate să fie decât o relație care păstrează distanțele, o relație care păstrează o diferență în măsură să contribuie la evitarea pericolului fuziunii și confuziunii. Comuniunea întru slujire - un mod diferit de a vorbi despre comuniunea eclezială - este valoarea ce trebuie căutată și cultivată între toți cei botezați și între toți bărbații și femeile de bunăvoință, fără a identifica acest aspect cu nevoia creării unei apartenențe mai mult sau mai puțin strânse ori mai mult sau mai
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
din aceea care ne înconjoară. Trebuie să răspundem acelui apel care ne este adresat în calitatea noastră de persoane care se recunosc și se autentifică întotdeauna prin relație și al căror loc de autentificare și, adesea, de încercare, este dimensiunea eclezială, realitate ce reprezintă încununarea renunțării la orice formă de izolare din comoditate sau elitară. Putem să reluăm textul deja citat al părintelui Rondet: «Chiar și viața eclezială este pentru noi o cale de autentică sărăcie. Chiar și acolo realitatea ne
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
relație și al căror loc de autentificare și, adesea, de încercare, este dimensiunea eclezială, realitate ce reprezintă încununarea renunțării la orice formă de izolare din comoditate sau elitară. Putem să reluăm textul deja citat al părintelui Rondet: «Chiar și viața eclezială este pentru noi o cale de autentică sărăcie. Chiar și acolo realitatea ne despoaie de visele noastre, pentru a ne deschide spre Cristos, prezent acolo unde doi sau trei se adună în numele său. Noi toți am visat Biserica, iar când
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]