109,106 matches
-
egalizarea valorică a tuturor lucrurilor acestei lumi. O egalizare care dezamorsează posibilele conflicte, împingînd peisajul universal pînă la neutralitatea abstracțiunilor: "Să eșuezi/ pe o insulă încețoșată/ să plantezi nori/ cînd ziua e egală cu noaptea/ și ție totul îți este egal/ ca și cum granițele dintre ființe/ s-ar stinge pînă la simple ultime numere" (Numere ultime). O astenie rezumă de la sine senzațiile, astfel încît vocea se contrage în șoaptă: "încerc să-mi fac prietenă/ oboseala ce mă cuprinde/ toate gesturile lîncezesc/ într-
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
succint portret făcut lui Eugen Todoran în care, toți cei care l-au cunoscut pe regretatul rector al Universității din Timișoara vor recunoaște cu siguranță modelul: "Astfel s-a cristalizat prin vreme, pentru mine, o imagine psiho-morală statornică: Eugen Todoran, egal cu sine însușiť, am spus la aniversarea cu numărul 50 sau 60, și cred și acum lucrul acesta, dar precum la un copac, în același tipar, pe același trunchi, se adaugă, an de an, inele noi, - acestea îl fac mai
Ultimul cerchist de la Sibiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10060_a_11385]
-
film experimental, din 2004, a fost cel mai surprinzător eveniment al Muzeului Florean, din păcate fără ecouri mediatice pe măsură. E adevărat, și genul ca atare, și limbajul mai greu accesibil, și absența unor comentatori care să stăpînească în mod egal expresia cinematografică și pe aceea a artelor plastice, face dificilă comunicarea și, cu atît mai mult, analiza. Președintele juriului acestei prime ediții , Alex. Leo Șerban, a compensat, însă, prin prezența lui la Baia Mare, deficitul de comunicare ulterior. Oricum, faptul că
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
Liviu Dănceanu "să nu încarce pre sine aceea ce nu poate purta" Dimitrie tichindeal (Fabule) 1. Mă întreb adeseori: cum se poate concilia interpretarea muzicii clasice cu cea a muzicii contemporane? Care sunt șansele unui interpret de a restitui în egală măsură și cu bune rezultate atît partiturile arondate tradiției muzicale, cît și pe cele din clasa trufandalelor autentice? Se aud tot mai multe voci care cîntă aria unei stratificări ori a unei specializări în breasla interpreților: pe de o parte
O samă de contraste by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10080_a_11405]
-
spațiu fantasmatic, învârtindu-se apoi în el cu satisfacția proprietarului ce-și mângâie mobilele. Este motivul pentru care nu poate să apară, de nicăieri, măcar un grăunte de inedit. Odată prinse firele "imaginației" producătoare, acestea se derulează la o temperatură egală și după un identic algoritm poetic. Tema dublului ori motivul incestului, triunghiul unei familii disparate până la destrămare (un tată mort sau plecat, o mamă cu ochi alunecoși și inimă rece, un fiu evoluând la limita demenței schizoide) sunt abordate de
O rochie strâmtă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10100_a_11425]
-
altele, regimurile politice bazate pe egalizarea membrilor societății, întru înscăunarea unei justiții care să corecteze natura, sfârșesc bizar în băi de sânge, mizerie generalizată, teroare. Și, ca un făcut, fără pic de egalitate. A asigura fiecărui nou născut o șansă egală în existența ce urmează reprezintă punctul de onoare al unei Constituții nu doar democratică, dar și de un real pragmatism. în ce măsură, însă, izbutește, în aplicare, pe lungul traseu ce succede nașterii individului, aici nici un fel de măsuri legislative nu pot
Meritocratia hotiei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10113_a_11438]
-
cea atonala) depășesc limită anului '68 și își continuă existența prin reprezentanții săi marcanți, insă deja în contextul emergentei progresive a postmodernismului că ideologie, estetică și nouă concepție dominantă a gândirii artistice, o concepție radical diferită de conținutul și, în egală măsură, de consistentă celor două tradiții anterioare „conviețuitoare”. Concluzia este evidentă și se rezumă la ideea că (a) nu toate tipurile de practici muzicale existente în perioada postmodernă răspund și corespund ideologiei și esteticii postmoderne (compozitori „neconvertibili” și până la urmă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
footnote> este pulverizata într-o multitudine de micro-istorii, privilegiat fiind aspectul particular al fiecărui fenomen singular. În acest sens, a considera "detronarea" unei istorii privilegiate în favoarea unui pluralism micro-istoric drept "ieșire din istorie" sau, același lucru, "sfârșitul istoriei", reprezintă în egală măsură o exagerare, o distorsionare și un fals. Iar transferul de la o istorie liniară, selectivă și exclusivista (eliminatorie) la o istorie văzută că sincronia unei multiplicități micro-istorice plasată într-o continuă expansiune tipologica (incluzivă) reprezintă un prim pas înspre posibilitatea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
această data însă, văzute prin grila de lectură a postmodernității. Schimbarea punctului de focalizare determina transformarea întregii imagini. Consecuția argumentelor se desfasoara după cum urmează: 1. Drept punct de pornire putem considera această "stilemă" a postmodernității care este fragmentarea și, în egală măsură, starea diseminata, împrăștiata sau de-construită a obiectelor/fenomenelor care generic intră sub incidența determinativului de postmodern. Starea fragmentată o putem reprezenta atât în sensul unui (a) corp modernist "mutilat" printr-o dezmembrare asumată la modul declarat, sub formă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și dispersate nu mai dețin calitatea modernista care le definea integritatea în cadrul vechiului context, pe când în noua lor stare ele adopta o aparentă identitara diferită ca parte a unui nou mod de legitimare că fenomene ale postmodernității). Postmodernitatea reprezintă în egală măsură ambele ipostaze și se legitimează în imaginea stării dispersate, răcite (doar aparentă și suprafață că simulacru) și, în același timp, inerte ("încremenite") ale fragmentelor moderniste suspendate în "imponderabilitatea" unei echitemporalități generalizate (că sinonim al meta-referențialității). Iar această imagine a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în general, si postmodernismul muzical în particular reprezintă consecință logică a sfârșitului ultimei avangarde, ele amândouă reprezintă în același timp deja un „altceva” calitativ diferit de modernismul anterior, ajungând în consecință să fie definibile în imaginea unei alterități radicale.. În egală măsură devine mult mai clară semnificația particulei post- în accepțiunea ei constatativa (pasivă) mai degrabă decât una declarativa sau determinanta (activă), deoarece calitatea "slabă" sau "slăbită" a lucrărilor muzicale implicit postmoderne (de la Sinfonia lui Berio sau Hymnen de Stockhausen la
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
binomului clasic/romantic se regăsește în articolul "Postmodernism" (The New Grove Dictiionary of Music and Musicians, 2nd edition, London: Macmillan, 2000) aparținând muzicoloagei americane Jann Pasler: "... the modern/postmodern dialectic is an alternating aesthetic cycle like classic/romantic...". footnote>. În egală măsură, putem asocia clasicismul că tensiune obiectivizantă, pe când romantismul va tinde înspre radicalizarea subiectivității. Chiar mai mult, putem încerca aplicarea acestui binom cel puțin la succesiunea etapelor stilistice cuprinse între Renaștere și Postmodernitate obținând următoarea imagine: Prima etapă (orfica): Renaștere
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Francis Dhomont<footnote Francis Dhomont, "Le postmodernisme en musique: aventure néo-baroque ou Nouvelle aventure de la modernité?", în: Circuit: musiques contemporaines, vol. 1, nr. 1, 1990, pp. 27-48. footnote>. Sugestia fiind mai degrabă una metaforica, conținutul acesteia neliniștește și derutează în egală măsură, deoarece impune amplificarea complexității imaginii și, implicit, a confuziei ale cărei grade avansate intenționăm să le reducem până la nivelul unei comprehensibilități și plauzibilitate acceptabile. Rămâne de realizat alegerea între imaginea cercetătorului canadian în care barocul este plasat sub semnul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
precum și muzica Evului Mediu. În realitate, postmodernismul muzical în particular și postmodernitatea în general se prezintă în calitatea lor de raspuns global nu doar la modernitatea care le-a precedat, ci la toată istoria culturală a Occidentului (postmodernitatea) și, în egală măsură, drept concluzie cumulativa meta-istorică la toată istoria artei (și, în special, a muzicii) stilistice (postmodernismul muzical). Această imagine explică și în egală măsură justifica acea ambiguitate și confuzie care domină scrierile teoretice referitoare la postmodernismul muzical, divergență de opinii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
doar la modernitatea care le-a precedat, ci la toată istoria culturală a Occidentului (postmodernitatea) și, în egală măsură, drept concluzie cumulativa meta-istorică la toată istoria artei (și, în special, a muzicii) stilistice (postmodernismul muzical). Această imagine explică și în egală măsură justifica acea ambiguitate și confuzie care domină scrierile teoretice referitoare la postmodernismul muzical, divergență de opinii, conflictul interpretărilor și preponderenta paradoxului într-un context definibil că unul de-doxificator, deoarece fenomenul unei meta-referențialități, generalizată în imaginea unei intertextualități globalizante, amplifica
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sine, definiția întregului în termeni moderniști nemaifiind nici practică și nici practicabila în nouă ordine a lumii, în noile stări de conștiință colectivă, precum și în noua stare a gândirii muzicale. Situația se prezintă drept una comică, dar și absurdă în egală măsură, deoarece ne-o putem imagina desfășurându-se la o creșa, pe Habermas, educatorul, stând în fața unei grămezi de cioburi ale unei "amfore" iluministe, sparte în urmă năstrușniciei sabotoare a unuia dintre copii (care este Lyotard). Educatorul, enervat și oripilat
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o cheie similară cu Brahms sau Reger, Ceaikovski, Stravinski, Orff, Prokofiev sau Hindemith. Chiar dacă putem constată existența unei determinante emoționale, aceasta ar putea fi recunoscută mai degrabă drept o imensă lehamite față de oricare aserțiune cu valoare totalizatoare, mobilizatoare și în egală măsură coercitiva. Altfel spus, o lehamite față de oricare tip de structură metanarativă și față de narativismul însuși ca principiu de articulare a discursului. Alegerile sunt făcute în favoarea unei totalități de fragmente istorice statice, "încremenite" sau în egală măsură în favoarea unei pluralități
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
totalizatoare, mobilizatoare și în egală măsură coercitiva. Altfel spus, o lehamite față de oricare tip de structură metanarativă și față de narativismul însuși ca principiu de articulare a discursului. Alegerile sunt făcute în favoarea unei totalități de fragmente istorice statice, "încremenite" sau în egală măsură în favoarea unei pluralități de micro-istorii stilistice, ambele semnificații acceptate în disponibilitatea și ofertanta lor necondiționată precum și în favoarea unui vagabondaj neimplicat prin depozitele supraîncărcate ale istoriei muzicale, însă într-un mod ludic și ironic deopotrivă. (2) O a doua idee
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
astfel încât cu toții își formulează propriile estetici ca imagine negativă a criteriilor complexității, ultradeterminismului și incomprehensibilității că efecte implicite unei scriituri de tip pan-serial. Atitudinea lui John Cage se concentrează pe expulzarea radicală a controlului procesual, concepția lui culminând în egală măsură în aleatorismul necontrolat (intuitivism sau chance music, principiu bazat și pe "importul" de spiritualitate extra-europeană - spre exemplu, tradiția și practica divinatorie I Ching că strategie componistica)<footnote Formularea propriei concepții estetice-componistice o găsim în: John Cage, "Silence. Conférences et
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
manifestare și legitimare pe care le dețin gândirea modernista - cu pretenția unei privilegieri și hegemonii necondiționate, si, de cealaltă parte, gândirea postmodernista caracterizată prin refuzul asumării oricărei atitudini totalizante și coercitive deopotrivă. Într-o altă ordine de idei, este în egală măsură incitant și sugestiv jocul pe care il întreprinde John Rea atunci când încearcă o resemnificare a istoriei muzicii filtrând-o prin grila de lectură a binomului modern-postmodern: "După epoca lui Wagner, toți compozitorii moderniști, precum și cei postmoderniști mizează pe un
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
acest termen se prezintă ca făcând parte mai degrabă dintr-un dicționar avangardist și semnifică imperfecțiunea, precum și insuficientă câmpului de fenomene postmoderne văzut din optică modernista a controlului și hiperdeterminării. Dezacordul de a împărtăși o idee unificatoare, totalizatoare și, în egală măsură, cu pretenția universalității unui stil internațional, așa cum se prezenta pan-serialismul, a fost exprimat cu toata claritatea de către Luciano Berio în 1983 într-un interviu acordat revistei „Libération”, în care el a afirmat: „Acela care își spune avangardist este
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
footnote Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 127. Este vorba despre titlul Părții a treia din textul citat - “DE MULTIPLES FACETTES”, idee pe care o implicăm în ecuația textului nostru. footnote> a postmodernismului muzical. Ochiul multi-fațetat de libelulă, spre deosebire de privirea pietrificatoare, în egală măsură ciclopica și medusiană, prezintă o realitate surprinzător de diversificata într-o infinitate de detalii, fiecare fiind important în felul său particular. Această idee a particularității importante multiple, una înspăimântătoare și nulă deopotrivă pentru mentalitatea de tip avangardist, reprezintă, surprinzător
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
rupe cu convingerile estetice fundamentale ale postmodernității. În primul rând, cu credința că un material modern, nou, inovativ nu mai este posibil și toate tipologiile de material (muzical - n.n.), cu referire la contextul lor istoric, stilistic sau funcțional, este în egală măsură utilizabil, și din această cauză un stil auto-consistent definit prin referință la prezent nu este posibilă și, în egală măsură, nedorită."<footnote Mahnkopf, Idem., pag. 7. footnote>. În continuarea textului, Klaus-Steffen Mahnkopf prezintă lista compozitorilor care, în opinia lui
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
este posibil și toate tipologiile de material (muzical - n.n.), cu referire la contextul lor istoric, stilistic sau funcțional, este în egală măsură utilizabil, și din această cauză un stil auto-consistent definit prin referință la prezent nu este posibilă și, în egală măsură, nedorită."<footnote Mahnkopf, Idem., pag. 7. footnote>. În continuarea textului, Klaus-Steffen Mahnkopf prezintă lista compozitorilor care, în opinia lui, adera la această ultimă tendința și care îi include pe Mark André, Richard Barrett, Pierluigi Billone, Chaya Czernowin, Sebastian Claren
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Viena. Devastatorul incendiu, considerat printre cele mai mari zece calamități de acest fel din istorie, costase viața a 850 de persoane. După patru ani, la celălalt capăt al imperiului, alt eveniment - mult mai puțin spectaculos - contribuia în proporție cel puțin egală cu precedentul, la luarea unei decizii ce avea să se constituie în actul de naștere al „Salvării“ timișorene. Un simplu fapt divers al iernii anului 1885: în fața vestitei cafenele „Împăratul turcesc“ din cartierul Fabric, un trecător alunecă pe gheața depusă
Agenda2003-32-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281352_a_282681]