726 matches
-
un fel de ruptură între enunț și situația de enunțare (absența cuplului EU-TU, nici o referință la momentul enunțării), în timp ce o conversație se organizează în jurul cuplului EU-TU și al unui prezent ce coincide cu momentul enunțării. Tipologii discursive Tipologiile enunțiative sînt foarte îndepărtate de înscrierea socială a enunțurilor. Pe de altă parte, tipologiile comunicaționale sau situaționale sînt străine funcționării lingvistice variate a textelor. În cazul analizei discursului, ideal ar fi să putem să ne bazăm și pe tipologiile propriu-zis discursive
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
sînt străine funcționării lingvistice variate a textelor. În cazul analizei discursului, ideal ar fi să putem să ne bazăm și pe tipologiile propriu-zis discursive, adică acelea care nu separă caracterizările legate de funcții, de tipuri și genuri discursive și caracterizările enunțiative. Odată cu progresele făcute în cercetarea discursului, vom asista și la dezvoltarea unor asemenea tipologii. Ceea ce numim "discurs de vulgarizare", de exemplu, corespunde unei funcții sociale, dar este legat în același timp de anumite funcționări lingvistice: cele două aspecte nu pot
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
care, din punctul de vedere al scenografiei, are un statut privilegiat. Discursul publicitar aparține tipurilor de discurs în cazul cărora nu putem prevedea dinainte scenografia care va fi mobilizată. Există în schimb tipuri de discurs ale căror genuri implică scene enunțiative oarecum fixe: corespondența administrativă sau raporturile de expert se dezvoltă de obicei pe scene cu foarte multe constrîngeri și se conformează rutinei scenei generice. Alte genuri discursive sînt mai susceptibile să suscite scenografii care se îndepărtează de un model prestabilit
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
în universul actual standardizat al ficțiunilor televizate, filmul este destul de bun. Libération, 25 octombrie 1994 Textul (1) se mulțumește să-și îndeplinească contractul generic adoptînd un ethos distanțat, al unei persoane care expune și evaluează liniștit; el urmează, deci, rutina enunțiativă asociată scenei generice. Textul (2), în schimb, se îndepărtează de ethosul asociat în mod obișnuit acestui gen discursiv. Contractul generic este scrupulos respectat: mai întîi rezumatul filmului, apoi o evaluare, dar planul este încurcat de o lungă introducere ("Astă-seară... rezistă
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
joacă, de asemenea, cu reticențele limbii (amestec de registre, metafore ludice etc.). Femeia care trebuie să "facă progrese" este reprezentată cu ajutorul unui garant ce încarnează absența reticenței: femeia eliberată sexual este cea care ar putea ține acest discurs. 9 AMBREIEREA ENUNȚIATIVĂ Pînă acum am prezentat "cadrele" discursului: tipul și genul discursiv, scena de enunțare. În continuare vom analiza mărcile lingvistice cu ajutorul cărora se manifestă enunțarea. 1. Reflexivitatea enunțiativă Reperajul cu ajutorul enunțării Un enunț nu există în absolut; el trebuie situat în raport cu
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
femeia eliberată sexual este cea care ar putea ține acest discurs. 9 AMBREIEREA ENUNȚIATIVĂ Pînă acum am prezentat "cadrele" discursului: tipul și genul discursiv, scena de enunțare. În continuare vom analiza mărcile lingvistice cu ajutorul cărora se manifestă enunțarea. 1. Reflexivitatea enunțiativă Reperajul cu ajutorul enunțării Un enunț nu există în absolut; el trebuie situat în raport cu ceva. Or, limbajul uman se caracterizează prin faptul că enunțurile iau ca punct de reper evenimentul enunțiativ al cărui produs sînt. Nu se iau în considerare toate
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
analiza mărcile lingvistice cu ajutorul cărora se manifestă enunțarea. 1. Reflexivitatea enunțiativă Reperajul cu ajutorul enunțării Un enunț nu există în absolut; el trebuie situat în raport cu ceva. Or, limbajul uman se caracterizează prin faptul că enunțurile iau ca punct de reper evenimentul enunțiativ al cărui produs sînt. Nu se iau în considerare toate caracteristicile acestui eveniment, ci numai acelea care definesc situația de enunțare lingvistică: enunțiatorul și co-enunțiatorul, momentul și locul acestei enunțări. Atunci cînd citim într-un horoscop: PEȘTI. Serviciu: Vă așteaptă
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
moment. Acest fenomen de reperaj nu este rezervat doar prezentului. În "Anul trecut ați avut în mînă toate atuurile posibile pentru a întreprinde ceva..." sau "Anul viitor veți avea în mînă toate atuurile posibile pentru a întreprinde ceva...", situația enunțiativă este cea care servește ca reper pentru a interpreta "anul trecut", "anul viitor" sau timpurile verbale. Într-adevăr, categoriile de trecut și de viitor sînt definite în raport cu prezentul enunțării: este "trecut" ceea ce nu mai este adevărat în situația de enunțare
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
-TU, coenunțiatorii. Existența, la baza oricărui enunț, a unei categorii fundamentale ca aceea a persoanei este de fapt foarte insolită. Grupurilor nominale li se atribuie o "persoană", în timp ce această "persoană" este o categorie pur lingvistică, un rol jucat în actul enunțiativ: în realitatea din afara limbii pe care o reprezintă enunțurile, ființele nu au persoană. Dacă spunem, de exemplu: Patronul mi-a oferit un calculator atribuim grupului nominal "patronul" categoria de "persoana a treia" pentru că reprezintă persoana despre care vorbim; dar dacă
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
prin enunțarea însăși. În (4) el prezintă o stare de lucruri ca fiind stabilită și emite o judecată de valoare asupra ei: "din fericire" constituie o modalitate numită apreciativă. Astfel, fie că este vorba de persoană, timp sau modalitate, activitatea enunțiativă este esențialmente reflexivă: ea vorbește despre lume arătînd cu degetul propria activitate de vorbire. A spune "eu" înseamnă a desemna pe cineva și, în același timp, a arăta că acel cineva este responsabil de enunțul în care figurează acest "eu
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
eu". La fel, un verb utilizat la prezent se referă la momentul în care este produs enunțul care conține acel prezent. 2. Ambreiere și ambreiori Persoana, timpul, spațiul Numim ambreiere totalitatea operațiilor prin care un enunț este ancorat în situația enunțiativă și ambreiori (sau "elemente deictice", "deictice" sau, mai rar, "elemente indiciale") elementele care marchează această ancorare în enunț. Ambreiorii de persoană sînt: - tradiționalele pronume personale de persoana I și a II-a: eu, tu, noi, voi; - determinanții meu/tău, noastră
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
referința lui el variază în cadrul fiecărei enunțări, dar putem identifica referentul raportîndu-ne la antecedentul său, adică la cotext. În schimb tu nu are referent decît dacă avem acces la mediul fizic al enunțării (cine vorbește cui? unde? cînd?), la evenimentul enunțiativ particular în care "tu" a fost enunțat: este deci un ambreior. Reperaje plecînd de la enunțare și de la enunț Nu toți indicatorii de timp și de spațiu sînt deictice. În fraza care urmează, în ajun nu este un deictic. Paul a
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
eu, tu etc. - reperaje cotextuale: acolo, în acel loc, el, acesta din urmă, al său etc. - reperaje în afara contextului: la Nantes, în Franța, Pierre, soarele etc. Observăm că un anumit număr de unități lingvistice pot fi utilizate atît pentru reperajul enunțiativ, cît și pentru reperajul cotextual. Trebuie, deci, să analizăm modul în care sînt folosite pentru a ști despre cel tip de reperaj este vorba. De exemplu: Pierre a reușit; acest băiat mă surprinde. (reper = cotextul) Ai văzut acest băiat? (reper
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
privilegia sistemul și nu elementul Pentru a afla dacă un enunț aparține sau nu planului ambreiat, nu este suficient să verificăm dacă el conține sau nu ambreiori, adică elemente ca "eu", "acum trei zile", "acum" etc. Ceea ce contează este sistemul enunțiativ în care se dezvoltă și nu prezența unui element particular. Nimic nu ne împiedică să găsim un eu + verb la perfect simplu, dar în acest caz eu nu funcționează ca un ambreior care se opune unui tu: există un eu
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
un fragment ambreiat, la perfectul compus; este comentariul ziaristului care face o evaluare și sintetizează parcursul jucătorului; - de la "un break în fiecare set..." și pînă la "... prea puternic pentru el" avem un fragment non-ambreiat la perfectul simplu. Schimbarea de plan enunțiativ permite povestirea unui șir de acțiuni care au permis obținerea rezultatului anunțat la începutul articolului; - pasajul non-ambreiat include la rîndul său un pasaj de discurs direct, atribuit lui Santoro, și care aparține planului ambreiat. Găsim aici două elemente care implică
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
PERSOANELOR Valoarea mărcilor temporale ale verbelor depinde, după cum am văzut deja, de utilizarea lor. La fel se întîmplă și în cazul utilizării deicticelor de la persoana I sau a II-a, care nu pot fi interpretate decît ținînd cont de mișcarea enunțiativă a textului în care figurează. 1. "Noi", "voi", "eu" Vom vedea, în două exemple foarte diferite, că interpretarea deicticelor de persoană nu poate fi separată de scena enunțiativă pe care o implică fiecare text. Primul exemplu pune în scenă un
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
II-a, care nu pot fi interpretate decît ținînd cont de mișcarea enunțiativă a textului în care figurează. 1. "Noi", "voi", "eu" Vom vedea, în două exemple foarte diferite, că interpretarea deicticelor de persoană nu poate fi separată de scena enunțiativă pe care o implică fiecare text. Primul exemplu pune în scenă un "noi" și un "voi", al doilea nu conține decît un "eu", dar ambele încearcă să includă cititorul în text. "Noi" și "voi" împreună Iată un text care aparține
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
ci o categorie profesională: "inginer comercial export bilingv german". Pronumele "dumneavoastră" este asociat unui prezent non-deictic într-un fragment non-ambreiat: se descrie un inginer ideal care ar realiza niște acțiuni într-o lume virtuală. Găsim în acest caz niște sisteme enunțiative care seamănă cu cele din ghidurile de utilizare ("apăsați pe butonul F; trageți către voi maneta G...") sau din povestirile în care se presupune că cititorul este eroul ("scoateți sabia și înfruntați uriașul cu ajutorul prafului magic; înaintați pînă lîngă cufăr
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
paragraful al șaselea, locul cititoarei nu este precizat decît în mod indirect, cu ajutorul unei părți a corpului său ("pielea"): orice persoană care are o piele este inevitabil implicată. Textul enunță faptele și legile naturii fără să interpeleze consumatoarele. Dispariția relației enunțiative este totuși anulată în fragmentul ambreiat constituit de al șaselea paragraf: aici adresarea către cititoare se face la imperativ ("Pentru a afla de ce aveți nevoie, consultați..."), ca și cum s-ar încerca evitarea unei excluderi totale din text. Dar imperativul se referă
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
ignore co-enunțiatorul corespunde punerii în scenă a fabricării artizanale în care artizanul, continuatorul unei lungi tradiții meșteșugărești, își face treaba, rostogolește butoaiele fără să se gîndească la alții, sigur de calitatea sa. 4. "On"28, "ei" O subiectivitate în afara relației enunțiative Pe lîngă "persoanele" propriu-zise, enunțiatorul și co-enunțiatorul, care se opun non-persoanei, franceza dispune, de asemenea, de un element, on, care prezintă un anumit număr de caracteristici: - face referire întotdeauna la o ființă umană (spre deosebire de un pronume adevărat cum ar fi
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
subiect; - nu variază nici ca gen, nici ca număr și constituie, din punct de vedere morfologic, o a treia persoană. Acest pronume se bucură de o mare polivalență: referința sa variază în funcție de modul în care este mobilizat în interiorul unui proces enunțiativ particular. În funcție de contexte, el poate fi interpretat ca referindu-se la enunțiator, la co-enunțiator, la cuplul enunțiator + co-enunțiator, la o non-persoană, fie că este vorba de un individ, un grup sau un subansamblu nedelimitat (= "oamenii"). El prezintă particularitatea de a
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
ar transforma în adevărați coenunțiatori, în parteneri ai schimbului verbal. Utilizînd "on", enunțiatorul înlătură granița care separă animalul sau bebelușul, pune în evidență ceea ce îi unește. Două exemple Polivalența lui "on" îi permite să fie pus în slujba unor strategii enunțiative foarte diverse. Să analizăm acest fragment dintr-un articol care sintetizează rezultatele unei anchete despre tineri: Tinerii sînt cei mai mari consumatori de produse cosmetice. Iar băieții nu trebuie să invidieze fetele în acest domeniu. Consumul este sinonim cu identitatea
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
DIRECT 1. Polifonia În general, individul care vorbește și se manifestă ca "eu" în enunț este și cel care își asumă enunțul. Acestei noțiuni de "asumare" i se asociază două tipuri de operații: - faptul de a fi la originea reperajelor enunțiative, ancorarea enunțului în situația de enunțare; - faptul de a se prezenta ca responsabil al actului de vorbire realizat (afirmație, cerere, ordin, întrebare etc.). Enunțarea unei afirmații, în special, înseamnă statuarea unui enunț ca fiind adevărat și garantarea acestui adevăr. Astfel
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
buba", el citește simultan un enunț jurnalistic (discursul care citează) și vorbele unui copil speriat (discursul citat). 2. Modalizarea în discurs secund Discursul raportat constituie o enunțare despre o altă enunțare; se creează astfel o legătură între cele două evenimente enunțiative, enunțarea citată fiind obiectul enunțării care citează. Dar există și un mijloc mai simplu și mai discret pentru enunțiator de a indica că nu este responsabil de un enunț: este suficient să indice că se sprijină pe un alt discurs
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
a spus: "Plouă." (DD) → Paul a spus că plouă. (DI) Din cauze multiple, pe care nu le putem dezvolta aici, această idee este falsă: DD și DI sînt două moduri de citare independente unul de celălalt, care funcționează în regimuri enunțiative disjuncte. În cazul discursului indirect, enunțiatorul care citează are o infinitate de moduri de a traduce vorbele citate, dat fiind că nu cuvintele exacte sînt raportate, ci ideea: Se povestește că difuzorul englez al filmului, Ray Santilli, a cunoscut un
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]